Am fost într-un loc obscur din centru la un party Fetishista şi experienţa m-a derutat

Pe vremea când ştiam să zicem cât e ceasul fără să ne raportăm la Ponta şi la Iohannis, oamenii ieşeau în oraş. Beau tot felul de carcaleţi. Dansau. Se costumau în vampiri şi bântuiau Centrul Vechi după şaormă şi trofee, pentru că era noaptea de Halloween. Mai ţineţi minte? A fost acum câteva zile, ce naiba.

Nici eu, nici colegul meu nu eram costumaţi în vampiri. (Suntem prea cool să vrem să ne punem dinţi falşi şi prea tineri s-o facem de nevoie.) Ne îmbulzeam prin Centrul Vechi în căutarea unui party. Unul obscur, într-o casă fără firmă pe uşă, unde n-au voie decât cunoscătorii.

O să vă povestesc ce-am văzut acolo, dar Centrul Vechi de Halloween e şi el un eveniment în sine.

(Am spus cumva că ne îmbulzeam? Pe o scară de la 1 la Centrul Vechi de Halloween, o colonie de morse e undeva pe la 7.)

Vizavi de un club care emană pop brazilian, un bouncer cu ceafa lată îl joacă pe Papa Francisc şi-i mustră pe tinerii care vin pe Lipscani să păcătuiască. Nu ne dăm seama dacă glumeşte sau nu, dar ăsta-i tot farmecul teologiei.

„Boschetăresc, beau, fumează. E o jenibilitate", bombăne pontiful. „Dacă-i întrebi care-i povestea cu Halloweenul, nici nu ştiu ce să…"

Nu apucăm să-l întrebăm ce părere are de teoria lui Darwin, fiindcă o primată grăbită şi prizonierul ei ne taie calea cu bestialitate. Îi urmează îndeaproape un gagiu costumat în Hruşcă. I like where this is going.

Purcedem spre party-ul Fetishista pe lângă o clătitărie care duduie, vorba aia, ca pe vremea lui Tăriceanu. Cândva şi el mai liberal, panoul de pe Cocor ne avertizează că traficul de droguri se pedepseşte cu moartea în 32 de ţări din lume. Serios, panoule?

Sfidându-l, Gabrovenii duhnesc a marihuană ca un lift din Pantelimon, iar clovnul sinistru pare pus pe pedepsit cu totul alt gen de fapte.

Deschidem poarta şi urcăm o scară îngustă. Nimic nu pare să indice existenţa vreunui party excentric în cotlonul ăsta. Păşim cu grijă. Locul e vechi. Primul om care s-a împiedicat aici şi-a spart monoclul şi l-a înjurat pe Kogălniceanu. (Cu siguranţă nu auzise de colectiva Vagenta şi party-urile Fetishista, dar avea şi el plăcerile lui vinovate.)

Încă o uşă şi suntem în toiul întâmplării. Ne căutăm pe listă şi ne lepădăm bagajul.

Mă simt puţin tâmpit, fiindcă n-am citit bine invitaţia şi nu ştiam că-i cu dress code. De fapt, ce-i aia să te îmbraci fetişist?, mă întreb. În jurul meu socializează băieţi şi fete în piele, cauciuc, dantelă şi cizme înalte. Mai mult fete. Party-ul ăsta e organizat de nişte fete, judec eu după o analiză temeinică a numelui „Vagenta".

OK, îmi zic: dacă mă apostrofează cineva, fetişul meu e să mă îmbrac ca un om de pe stradă. Primesc, totuşi, o mască. Colegul, nişte ochelari de carton puţin mai kinky decât masca mea.

Într-un colţ e o tejghea unde, printre lumânări, se toarnă whisky în pahare de plastic. Poate fiindcă-i practic. Poate doar fiindcă-i o blasfemie. Cui îi mai pasă? Dă-mi ceva de băut, să nu mă mai simt stingher, că nu-s îmbrăcat pentru ocazie sau că nu cunosc gazdele. Ieei, funcţionează. Explorăm.

În alt colţ, vechea noastră prietenă Oana Maria face muzică. Party-ul a început de ceva vreme şi bătăile alunecă spre techno.

Alături, într-o cameră cu geamurile astupate, un proiector aruncă pe ritmuri tot felul de umbre ciudate. Oamenii dansează. Jur împrejurul proiecţiei, desenele furioase de pe pereţi sabotează şi ele pe oricine ar fi vrut să rămână lucid.

Pe o saltea trântită în holul central, două fete fac o demonstraţie de shibari. Ştiu cuvântul ăsta de la un prieten, serios.

Nu vreau să mă încâlcesc între ele, aşa că mai cer un whisky, fac doi paşi în spate şi ajung într-o cameră (aproape) goală. Într-o firidă e un stroboscop care face totul să se mişte sacadat.

Pe jos e ceva care ar putea fi folie de plastic, ectoplasmă sau vinovăţie. Camera miroase a ceva care ar putea fi insecticid, halogenul din stroboscop sau cocteilul cuiva. Nu înţeleg foarte bine locul ăsta, dar e atât de trippy, că sigur e ilegal în 32 de ţări. Fetelor pare că le place.

Nici mie nu-mi repugnă, dar muzica şi whisky-ul mi se urcă la cap. Dansez stângaci până într-un fel de garderobă. Vreau să scotocesc în ghiozdan după un pachet de ţigări, dar le întrerup şi aici pe fete, care se echipau cu ceva mai… ăh… lejer.

Scuze, fetelor.

Mă fac că termin de scotocit şi mă întorc printre dansatori, pipăind din mers peretele scorojit. Nup, n-aş fi zis că aici se ascunde o petrecere de apartament. (Departe de mine gândul să jignesc petrecerea, dar oamenii se cunosc toţi între ei, iar acum 120 de ani ăsta era un apartament.)

Arunc un ochi spre pupitrul DJ-iţelor şi să observ o creatură totemică veghind asupra întregului happening. Am senzaţia că-mi face cu mâna. Cu mâinile. Whatever. Colegu', hai la o gură de aer.

În timp ce noi ieşim, un italian între două vârste negociază cu flăcăul de la poartă să-l lase înăuntru. Abandonează, dar noi continuăm să ne întrebăm cum a găsit locul ăsta şi de ce nicio petrecere din Bucureşti nu poate avea loc fără un italian între două vârste.

Lângă scară sunt oglinzi de diverse forme, în care nu m-am observat la intrare. Oau, sunt plin de sclipici. Nu ştiu cine l-a suflat pe mine. Avea faţa acoperită.

E trei noaptea. Florăresele de la barieră vor şi ele o poză. „S-o pui pe internet, băiatu'!"

Îmi las colegul în urmă (cred că-i mai ardea de dans şi vedenii pe pereţi) şi mă duc să caut un taxi care să nu fie rechin. Ajung acasă pe jos, întrebându-mă dacă nu cumva trebuia să le dau fetelor masca înapoi. Zâmbesc un pic, că mi-am alimentat fetişul pentru măşti furate.​

Vezi și:
​​Ce am învățat încercând să fac rost de o stripteuză în București ​​Tinerii din Beirut dau petreceri demențiale ca să uite de bombardamente ​​La discoteca de nebuni