Ipocrizia protestului prin curcubee împotriva jocurilor de la Soci

În 1939, în orașul german Kassel, membrii partidului nazist local au intrat în oraș și au distrus Fântâna Aschrott care se ridica în piață, chiar în fața primăriei. Fântâna fusese un dar pentru orașul Kassel din partea unui afacerist local de succes, Sigmund Aschrott – un evreu – așa că, bineînțeles că naziștilor nu le plăcea. Au distrus monumentul nu doar pentru a teroriza populația evreiască, ci și ca să transmită faptul că toate relațiile sociale sau financiare cu evreii vor avea consecințe periculoase.

La scurt timp după căderea fântânii, evreii din Kassel au fost colectați și trimiși altundeva să moară.  În timp, oamenii au început să depună flori la locul fântânii;  a devenit cunoscut drept „Mormântul lui Aschrott”.

Timpul a trecut, florile s-au ofilit, iar prin 1960 fântâna a fost reconstruită și redenumită. Mormântul lui Aschrott a fost uitat și la fel și Fântâna lui Aschrott. A început o nouă istorie, amintirile au devenit tot mai vagi și nimeni nu mai ținea minte de ce a fost distrusă prima fântână. Cetățenii din Kassel uitaseră trecutul. Se pare că sentimentul de vinovăție provenit din faptul că ți-ai văzut vecinii încărcați în tren ca niște vite poate fi șters cu ceva mai mult decât un buchet de flori. Dar, în mod incredibil, acel gest stupid a fost de ajuns.

În Rusia n-a avut loc un holocaust al comunității LGBT permis de stat, dar au existat multe crime și atacuri ca urmare a sancțiunilor homofobe impuse de Putin. Dacă vreți să știți mai multe despre asta, uitați-vă la documentarul nostru Tânăr și gay în Rusia lui Putin. E destul de șocant și trist, dar viața unui membru al comunității LGBT din Rusia e de coșmar în momentul de față. Mi se pare normal să poată cere azil în alte țări până când Putin se hotărăște să renunțe la legile anti-gay.

În momentul de față, comunitatea gay din Rusia are nevoie de tot sprijinul nostru, așa că sunt total confuz când am un gol în stomac atunci când văd companii media care își trântesc peste logouri curcubee solidare. Oricine are un nivel cât de mic de umanitate în el ar trebui să fie de acord că e nevoie de o campanie de susținere pentru gayii din Rusia. Dar genul acesta de solidaritate e cu câțiva pași în urma activismului prin clickuri ca eficiență. E o problemă umanitară care a fost redusă la un simbol.

Când curentul a fost inițiat de Channel 4, părea o idee validă și creativă, dar acum internetul a început să arate de parcă e decorat de Valentine's Day, doar că, în loc de inimioare, ne înecăm în curcubee. A început cu companiile media și a fost urmat de indivizi care vor și ei să fie companii media. Sunt sigur că dacă folosești internetul, ai dat și tu peste companii și utilizatori ai rețelelor sociale care s-au alăturat mișcării. Dar, la fel ca și florile de pe mormântul lui Aschrott, mă tem că aceste logouri curcubeice au devenit un fel de monumente inutile.

Știu, nu par de treabă pentru că m-am luat de mișcarea curcubeului, nu? Toată chestia îmi amintește de Kony 2012. Când a ieșit filmul ăla, cu mult înainte ca tipul care l-a făcut să înceapă să facă laba în stradă, părea o lucrare bine intenționată făcută de niște oameni dezgustați de suferințele copiilor soldați din Uganda. Și ce ar putea fi în neregulă cu asta? Nimic, în afară de faptul că videoclipul făcea o propagandă atât de siropoasă încât am fost sigur că trebuia să fie ceva în neregulă cu el. Iar suspiciunile mele s-au dovedit a fi corecte, cel puțin până la un anumit nivel. S-au ridicat întrebări în legătură cu transparența financiară a campaniei, motivele companiei și cum s-ar schimba situația în Uganda dacă aceasta ar fi deodată invadată de arme. La fel simt și azi. E tot o cauză bună, dar la nivel fundamental îmi pare suspectă ca formă de protest.

Îmi amintește de 2003, când am luat un autobuz spre Leeds împreună cu 100 de protestatari anti-război. Am făcut o pauză la o benzinărie de lângă Nottingham, dar când am mers să-mi iau niște sandvișuri, camarazii mei au uitat de mine și au plecat pe autostradă. Până la urmă, am găsit o mașină plină cu demonstranți care au fost de acord să mă ia cu ei. Am fumat niște iarbă pe drum și am sfârșit prin a mă plimba vesel prin Londra cu mulții mei prieteni, ținând în mâini un poster pe care scria „Nu în numele meu”.

Ce idiot. Înlocuiește „Nu în numele meu” cu „Absolviți-mă” și vei obține adevăratul sens al pancartei mele. Bineînțeles, protestam împotriva unui război care mi se părea ilegal și imoral, dar știam că n-o să funcționeze, știam că oricum o să mergem la război și voiam să mă asigur că măcar eu n-o să fiu învinovățit pentru asta. Mi-am păstrat mâinile curate și m-am întors la viața mea. Dacă milionul de persoane care au protestat în ziua aceea împotriva mizerabilului război din Irak, încercările noastre de a-l opri au fost penibil de finuțe. Compară marșul nostru cu Mișcarea Trandafirului Alb, de exemplu, grupul de tineri care au fost executați pentru că i s-au opus lui Hitler. Blair nu e Hitler, dar ai fi putut crede asta dacă ai fi ascultat discursul protestatarilor din vremea aceea. Și totuși n-am făcut decât să ne plimbăm, să mergem acasă și să renunțăm. Mi se pare clar că pancarta cu „Nu în numele meu” a fost un placebo sau, mai rău, un anestezic.

Iar acum îmi fac griji că și curcubeul reprezintă ceva similar, un anestezic pentru toți cei sănătoși la cap care sunt împotriva legilor anti-gay ale lui Putin și care vor să se dea cu placa la munte liniștiți, bucuroși că „și-au făcut treaba” și i-au ajutat pe gayi cum au putut.

Când cetățenii din Kassel și-au dat seama că crimele comise în orașul lor începeau să fie uitate, au angajat un artist local pe nume Horst Hoheisel să creeze un memorial. A reconstruit Fântâna Aschrott și a îngropat-o pe locul pe care stătea odată. Era un memorial care nu avea scopul să arate că oamenii din Kassel își aminteau de morți, ci avea scopul să îi împiedice să-i uite. Eu mă tem că protestul curcubeelor face tocmai opusul.

@AlexGAMiller

Traducere: Oana Maria Zaharia