FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Restaurarea cetății din Alba Iulia e o mascaradă confuză

Am văzut statuia unui stormtrooper imperial în grădina lui Obi-Wan Kenobi.
20 Ianuarie 2015, 8:04am

În ultimul timp, de câte ori am trecut prin cetatea din Alba Iulia, am avut senzația că ceva nu-i în regulă. La suprafață e frumos, curat, rareori vezi un câine vagabond, dar e ca-n filmele cu indieni, când trec prin defileu și unul zice: „E prea liniște aici". Așa că, de sărbători, mi-am luat aparatul de fotografiat și m-am dus să înțeleg de ce.

Restaurată după un proiect care a durat câțiva ani și a costat peste 47 de milioane de lei, Cetatea din Alba Iulia de tip Vauban, după numele marchizului care a dezvoltat designul, are acum porți refăcute, zidurile curate, șanțurile amenajate cu gazon, alei, izvoare, un iaz cu crapi koi japonezi și niște căruțe. Apoi, răspândite peste tot, se găsesc o puzderie de statui noi de toate felurile. Au fost amenajate și cinci trasee pentru turiști, niște țarcuri cu ruine ale castrului roman și un nou muzeu despre perioada romană.

Asta am aflat printr-o simplă observație, că nu există un birou de informații turistice de unde să iei gratis o broșură din care să afli ce poți să vezi sau niște hărți schematice care să-ți spună pe unde să mergi, deși aria totală a cetății este de 140 de hectare. Am găsit doar un magazin de suveniruri pe ușa căruia scria că-i și punct de informare, dar de luni până vineri e închis. Tot închise erau și două dintre cele două trasee pentru turiști, chiar dacă era perioada sărbătorilor și lumea ar fi avut timp de ele.

Cum am ajuns pe platoul de la Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, am fost luat în primire de un bătrânel. Mi-a spus că a lucrat „la muzeu, la București" și că nu fac bine, e mai frumos să merg prin șanțul cetății până la ceva ce el a numit „Tăvălugul istoriei". Mi-a arătat el pe unde.

Pe drum mi-a turuit: obeliscul a fost construit în 1937; cetatea e din secolul 18; sculpturile de pe a treia poartă au fost făcute de Johann König la Viena și aduse aici; biserica mică de lemn e a lui Mihai Viteazul și e cea mai veche (fals, e din 1988); cetatea restaurată are o parte romană și una austro-ungară; Mihai Viteazul a intrat în cetate pe arătură; Sergiu (probabil Nicolaescu) a filmat pe altundeva; ceva mai jos este un tunel care duce până la Deva. Aici l-am întrerupt. Până la Deva sunt vreo 60 de kilometri în linie dreaptă.

Oricum, eram la intrarea în șanțul cetății, așa că i-am mulțumit și am dat să plec. Dar mi-a cerut să-l ajut cu niște bani, că n-are casă și vrea să ajungă la o mănăstire. Întotdeauna e vorba de câte-o mănăstire și întotdeauna mă irită momentele astea care aduc brusc în discuție ideea de demnitate umană. Nu-i ceva care să-mi placă să cumpăr cu câțiva leuți, dar ce era să fac? Îi acceptasem deja informațiile sau ce-or fi fost.

O iau pe unul dintre traseele turistice și primul lucru care-mi atrage atenția e o chestie care, la prima vedere, mi pare că se potrivește acolo ca statuia unui stormtrooper imperial în grădina lui Obi-Wan Kenobi. Pe soclu scrie că-i un monument închinat eroilor necunoscuți români care au murit servind la granițele Imperiului Austriac. Ar fi lipsit de respect față de eroi să zic că e un kitsch odios făcut de niște cretini care își închipuie că așa pot atrage turiști. Deci spun că nu e deloc o statuie simplistă conceptual, mediocru realizată, de nivelul celor de prin cimitirele vesele, care reprezintă un individ îmbrăcat într-o uniformă pe care probabil toți eroii și ne-eroii au urât-o. E o capodoperă!

