Pictorul Jeremiah Palecek vorbeşte despre suprarealismul online din Cehia

Opera pictorului şi a muzicianului Jeremiah Palecek trăieşte în spaţiul unic dintre hiper-modern şi tradiţional, digital şi analog, realist şi mega-ciudat. În lumea lui Palecek, Big Foot invadează suburbiile, iar papa călătoreşte stresat cu avionul, ca orice cetăţean de rând:

Papa Ratzinger

Originar din Bismark, North-Dakota, Palecek a studiat arta şi pictura la Lyme Academy,Colegiul de Arte Frumoase, la Şcoala de Artă din Glasgow şi la Şcoala Institutului de Artă din Chicago, înainte de a-şi face bagajele şi a se muta în Praga cu ultimul val de expaţi din perioada de aur.

Recunoscut atât de galerii, cât şi pe internet, pentru opera sa care transformă subiectele IT, ca jocurile video şi viralele, în picturi în ulei, acest auto-intitulat artist “nerdkore” e un membru de frunte al scenei digi pragheze.

De curând, am reuşit să vorbesc cu Palecek despre opera sa, comunitatea new-media cehă, videoclipuri amuzante de pe Youtube şi cele mai penibile momente Britney Spears.

VICE: Ce te-a adus în Praga?

Jeremiah Palecek: Am venit în Praga la aproape zece ani de la terminarea Şcolii de Artă din Glasgow. M-am întors în State, dar după numai câteva luni mi-am dorit să continui explorarea Europei. Am vrut mereu să vizitez Cehia, pentru că familia mea provine de aici, aşa că am economisit nişte bani şi am plecat. Cu siguranţă, există un puternic spirit de improvizaţie încă viu în artă, iar oamenii obişnuiţi pur şi simplu fac lucruri care n-au treabă cu grijile că nu obţii diploma potrivită şi alte mizerii. Asta nu înseamnă că birocraţia cehă nu se manifestă în voie, de exemplu, aici formaţiile încă trebuie să se oprească din cântat la ora zece, iar barurile trebuie să închidă la o anumită oră, dimineaţa devreme. Dar dacă un bar are aparate pentru jocuri de noroc, poate să stea deschis nonstop.

Ce mai faci în perioada asta?

Acum mă concentrez mai departe pe transpunerea digitală a ceea ce am în cap, iar asta influenţează procesul picturii. Ea e un mediu senzual şi, evident, există acest canon gigantic al istoriei artei care apasă asupra oricui se ocupă de asta. Totuşi, pictura continuă să moară şi să renască o dată la zece ani. Dar pot să pariez că în acest moment se uită la picturi mai mulţi oameni decât în întrega istorie, doar că relaţia noastră cu opera de artă s-a schimbat. Am citit de curând un articol care explica faptul că sunt mai mulţi vizitatori ai site-ului Guggenheim decât vizitatori ai muzeului. Iar eu sunt unul dintre ei. Privesc imaginile online ale picturilor tot timpul şi văd mult mai multe reproduceri ale acestora în comparaţie cu obiectele reale. Până la urmă, obiectul real e mai puţin valoros decât reproducerea.

În munca mea mă joc cu proiecţii direct pe suprafaţa pe care pictez, nu pentru că aş vrea ca la expunerea lucrării să fac ceva asemănător, ci pentru că există o anumită artificialitate pe suprafaţa pictată care devine stranie atunci când se proiectează un film pe ea. Pictura e un mediu nostalgic şi seducător, în timp ce online-ul este, inevitabil, rece şi rigid. Combinaţia dintre ele poate fi chiar drăguţă.

De curând am lucrat cu specialistul în domeniul virtual Jakub Grosz şi am avut un spectacol în care am refăcut două pânze pe care le găsisem la gunoi. Am luat în mână o cameră web, aşa că pensula mea arăta ca o armă a primului Terminator. Filmul de pe cameră era trimis la Jakub, procesat şi proiectat din nou pe pânză, unde el crease, de asemenea, diferite mulaje pe care putea să-şi facă proiecţiile.

A fost un eveniment destul de schizofrenic, dar m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest joc dintre două medii.

Chiar astăzi am făcut o pictură din Mac and me, în care a trebuit să-l pictez pe Mac în timp ce proiectam tot filmul pe pânză. Am ales Mac and Me pentru că e complet neinteresant (mai puţin scena căruciorului cu rotile), iar dacă aş fi folosit un Caravaggio, aş fi fost chiar un bulangiu.

Dezbaterea (o scenă din dezbaterea între Nixon şi Kennedy, în care s-a folosit un efect de editare, care i-a făcut să apară pe ecran în acelaşi timp)

Cum ai ajuns la grafica online, preluarea filmelor vechi şi alte calităţi reproductive ale picturii?

