FYI.

This story is over 5 years old.

Sport

Fetele ultras din România nu îi au la inimă pe jandarmi

„Forțele de ordine nu fac deosebirea între băieți, fete, copii sau bătrâni."

Fotografie via

Femeile au fost dintotdeauna prezente activ în grupările ultras ale echipelor de fotbal, deși multă lume e de părere că peluzele stadioanelor sunt o lume doar a bărbaților. Majoritatea prietenilor pe care i-am întrebat dacă știu vreo tipă ultras mi-au răspuns râzând că n-au habar de niciuna, pentru că ei nu merg cu femei la meciuri.

Încă există concepția că mersul la meciuri este o treabă nefeminină și că, atunci când bărbații se duc pe stadion, femeile stau acasă și își fac unghiile sau se duc la coafor. Cu atât mai mult ultraseria, pe care cei din afara fenomenului o consideră o pasiune exclusiv a bărbaților.

Publicitate

Însă în galeriile echipelor de fotbal din România sunt destule „ ultrase", fete care scandează, cântă, merg în deplasări și participă la realizarea coregrafiilor, cot la cot cu bărbații. Am stat de vorbă cu cinci dintre ele, ca să aflu dacă există deosebiri majore între un ultras femeie și unul bărbat și am aflat că problemele cele mai mari le au cu jandarmeria.

VICE: Există diferențe între un ultras bărbat și un ultras femeie?
Georgiana, Petrolul Ploiești: Femeile care au în sânge acest „ drog" se bucură și suferă în aceeași măsură ca și bărbații. Ba din contră, uneori poate se implică chiar mai mult decât ei. În ultimii doi ani, eu n-am lipsit la niciun meci al Petrolului, iar în ziua nunții mele am ținut neapărat să fiu prezentă la deschiderea pub-ului suporterilor. Și nu sunt singura fană înfocată din galeria Petrolului. Pe stadionul „ Ilie Oană" din Ploiești sunt femei de toate vârstele, în toate sectoarele stadionului. Cine știe, poate curând vom putea pune bazele unei grupări a „ Lupoaicelor". Mă refer la noi, fetele care știu ce presupune o grupare ultras, nu la cele care vin la meciuri ca să-și facă selfie-uri.

Băieții din galerie te-au privit vreodată ciudat sau ți-au sugerat că n-ai ce să cauți pe stadion?
Au mai existat mici răutăți gratuite, dar toate au fost doar în spirit de glumă. Adevărul e că nu m-am simțit niciodată aiurea. Am fost tot timpul încurajată de băieți să merg atât la meciurile de acasă, cât și în deplasări.

Publicitate

Povestește-mi cea mai interesantă experiență de pe stadion.
Cea mai tare fază am trăit-o în 2013, la finala Cupei României, cu CFR Cluj. Clujenii ne-au dat gol în ultimul minut de joc, iar supărarea mea a fost atât de cruntă, încât mi-am pierdut cunoștința pentru câteva secunde. Apoi m-a strigat un prieten: „ A fost ofsaid, Geooo, am luat cupa!" și m-am trezit brusc. A fost o imensă bucurie și a urmat o mare sărbătoare la Ploiești. Petrolul câștigase din nou Cupa României, după 18 ani de așteptare.

Ce suporteri din scena ultras europeană ți se pare că fac treabă bună?
Sunt mulți fani care fac atmosferă frumoasă pe stadioane. Îmi plac cei de la Legia Varșovia, Panathinaikos, Steaua Roșie Belgrad, Olympiakos, Dinamo Zagreb, Lazio, Borussia Dormund. Mai sunt și cei de la St. Pauli, echipa cu cele mai multe susținătoare din Germania. Să nu uit nici de turci, atât Galatasaray, cât și Beșiktaș fac treabă bună. Nu în ultimul rând, galeria olandezilor de la Vitesse Arnhem, cu care noi, cei de la Petrolul, avem strânse relații de prietenie.

VICE: Ce te atrage pe stadion?
Alina, „U" Cluj : Eu am fost învățată de mică să iubesc Universitatea și spiritul ei fantastic. Am devenit fanatică acum șapte ani, când am început să merg constant pe stadion. Pentru mine, fiecare meci este o experiență unică, pentru că o fac din dragoste pentru „ U". Și nu doar meciurile sunt memorabile, ci orice marș, miting sau protest, atâta vreme cât are la bază ideea de „ U".

Publicitate

Sunt multe fete în galeria lui „ U"?
Să știi că sunt destule. Mai demult, chiar a existat o brigadă de fete, „ Kamikaze", dar din păcate s-a destrămat între timp. Nu pot să-ți spun exact câte tipe avem acum în galerie, pentru că eu sunt mai băiețoasă din fire și nu prea am tangențe cu ele. Dar știu că sunt multe care vin la meciuri și cântă alături de restul suporterilor. Iar băieții din galerie le respectă pentru alegerea lor și le protejează, pe cât posibil, când și dacă apar conflicte.

