FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Noutăţi despre masacrul din Siria - Săptămâna a patra

Rezistenţa rebelilor din oraşe este momentan slăbită după o lună de bombardamente barbare continue.

În ciuda protestului internațional care a urmat după moartea celor doi jurnaliști din Occident și asediul continuu al orașului Homs de săptămâna trecută, rezistența rebelilor din orașe este momentan slăbită după o lună de bombardamente barbare continue.

Mult așteptatul asalt împotriva Armatei Siriene Libere a avut loc joi, când sute de tancuri și mii de trupe militare au intrat în district, forțând mii de civili să fugă. Atacatorii făceau parte din faimoasa Brigadă 4, care e condusă de fratele lui Bashar al-Assad, Maher. Luni, BBC s-a întâlnit cu acești refugiați care au spus povești îngrozitoare despre ce s-a întâmplat cu apropiații lor. Din păcate, aceste rapoarte au fost văzute de regim, așa că marți dimineață au distrus podul pe care refugiații îl foloseau pentru a evada în Liban.

Publicitate

Din fericire, înainte ca orașul să cadă, ASL a reușit să-i evacueze pe jurnaliștii Paul Conroy și Edith Bouvier, care au fost răniți amândoi în timpul aceluiași atac care i-a ucis pe Marie Colvin și Remi Ochlik. Evadarea a fost haotică. Douăzeci de activiști au murit încercând să fugă. Un alt jurnalist (care nu a fost rănit), Javier Espinosa, a reușit să povestească despre evadare.

Odată intrați în Liban, răniții au fost transportați în Beirut și de acolo acasă. Fotograful de la Sunday Times, Paul Conroy, a stat de vorbă cu BBC și cu alte rețele după ce a fost internat într-un spital din Londra:

Înainte de căderea orașului, condițiile de trai din Homs erau la nivel medieval. Cum centrele media au fost țintite și jurnaliștii uciși, comunicarea cu activiștii a fost afectată.

Acesta e ultimul raport pe care l-am primit în legătură cu situația din Homs:

„Care ar putea fi următoarea mișcare? Să ne taie aerul în Homs?

Electricitatea și apa au tot fost tăiate în ultima lună în Homs. Uneori ore în șir, alteori chiar și trei zile la rând. Oamenii împart între ei ultimele rezerve de apă rămase. Serviciile de comunicare sunt tăiate tot de o lună, inclusiv serviciile de internet, iar semnalul telefoanelor a fost și el sabotat. Între timp, am rămas fără combustibil, așa că ne e imposibil să ieșim sau să intrăm în oraș. Situația medicală nu mai poate fi descrisă ca o criză, e de-a dreptul o catastrofă.

Publicitate

Rezervele de apă s-au împuținat, locuitorii din Baba Amr fiind nevoiți să colecteze zăpadă în găleți când a nins.

Când forțele de teren se pregăteau să intre, bombardamentul s-a intensificat. Rapoartele spun că Baba Amr era bombardat cu aproximativ 24 de rachete la fiecare cinci minute. Măcar copilul ăsta a supraviețuit:

În timpul asaltului din Homs, al-Assad a folosit mai multe feluri de arme. Activiștii au pus la un loc mai multe videoclipuri pentru a discerne originea artileriei folosită în bombardamente. După cum se poate vedea, lista susține ideea că rușii au furnizat arme regimului.

După o lună de acțiuni defensive intense și misiuni de salvare a civililor și jurnaliștilor răniți, ASL a terminat rezerva de muniție. Acest raport arată eforturile lor disperate de a apăra orașul:

În unele situații, ASL a acționat și ofensiv, organizând ambuscade asupra convoaielor de muniție și întăriri ale regimului:

Și asupra tancurilor T-72:

Vineri, ASL a fost nevoită să se retragă din Homs, pentru a-și reface rezervele și a continua lupta în altă parte. Din păcate, astfel civilii au rămas la mila trupelor lui al-Assad, care a început să extermine toți băieții și bărbații apți de luptă, pentru a se asigura că nu se vor alătura rezistenței.