Am început să pictez după ce vedeam la TV pe la sfârşitul anilor ’90 şi am făcut această serie de imagini din jocurile video, ca şi câteva scene din Top Gun. Am învăţat să desenez oameni cât mă uitam la Rikky Lake şi făceam schiţe cu invitaţii emisiunii. Şi încă fac asta cu Judge Judy, pentru că tinde să fie emisiunea cu personajele care stau nemişcate cel mai mult timp.

În fine, în 2006 am lucrat cu scriitorul Travis Jappensen la cartea Poems I Wrote While Watching TV. Travis a scris poeziile, iar eu am creat ilustraţiile. Am mers într-un turneu ciudat de promovare a cărţii: eu mi-am cântat piesele, iar el a citit din carte. După aceea am început o serie de picturi de pe Youtube, dintre care una este un portret a lui Techno Viking, care, dacă nu ştiţi, tocmai a fost la Curtea Supremă din Germania pentru lupta pentru drepturile noastre de autor asupra propriei identităţi. Cazul în sine a fost unul foarte interesant, iar din cauza popularităţii lui Techo Viking, cât şi a apariţiei mele pe BoingBoing.net, această lucrare a devenit probabil cea mai vizibilă pictură pe care am făcut-o vreodată.

Am pictat şi păsărica lui Britney Spears(interzisă minorilor), într-o parodie juvenilă la „Originea lumii” a lui Courbet, iar această lucrare va fi expusă la Muzeul Pompidou din Metz, Franţa, în câteva luni, ca parte a unui viitor turneu prin Europa, numit Paparazzi. Am ajuns să-i pictez sexul pentru că am făcut o serie de picturi bazate pe cele mai populare imagini de pe Google, iar „ce se vedea sub fusta ridicată a lui Britney Spears” era în top 10 în acel moment.

Îmi place să stabilesc anumite reguli în munca mea şi, în general, încerc să nu premeditez nimic. O fac pur şi simplu, înainte ca orice dubiu să-mi treacă prin cap. Îmi place şi să scriu povestiri scurte şi de multe ori mă gândesc la ceea ce pictez în felul în care se spune că scriitorii îşi pun ideile pe hârtie cât mai repede, înainte să se fâsâie. Deci, dacă mă gândesc că ar trebui s-o pictez pe Angela Merkel dezbrăcată lângă o archaeopteryx şi o maimuţă galbenă, atunci acea lucrare trebuie făcută cât mai curând posibil. Desigur, din această cauză îmi creez probleme grele (redarea lui Merkel e una dintre ele), dar este un risc pe care sunt dispus să mi-l asum pentru a nu pierde ocazia.

Kling Hop („Am vrut să fac o formaţie hip hop cu actorul Mattew Bloodsmith, care să cânte doar în clingoniană. Nu a ieşit prea bine.”)

Poţi să ne vorbeşti despre ce faci ca muzician?

De fapt, m-am apucat de muzică din întâmplare şi nu cred că aş putea să mă numesc chiar muzician. Tatăl prietenului meu din North Dakota are un magazin de amanet şi am avut provizii serioase de echipament muzical. Tatăl meu a fost DJ de muzică clasică la radio, aşa că şi el avea o colecţie de ciudăţenii din anii  ’60 ca Morton Subotnik, John Cage şi Iannis Xanakis. Am crescut cu toate chestiile astea, iar la un moment dat m-am simţit destul de liber cât să fac şi eu muzică, fără niciun fel de pretenţii.

Aşa că am făcut rost de nişte instrumente, casete de înregistrat şi sintetizatoare şi am început să facem gălăgie. Nu m-am mai putut opri de atunci şi de-a lungul anilor am continuat să lucrez cu o mulţime de artişti. De curând am lucrat cu Jorge Boehringer (Core of the Coalman) la un proiect numit Robert Anton Exit Orbit. Toate celelalte piese ale mele pot fi descărcate gratuit la http://www.kingvitaman.com/

Unde poate să meargă cineva care vizitează Praga şi care vrea să vadă cele mai avangardiste chestii ?

Sunt o grămadă de spectacole experimentale şi gălăgioase care au loc în Praga, dar ca să nu ratezi nimic, cel mai bine este să cauţi pe http://www.skolska28.cz/ Ei oferă workshop-uri şi concerte ale unor compozitori contemporani care îşi chinuie instrumentele şi le fac să reacţioneze ciudat şi imprevizibil. Cafe v Lese este un alt loc care a devenit celebru în ultimul timp şi unde se întâmplă mereu ceva. De asemenea, Signal Festival s-a încheiat de curând şi, din câte ştiu, e cel mai mare festival de proiecţii vizuale pe clădiri din lume. Grupul de artişti The Macula a devenit destul de faimos pentru proiecţia pe biserica din Old Town Square şi cred că datorită acestui fapt oraşul este deschis să primească din ce în ce mai mulţi artişti care să invadeze alte clădiri. În acest moment sunt cam 37 de clădiri diferite pe care se proiectează. Interacţiunea dintre vechile mijloace artistice şi cele noi mă pasionează în mod deosebit şi e mişto să te uiţi la aceste clădiri dintr-o altă perspectivă.

