Publicitate
Acest articol are mai mult de cinci ani de la publicare.
Sport

Securiştii din Germania de Est îi spionau pe skateri şi pe punkeri

Trupa Rammstein era ca orice altă trupă de punkeri în Berlinul de Est, dar când s-a spart zidul şi-au dat seama că era de căcat să rămână de stânga, aşa că au devenit neo-nazişti doar ca să atragă atenţie.

de Jamie Clifton
06 Decembrie 2013, 11:23am

Dintr-un motiv sau altul, fie pentru că Nestle îl recrutează pe Bob Burnquist ca să vândă Aeros sau pentru că MTV îl adoptă pe Ryan Sheckler ca să vânda reclame, percepția publică despre skateboarding pare să se fi schimbat în ultimii ani. Skaterii de la TV nu mai sunt niște bochetari insuportabili care trag aurolac, ci sunt tineri admirabili care construiesc parcuri de skate pe Google adverts. Dar sportul sau cultura care merge mână-n mână cu el au fost mereu privite mai mult ca o amenințare la binele general.

O țară în care treaba asta chiar s-a simţit a fost partea estică şi comunistă ia Germaniei ̂n anii 1980, Republica Democrată Germană sau RDG, înainte de căderea Zidului Berlinului. Skateboarding-ul era ceva american, deci subversiv și periculos, așa că securiştii de la Stasi au monitorizat comunitatea respectivă, pentru a-i supraveghea pe potențialii huligani. Pericolul respectiv a ajuns și-n media, un clip de atunci îi atenționează pe telespectatori că „e datoria noastră să-i protejăm pe copii și tineri de skateboarding", deci skaterii erau demonizați și trebuiau să strecoare plăci californiene peste graniță, dacă voiau ceva mai bun decât o bucată de lemn atașată de niște roți.

Regizorul german Marten Persiel a făcut un „documentar hibrid" despre istoria skating-ului în RDG numit „Asta nu-i California", care a fost lansat anul trecut în Germania și o să ajungă în restul Europei pe şase decembrie. Filmul a fost criticat la lansare din cauza construcțiilor liberale și pentru că personajul principal nu a existat niciodată, dar, după cum mi-a spus Marten, „toate întâmplările din film sunt adevărate", el doar le-a lipit astfel încât să creeze un personaj principal de care să le lege. Și într-un „documentar hibrid", asta nu-i așa mare lucru.

Am vorbit cu Marten despre filmul lui, traficul de skateboarduri și despre trupele punk de mare succes formate doar din agenți ai serviciului secret.

VICE: Hei, Marten. De ce ai vrut să spui povestea asta?

Marten: Locuiam în străinatate de ceva vreme și m-am detașat de partea mea germană. Așa ca am avut ideea de a face o comedie despre tot ce e mai penibil despre nemți, ca lipsa lor de stil și cum nu pot să danseze și, evident, despre cum cu cât sunt mai estici, cu atât devin mai penali. Skateboarding-ul a fost singurul lucru real din viața mea, deci ideea a fost să fac un film despre nemți pe skate-uri. Am crezut că e o idee originală, dar după ce am cercetat, am realizat că acolo, în Germania de Est, chiar exista o comunitate de skateboarding.

A fost ceva controversă după ce a ieșit filmul, despre reconstrucțiile tale, cum ai combinat povești de la diverși oameni reali ca să creezi personaje noi. Cum răspunzi la asta?

Cred că a fost controversă pentru că, dacă ești regizor, sau dacă ai un film care nu participă la festivaluri, o să-l încadrezi fie în secțiunea de documentar, fie în secțiunea de ficțiune. Practic, astea-s singurele opțiuni și îmi place să compar situația cu o baie publică într-o stație de tren. Tre' să te piși și poți merge ori la femei ori la bărbați. Dacă ești hermafrodit, te blochezi. Și indiferent ce faci, tot o să enervezi pe cineva. Cam asta s-a întâmplat și cu proiectul nostru.


