​Bărbatul care fotografiază epave de avioane

Dietmar Eckell fotografiază epave de avioane de ani de zile. A început ca un hobby: fotografia peisaje cu ruine precum trenuri vechi, mașini ruginite, clădiri abandonate. Apoi a ajuns într-un moment al vieții în care a început să lucreze mai puțin la job și să dedice mai mult timp fotografiei, activitate care a culminat cu un accident cu parapanta în timp ce făcea fotografii de sus. Din fericire, și-a rupt doar un picior, dar a avut un moment de cumpănă în care s-a întrebat: Ce se întâmplă cu avioanele prăbușite? Nu cele care omoară oameni, ci cele care ajung la știrile cu povești de supraviețuire.

A făcut niște cercetări și a descoperit că în lume sunt zeci de locuri în care au avut loc accidente de avion. Așa că în 2010 și-a dat demisia și a început să fotografieze epavele de avion cu zero fatalități pentru seria Happy End. Tocmai s-a întors de o săptămână din Australia, așa că m-am întâlnit cu el să vorbim despre ce a descoperit și ce înseamnă toate astea.

VICE: Ce ai fotografiat în Australia?
Dietmar Eckell: Un avion C-53 foarte vechi. Îl conducea un tip în 1942. Pe atunci era beznă în orașe din cauza bombardamentelor japoneze, așa că a ratat aeroportul și a rămas fără combustibil. Dar a reușit cumva să aducă avionul la sol în siguranță, deci toți pasagerii au scăpat teferi. E o poveste frumoasă. E atât de veche, dar avionul încă stă acolo, în tufișuri. E în formă destul de bună după 72 de ani și îi lipsește un singur motor. Excursia mi-a luat șapte zile. Am dormit pe acoperișul avionului. Am vrut să dorm înăuntrul lui, dar nu m-au lăsat localnicii aborigeni.

Sună palpitant. Cum găsești epavele astea?
Intru pe forumuri de internet ca Pacific Wrecks sau forumuri de piloți. Tuturor piloților veterani le place să-și spună poveștile și acolo găsesc o grămadă de informații interesante. Apoi mai sunt bazele de date ale armatei americane. Caut accidentele de avion cu zero fatalități, după care mă întâlnesc cu piloții să vorbesc cu ei. Mă ajută, mă trimit de la unul la altul, se bucură să vadă pe cineva interesat de toate astea. Alteori nu mă cred, îmi zic: Ai venit tu din Germania să-mi spui că e un avion prăbușit aici? Nu te cred! Aveam informațiile pe GPS, am zburat ore în șir și până la urmă am găsit o epavă de avion pe marginea unui lac. Tipului nu i-a venit să creadă.

Care e avionul care ți-a rămas în minte cel mai mult?
Cel din pădurile din Alaska. Peisajul e foarte colorat pentru că era toamnă și e fascinant cu ce zburau oamenii în 1950. Armata avea avioanele astea numite C-82 Packets care nu funcționau foarte bine, așa că au vândut flota unei companii de transport. Avioanele astea au zburat multă vreme prin Canada și Alaska, dar erau varză. Puteai număra anii până la accident. Așa că într-o noapte tot sistemul electric al avionului a cedat, iar piloții au reușit cumva să-l facă să aterizeze în pădure. Era o noapte rece de ianuarie, la nord de Cercul Arctic și s-au gândit că singura lor șansă e să facă un foc de tabără imens. Au supraviețuit trei zile cu ajutorul focului, până când alt avion a observat lumina focului la orizont și au fost salvați. Ce e amuzant e că pilotul m-a contactat și mi-a mulțumit că i-am scris povestea. Așa că i-am trimis cartea și a fost foarte încântat. Mi-a zis că copiii lui se săturaseră să tot audă povestea și acum avea în sfârșit dovada că s-a întâmplat.

Ai face vreodată fotografii avioanelor care au avut accidente nefericite?
Nu. N-aș fotografia un avion în care au murit oameni.

