FYI.

This story is over 5 years old.

VICE adoră agenţia Magnum

Jonas Bendiksen fotografiază ţări care nu există

Și am discutat cu el despre cum fotografia poate schimba lumea şi de ce oamenii n-ar trebui să privească mahalele ca pe nişte aberaţii.
5.6.13

Magnum e, probabil, cea mai faimoasă agenție foto din lume. Chiar dacă n-ai auzit de ea, sigur ai văzut imagini de la ei, fie că e vorba de fotografiile lui Robert Capa care ilustrează Războiul Civil din Spania sau de peisajele tipic britanice de vacanţă ale lui Martin Parr. Spre deosebire de cum se întâmplă la alte agenții, membrii Magnum sunt aleși de ceilalți fotografi din agenție, deci e destul de greu să devii membru. Cum avem un minunat parteneriat cu Magnum, o să vă prezentăm profilele câtorva dintre fotografii lor în următoarele săptămâni.

NORVEGIA. Vesterålen.O baracă în flăcări.

Faţă de alţi fotografi de la Magnum pe care i-am intervievat pentru această rubrică, Jonas Bendiksen nu se axează pe conflicte sau războaie. Pentru că el a început lucrul la Magnum ca practicant şi a trecut prin toate etapele ca să devină membru, fotodocumentarele sale sunt foarte informative. De la studiul vieţii din comunităţile de la marginea fostei Uniuni Sovietice, până la explorarea tranziţiei de umane de la sat la oraş şi impactul acesteia, noi am discutat cu el despre cum fotografia poate schimba lumea şi de ce oamenii n-ar trebui să privească mahalele ca pe nişte aberaţii.

Publicitate

VICE: Sunt sigur că ţi s-a pus întrebarea asta de nenumărate ori: Pentru că eşti printe puţinii care şi-au început cariera la Magnum, probabil că ai o perspectivă interesantă asupra agenţiei. De ce crezi că e Magnum atât de importantă pentru lumea fotografiei?
Jonas Bendiksen: Ei bine, eu cred că ceea ce face agenţia Magnum interesantă şi relevantă e faptul că lucrează o varitetate incredibilă de fotografi acolo, care fac comentarii prin fotografii asupra a ceea ce văd în jurul lor. Eu cred că diversitatea asta făcut din Magnum ceea ce este azi.

NORVEGIA. Vesterålen. Curtea şcolii e îngheţată.

Vorbeşti despre diversitate. Dar există şi o misiune în spatele agenţiei?
Toţi cei de la Magnum au un obiectiv comun: să provoace o discuţie despre lumea înconjurătoare. Sa facă un comentariu despre lumea pe care o vede fotograful. Acesta ar fi numitorul comun, că-n rest fiecare fotograf are propriile interese.

Apropo de asta, care e ideea din spatele albumului tău, Sateliţi? Era vorba de analizarea unei regiuni uitate, nu?
Da, albumul e o călătorie prin periferia fostei Uniuni Sovietice. M-am oprit în tot felul de locuri care nu există în acte. Adică sunt nişte republici separatiste ca Transnistria sau Abkhazia, care există fizic (au graniţe şi guvern), dar nu sunt recunoscute internaţional. Ai putea spune că aceste locuri prezintă nişte probleme care nu au fost rezolvate cum trebuie după destrămarea Uniunii Sovietice. După ele mi-am făcut traseul.

NORVEGIA. Vesterålen.Portul Myre.

Ce experienţe ai avut cu acele locuri şi cu oamenii care locuiau acolo? Ai observat nişte trăsături comune? 
Acei oameni trăiau sub o anumită presiune, în sensul că nu duceau foarte bine din punct de vedere economic. Multe dintre aceste state sunt complet izolate de restul lumii. Se ajunge foarte greu acolo şi e şi mai greu să găseşti de muncă. În acelaşi timp fiecare loc de acest gen are propriul său specific.

Publicitate

Locuri în care locuim a fost albumul pe care l-ai scos după Sateliţi. Acolo te-ai ocupat de faptul că în jurul unor metropole locuiesc mai mulţi oameni, decât în interiorul lor. Ai tratat-o ca o problemă de mediu sau ca una socială?
Eu cred c-am încercat să arăt că cele două noţiuni sunt inseparabile. Cam la asta m-am gândit tot proiectul. Adică eu nu încerc să zic că e rău să locuieşti la oraş. Ce vreau să spun e că e un fenomen cu care ne confruntăm cu toţii peste tot. Mai mult de un miliard de oameni locuiesc în mahalale, iar acest număr este în creştere. Trebuie să acceptăm faptul că ele sunt parte din modul de funcţionare al oraşelor şi problema trebuie tratată ca atare.

RUSIA. În apropiere de Sergeyev Posad. 2011. Palina (6 ani), se joacă în jurul casei de nomazi unde-şi petrece vara.