Am mai dat de una din aceeași serie, pe alt traseu turistic, cu aceeași inscripție, că doar „mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor" ( Eclesiastul 4:9 ). Aș fi preferat să văd, în locul aiurelilor istorice, ceva creativ și amuzant, în genul snow art-ului lui Calvin și Hobbes. Dacă voiau neapărat să cinstească eroii cu un monument, trebuiau să facă unul și bun, care să mă facă să simt o conexiune cu umanitatea lor. Așa, cu două proaste nu au reușit decât să arate că nu înțeleg ce-i aia cinste și să-i trateze pe eroi cum tratează un pește curvele.

Undeva în fața Catedralei găsesc și „Tăvălugul istoriei", despre care vorbea ghidul meu de ocazie. Ziarul local Unirea i-a zis „Roata lui Horea, Cloșca și Crișan", deși, după cum am învățat toți în generală, ultimul n-a fost tras pe roată. Publicația a făcut și un sondaj potrivit căruia 56% din respondenți cred că obiectul n-ar trebui amplasat niciunde, 16% cred c-ar trebui pus altundeva, iar pe 4% nu-i interesează subiectul. Mie mi se pare că juxtapunerea acestei opere de artă, care arată ca o piesă defectă scoasă dintr-o cutie de viteze, are totuși ceva frumos în ea și e plină de înțelesuri.

În interiorul cetății m-a întâmpinat un shadowtrooper austriac. Sunt patru ca el, trei gărzi și unul care salută galant o doamnă. Fac parte din noua tranșă de statui de bronz care au apărut prin cetate.

Din aceeași serie: trei domni, unul cu joben, unul cu melon, unul cu pălărie, baston și un melc pe pantalon, urcând spre șliț - ce drăguț!; doi preoți catolici, unul care vorbește cu mai mulți copii, celălalt doar cu unul care își ridica poalele; un profesor, în fața universității, într-o discuție cu niște elevi și-un câine; o țărancă și-un alt copil care ține în mână un ou; o precupeață.

Vara, soldaților de bronz li se alătură și unii în carne și oase, în uniforme roșii. Se face și câte un show pompos cu schimbarea gărzii, pentru care s-au adus cai frizoni din Țările de Jos, pe unde am umblat și eu un pic. Au fost și statele astea sute de ani sub stăpânire burgundă, habsburgică, spaniolă și austriacă, dar nu știu să se facă și pe acolo astfel de mascarade în cinstea feluritelor imperii. Iar dacă s-ar face, nu cred că lumea ar reacționa prea plăcut. Așa că am întrebat și niște localnici ce părere au despre trupeți.

„Apără cetatea", a zis o doamnă pe care am ajutat-o să-și repereze pudelul fugit. Bine, dar austrieci în Alba Iulia, am insistat eu? „Sunt austrieci și apără cetatea", a zis și a plecat. Un domn care se plimba pe Traseul Nordic și care știa că trebuie urcate exact 35 de trepte pentru a ieși de acolo, mi-a spus: „Austriecii au făcut ceva prin cetate. Da' bine, cetatea asta, Bauman, e foarte originală și edificatoare. Și-i mare."

Deghizați imperiali am găsit acum doar la hotelul care se numește Medieval, deși e din perioada Iluminismului - atât clădirea care nu are decât vreo trei sute de ani, cât și uniforma portarului care dă cu mătura la intrare sub steagurile NATO, României și UE.

Cea mai tare chestie am văzut-o la Poarta a III-a, unde se găsesc reprezentările alegorice ale virtuților cardinale: Abundența, Înțelepciunea, Cumpătarea și Forța, după cum zice placa explicativă.

Cine nu e chiar analfabet funcțional, din ăla care știe literele, dar nu-i suficient de educat să înțeleagă ce citește, știe că virtuțile sunt calități morale, iar abundența nu-i așa ceva. Am încercat să văd dacă e vreo eroare și am găsit articolul ăsta, unde conf. univ. dr. Toma Goronea, expertul local a cărui teză de doctorat constituie baza științifică pentru restaurarea cetății, spune că virtuțile cardinale ar fi Abundență, Glorie-Înțelepciune, Justiție și Forță. Din lac în puț. Mie, Glorie-Înțelepciune îmi bruschează imaginația mai rău decât dacă m-aș apuca să inventez obiecte imposibile gen dulap-trotinetă.

