Foto

Un taximetrist şi-a fotografiat toţi clienţii pe bancheta din spate

Dacă te lăsai fotografiat, nu-ţi mai cerea bani pe cursă.

de Jamie Clifton
21 Noiembrie 2014, 12:53pm

„Cred că asta rezumă perfect seria," spune Mike. „O reprezentare a realităţii, a unei comunităţi din sudul Ţării Galilor."

Cunoşti tot felul de oameni ca taximetrist. Aşa e meseria. Dacă nu cunoşti mulţi oameni, e semn că faci ceva greşit şi ar trebui să-ţi regândeşti meseria.

Mike Harvey este un bărbat din sudul Ţării Galilor care lucrează ca taximetrist ca să-şi finanţeze călătoria în jurul lumii. Câteva luni transportă navetiştii din Swansea, apoi petrece câteva luni în Brazilia. După jumătate de an în care lucrează pe tura de noapte îşi permite să se plimbe trei luni prin Egipt, India sau Nepal.

În 2010, Mike şi-a documentat cursele, s-a împrietenit cu clienţii şi le-a făcut poze la finalul acestora, fără să le mai ceară bani, ca să le mulţumească. A renunţat la job acum un an, dar a adunat mai multe portrete din cadrul acestui proiect, toate sunt numite după tariful cursei şi toate-s nişte felii unice din societatea din sudul Ţării Galilor, pe care el le-a expus la Monkey Cafe & Bar din Swansea.

M-am văzut ieri cu Mike ca să aflu mai multe despre proiect.

VICE: Bună Mike. De ce te-ai apucat să-ţi fotografiezi clienţii?
Mike Harvey:
Mi se părea slujba absolut fascinantă. Niciodată nu ştiam ce fel de om urma să-mi intre în taxi. Învăţam atât de multe de la pasageri, pentru că îmi creau tot felul de dileme. Aşa că mi-am luat un DSLR şi i-am fotografiat. Voiam ca pozele să reprezinte călătoriile pe care le-am parcurs, pentru că taxiul a fost ocupat de atât de mulţi oameni în perioada aia.

Majoritatea erau deranjaţi că le făceai poză?
Am documentat 130 de călătorii şi doar nouă oameni mi-au spus nu. O făceam mereu la finalul cursei, după ce apucam să formez o legătură cu clienţii. A fost una dintre cele mai educative experienţe din viaţa mea, de la oameni pe care a trebui să-i resuscitez la marginea drumului, la o femeie gravidă care a alergat din taxiul meu, fără să plătească, în picioarele goale...

„Tipul ăsta era un client constant, dar a murit de când i-am făcut această fotografie, deci e foarte preţioasă pentru mine."

Cum a fost faza cu femeia gravidă?
Conduceam prin Swansea pe la trei dimineaţa şi o fată care era gravidă în ultima fază stătea în picioarele goale în mijlocul drumului şi-mi făcea semn. A intrat în maşină. Am făcut pe psihologul şi i-am spus că nu e o idee atât de bună să se îmbete rangă cât e însărcinată, dar am avut o discuţie civilizată. Apoi, când am ajuns la destinaţie a zbughit-o. În mod normal aş fi fugit după ea, dar era gata să nască. E singura care a scăpat de mine, dar asta pentru c-am lăsat-o.

Oamenii îmi oferă uneori droguri, ketamină. Eu nu bag droguri în mod normal, dar cine naibii e atât de prost încât să bage K când e la volan?

„O ştiam pe mama puştilor şi ea mi-a zis că pot să-i fotografiez, pentru că voiam să includ fiecare aspect al comunităţii."

Ăia care fac accidente? Ţi le ofereau în loc de bani sau doar ca să te distrezi?
Da, ca un fel de bonus. Gen „te deranjează dacă băgăm nişte cocs în spate, şofere?" Unii îmi propuneau partide în trei sau în patru, era foarte amuzant pentru mine. Şi pentru că erau beţi, îmi spuneau tot felul de secrete din viaţa lor, îmi vorbeau despre amante, despre probleme de viaţă, despre sinucidere. Şi eu trebuia să le ofer destul timp de reflecţie în timpul cursei încât să nu ajungă la o concluzie greşită.

Cum te-a afectat asta? Îmi imaginez că ştii în ce te bagi după ce intri într-un taxi, dar nu cred că te aştepţi să intre cineva şi să spună „vreau să mă sinucid."
Sincer, habar n-aveam în ce mă băgam. Mi-amintesc că în prima cursă am fost foarte crispat, pentru că eram obsedat să nu fac accident ca să nu se rănească clientul. Mă simţeam responsabil cu viaţa lor şi asta cred că se aplica şi-n momentele în care-mi divulgau lucruri de genul ăsta. Nu mă şoca, doar voiam să-i ajut pe acei oameni cum puteam. Amuzant este că pe majoritatea nu i-am mai văzut niciodată. Sper că i-am ajutat pe unii dintre ei, nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei.