Selfie, „Eroare. Operaţiunea a fost realizată cu succes.”

Cu toate că ai venit în Praga la câţiva ani după căderea comunismului, cum crezi că arta şi cultura s-au schimbat de la valul de media şi tehnologii noi care au pătruns în ţară odată cu sfârşitul regimului? 

Cred că lucrul cel mai evident este diferenţa mare dintre cultura pop din anii ’80 de aici şi cea din State, dar au fost, desigur, şi imitaţii după media din America, chiar şi sub comunism. Şi, uneori, aceste încercări timpurii erau chiar mai interesante decăt ceea ce se întâmplă astăzi. Limonadovy Joe ar fi un exemplu de genul ăsta. Cred că multe branduri erau idolatrizate în timpul comunismului şi asta le-a făcut foarte atractive, dar oamenii aveau totuşi acces la ele. Erau şi variaţii interesante ale echipamentului folosit. Spektrum Z 80, de exemplu, era un computer care se găsea pe toate drumurile aici, în comunism şi încă este folosit astăzi pentru a crea muzică ieftină. Aşadar, în timp ce apăreau schimbări evidente în privinţa materialelor la care artiştii aveau acces, aş spune că, fix pentru că ele nu erau la fel de performante ca cele din Occident, aceste limitări s-au dovedit utile pentru crearea unor lucrări unice. Acum că toată lumea are la fel de mult acces la Canon 5 D, de exemplu, rezultatele sunt mai previzibile şi mai omogene.

Veveriţa dramatică, din colecţia de virale.

Ai pictat o vreme imagini virale şi artă inspirată de pe internet. Cum a evoluat arta ta împreună cu internetul? Există virale noi care chiar îţi plac foarte mult?

Cred că accesul pe care l-am avut la acest mediu nu mi-a schimbat doar mie felul de a lucra, ci şi multor alţi artişti. Într-o perioadă în care valoarea unui lucru este dată de numărul de like-uri primite, aceasta influenţează, cu siguranţă, procesul creativ într-o anumită privinţă. Poţi să primeşti un feedback imediat ce încarci o imagine pe Facebook, să vezi câtor oameni le-a plăcut şi asta bineînţeles că afectează modul în care vei aborda următoarea lucrare, cel puţin la nivel inconştient. Totul ţine de disponibilitatea faţă de imaginarul pe care îl consumă mulţi oameni în momentul de faţă. Deci, aş spune că arta mea evoluează fie că vreau, fie că nu vreau. În ceea ce priveşte viralele, nu mai sunt aşa de interesat de ele precum eram odată, dar îmi place mult absurditatea tot mai mare a multor imagini şi filme, care a devenit un lucru obişnuit. Ceea ce înainte se considera că aparţine tradiţiei dadaiste, a devenit un clip amuzant pe care cei de 14 ani îl privesc cu plăcere. De exemplu, acest norvegian care patinează pe un lac pustiu în timp ce bea sau „Ultimate Muscle Roller Legend". Există un întreg gen de clipuri, picturi, desene şi imagini WTF şi cred că asta se potriveşte de minune cu felul în care privim arta şi cu absurditatea acestui unghi de abordare în istorie.

Ce pui la cale?

Momentan, lucrez la Colegiul din Praga în programul Interactive Media şi din cauza colegilor mei folosesc Arduino, senzori, proiecţii ca instrumente în crearea artei. Când nu fac artă, vorbesc despre artă. În viitorul apropiat aş vrea să realizez  picturi care să încorporeze nişte senzori ce fac să se producă tot felul de lucruri ridicole. Cum ar fi peştele vorbitor, dar în loc de asta, să fie o pictură.Îmi face mereu plăcere să lucrez cu studenţi interesaţi de lucruri de genul ăsta. Mă ajută să mă concentrez pe ce trebuie.

Pentru mai multe lucrări de Palecek, vizitaţi site-ul lui, tumblr şi Facebook.

Mai jos, puteţi vedea câteva dintre lucrările  lui Palecek care ne plac cel mai mult:

Big Foot în suburbii

Comandantul Cobra

O parte din colecţia de şabloane răspândite prin Praga

Fără titlu

Fără titlu

Fără titlu

Fără titlu

Traducere: Diana Marinescu

arta, Cehia, Praga, arta inspirata de internet, Jeremiah Palecek