Nelămurit în continuare, n-am forțat, am căutat un expert mai mare. Fiindcă virtuțile țin de Etică, am trimis un e-mail lui Paul Bloomfield, profesor de Etică la Facultatea de Filozofie a Universității din Connecticut, autor al unor cărți precum Moral Reality, Morality and Self-Interest și The Virtue of Hapiness și l-am rugat să-mi spună care sunt, de fapt, virtuțile cardinale, de unde vin, ce înseamnă și mai ales, dacă Abundența și Gloria-Înțelepciune au fost vreodată considerate virtuți. Mi-a răspuns prompt:

Virtuțile cardinale vin din Grecia antică. „Cardinal" vine de la cuvântul latin pentru „balama", virtuțile fiind „balamalele" pe care se rotește o viață bună. Cele patru virtuți cardinale sunt curajul, temperarea (uneori numită auto-control), justiția și înțelepciunea. Gloria pentru greci era altceva. N-am auzit niciodată de abundență ca virtute. Înțelepciunea e adesea considerată cea mai importantă virtute, unii stoici susțineau că există o singură virtute, înțelepciunea, iar curajul ar fi înțelepciune în situații periculoase sau înspăimântătoare, temperarea e înțelepciune în prezența tentației etc. Eu nu sunt de acord cu asta, neg teza „unității virtuților".

S-ar părea că Toma Goronea s-a uitat și el la vechile statui, n-a știut despre ce-i vorba și s-a apucat să improvizeze pe sistemul „baba n-aude, dar le potrivește". Probabil inspirat de toastul ardelenesc în rime „sănătate și virtute/s-avem ce bea, mânca și fute!". Și nimeni din comisia de doctorat, ori din deștepții care-i recenzează genialitățile, ori dintre cei care s-au ocupat de proiectul de renovare n-a observat nimic. Iar orașul a fost modificat corespunzător fantasmelor sale. Și astfel, dacă în „sudul profund" al țării, cimitirele au gardul izolat termic, în Ardealul civilizat, în loc de temperare, abundența e o virtute cu corn care se ține cu mâna de turban, sau ce-o fi.

Și nici tehnic lucrurile nu stau foarte bine. Un restaurator al cetății spune în două interviuri că s-au făcut greșeli grave, s-au folosit materiale nepotrivite și procedurile eronate, atât la porțile baroc, cât și la porțile castrului roman. Iar acum Goronea urmează să se ocupe și de Ulpia Traiana, unde marele restaurator dă asigurări că „se va face totul așa cum a fost în Antichitate, nu după ureche, nu din imaginație". Ha, ha! Vezi să nu!

Altfel, statuile restaurate mi se par mai urâte decât înainte de restaurare, deși parcă au mai multe linii curbe. Poate din cauză că, spre deosebire de originale, astea par mai degrabă niște gospodine ieșite din baie decât niște alegorii cu rost și înțeles.

Oare pe acolo trec doar superficiali care nu-și dau seama de enormitate? Nu știu. Dar știu că în cetatea Alba Iulia are loc Festivalul Dilema Veche, la care vara trecută Cărtărescu zicea: „ C**etățenia noastră europeană este mai importantă decât cetățenia noastră românească** ". Și s-au găsit naționaliști să-l înjure. Ăia mă enervează, dar fraza asta avântată seamănă a fandoseală ridicolă, dacă faci puțin zoom out și vezi că a fost spusă într-un loc marcat de kitsch, ignoranță fastuoasă și impostură academică, cu o administrație cu apucături de proxenet.

În rest, Alba Iulia e un oraș obișnuit, cu sănii trase de câini în cetate,

cărucioare trase de oameni în centru,

și antiderapant scos cu mătura din cupa brațului de descărcare undeva între, lângă Poarta a II-a.

_Urmăre_**_ște_** VICE pe Facebook.

Mai citește și despre alte construcții:
Un bogătaș din Beijing și-a construit un munte deasupra penthouse-ului, iar acum trebuie să-l dărâme Bisericile de termopan ale României Ce faci când cineva trânteşte un bloc ilegal de 11 etaje lângă casa ta? Mândrie şi Breton