Poză de Harald Schmidt 

Filmul tău e un hermafrodit?

Mda, practic. Pentru că e o poveste reală spusă de niște personaje nițel modificate. E un documentar pentru că e real și sunt interviuri și poze și tot. Dar are și un aspect fictiv, pentru că, deși tot ce se întâmplă e real, le-am lipit prin metode din industria fictivă, cu reconstrucția personajelor şi tot restul. Problema pe care am avut-o a fost că, practic, regizorii de documentare au simțit că puritatea obiectului lor era dilatată de filmul nostru.

Ce m-a fascinat cel mai mult la film a fost opoziția RDG-ului faţă de skateboarding. De unde a venit asta?

E o poveste pe care o spui în trei părți. În primul rând, era privit ca o chestie americană, deci subversivă și nedorită. Apoi, a fost privit ca un sport nou pentru care ar fi trebuit să antreneze atleţi, în caz că urma să fie inclus în Jocurile Olimpice.

Apoi au realizat că skaterii nu-s ușor de organizat și că efectiv nu colaborează, așa că s-au întors la atitudinea inițială de a-i displace. E o parte din film în care un ziarist spune că skateboarding-ul creează imoralitate și individualism egocentrist. Și cam asta e skateboardingul, nu? E egocentrist în sensul în care faci exact ce vrei.

Și asta nu prea se alinia cu RDG.

Exact. Asta nu se aliniază cu niciun sistem totalitar. Niciunuia n-o să-i convină chestii care încurajează individualismul.

Crezi că asta a contribuit la faptul că statul a încercat să-i organizeze pe skateri într-o echipă olimpică? Să-i sponsorizeze și să le facă program de antrenamente și chestii de genul?

Da și nu. Aia a fost mai mult o reacție la faptul că nu-i puteau opri popularitatea. Era prea târziu pentru asta, așa că trebuia să ia o parte din ea, ca să fie văzuți precum câștigătorii trendului. Au făcut același lucru cu muzica, una dintre cele mai populare trupe punk era formată exclusiv aproape din agenți secreți.

Wow. Mai știi cum se numeau?

Nu, dar știu că i-au promovat și i-au făcut super populari, ca să se infliltreze și să controleze scena alternativă. Sunt atâtea povești mișto despre genul ăsta de chestii, pe care, evident, am fost tentat să le pun în film. Dar am decis să n-o fac, pentru că n-am vrut să deviez.

Super, poți să mi le povestești mie,

O poveste în care cititorii englezi s-ar putea regăsi este cea despre Rammstein. În anii '90, s-au prezentat într-un fel neo-fascist, neo-nazist. Uram genul ăsta de lucru când eram adolescent, pentru că eram un punkist anti-fascist, deci ei erau dușmanul. Dar când cercetam, am descoperit că, în Germania de Est, ei erau o trupa punk fără nicio conotație fascistă. Punkiști în felul pe care eu și tu ni-l imaginăm, îi imitau pe punkiștii englezi. Când s-a dărâmat zidul, tu care veneai din socialism și voiai să fii rebel, nu voiai să pari de stânga. Așa că s-au reinventat complet, pentru că și-au dat seama că doar așa pot enerva oamenii, dacă se îmbracă precum niște neo-naziști.

Cât acces aveau copiii din Germania estică la muzica vestică ?

Cam la fel ca acum, adică există Germania și există Berlin și ambele sunt două universuri diferite. Dacă trăiai în est sau în Dresden sau la țară, n-aveai nicio șansă să pui mâna pe o casetă cu muzică pop din Vest. Pe când, dacă trăiai în Berlinul estic, ca tipii despre care vorbesc în film, aveai acces chiar și la televiziunea vestică și puteai fii vizitat și de berlinezii vestici. Era un fel de piață underground unde oamenii din Vest  ascundea casete și se ducaeau în Est să le vândă pentru o groază de bani. Pe scurt: dacă erai în Berlinul de Est, puteai face rost de chestii. Dar oriunde altundeva în Est, nu.

