Soldații columbieni omoară cetățeni cu probleme mentale și le vând trupurile guvernului

Forțele speciale columbiene. (Foto via)         

Am ajuns în Soacha, un cartier sărăcăcios de la periferia Bogotei, într-o după-amiază înnorată de iulie. Ne-am îndepărtat cu mașina de centrul orașului și de clădirea care îi domina orizontul – o structură imensă acoperită de LED-uri care își schimbă lent culoarea – și am parcat pe o străduță rezidențială lăturalnică.

Am mers acolo împreună cu ONG-ul Justice for Colombia, ca să aflu mai multe despre scandalul soldaților ucigași de civili, așa numit al „victimelorfalse”, carea izbucnit în țară acum cinci ani și nu dă semne să se stingă. Scandalul își are rădăcinile în războiul civil columbian care are loc de 50 de ani între guvern și grupul insurgent de stânga FARC. Pe la începutul anilor 2000, președintele de atunci, Alvaro Uribe, dintr-o aparentă grijă față de reputația armatei, a început să pună presiune pe soldați să crească cifrele morților.

Potrivit rapoartelor media, soldaților li s-au promis plăți în bani și mai multe zile de concediu dacă reușeau să aducă cât mai multe cadavre aparținând membrilor de gherilă FARC – o acuzație pe care guvernul o neagă. Pentru a-și face norma de ucis, soldații au început să ademenească tineri săraci departe de casă cu promisiunea că le vor da de lucru. După ce îi îndepărtau de familiile lor, soldații îi executau, îi îmbrăcau în uniforme de gherilă și îi prezentau drept victime în luptă. Multe dintre victime au fost dezmembrate și îngropate la sute de kilometri depărtare de familiile lor.

Mișcarea Națională pentru Victime protestează împotriva „pozitivelor false”.

Când a izbucnit scandalul, guvernul columbian a insistat că victimelefalse au fost incidente izolate. Totuși, până în 2012 se înregistraseră deja aproape 3 000 de crime, iar în 2007 – cel mai rău an al acestui scandal – una din cinci victime era falsă. În Soacha, 19 mame și-au pierdut fiii în timpul scandalului victimelor false. Până acum, doar una dintre mame l-a văzut pe ucigașul fiului ei condamnat, dar s-a făcut apel, iar acuzatul a reușit să fugă.

După ce am parcat printre câini fără stăpân și băieți care jucau fotbal prin suburbiile Bogotei, am fost condusă pe niște trepte spre o căsuță mai izolată. Acolo mă așteptau trei femei, îmbrăcate elegant, calde și primitoare. Mi-au strâns mâna și m-au rugat să iau loc. În timp ce așteptam restul echipei, am observat pe pereți fotografii cu tineri în costume – fiii decedați ai femeilor care tocmai îmi strânseseră mâna.

Casa în care mă aflam aparținea unei femei pe nume Luz Marina Bernal. E o femeie voinică, prietenoasă și dură în același timp, caldă, dar reținută. Mi-a spus povestea ei și în timpul acesta i s-a alăturat și celălalt fiu al ei, cel care a supraviețuit, și celelalte două femei ai căror fii muriseră pentru ca soldații să-și poată face norma. Fiul ucis al Marinei se numea Fair Leonardo Bernal. Arată foarte bine în fotografii – era bine făcut și avea ochi căprui foarte frumoși.

Luz Marina ține o fotografie cu Fair Leonardo. (Fotografii din arhiva organizației Justice for Colombia)

Fair Leonardo avea 26 de ani când a fost ucis de armată, dar avea capacitățile mentale ale unui copil de cinci ani. Luz Marina îl descrie ca fiind un băiat naiv, care vedea doar ce e bun în oameni. Crede că tocmai de aceea, a fost o victimă ușoară pentru soldați. „A avut încredere în ei,” spune ea.

La ora 1:30 p.m., în după-amiaza zilei de 8 ianuarie 2008, Fair Leonardo și-a luat rămas bun de la mama lui, a ieșit din casă și n-a mai fost văzut de atunci. Familia lui a alertat autoritățile, dar după ce poliția a venit cu niște sugestii dubioase („poate a vrut să fugă de acasă) pentru dispariția lui Fair Leonardo, a devenit tot mai clar că familia trebuia să înceapă propriile investigații. Luz Marina a petrecut opt luni căutându-l pe fiul ei – a cerut chiar ajutorul persoanelor fără adăpost din Soacha – dar n-a ajuns la niciun rezultat.

