FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Direct de la Hollywood - Mark Goldblatt

Hasta la vista, baby! Editorul Starship Troopers, Terminator şi Showgirls îşi explică deciziile.
3.5.12

MARK GOLDBLATT

Editor

Terminator (1984), Commando (1985), Terminator 2: Judgement Day (1991), Starship Troopers (1997), Showgirls (1995),Rise of the Planet of the Apes (2011)

E chiar păcat că editorii nu prea sunt băgați în lumina reflectoarelor. O merită cu siguranță, deoarece știm cu toții, bănuiesc, că montajul e o formă de artă crucială în procesul de realizare al unui film. Nuanța surprinsă printr-o tăietură poate crea o conexiune emoțională vitală în subconștientul spectatorului, iar în filmul de acțiune o tăietură inspirată poate face o întreagă sală de cinema să izbucnească în urale.

Publicitate

Mark Goldblatt a început să lucreze în domeniu la sfârșitul anilor ’70, când a intrat în birourile New World Pictures ale lui Roger Corman și a întrebat recepționista dacă aveau vreun job de editor. Nu i-a luat mult să urce spre vârf și să ajungă regele filmelor de acțiune.

VICE: E năucitor ce-am găsit despre tine pe IMDb. Ești un rock star al editorilor!

Mark Goldblatt: Mersi! Dintotdeauna am fost frustrat că n-am fost rockstar.

Îți pare rău că n-ai putut să te bucuri de atâtea filme hit din cauză că a trebuit să le faci montajul?

Am văzut cele mai multe dintre filmele astea în cinematografe imense, pline cu oameni care le vedeau pentru prima oară. Dacă filmele plac publicului, închipuie-ți cât de incitante pot fi premierele acelea, mai ales dacă publicul izbucnește în aplauze la finalul unei secvențe de acțiune editată de tine. E o experiență foarte satisfăcătoare.

Ai și regizat câteva filme, printre care versiunea din 1989 la The Punisher, cu Dolph Lundgren. Ce te-a făcut să continui să montezi în loc să treci la regie până la urmă?

Deși mi-a plăcut mult să fac filmele astea, eforturile mele ca regizor n-au dat roade la box office, iar materialul care mi s-a oferit nu era chiar ce-mi doream eu să fac. Mi-a plăcut dintotdeauna să editez și toată lumea îmi oferea proiecte, așa că m-am întors în domeniu. Primul film după întoarcere a fost Nightbreed, cu Clive Barker.

La începutul carierei tale ai montat Terminator, un film cu un buget relativ mic. Șapte ani mai târziu, te-ai întors să montezi continuarea, care avea un buget mult mai mare și efecte speciale foarte noi. Metalul ăla lichid ne-a dat pe spate pe toți!

Publicitate

Da, știam că Terminator 2 o să fie o nebunie. Am avut niște scene spectaculoase care erau doar vârful icebergului din tehnologia care a urmat. Efectele vizuale au fost dintotdeauna importante în cinema, de la iluziile pe scenă ale lui George Melies și până la inovațiile minunate făcute de ILM și WETA în ziua de azi.

Știu că ai lucrat și cu Paul Verhoeven la o serie de filme de-ale lui, printre care și Starship Troopers, care avea efecte speciale CGI foarte avansate. Dar voiam să te întreb de Showgirls. Știați că lucrați la un film care avea să devină cult? Și asta mai ales datorită montajului.

Și mie îmi place Showgirls. Paul Verhoeven e un realizator de film extraordinar. Ce nu înțelege multă lume e faptul că Paul are un stil incredibil de fluid și coreografic de a pune lucrurile în scenă. Showgirls pare dificil pentru un anumit gen de public deoarece e prea stilizat și prezintă o subcultură americană libidinoasă. Cred că reacția inițială la premieră a fost o stare de șoc. Dar de obicei, publicul înțelege în timp satira și elementele subversive din filmele lui Paul. Cred că dacă Paul ar fi făcut Showgirls în Olanda și l-ar fi lansat cu subtitrare, ar fi fost declarat din prima o capodoperă.

Cum ai tăiat patru filme în care joacă Arnold Schwarzenegger, crezi că ai avut vreun rol în a-i forma cariera de erou de film de acțiune?

Aș zice că am fost doar un individ dintr-o echipă care a făcut asta. E clar că Arnold știe să-și contureze bine personajul în filmele în care apare. Eu doar am accentuat momentele foarte bune. Cel mai mult mi-a plăcut să-i scot la iveală simțul umorului înnăscut. Când am ajuns la True Lies, deja își dezvoltase bine de tot latura de erou de comedie.

(Scenă din The Punisher)

Ca să știi, m-a dat pe spate faptul că ai montat Wavelength.

Publicitate

Știi că nu e vorba de Wavelength al lui Mike Snow, da?

Da. Vorbesc de filmul din 1983 în care Cherie Curry deschide un canal telepatic pentru a comunica cu copiii extratereștri ținuți captivi de guvern.

Regizorul, Mike Gray, a fost unul dintre fondatorii colectivului de film Chicago Newsreel din 1960 și a scris apoi The China Syndrome, care e foarte politic pentru un film făcut de un studio atât de mare. Wavelength a fost un fel de Aria 51, cu extratereștri capturați pe care făcea experimente armata.

Te-a inspirat vreun realizator de film underground sau experimental?

M-a impresionat Jordan Belson. Mike Snow. Brakhage. Cassavetes se pune? Încă e o inspirație pentru orice realizator de film. Și Shirley Clarke a făcut filme extraordinare, și Agnès Varda. Odată l-am condus pe Jean-Luc Godard prin Madison, Wisconsin, când a venit în vizită în anii ’70.

Godard?! Inventatorul tehnicii de săritură în cadru!

Godard a influențat enorm mulți realizatori de film. A încălcat toate regulile și a abordat cinematograful în stil foarte Brechtian. Desigur, a fost influențat la greu de ruși, am observat similarități între el și Dziga Vertov. Toți realizatorii tineri de film din anii ’60 și-au însușit ideile lui Godard atât în cinematografie, cât și în publicitate.

Uau. Există ceva de inspirație godardiană în True Lies?

Nu știu dacă pot pune degetul pe ceva anume. Poate una dintre „exploziile pe șosea” alelui Sergei Eisenstein.

Publicitate

Cum ți se pare faptul că Hollywood-ul încearcă să renunțe cu totul la pelicula de 35 mm până la sfârșitul lui 2012?

Cred că e o perspectivă cam îngustă. Îmi amintește de cum s-au distrus atâtea negative cu filme mute și filme de demult care s-au pierdut pentru totdeauna. Cinematografia digitală nu pleacă nicăieri și e, evident, mai puțin costisitoare decât filmul pe peliculă. Dar se știe că arhivarea digitală nu e cea mai sigură metodă de a salva filme prețioase. Mai există și argumentul că 35 mm e un format total diferit de formatul digital, iar acea captură foto-chimică e unică. E vechea dezbatere despre artă versus comerț. Cel mai trist e că cinamtografele speciale și cinematecile n-o să mai poată rula filme pe peliculă de 35 mm dacă studiourile renunță la ele. E o situație foarte tristă și chiar mă îngrijorează conservarea moștenirii cinematice.

Într-o lume în care Hollywood-ul ar fi perfect, ce fel de filme ți-ar plăcea să vezi în cinematografe în ziua de azi?

Povești minunate care să îmbine politica și spiritualul și în care să joace actori care să inspire publicul; regizate impecabil și, desigur, editate genial.

@telefantasyTV

Traducere: Oana Maria Zaharia