Câteodată, băieții se mai răfuiesc cu forțele de ordine sau cu suporterii adverși. Se întâmplă chestii din astea și la fete?
Forțele de ordine nu fac deosebirea între băieți, fete, copii sau bătrâni. Toți suntem catalogați și tratați ca niște huligani. Mi s-a întâmplat să fiu agresată de jandarmi, într-o deplasare la Mediaș. Motivul? Ca de obicei, pentru că ei au uniformă… De atunci, am început să merg mai rar în deplasări. Cât despre suporterii adverși, eu n-am nicio treabă cu ei. Fiecare e liber să țină cu ce echipă vrea, cu o singură excepție: frânarii (termenul cu care sunt „alintați" fanii lui CFR Cluj de cei ai lui „ U"). În rest, cum ți-am zis, nu mă deranjează alți suporteri, atâta vreme cât nu spun nimic urât de „ U". Dacă fac asta, atunci schimb și eu placa.

VICE: De când ții cu Dinamo și când ai început să mergi la meciuri?
DDC, Dinamo: Țin cu Dinamo de când m-am format ca embrion, cel puțin așa mi s-a spus. Dinamovismul mi se trage din familie. La meciuri merg de prin școala generală. Mă duceam fără să știe părinții, pentru că nu mă lăsau, ziceau că e periculos pentru o fată. De atunci, am început să merg tot mai des. Așa m-am descoperit pe mine. Unii cântă, alții scriu sau pictează, eu mă duc pe stadion, la meciuri. E modul meu de exprimare, e ceea ce sunt.

Publicitate

Te pregătești de meciuri în vreun fel anume?
Păi… mă spăl, mă pieptăn, îmi lustruiesc tocurile. Glumesc, evident. De obicei, îmi cumpăr câteva sticle de vin și mă înarmez cu voie bună. Ca orice ultras. Indiferent de sex, să știi că ultrasul se ghidează după același crez.

Ți s-a întâmplat să-ți spună cineva că n-ai ce să cauți în peluză?
Ai să râzi, mi s-a sugerat să mă duc la cratiță, dar nu de către suporteri, ci de către jandarmi. De altfel, cele mai mari probleme le-am avut cu jandarmii. Hai să-ți dau un exemplu recent. La meciul echipei naționale cu Insulele Feroe, am vrut să intru la tribună. Nu aveam obiecte de risc la mine, ci doar o brichetă. Iar stewarzii au luat cam trei sferturi din fetele care voiau să intre. Ne-au băgat în grupuri de câte cinci, într-o cazemată de lemn, și ne-au dezbrăcat la chiloți și sutien. Am cerut să mi se arate legea în baza căreia fac asta. Evident că n-aveau ce să-mi arate. A fost un abuz, în lege scrie clar că se face control corporal sumar, în niciun caz percheziție corporală. Am ieșit afară și am făcut tărăboi. Un jandarm m-a recunoscut și le-a spus stewarzilor: „ Pe asta o știu de la meciuri, sigur are ceva la ea!".

Rivali?
Țin cu Dinamo, deci normal că cea mai mare rivalitate e cu jandarmii. De asta ți-am trimis și poza asta în care nu mi se vede fața. Din cauza abuzurilor jandarmilor. Dacă îți văd figura, oriunde, ești stigmatizat, ți se pune eticheta de vinovat. Asta deși, în 90% din cazuri, ei sunt vinovați, nu noi, suporterii.

Publicitate

VICE: Sunt deosebiri între un ultras bărbat și un ultras femeie?
Andreea, Rapid: Niciuna. E ca și cum ai căuta diferențe între un fotograf bărbat și unul femeie. Diferența cred că e doar în modul celorlalți de percepție. Un bărbat nu va fi niciodată judecat de societate că se duce la meciuri etapă de etapă. Femeile, însă, da. Cel puțin în anumite cercuri, unde se judecă după standarde vechi, de zeci de ani. Eu zic că este important pentru o femeie să se dedubleze. Adică să reușească să lase atitudinea aceea de ultras pe stadion, unde îi e locul.

Mergi de mult timp în peluză?
De la patru ani. Tata e mare rapidist și, dacă n-a avut băiat, m-a dus pe mine la stadion. Îți dai seama că nu înțelegeam eu prea multe atunci, urcam și coboram scările peluzei a II-a de pe Giulești. La șapte ani am avut primul abonament, exact în anul în care Rapidul a câștigat primul campionat din perioada post-comunistă. Pentru că am mers de mică la meciuri, am ajuns să asociez Rapidul cu familia mea. Și exact ca într-o familie, indiferent dacă lucrurile merg bine sau nu, cum e cazul acum, nu pleci. Rămâi acolo și ajuți la ridicare.