Care au fost cele mai memorabile curse?
Într-una am văzut o persoană care a fost lovită de maşină. Am încercat s-o resuscitez, dar n-a supravieţuit. A fost o experienţă neobişnuită, chiar marcantă. Între altele, compania la care lucram avea contract cu bordelul local şi era fascinant să le duc pe fete acasă. Pe unele le-am cunoscut destul de bine şi mă întrebau „A fost o seară grea, Mike?" Şi nu ştiam dacă e ok să le întreb şi eu acelaşi lucru.

„Duduia asta e rudă cu mama mea vitregă. O iubesc în draci. E una dintre puţinele persoane din proiect pe care chiar le ştiam."

Ai învăţat ceva nou despre oraşul tău natal?
Probabil c-aş putea să găsesc ceva dacă m-aş chinui să analizez situaţia, dar per total doar m-a ajutat să apreciez mai mult modul în care trăiesc oamenii, chestiile la care se gândesc, interesele lor, grijile lor. Concluzia la care am ajuns e că toţi suntem la fel în esenţă, toţi au griji şi dileme, oricine ar fi.

Crezi că jobul ţi-a dezvoltat simţul observaţiei? Poţi să dibuieşti personalitatea unuia mai uşor?
Da, între taximetrie, excursiile în Delhi sau Kathmandu şi apoi revenirea în Swansea, am învăţat să privesc oamenii mai atent, dar mereu am observat oamenii. Cred că asta m-a atras la acest proiect şi e motivul pentru care iubesc să fiu un taximetrist.

„Îmi plac poziţiile lor din cadrul ăsta, zici că sunt toţi nişte exponate."

Crezi că ai învăţat nişte lecţii mai profunde despre omenire?
Nu vreau să fiu negativ, dar pentru fiecare om mişto, e unul sinistru.

Ai avut multe probleme?
Rar. Deşi a fost unul care se certa destul de nasol cu gagică-sa. Presupun că era prietena lui. Şi a lovit-o cu capu-n gură. Le-am zis: „terminaţi sau vă duc la secţia de poliţie."

Apoi tipul şi-a îndreptat atenţia spre mine, încerca să mă ia de gât şi urla „opreşte maşina, opreşte maşina." Aşa că am oprit, el a ieşit şi voia să mă scoată din maşină, aşa c-am accelerat. Fata bocea în spate. Am întrebat-o dacă e ok să merg mai departe şi s-o duc acasă. Mi-a zis „da, te rog, nu opri."

Dar se întâmplă foarte rar lucruri de genul ăsta

„Astea două sunt superbe. Poartă aceleaşi haine, au propriul lor dialect. Le-am văzut la coadă la supermarket, dar nu cred că mă mai ţineau minte."

Mă gândesc că tu nu voiai să expui fotografiile astea iniţial, că era un proiect personal.
Da. Le am pe hard de ani de zile şi prietenul meu Tim a spus „ar trebui să le arăţi mai multor oameni." Nu m-ar deranja să mai continui proiectul. Aş vrea să-l fac în alte zone, dacă aş găsi un taximetrist care să mă lase să merg cu el şi să-i fotografiez clienţii, doar ca să arăt cum funcţionează alte culturi în acelaşi spaţiu.

Da, spaţiul este esenţial în compoziţia cadrelor, e foarte intim.
Da, le dă necunoscuţilor senzaţia de intimitate. Eu le spuneam „relaxaţi-vă, fiţi naturali, nu trebuie să zâmbiţi, dacă nu vreţi." Sună kitschos şi a clișeu, dar am văzut nişte expresii de vulnerabilitate pe feţele oamenilor şi am putut să surprind natura lor după ochi şi expresii. Iubesc asta.

Alt element important al spaţiului e ce vezi pe fereastră, latura socio-economică. Pentru că făceam fotografiile la finele călătoriei şi de multe ori surprindeam şi zona unde locuia acea persoană. Îmi place şi latura asta.

Şi mie. Mersi, Mike.

Află mai multe despre proiectul „Taxi" de pe siteul lui Mike.

@jamie_clifton

Traducere: Mihai Popescu

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte mai multe despre taximetrişti:
Am vorbit cu un taximetrist care racolează turişti electorali
Un taximetrist bucureştean mi-a dat un pumn în gură şi m-a dat cu capul de asfalt
Taximetriştii văd o groază de căcaturi

Tagged:
Vice Blog