Și oamenii strecurau plăci peste graniță, nu? Titus și John Haak sunt doi care fac asta în filmul tău.

Da, Titus e tipul din vest. Încă trăiește și e, practic, tatăl skateboarding-ului german în Vest. Iar John Haak putea călători pentru că tatăl lui era finlandez, iar Finlanda avea o înțelegere diplomatică cu ambele părți. Deci putea merge oriunde, oricând. El a pus niște reviste porno deasupra bagajului, ca gardienii de la graniță să le ia pe alea și să nu caute mai departe.

Și asta asta încă se întâmpla dupa ce RDG a început să facă skateboard-uri?

Da, dar skateboard-urile estice erau groaznice. Aveau piedica în față. Era un model foarte prost.

Crezi că are ceva de-a face și cu faptul că unii voiau produse americane? E o parte în film în care se vede cum skaterii își pictau numele firmelor americane pe haine.

Da. În film, am încercat să portretizez un fel de război cu vopsea, ca simbolurile indiene tribale. În anii '80 era o vreme când puteai fi rocker și puteai să-ți găsești prieteni rockeri oriunde în lume. Genul ăsta de comportament tribal era nou, dar și foarte puternic în anii ăia, să porți culorile curentului tău.

Îmi imaginez că asta a apărut în Germania ceva mai târziu, și când au descoperit-o , i-a prins cu totul.

O, da, eu sunt din generația aia, am crescut în Vest și toți eram destul de buni pe când ei abia începeau să învețe ollie-uri și niște smecherii.

Heel flip-uri pe o parte și headstand-uri pe alta?

Da, e un mod bun de-a o spune. Erau două atitudini diferite, heel flip-urile erau un stil nou de skateboarding, iar headstand-urile aveau de-a face mai mult cu skating-ul freestyle din anii '70.

Da. Nu vreau să fac spoilere, dar filmul tău culminează cu poliția secretă care monitorizează Campionatele Germane de Skateboard, unde skaterii germani din Vest veneau să participe în Est. Ai vorbit cu un fost agent secret pentru film. Ţ̦i-a spus de ce îi monitorizau pe skateri?

Da, încercau să strângă informații de dragul de-a strânge informații. E ca și cu scandalul NSA. Dacă chiar ar fi avut un caz de rezolvat și îi aveau deja pe toți la dosar, era mult mai ușor. A fost ca Mossad-ul din Israel, o țară mică cu un serviciu secret imens. Deci ei ar strânge informații și când și-ar da seama cine-s liderii și formatorii de opinie, ar încerca să infiltreze întreaga scenă. Nu erau interesați să-i aresteze pe oamenii de-acolo, ci mai mult în a supraveghea tot ce se întâmpla mereu.

În final, cum s-au schimbat lucrurile după ce a fost dărâmat zidul? S-au integrat skaterii sau au trecut la ceva nou?

Unii dintre ei s-au integrat și au continuat cu asta, pentru că aveau vreo 20 de ani, vârsta potrivită, deci s-au adaptat la lumea reală, la lumea vestică. Dar mare parte s-a pierdut. Mulți oameni s-au oprit din skateboarding și mare parte din spirit s-a pierdut. Asta era chestia specială la skateboarding în Est, în general: era greu de făcut și îți oferea suficienți dușmani pe care să-i enervezi. Umplea viețile adolescenților cu energie și extravaganță. Pentru mulți tineri și adolescenți, când a dispărut ameninţarea, a dispărut şi motivația.

Pentru că n-ai de ce să te lovești.

Da. Asta e de căcat și la X-Games, când totul e olimpic și chestii, e numai pe jumate distractiv. E mult mai mișto când e ilegal.

Traducere: Irene Teodor

Mai multe fotografii pe paginile următoare.

Tagged:
Skateboarding
punk
skateboard
Comunismo
Γερμανία
politie
Vice Blog
interviú
punkeri
Germania de Est
spionaj
servicii secrete