Şi ai fost surprins că locurile astea reuşesc totuşi să funcţioneze în ciuda condiţiilor?
Cred că asta m-a marcat cel mai mult. De fapt asta a fost şi motivaţia mea pentru proiect. Am citit multe statistici şi am simţit nevoia să explorez această problemă. Totuşi m-a frapat cât de normali erau oamenii din aceste locuri. Mi-a fost mai greu să înghit lucrul ăsta, decât absurdităţile acestor zone. Sunt tone de gunoaie în zonă, dar oamenii obişnuiţi îşi trăiesc vieţile în mod obişnuit acolo, confruntându-se cu problemele obişnuite ale mediului urban. Îşi ajută copii la teme, îşi câştigă pâinea, au grijă de familiile lor. Iar în proiect am încercat să arăt cât de normal trăiesc aceşti oameni în nişte condiţii extreme.

RUSSIA. Vyalki, în apropiere de Bykovo. 2011. Fetele se spală împreună cu caii lor pe lângă o zonă de case de nomazi.

M-a marcat că tu eşti singurul de la Magnum dintre cei cu care am vorbit, care nu şi-a petrecut o mare parte a carierei pe front. Nu te interesează deloc războiul?
Da, pot să zic că nu m-a atras niciodată. Eu am devenit tată la 24 de ani. Astfel am fost toată cariera tată şi nu mi s-a părut normal să mă duc undeva unde pică bombe. De asemenea cred că-s multe alte probleme la fel de interesante pe lumea asta. Sunt atâtea forţe şi presiuni care afectează fiinţele umane din jurul lumii şi care creează atâtea situaţii complexe.

Publicitate

Sunt destule subiecte interesante şi pentru cei care se feresc de război. Aşa că n-a fost niciodată pe lista mea. Nu ştiu de ce, dar m-am simţit mereu mai bine lucrând singur la subiecte, mai ales la unele pe care nu le abordează nimeni. Asta m-a condus la nişte proiecte care rareori sunt de prima pagină a ziarelor, proiecte mai mici. Poate că nu sunt foarte dramatice sau sexi, dar pe mine nimic altceva nu ma mulţumeşte. Mi se pare că aduc ceva nou la masă, pentru că abordez subiecte în care nu s-a mai băgat nimeni altcineva.

BANGLADESH. Asulia. 2010. Tipul ăsta de furnale de cărămidă e foarte des întâlnit în Bangladesh, dar e şi un factor periculos de poluare (cărbunii produc deşeuri şi mai e şi ineficient), atât din punct de vedere al dioxidului de carbon emis, cât şi pentru calitatea aerului. În timp Jonas fotografia acest lucru zona a fost lovită de vânturi puternice şi ploaie. Muncitorii încă mai caută cărămizi scufundate şi le aruncă pe sol pentru a fi colectate.

Nu mi-am pus problema aşa. Dacă mă gândesc mai bine, ca fotogrqaf cred că eşti mereu în competiţie şi care ajunge primul câştigă, indiferent cât de important e subiectul tău. De exemplu Sateliţi pare un proiect foarte izolat. Faptul că ştiai că erai singurul care făcea asta probabil îţi dădea sentimentul libertăţii
Da, nu mă înţelege greşit, eu cred că nu trebuie să lipsească subiectele de pe front. Mi se pare o muncă nobilă. Doar că nu mi se potriveşte mie. Şi asta e simultan un lucru bun şi unul rău. Într-un fel ajungi cam solitar, atunci când lucrezi la proiecte mici. Mi-e dor de camaraderie, de socializarea pe care o făceam cu jurnalişti şi alţi fotografi. Dar na, aşa au evoluat lucrurile.

Publicitate

Click mai departe pentru fotografii de Jonas Bendiksen:

BANGLADESH. Padmapukur. 2009. Pe insula sedimentară Padmapukur, în Delta Gangeurlui. Uraganul Aila a distrus toate digurile şi a inundat toată comunitatea.

ISLANDA. Reydarfjordur. 2007. Aalheiur Vilbergsdottir, 30 de ani, se joacă cu copiii ei pe plajă Reydarfjordur, chiar vizavi de casa lor, cu orașul în fundal. Locuiește aici de când se știe, împreună cu întreaga familie.

RUSIA. Ținutul Atlai. 2000. Sătenii colectează metalul de pe o navă spaţială prăbuşită înconjuraţi de mii de fluturi albi. Ecologiştii se tem pentru viitorul zonei din cauza toxicităţii combustibilului de rachetă.

MOLDOVA. Transnistria. 2004. Populaţia Transnistriei constă în principiu din etnici ruşi, iar religia cea mai răspândită este ortodoxismul. Un preot binecuvântează un copil înainte să-l boteze în apele îngheţate. 

GEORGIA. Abhazia. Sukhum. 2005. Deşi Abkhazia este izolată, pe jumătate abandonată şi plină de ravagii ale războiului, pentru că nu este recunoscută internaţional, atât localnicii cât şi turiştii ruşi sunt atraşi de apele calde ale Mării Negre. Această ţară nerecunoscută de pe coasta Mării Negre, şi-a câştigat independenţa de Georgia după un război violent prin 1994.

INDIA. Mumbai. 2006. O fetiţă se joacă prin Laxmi Chawl, un cartier din Dharavi. Becurile sunt montate pentru o nuntă de cartier.

Traducere: Mihai Popescu

Anterior: Steve McCurry fotografiază condiția umană