Zi-mi un meci special, unul care ți-a rămas întipărit în memorie.
Sună a clișeu, dar fiecare meci e o experiență de ținut minte. Am fost la o groază de meciuri, n-am lipsit de la nicio deplasare în Ghencea sau în Ștefan cel Mare, chiar dacă uneori, la partidele cu grad ridicat de risc, liderii galeriei evită să dea bilete fetelor. Dacă e să spun doar unul, îmi este foarte drag cel cu PAOK Salonic, din grupele Cupei Uefa. Era în 2005 și afară ploua infernal. Mi-aduc aminte că stadionul a cântat fără oprire, timp de 90 de minute. Am strigat cu toții, poate mai tare ca niciodată, în speranța unui egal și a calificării. Și apoi am trăit bucuria victoriei nesperate, calificarea de pe primul loc… A fost nebunie mare în tribune!

Publicitate

Citește și: Am vorbit cu ultrașii din România despre huliganism și de ce urăsc jandarmii

Ce suporteri din Europa îți plac?
Îmi plac foarte mult cei ai lui Liverpool, pentru că dau mereu dovadă de un devotament incredibil şi de un respect impresionant pentru jucători. Îmi place cum cântă „You'll never walk alone", probabil şi pentru că îmi aminteşte de momentul începuturilor de meci de pe Giuleşti şi de imnul nostru, „Glasul roţilor de tren". Iar din punct de vedere al spectaculozităţii coregrafiilor, nu cred că mai e ceva de spus.

VICE: Sunt fete în galeria Oțelului?
Simona, Oțelul Galați: Nu prea sunt, le poți număra pe degetele de la o mână. Fetele din ziua de azi nu sunt atrase de peluză, ci de fotbaliști. Din fericire, eu n-am avut probleme din cauză că sunt femeie. Pe 8 aprilie am făcut zece ani de când merg la meciuri, de cinci ani în Peluza Sud și tot de atunci mă duc și la meciurile echipei naționale. În timpul ăsta am avut noroc de oameni de treabă și mi-am văzut întotdeauna de drum. Ideea e că atunci când a fost de făcut un mesaj sau o coregrafie, am pus umărul și mi-am văzut de treabă în egală măsură cu băieții. Ăsta e un lucru bun.

Ce poți să-mi zici despre dușmăniile/prieteniile cu alte galerii?
Bătăi între fete nu prea sunt. Am observat o unitate mai mare la noi decât la băieți, poate și pentru faptul că suntem mai puține. Galeria noastră a avut divergențe cu cei de la Poli Iași și Brăila, dar le-am fost superiori întotdeauna, de asta nici nu putem să-i considerăm „dușmani". Cât despre prieteni, am fost înfrățiți cu cei de la Delta Tulcea, echipă care în prezent nu mai există. Dar ne leagă multe amintiri frumoase și acțiuni comune. Mai avem și mici simpatii cu câteva grupări de la Petrolul.

Publicitate

Dar conflicte cu forțele de ordine aveți?
Să știi că ei n-au ținut niciodată cont că ești bărbat, femeie sau copil. Chiar anul trecut, la un meci al naționalei, am fost săltată pe motivul că aș fi introdus în stadion un ghiozdan care conținea materiale interzise. Bineînțeles, fără nicio bază reală, eu nici măcar nu intrasem cu ghiozdan pe stadion. Dar așa sunt ei, m-am obișnuit. Caută nod în papură pentru orice.

Povestește-mi, te rog, niște momente de neuitat din viața de ultras.
Cea mai frumoasă amintire de la un meci al Oțelului este cea din Supercupă, cu Steaua, din iulie 2011. Toată euforia aia de pe drum, meciul, victoria… A fost superb. De la națională, mi-aduc aminte de deplasarea din Andorra, când nu am prins bilete la meci, din cauza bișnițarilor și mânăriilor făcute de federație. În fine, ca să putem vedea meciul de pe un deal, am fost nevoiți să intrăm fraudulos prin camping-uri, să sărim câteva garduri și să trecem prin răsadurile vecinilor. Dar a meritat tot efortul. Am făcut asta alături de oameni cu care împart aceleași idealuri și principii. Și ne-am descurcat foarte bine și pe plan ultra.

Cum e în deplasări?
În fiecare zi de deplasare mă trezesc la cinci, șase dimineața, pentru că nu mai pot să dorm de nerăbdare. Am zile când am chef să merg cu ocazia, zile când mi-e dor de o deplasare cu trenul sau de una cu microbuzul, alături de ceilalți din grup. E un sentiment frumos.

Crezi că există deosebiri între un ultras bărbat și un ultras femeie?
Este irelevantă o comparație între cele două sexe. E ca și cum ai compara doi jucători de pe două posturi diferite. În schimb, fetele ultras pe care le cunosc au mai multe principii și sunt mai ultra decât mulți băieți din țară.

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai citește despre fotbalul românesc:
Interviu cu un ultras revoluţionar Ultrașii făceau proteste înaintea hipsterilor Cele mai praf imnuri ale echipelor de fotbal din România Am jucat fotbal printre capre și găini, cu-n portar fără o mână