Fotografii cu prostituate din Paris, de la 1930

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Fotografii cu prostituate din Paris, de la 1930

Dacă o prostituată o ducea bine în timp ce altele mureau de foame, te prindeai că nu prea era interesată de libertatea țării – se dăduse cu inamicul.
26.2.15

Alexandre Dupouy e un arheolog al sexului. Colecționarul francez, care seamănă cu un fel de druid, a strâns de-a lungul vieții o grămadă de „porcării erotice și pornografice", cum le spune el. Magazinul lui, Lacrimile lui Eros, vinde fotografii, picturi și obiecte sexuale de aproape jumătate de secol. E un mic muzeu care trasează istoria sexului în Franța.

În 1975, a primit un telefon de la un prieten care spunea că știe un domn bătrân care vrea să-i arate ceva special. Ce avea domnul? O mașină de lux cu portbagajul plin de fotografii alb-negru cu prostituate dezbrăcate și zâmbitoare din anii 1930. A explicat că făcuse majoritatea fotografiilor într-un bordel din Rue Pigalle, în perioada interbelică. Cum simțea că zilele îi sunt numărate, bătrânul domn a fost de acord să împărtășească fotografiile cu restul lumii, atât timp cât i se respecta anonimitatea. Bărbatul a fost numit Monsieur X.

Publicitate

Aproape patru decenii mai târziu, Alexandre Dupuoy a hotărât să reimprime această colecție impresionantă sub forma unei cărți intitulate Fete Rele (La Manufacture books, 2014). Cartea îi are ca autori pe Alexandre și pe Monsieur X. Cum fotograful anonim nu mai e în viață, l-am rugat pe Alexandre să-mi acorde un interviu despre minunata carte.

VICE: Ai putea să-mi descrii o prostituată pariziană tipică de la începutul secolului XX?
Alexandre Dupouy: De obicei, erau fete tinere care veneau în Paris să facă bani pentru a-și întreține familiile care locuiau la țară. Înfometată și șomeră, tânăra fată dădea de obicei peste o matroană de bordel care îi promitea mâncare și un adăpost cald. Se trezea deodată alături de zece sau 15 fete aflate în aceeași situație ca și ea. Pe vremea aceea, o prostituată câștiga cam de zece ori mai mult decât un muncitor. În 1900, un muncitor câștiga doi franci pe zi, iar o prostituată câștiga cinci franci pe partidă. Douăzeci de franci dacă lucra la un bordel.

Care erau condițiile de muncă ale unei prostituate în vremea aceea?
Foarte similare cu cele din lumea sportului. O fată putea presta doi sau trei ani până se făcea praf. Erau multe boli transmisibile, nu prea exista protecție. Existau prezervative, dar nu erau obligatorii. Fetele se curățau cu un fel de burete igienic, care nu avea nicio eficiență.

Unii spun că Parisul era capitala globală a prostituției.
Lucrurile se mai calmaseră prin 1920. Dar cu un secol înainte, chiar era capitala prostituției. Tot Parisul era plin de cartiere cu felinare roșii.

Publicitate

La începutul secolului XX, prostituția era încă înfloritoare în oraș. Pe vremea aceea, bărbații nu aveau vieți sexuale prea palpitante cu soțiile lor. Dacă erai un tânăr din clasa mijlocie, te căsătoreai până la vârsta de 35 de ani. Și orice tânăr avea un unchi obraznic care abia aștepta să-și inițieze nepotul în plăcerile bordelului imediat ce acesta ajungea la pubertate.

Cum ai reacționat când ai văzut colecția lui Monsieur X?
Mi-am dat seama imediat că e unică, atât calitativ, cât și cantitativ. Erau sute de fotografii care ilustrau viața nebună din Rue Pigalle.

Cum ai lucrat la aceste fotografii fără să poți verifica datele sau alte informații exacte?
Având în vedere numărul enorm de fotografii, am presupus că au fost făcute de-a lungul unui deceniu. După modelele de mașini, am estimat că au fost făcute între 1925 și 1935. Apoi, pentru că unele imagini fuseseră făcute pe un anumit balcon, mi-am dat seama că bordelul era cel din Rue Pigalle, la numărul 75.

A fost greu să găsești mai multe informații despre el?
Am găsit și fotografii de-ale lui care nu aveau tematică erotică. Fotografii cu femei frumoase din clasa de sus, în casele lor de lux. Astăzi, când printurile lui se vând la licitații, sunt semnate Monsieur X. Tipul a câștigat mult respect ca fotograf post-mortem.

Am observat că fotograful a notat pe spatele fotografiilor numele fiecărei fete: Mado, Suzette, Gypsi, Mimi, Nono, Pepe etc.
Da. Probabil Monsieur X se purta frumos cu fetele, era generos și se împrietenise cu ele. Se vede că fetele sunt foarte relaxate în fotografii, se distrează. Sunt și fotografii făcute pe malul Marnei. A regizat chiar și filmulețe de câte zece minute cu două fete. Una juca rolul fetei modeste și timide, iar cealaltă rolul stripteuzei.

Am găsit multe similarități cu tabloul lui Gustave Courbet, Originea Lumii. Îi plăceau exhibiționistele frumoase.

Publicitate

Aceste bordeluri erau legale?
Bordelurile din Paris au fost complet legale până în 1946. Dar majoritatea bordelurilor mari s-au închis până în 1925. Sphinx era un bordel tipic al anilor 1930: avea un bar, un restaurant și aveau voie să vină și femeile. Bordelurile mici erau diferite de cele timpurii. Se numeau case de toleranță. Politicienii, atât cei gaulliști, cât și cei comuniști, au acuzat anumiți proprietari de bordeluri că ar fi colaborat cu germanii pe perioada ocupației.

Chiar așa a fost?
Depinde. One-Two-Two (122, strada Provence) chiar a fost vizitat de germani. Sphinxul a făcut partea din rețeaua de rezistență. Mulți oameni erau preocupați de faptul că germanii furnizau mâncare și șampanii bordelurilor pe care le frecventau. Dacă o prostituată o ducea bine în timp ce altele mureau de foame, te prindeai că nu prea era interesată de libertatea țării – se dăduse cu inamicul.

Care e starea actuală a prostituției în Franța?
Nu mai sunt atâtea prostituate. Cred că din cauză că s-au schimbat și relațiile maritale. În secolul XIX, dacă cineva din burghezie cerea să i se facă o felație, era refuzat. Iar când soția era de acord, de multe ori își rănea soțul din nepricepere. Până în 1970, sexualitatea cuplurilor era diferită.

De asta rolul prostituatei nu mai e atât de necesar. Astăzi, clienții regulați sunt cei mai deprimanți: bărbați care n-au făcut sex de multă vreme, soți cărora le place să-și înșele nevestele sau milionari erotico-maniaci, pe stilul lui Dominique Strauss-Kahn.

Traducere: Oana Maria Zaharia