FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Ce am învățat despre radicalism din perioada în care am fost coleg de școală cu Jihadi John

Profesorii trebuie să le arate grupurilor marginalizate că au un loc în societatea britanică și că nu sunt stigmatizate.
18.3.15

Academia comunitară Quintin Kynaston din Londra a produs de multe ori personaje care se înscriu perfect în tiparele de tineri săraci și golani pe care ni le bagă pe gât media. În 1980, au fost pe val Madness's Suggs, care cântau despre Quintin Kynaston, în 2000 a atras atenția Tulisa Contostavlos, iar din 2010 încolo ne-a îngrozit pe toți Mohammed Emwazi – așa zis Jihadi John – călăul care apare în mai multe videoclipuri ISIS cu decapitări.

Înainte să se afle că Jihadi John e, de fapt, Emwazi, absolvent al acestei academii, am glumit cu un prieten: „Pun pariu că ăsta a făcut școala la QK." Știam foarte bine că școala noastră avea cele mai mari șanse să producă un Jihadi John.

Publicitate

Emwazi nu e singurul absolvent al academiei QK care s-a transformat dintr-un elev londonez într-un jihadist internațional. De curând au fost identificați alți doi foști studenți care s-au dus să lupte în străinătate. Mohammed Sakr a plecat să lupte pentru al-Shabaab în Somalia, iar Choukri Ellekhlifi a plecat la război în Siria. Amândoi au murit.

Demascarea lui Emwazi a avut loc la scurt timp după ce s-a aflat că trei eleve din Londra au luat avionul spre Siria. Acest fenomen în cadrul căruia copiii mușcă mâna care i-a hrănit, cum e perceput, a devenit o întrebare existențială; ce înseamnă să fii britanic? Ce se întâmplă cu cei care cresc în țara asta de le vine s-o distrugă?

Astea sunt întrebările care mi-au tulburat gândurile de când a fost dezvăluită identitatea lui Emwazi și am aflat că am fost coleg de școală cu el. La un moment dat am fost și vecini.

Apoi s-au aflat mai multe informații și mi s-au dezvăluit și alte conexiuni. M-am simțit extrem de ciudat să mi-l amintesc pe Emwazi, cum se juca cu aceleași jocuri cu care mă jucam și eu și cum stătea în banca din fața mea.

În noaptea în care a fost publicat primul articol despre identitatea lui, un prieten mi-a dat mesaj șocat și mi-a zis că și-a dat seama că-l cunoșteam amândoi. Eu și prietenul meu făceam parte din același grup cu Emwazi și chiuleam uneori împreună să jucăm fotbal.

Mi-am amintit că Emwazi fusese total neremarcabil în școală. Nu era vorbăreț și nici carismatic, dar nu era vreun singuratic. Pur și simplu nu era un personaj care să-ți rămână în minte.

Publicitate

În schimb, experiențele care l-au dus pe el și pe alți absolvenți ai academiei Quintin Kynaston pe calea terorismului au fost foarte interesante.

Quintin Kynaston se află în cartierul exclusivist St. John's Wood, dar studenții ei vin din zone foarte defavorizate ale Londrei. Mulți dintre ei sunt din familii sărace de imigranți. În 2006, Tony Blair a ales să-și anunțe demisia din Quintin Kynaston, o școală emblematică pentru programul lui de educație. A fost un cobai pentru o reformă de sus în jos, cu o structură nouă care imita sectorul privat, deschisă sponsorizărilor din partea corporațiilor.

Apoi mai erau statisticile demografice – numărul mare de studenți kosovari musulmani i-ar fi fost recunoscători lui Blair pentru politica intervenționistă. Gândul că Blair urma să apară alături de unul dintre puținele grupuri de tineri musulmani care se bucură să-l vadă a fost bine calculat. Prin anunțarea demisiei de acolo, urma să transmită un mesaj clar despre ce voia să lase în urma lui.

Dar anunțul nu a mers conform planului. În fața școlii, studenții au început să protesteze. Jumătate de bună voie, jumătate împinși la spate de activiști, au început să scandeze: „Blair, ucigașul!" și „Afară cu Blair!" Toată zona era împânzită cu fotografii cu Blair mânjit cu sânge.