Simți că lucrările tale ți-au oferit o perspectivă specială asupra avioanelor care se prăbușesc?
E un pic trist că vând mai multe cărți atunci când se prăbușește un nou avion. Oamenii caută pe google accidente de avion și mă găsesc. M-a contactat chiar și o revistă chinezească atunci când s-a pierdut un avion MH370 și încă mai erau speranțe să-l găsească. Nu mă prea încântă lucrurile astea.

De ce ți se par atât de interesante ruinele?
Există un cuvânt, restwert. În Germania înseamnă valoare reziduală – atunci când un lucru nu mai are valoare funcțională, dar totuși e ceva acolo. E vorba fie de estetică, de poveste sau de asocieri. Vezi un avion vechi sau un carusel cuprins de tufișuri și copaci și vrei să-i afli povestea. Îmi place valoarea imaterială. Poate în două sute de ani, lucrurile astea o să arate așa cum arătau acum un milion de ani. Îți amintesc cât de mici suntem și cât de mic e ciclul vieții.

Te interesează avioanele vechi în stare de funcționare?
Nu. N-aș merge niciodată la un muzeu sau o expoziție de avioane vechi.

Deci te interesează elementul morții?
Nu, nu văd frumusețe în moarte. Pentru mine, avioanele astea doar se odihnesc. Uneori oamenii văd fotografiile mele și-mi spun că sunt deprimante, dar mie nu mi se pare. Lucrurile se schimbă și mi se pare mișto că e așa. Dacă lumea nu mai are nevoie de un obiect, înseamnă că are deja altceva, mai folositor. Pentru mine, asta înseamnă frumusețea.

Și dacă într-o zi lucrările tale o să devină nefolositoare?
Bineînțeles, face parte din ciclul vieții. Dar într-o zi, lucrările mele s-ar putea să valoreze mai mult decât avioanele. Abia aștept faza aceea, nu cea în care o să cadă de pe perete. Nu, glumesc. Nu mă iau foarte în serios.

Ai fost pasionat de fotografie dintotdeauna?
Am fost un copil german ca toți copiii. M-am născut în 1967 într-un orășel mic numit Frankenthal. Mi-a plăcut mereu să explorez. Mergeam cu motocicleta în Africa de Vest și mereu găseam ceva interesant în peisajele aride nesfârșite. Fie că era o operațiune minieră abandonată în Algeria sau orice altceva. Mai târziu, am început să fac asta sistematic. Am început să urmăresc șinele de tren, care îmi plăceau pentru că pe vremuri avuseseră o importanță foarte mare pentru toată lumea. Apoi am început să fac fotografii și așa am creat prima mea serie. Acum, după ce am renunțat la jobul în marketing, mă consider mai mult un artist. Nu mă poți angaja. Nu fac poze la nunți și nici Hei, faci o poză pentru avionul ăla pentru mine? Nu.

Ce părere are familia ta de călătoriile astea dese?
Iarna locuiesc în Bangkok, unde am o iubită tailandeză, apoi ea mă vizitează la Berlin vara. Îmi place cum s-au aranjat lucrurile. Am cunoscut-o în timp ce călătoream, așa că a știut de la început că ăsta e stilul meu de viață. I se pare normal.

Care e următoarea destinație?
În Palau, o insulă din Micronezia, e un avion – de fapt, două. Tot foarte izolate. Sunt avioane japoneze din Al Doilea Război Mondial, deci mi-a fost foarte greu să obțin detalii despre ele pentru că Google nu se prea pricepe să traducă forumuri japoneze. Dar misterul face parte din distracție.

SUA, 2012

Urmărește-l pe Julian Morgans pe Twitter.
Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre avioane:
Îmi pare rău, oameni buni, nu se poate face combustibil pentru avioane din apă de mare Vapoarele care transportă avioane sunt cele mai trăsnet arme pentru pace Avionul viitorului n-are geamuriAvioanele ar putea zbura cu combustibil pe bază de tutun Un tip a fraierit conspiraționiștii care cred în chemtrails