FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Povești hardcore de la Pirați, din Vamă

Vama Veche se schimbă, dar metalul, litoralul şi motoarele se îmbină armonios doar La Pirați.
Fotografie via Facebook La Pirați

Sigur ai auzit de La Piraţi, dacă ai fost prin Vama Veche. În timp ce alte localuri îşi schimbau muzica, decorul sau pur şi simplu erau transformate în lemn de foc, La Piraţi a rămas bârlogul etern al metaliştilor şi bikerilor oldschool din Vamă. Era localul ăla în faţă căruia vedeai mereu cel puţin un Harley Davidson şi unde tipii aveau bărbi ca războinicii din serialul Vikings, nu ca artiştii din clubul Eden din București. Probabil e singurul local în afară de Stuf care există acolo de când era mama fată.

Publicitate

După vreo 15 ani, bodega-simbol s-a mutat, după nişte neînţelegeri între proprietarul spaţiului, care a hotărât să mărească chiria, şi managerul localului, care nu făcea faţă. Dar mutarea e provizorie şi cei de la Rock Fm au făcut o campanie prin care să strângă banii necesari pentru renaşterea localului (instalaţii, sonorizare, avize etc). Pentru asta, au organizat o licitaţie cu nişte chestii precum o faţă de tobă de la trupa The Rasmus sau nişte tricouri semnate de Gică Hagi. Dacă vrei să susţii campania, donează şi tu nişte obiecte rock pentru licitaţie sau participă la ea, ca să ai cu ce să te lauzi la copii. Ca să aflu mai multe despre istoria unui loc în care se bea de peste un deceniu, i-am rugat pe unii din clienţii seculari ai locului, să-mi spună cele mai hardcore poveşti de acolo:

Vezi documentarul VICE despre Biserica Metalistă

Bute: Acum vreo patru - cinci ani, am scăpat de la muncă și am venit direct în Vamă. Am băut până dimineață, am povestit cam jumătate din tot ce aveam de spus și am lăsat restul pentru a doua zi, când ne-am întors să ne dregem. Și cum ne relaxam, unul dintre prieteni a venit cu un pistol cu apă. Mahmuri fiind, nouă ni s-a părut genial ce se întâmpla. Era vară, cald, nimic exagerat. Ne aduceam aminte de copilărie. Pe vremuri ne udam cu sifon. Așa că am început să ne stropim cu apă. Unii care treceau pe stradă apreciau, alții nu. Păreau deranjați că i-am udat puțin. Era doar un pistol cu apă, nu o vidanja cu căcat.

Publicitate

Totul a degenerat când doi băieți tatuați, pensați și merși la sală au început să ne împingă. Mahmuri așa cum eram, le-am explicat în cuvintele noastre: ,,Mă nene, udăm pe toată lumea, nu pe tine în mod special. " Oamenii au devenit violenți și toată gașca a sărit pe ei. La început cu gura, dar băieții nu știau de vorbă. Așa că am început să ne batem. Ei erau doi, noi vreo douăzeci. Unul a fugit, celălalt a rămas. Omul, deși era nevinovat și voia să aplaneze lucrurile, și-a luat-o. Toată ura și violența s-au dus asupra lui, pentru că el era o persoană de contact între ceea ce s-a întâmplat și ceea ce a rămas. Spre final s-a lăsat cu poliție și cu amenzi, și practic ne-a schimbat nouă tot feng shui-ul.

Crețu: Eram în bar. Apăruse un grup de pițipoance și de cocalari. Și era una d-asta mai răsărită care tot făcea scandal. La un moment dat i s-a spus: ,,Mă, stai potolită că s-ar putea să te legăm un pic." Ea nu și nu, așa că atunci când a apărut o rolă mare de scotch, s-a trezit legată de la cap până la gleznă de unul dintre stâlpii de la Pirați și a rămas acolo vreo două ore. Am stat și am băut în jurul ei. Știi cum era să bei în jurul focului, așa beam și noi în jurul fetei legată cu scotch. După doua ore i-am dat drumul. A fugit pușcă.

Releu: Am organizat cortegii funerare. Acum trei ani, un om a adormit pe o masă. A fost legat și i s-a pus o coroană pe piept. Bine, nu era strict o coroană, era un ornament din ăla de Anul Nou, de așezat pe ușă. Unul s-a îmbrăcat în popă și avea o cădelniță inventată dintr-o doză de bere. Am pus și lumânări; le aveam că se mai ia curentul în Vamă. Avea și o cruce bătută în două cuie. Îl plimbam cu masa pe stradă, cu bocitoare cu tot. Mergeam cu el prin toată Vama, ca la cortegiu. Se aruncau și bani în spate, iar lumea aplauda.

Publicitate

Dan Rideru: Cred că era prin 2009. Nebunia acelei veri a fost că vidanjele veneau încărcate de la toate cârciumele. Când ajungeau în dreptul barului și opreau la colț la intersecție, noi mergeam și le dădeam drumul. Si se crea un râu natural de rahat și pișat. Ieșeau toți ospătarii de la toate tersasele, cu furtune, și împingeau la vale până jos la Stuf, pe plajă. Totul se întâmpla pe o căldură de 30 de grade.

Dan Piratu: Acum doi ani, de Paște, cum e obiceiul la români, voiam să facem și noi un grătar. Seara am băut un pic și dimineață ne-am trezit să mergem să cumpărăm niște carne de miel. N-am găsit. Un prieten de-al nostru, la fel de băut ca și noi, a venit cu ideea să cumpărăm un miel. Sună la stână: ,,Mai ai miei?" / „Nu mai am, dar am o capră, în schimb." Am luat-o. Am plecat cu un Audi, am băgat capra în portbagaj, iar când a ajuns capra la pirați, a parcat în față și acolo a rămas. Am botezat-o Rex. I-am adus și iarbă. Au muls-o bețivii. Când ne-am trezit din băutură, am zis că nu sacrificăm animalul, că era prea frumos. Am dat-o ulterior spre adopție, unui prieten care avea un copil mic și o curte unde putea să o crească.

Hrubaru: Nici nu trebuie să spun câte beții crunte s-au întâmplat acolo, numai că în interior. De ziua mea, acum doi ani, am început la Bibi, unde cânta Compact. Eram deja deocheat. M-a chemat Paul Csucsi pe scenă și mi-a cântat toată gașca ,,La mulți ani". Eu eram nedespărțit de crocodilul meu gonflabil primit de la pirați, cu autografele lor pe el. Și când spun autografe, erau numai chestii de genul ,,Bag-o tare, scoate-o moale,,, ,,La multi ani roackere!",,, Hai să facem un porno".

După Bibi, m-am dus la Pirați și am dat de băut la toată lumea. Ei erau in delir. Era rock si demență! Nu știu cum s-a întamplat, că la un moment dat, în crucea nopții, eram în pantaloni trei sferturi, la bustul gol, cu un sutien siclam pe mine. Eu și un biker de la Ploiești. Ăla avea bikini și bustul gol. Știu că ne-am apucat să sodomizăm bietul crocodil. Eu mimam niște chestii dubioase în fața crocodilului, iar Bulgaru se chinuia să-i ridice coada și să-i găsească o găurică acolo în spate. Spre deosebire de el, eu încă conștientizam că aia e o jucărie gonflabilă.

Urmărește VICE România pe Facebook:

Mai citește despre Vama Veche:
Vama Veche e un Paradis Ţi se pare că s-a stricat Vama Veche pentru că te-ai stricat tu Iarna pe ulița din Vama Veche Vama Veche în două minute