Reformele au îmbunătățit notele elevilor, dar n-a rezolvat problemele mai mari. După ce identitatea lui Emwazi a fost dezvăluită, profesorii au spus despre el că era un elev silitor. Avea note mari, suficiente cât să intre la orice facultate, dar asta dovedește că succesul academic nu spune nimic despre moralitatea unei persoane și nici n-o păzește de radicalism.

Publicitate

Profesorii nu prea aveau autoritate în fața elevilor. Am citit articole care dezvăluiau că Emwazi folosea cuvântul „jidan" ca jignire și avea adesea discursuri antisemite. Toți cei care au făcut școala acolo erau obișnuiți să audă cuvântul „evreu", era o insultă standard. Și în alte școli se aruncau astfel de insulte, dar la Quintin Kynaston, nimeni nu le lua în seamă și nu făcea mare caz pe tema asta.

Se făceau tot felul de comentarii despre evenimentele teroriste de la 11 septembrie, dar profesorii nu aveau pregătirea necesară să discute cu elevii despre ele. Mulți profesori ignorau aceste probleme, alții se comportau ca elevii ca să primească aprobarea lor. Îmi amintesc că un elev l-a numit pe un profesor „evreu" și profesorul i-a răspuns că elevul era „evreul". Un alt profesor, care nu avea deloc autoritate în clasă, s-a apucat să ne țină diverse teorii ale conspirației, despre cum evenimentele de la 11 septembrie fuseseră plănuite de americani și Osama nu avusese de-a face cu ele.

Într-un interviu, fosta directoare a academiei Quintin Kynaston a spus că radicalismul nu era promovat în școală și niciun elev nu a fost vreodată afectat de așa ceva. Un student din anul meu a apărut prin 2005 într-un documentar despre radicalism la BBC Panorama. El e doar un exemplu de student supus acestui risc. Academia vrea să protejeze studenții sau e mai preocupată de propria reputație?

Radicalismul la vârsta de 15 ani nu se detectează prin semne vizibile. Nu știu ce se așteaptă ei să găsească; probabil copii cu insigne ISIS pe rucsac, cu freze dubioase sau cu vreo pasiune pentru o trupă musulmană de metal - un fel de caricatură stereotipică.

Publicitate

Reacția automată de a da vina pe musulmani pentru apariția copiilor fundamentaliști s-a dovedit tâmpită prin faptul că niciunul dintre ucigașii lui Lee Rigby n-a fost crescut ca musulman. Reacția asta n-ar fi putut veni decât de la persoane fără conexiuni cu aceste comunități.

E o problemă care pornește de la profesori. Înțelegem că părinții adoptivi albi ai unui copil de culoare nu au pregătirea necesară să gestioneze problemele de identitate ale copilului. La fel, înțelegem că e nevoie de profesori de sex feminin ca fetele să aibă un exemplu feminin de urmat. Înțelegem că profesorii albi n-o să înțeleagă niciodată perfect experiențele prin care trec persoanele de culoare, așa că avem nevoie de profesori de culoare care să-i înțeleagă. Dar niciunul dintre aceste grupuri nu sunt pregătite să se ocupe de problema radicalismului în școli.

De ce nu sunt pregătiți mai repede pentru predare bărbații de culoare, femeile musulmane și femeile albe? De multe ori rămân la stadiul de profesori suplinitori, iar rolurile de profesori li se încredințează altor persoane din medii mult mai puțin potrivite. E un alt exemplu, mai subtil, dar omniprezent, de rasism instituționalizat și de privilegiu de clasă, care domină societatea britanică.

Ceea ce ne dorim de la societate depinde foarte mult de școli. Dacă nu putem controla sistemul educațional, elevii vor continua să îmbrățișeze extremismul. Profesorii trebuie să le arate grupurilor marginalizate că au un loc în societatea britanică și că nu sunt stigmatizate. Dar sunt slabe șanse să se întâmple asta, atunci când majoritatea profesorilor sunt persoane albe din clasa mijlocie.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre radicalism:
Cum încearcă Suedia să-și oprească adolescenții să se alăture Statului Islamic Un videoclip al Statului Islamic arată atmosfera din școlile unde copiii sunt învățați să ucidă Statul Islamic recrutează femei europene care să se alăture Califatului