În septembrie, la nouă luni după ce Marina Luza și-a văzut fiul pentru ultima oară, a primit un telefon din partea departamentului de criminalistică al secției locale de poliție. Mi-a povestit cât de îngrozită și îndurerată a fost după primirea telefonului și cât de nesfârșit a părut drumul până la secție.

Femeia care a întâmpinat-o acolo i-a spus: „Doamna Marina, vă rog să vă păstrați calmul”, după care i-a arătat niște fotografii cu fiul ei. „Jumătate din față îi era distrusă”, spune Marina. „Îl împușcaseră de trei ori. I se vedea osul maxilarului.” Femeia de la departamentul de criminalistică i-a spus Marinei că fiul ei fusese găsit în orașul Ocaña din Columbia, la sute de kilometri de Soacha. La două săptămâni după vizita la departamentul de criminalistică, Luz Marina a mers la Ocaña ca să-și recupereze fiul.

Când a sosit să ridice trupul neînsuflețit al fiului ei, Luz Marina s-a întâlnit cu autoritățile locale, care i-au spus că fiul ei murise la patru zile după dispariție. Aceleași autorități au întrebat-o apoi pe Luz Marina dacă știa că fiul ei lucra pentru FARC. „Fiul meu nu știa să scrie sau să citească”, spune Marina. „Eu aveam grijă de el. Dacă a murit la patru zile după ce l-am văzut ultima oară, când a apucat să se înroleze în FARC?”

Rudele victimelor false în vizită la locul unde au fost găsite corpurile.

Autoritățile au explicat că Fair Leonardo fusese împușcat într-un schimb de focuri cu armata. Au spus că încercase să le ceară oamenilor din Ocaña taxe de protecție. „Are dificultăți de învățare,” spune Luz, „nici măcar nu înțelege valoarea banilor.” Autoritățile i-au spus Marinei că aveau dovezi că fiul ei fusese implicat în FARC, pentru că fusese găsit cu o armă în mână. Dar pistolul îi fusese plasat în mâna dreaptă, iar Fair Leonardo era stângaci.

Mai târziu, Marina a întâlnit un bărbat care i-a spus că armata plătise 200 000 de pesos columbieni (aproximativ 65 de lire) pentru trupul fiului ei. Acesta era prețul pe care Armata Națională Columbiană credea că îl merită viața unui tânăr. Luz Marina și-a cheltuit și ultimul bănuț pentru a încerca să-i facă dreptate fiului ei. La cinci ani după moartea lui, a reușit să aducă acasă doar jumătate din corpul lui. Luz Marina și familia ei încă primesc amenințări cu moartea pentru că refuză să tacă din gură și să accepte soarta tristă a rudei lor. Sunt 27 de suspecți implicați în cazul lui Fair Leonardo și, la fel ca și în cazul celorlalți 18 dintre cei 19 băieți din Soacha care au fost uciși în timpul scandalului, nu există nici măcar un condamnat.

Când am vizitat-o pe Luz Marina și pe familia ei, guvernul columbian tocmai introducea o lege pentru a reforma sistemul de justiție. Noua lege ar putea scădea șansele ca ucigașii lui Fair Leonardo să fie pedepsiți. Dacă e aprobată, legea va stabili ca toate cazurile de victime false să fie investigate în secret de sistemul militar. Tot această lege va proteja membrii armatei dacă aceștia comit crime care violează legea internațională.

Mai târziu în aceeași săptămână, l-am întrebat pe procurorul general despre posibilele consecințe ale reformei asupra cazurilor victimelor false. M-a asigurat că alte cazuri precum cel al lui Fair Leonardo nu vor fi investigate de curțile militare. Dar Amnesty International spune: „Controlul continuu al forțelor armate asupra stadiilor inițiale ale investigațiilor înseamnă că reforma îi va susține să justifice violările drepturilor omului ca acte legitime de conflict. Vor fi, astfel suspuși jurisdicției militare.”

La plecarea din Soacha, în autobuz, toată lumea tăcea. E greu să știi ce să-i spui unei mame care a aflat că fiul ei a fost ucis pentru prețul unei perechi de adidași de firmă. Ajunși înapoi în centrul Bogotei, am fost întâmpinați din nou de clădirea imensă cu LED-uri, a cărei sclipire lumina casele de dedesubt.

Urmăriți-o pe Ellie pe Twitter: @MissEllieMae

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:
Guvernul columbian omoară fermierii ca să le ia pământurile
Criminalii nevăzuți ai Columbiei
Cholombienii