FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​De ce sunt în continuare nefericită, deși locuiesc singură, așa cum mi-am dorit mereu?

Simt că fac parte din publicul țintă al reclamelor la gel de duș care le recomandă femeilor să-și găsească frumusețea interioară, dar să nu uite nici să se hidrateze.
9.3.15
Autoarea în noul ei apartament

Până acum am locuit mereu cu alți oameni. În primii 18 ani din viață, am fost obligată legal să fac asta. După asta, am înlocuit membrii familiei cu colegi de apartament și am fost obligată să mă maturizez prin bilețele pasiv-agresive care-mi transmiteau: „Spală-mă :)" Am îndurat toate posibilitățile traiului în comun: am stat și la cămin, am locuit într-un apartament cu două dormitoare împreună cu alte patru fete, am locuit într-o casă mizerabilă în care se țineau petreceri non-stop, am coabitat cu iubita bărbatului cu care mi-am pierdut virginitatea și, cel mai recent, am locuit cu un cuplu.

Publicitate

Dintre toate aceste opțiuni, cea mai nasoală a fost ultima. Traiul cu două persoane îndrăgostite m-a făcut să disprețuiesc atașamentul emoțional. La fel ca și cățelul lui Pavlov, salivam la gândul de a locui singură de câte ori auzeam cuvântul „baby ".

Mereu aveam fantezii cum ar fi să trăiesc fără ei. Fără să mai fiu judecată în tăcere pentru că aduceam câte un bărbat diferit la mine în cameră trei nopți la rând. Fără să mai intru în casă în mijlocul unei cine romantice cu un alt cuplu la care se joacă „mima ". Nu ajută nici faptul că sunt dubios de posesivă cu lucrurile mele. Nu mă interesează cât de egoistă par – ăla e uleiul meu din sâmburi de struguri. Doar pentru că ți-am zis că ai voie să-l folosești, nu înseamnă că trebuie chiar să-l folosești. Ce e așa de greu de înțeles?

Citește și Fotografii cu apartamentele burlacilor români

Până la urmă, am luat decizia să fac pasul ăsta, să mă mut singură. Am văzut un anunț de închiriere garsonieră într-un cartier vecin unde mi-ar plăcea să locuiesc dar nu-mi permit și am depus avansul chiar în ziua aceea. Peste treizeci și șase de ore, m-am și mutat. Proprietarul a sunat vreo doi foști proprietari de-ai mei și i-a întrebat dacă sunt un chiriaș ok și s-a mulțumit cu declarațiile lor.

Am fost atât de bucuroasă să mă mut, încât nici nu mi-a păsat că apartamentul era murdar. Faianța din bucătărie era plină de pete, cuptorul nici măcar nu funcționa. Am găsit caca de șoareci în dulapuri. Capul de duș stropește peste tot. Dar am refuzat să las aceste nimicuri să mă deranjeze. Atâta timp cât aveam locul meu special în care să locuiesc singură, era perfect. Am făcut curat, am cumpărat capcane pentru șoareci, mi-am luat un cuptor nou și am învățat să-mi iubesc capul de duș.

Publicitate

Traiul în singurătate mi-a depășit așteptările. Mă simt foarte împăcată că pot face atâtea lucruri pe care nu le puteam face când aveam colegi de apartament. Pot pune ketchup-ul în frigider oriunde am chef. Pot să-mi scot sutienul în timp ce gătesc și-l pot arunca pe masă. Mă pot masturba în sufragerie și pot lăsa vibratorul pe măsuța de cafea. Nu numai că mă pot căca cu ușa deschisă la baie, dar pot să mă și opresc în timpul căcării cu chiloții în vine ca să răspund la telefon. E tot ce mi-am dorit vreodată, și totuși sunt chestii care mă fac să mă simt jalnică.

Oricât de mult mi-ar plăcea toate lucrurile minunate pe care le pot face datorită independenței pe care mi-am câștigat-o, mi-am dat seama că unele dintre ele – deși le-am făcut ani de zile și când locuiam cu colegi – deodată par demne de milă. Pentru că sunt o burlăciță care locuiește singură, simt că perpetuez un stereotip pe care înainte nu simțeam că-l perpetuez.

Ezit să-mi iau tricouri largi și să mănânc iaurt fără grăsime. A trebuit să mă iert că mi-am cumpărat cristale acum două zile. Abia rezist să mă uit la ultimul sezon din Girls fără să mă urăsc – și toate astea pentru că locuiesc singură. Simt că fac parte din publicul țintă al reclamelor la gel de duș care le recomandă femeilor să-și găsească frumusețea interioară, dar să nu uite nici să se hidrateze.

Ca să fie treaba treabă, mă mai și sună maică-mea de vreo trei ori pe zi. Uneori mă învață cum să gătesc pui. Alteori îmi spune de ce crede că nu e o idee bună să locuiesc singură. E de părere că e primul pas spre o viață de fată bătrână. În prima noapte în care m-a sunat, mi-a povestit despre o femeie cu care a fost colegă de muncă și care nu se căsătorise niciodată și nu făcuse copii. Femeia asta locuia singură de ani de zile și după toți anii ăștia s-a ales cu o colecție cuprinzătoare de pălării.

Citește și Fotografii din intimitatea fotomodelelor internaționale

„Avea o cameră întreagă pentru pălăriile ei. Le numea copiii ei", mi-a spus mama. „Și ea voia să fie scriitoare, ca tine." I-am spus că-mi stă bine cu pălării.

Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât mă întreb de ce mă simt așa de rău să întrupez clișeul unei femei singure. De ce o femeie care locuiește singură trebuie neapărat să fie deprimată? Nu sunt nici singuratică și nici tristă. Apartamentul în care locuiesc singură e tot ce mi-am dorit vreodată. Sunt sigură că o să fiu și mai fericită când o să-mi înving fricile și o să port tricourile alea largi în drum spre magazinul de cristale, fără să-mi pese ce crede lumea despre mine.

Da, am o grămadă de ciocolată în bucătărie în momentul de față. Nu, nu port chiloți în timp ce încălzesc resturile de mâncare chinezească la microunde. Și ce? Dacă vrei să zici că sunt demnă de milă, n-o să mă mai obosesc să te contrazic.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre traiul la comun:
La dracu' cu colegii de apartament de căcat Masturbarea când ai colegi de apartament Nu e mare lucru să fii escortă masculină, știu de la colegul meu de cameră Cea mai faină parte a locuitului la cămin e mutatul în chirie