Au fost omorâți și femeile și copiii și a avut loc un accident îngrozitor, în care 17 civili au fost decapitați de soldați ai regimului. Grupul activist Avaaz explică:

Publicitate

În această dimineață, 17 civili au fost decapitați sau parțial decapitați de către forțele regimului în regiunea agricolă de la periferia Baba Amr. Avaaz a verificat toate cele 17 nume. Șase dintre cei uciși erau din familia Sabouh.

„Ieri, o familie întreagă cu cinci membri a fost ucisă la punctul de control Gardenia, în împrejurimile orașului Homs. Unii membri ai familiei au fost decapitați. Jurnalistul Avaaz ‚Waleed’ a raportat: Cel puțin trei familii au fost executate în aceeași manieră, unii dintre ei fiind decapitați, în ultimele 48 de ore. Familia Hamsa, familia Shbat și familia Bihlaq au fost măcelărite în două zile.

Waleed a adăugat: Familia Shbat provine din tribul beduinilor Fawaara, așa că ne așteptăm la o întețire a violențelor în piața al-Fadous, de unde vine familia, în apropiere de locul unde a avut loc atacul.”

Acest gen de atacuri vor continua, probabil, cu răzbunarea membrilor Brigăzii a 4-a (majoritatea Alawiți) împotriva rezidenților Sunni din oraș. Dacă n-ar fi cetățenii care își asumă rolul de jurnaliști și Crucea Roșie, aceste atacuri nu ar fi raportate.

După căderea Homsului, regimul și-a concentrat forțele asupra altor centre revoluționare cum e Rastan (un orașnu departe de Homs), care a devenit ținta focului artileriei. La o demonstrație de vineri, un obuz a aterizat în mijlocul protestatarilor, omorând o parte dintre ei și rănind și mai mulți:

Atacurile ASL s-au întețit ca reacție ca noile atacuri ale forțelor regimului:

Publicitate

Unități ASL au început să apară și în Damasc, capitala. În ciuda faptului că prezența lor e restrânsă, așzice că e un început bun, de care al-Assad ar trebui să se îngrijoreze:

În timp ce alte noi orașe ridică armele împotriva regimului, vești bune vin și de la Qatar, care a anunțat că va furniza arme rebelilor. Miercuri, The Guardian a raportat decizia Libiei de a dona 100 de milioane de dolari opoziției siriene, SNC și de a le deschide un birou militar în Tripoli. Mulți au fost surprinși că Libia își poate permite atâta generozitate, dar un purtător de cuvânt al consiliului libian a susținut că „nu va fi o problemă.”

Asta nu e coincidență; cu câteva zile înainte, Qatar își exprimase dorința de a înarma ASL. E foarte posibil ca ei să fie furnizorii din spatele gestului generos al Libiei.

Și senatorul John McCain a făcut apel la înarmarea ASL. Într-un discurs către senatul Statelor Unite, a declarat: „Nu mai e timp. Forțele lui Assad sunt în ofensivă. E necesar să furnizăm asistență militară Armatei Siriene Libere și grupurilor din opoziție. În acest moment, asta nu va fi de ajuns pentru a stopa masacrul și a salva vieți nevinovate. Singurul mod realist de a face asta e cu putere aeriană străină.”

Dacă ASL va primi arme și bani rapid, dezertările vor continua și se vor deschide noi zone de tratare a răniților de către Crucea Roșie, revoluția s-ar putea să aibă o șansă.

În momentul de față, se pare că regimul va încerca să aplice acțiunile din Homs în întreaga țară.

Publicitate

Nu sunt multe de făcut pentru a-l opri, dar să sperăm că nu se va întâmpla asta.

Dacă vreți să stați la curent cu ce se întâmplă în Siria, urmăriți aceste conturi de Twitter:

@syriahr

@syriarevolution

@LeShaque

@AlexanderPageSY

@Arab SpringFF

Și această pagină de Facebook: http://www.facebook.com/BritishSyrianRevolution

Pentru videoclipuri noi, înscrieți-vă la http://www.youtube.com/user/UgaritNewsEnglish?feature=g-all-u

Urmăriți-l pe Henry pe Twitter la @Henry_Langston

Anterior: Noutăți despre masacrul din Siria – Săptămâna a treia

Traducere: Oana Maria Zaharia