FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Există oameni care cred în continuare că Pământul e plat

Ideea unui Pământ în formă de disc nu a dispărut cu totul.
25.8.14

Fotografie via The Flat Earth Society

În 1881, scriitorul britanic Samuel Rowbotham a publicat Zetetic Astronomy: Earth Not a Globe – o carte de 430 de pagini în care afirma că Pământul e plat. O sută treizeci de ani mai târziu, în ciuda științei prostești care ne dovedește zi de zi că pământul pe care călcăm e, de fapt, sferic, lucrarea lui încă provoacă vâlvă și stârnește mișcări.

După ce Rowbotham a murit în 1884, Lady Elizabeth Blount, admiratoare a operei lui, a înființat Societatea Zetetică Universală, al cărei obiectiv era de „a duce mai departe lucrarea maestrului". Organizația, care își baza credințele pe o citire subiectivă a Bibliei, și-a pierdut influența după Al Doilea Război Mondial și până la urmă a dispărut.

Totuși, ideea unui Pământ în formă de disc nu a dispărut cu totul: The Flat Earth Society sunt un grup contemporan dedicat promovării ideilor lui Rowbotham care încearcă să-i convingă pe scepticii ca mine. Am vrut să fiu sigur că sunt serioși și susțin ideea pe bune, așa că i-am contactat pe forumul lor online.

VICE: Salut. Mă lămuriți și pe mine care-i faza cu ideea asta că pământul e plat?
Membrii societății: Bine ai venit la bord. Grupul nostru promovează lucrarea lui Samuel Rowbotham. În cartea lui, Zetetic Astronomy: Earth Not a Globe, scriitorul demonstrează că Pământul e plat. El a murit acum 130 de ani, dar opinia lui încă e valabilă. La fel ca și el, ne bazăm ideea pe metoda zetetică – o alternativă la știință, care afirmă că observațiile senzoriale sunt mai exacte decât teoria științifică. Cu ajutorul deducției logice și a informațiilor empirice, noi susținem că Pământul e plat.

Ok, dar cum explicați faptul că nu putem vedea aceleași stele în funcție de emisfera în care ne aflăm?
Cu toții știm că unele stele sunt vizibile din emisfera sudică și nu din cea nordică, dar motivul este accelerația electromagnetică și optică printr-un abis eteric. Credem în viteza cosmică, dar în sens ezoteric.

Dacă Pământul ar fi plat și am pune două cadrane solare în două locuri diferite, ar trebui să aibă amândouă aceeași umbră, nu?
Evident că nu! Uită-te la podeaua bucătăriei tale. E plată, nu? Imaginează-ți că ai lumină din tavan și plasezi un băț vertical. Dacă bățul e perpendicular pe podea, lungimea umbrelor va depinde de poziția lui în cameră.

Asta e trigonometrie și funcționează și pe un Pământ plat. În plus, dovedește și că Soarele e mai aproape decât spun oamenii de știință.

Imagine de pe Flat Earth Society

Ce vreți să spuneți? Cât de departe credeți că e Soarele?
E la aproximativ 4 000 de kilometri deasupra noastră. (Distanța dintre Pământ și Soare, numită de astronomi Axa semi-majoră, e de 149 668 992 kilometri.)

Dacă iau din nou exemplul bucătăriei, e destul de greu să compar Soarele cu un bec pentru că becul e mult mai mic decât bucătăria, pe când Soarele cântărește de 333000 de orimai mult decât Pământul.
Greșești. Soarele și Luna au aceeași dimensiune. Ambele stele au diametrul de 51 de kilometri.

Cum puteți fi atât de siguri?
Dacă observi Soarele, vei vedea că e mereu localizat între tropicul Cancerului și tropicul Capricornului, ceea ce înseamnă că e la o distanță mai mică de 5000 de kilometri. Cum poți explica faptul că o stea al cărei diametru are 1 391 000 de kilometri, după cum susțin oamenii de știință, poate fi văzută între ambele tropice? E doar o deducție logică.

Dacă te uiți prin telescop, o să vezi că fiecare planetă și fiecare stea din Univers e sferică. De ce ar face Pământul excepție?
Nu te adânci prea tare în sofisme. Nu înseamnă că, dacă fiecare planetă pare sferică, și Pământul e sferic. Planeta noastră e foarte specială. În primul rând, e locuită. Și grecii anticii credeau că Pământul e sferic, pentru că aveau impresia că fiecare corp ceresc e o sferă perfectă, inclusiv Pământul. Și-au întărit afirmațiile prin observații.

Da, dar asta nu dovedește nimic. Mai există vreo idee general acceptată pe care o considerați falsă?
Desigur. De exemplu, soarele e un reflector, care strălucește și luminează o arie definită. Dacă te afli în afara fluxului luminos, e întuneric. Când privești un apus, înseamnă că Soarele s-a oprit din luminat pentru tine.

Mai credem și că Polul Nord e localizat în centrul Pământului și Antarctica e dincolo de marginea planetei noastre. Ceea ce oamenii cred că e cel mai sudic continent e de fapt un zid de gheață care înconjoară Pământul. Acest zid de gheață are o înălțime de 50 de metri și funcționează ca un dig împotriva apelor. Încă dezbatem despre ce se află dincolo de zid.

Am înțeles. Mulțumesc mult pentru interviu. Ne-ați lămurit pe toți.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre Univers:
Rămăşiţele unei supernove
Literatura SF îmi taie pofta de viață
Ascultând Universul