luptatori talibani, afganistan, hamas
Luptătorii talibani s-au strâns pe un deal din valea Tangi, provincia Wardak, Afganistan. Foto: Adam Desiderio/VICE News)
Știri

Fotografii cu Afganistanul controlat de talibani

„Nu vrem democrația americanilor.”

Provincia Wardak, Afganistan – E cinci dimineața și e vineri în Kabul, iar noi ne strecurăm afară din capitala Afganistanului într-o Toyota Corolla veche și prăfuită. Contactul nostru local, înarmat, se întoarce și ne scanează din nou echipa ca să se asigure că suntem îmbrăcați potrivit pentru călătoria de două zile în regiunea controlată de talibani.

Șoferul nostru, un afgan scund și masiv, cu barbă albă și un simț al umorului dubios, se holbează la mine în oglinda retrovizoare și strigă „Afganule!”. Face referire la hainele afgane pe care le port pentru că mi s-a zis că mă vor ajuta să mă integrez – șalvari, un șal verde și o tichie asortată pe care ei o numesc Sindhi.

Publicitate

Singura femeie din echipă, corespondenta VICE News Hind Hassan, poartă, conform recomandărilor, o burqa afgană tradițională albastră, așa cum poartă femeile talibane în afara casei.

Ne îndreptăm spre provincia Wardak, o regiune strategică din centrul Afganistanului care deschide drumul spre capitala țării. Ca să ajungem acolo, conducem de-a lungul unui drum național care conectează Kabul cu Kandahar, orașul în care s-a născut mișcarea talibană. Pe drum, întâlnim un convoi al armatei naționale afgane în misiune și realizăm cam cât de înfricoșătoare e viața pentru civilii afgani care sunt prinși într-un război cu care nu au nicio treabă.

Luptătorii talibani comemorează cea mai fatală zi pentru forțele americane în războiul din Afganistan, când treizeci de americani au fost uciși, inclusiv 15 membri ai unei echipe de elită din Marină. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Luptătorii talibani pe motociclete conduc echipa VICE NEWS în interiorul satelor controlate de talibani din provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Luptătorii talibani pe motociclete conduc echipa VICE NEWS în interiorul satelor controlate de talibani din provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Suntem informați că talibanii plănuiesc să atace armata afgană, iar soldații se ascund după un șir lung de autobuze și taxiuri, printre care și mașina noastră – o tactică împrumutată direct din manualul talibanului. Pe măsură ce înaintăm, soldații trag focuri de armă înspre pădurea unde știu că se ascund talibanii. 

Țara talibanilor

„După ce trecem de ultimul punct de control, intrăm pe teritoriul taliban”, ne spune contactul local. De acolo, ne vor ghida un mic grup de luptători talibani pe motociclete. Nu ni se permite contactul cu echipa noastră de securitate din Kabul și ni se interzice să avem dispozitive de urmărire.

Un luptător taliban ascultă la radio știri despre luptă. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Un luptător taliban ascultă la radio știri despre luptă. Foto: Adam Desiderio/VICE News

La câțiva kilometri de drumul principal se află Arab Shah Khel, un sat situat pe vârful unui deal, care are un cimitir plin aproape la maximum – lucru care ne amintește de prețul celui mai lung război american, un război în timpul căruia și-au pierdut viețile peste 71 de mii de civili afgani din 2001 până astăzi.

Publicitate

„Aici au loc lupte în fiecare zi. Ne intră gloanțele în casă și ne trezesc din somn”, a zis Amrullah Qani, 25 de ani, lângă mormântul surorii sale Naseebah, care a fost ucisă de o bombă care a aterizat pe casa lor. „Sora mea era o femeie atât de blândă și inteligentă. Din păcate, nu a avut noroc.”

În satul vecin, Mali Khel, Safiullah, un tânăr de 28 de ani, plânge când își amintește momentul în care un atac aerian a distrus o moschee locală. „Americanii ne-au insultat Coranul, moscheea. Pentru noi e ca Mecca”, a adăugat el.

Luptătorii talibani se roagă într-un tribunal Shari'a din provincia Wardak înainte să asiste la procesul unui bărbat acuzat că a furat oi de la un fermier local. Foto: Adam Desiderio/VICE News.

Luptătorii talibani se roagă într-un tribunal Shari'a din provincia Wardak înainte să asiste la procesul unui bărbat acuzat că a furat oi de la un fermier local. Foto: Adam Desiderio/VICE News.

Un luptător taliban pozează într-un tribunal Shari'a din provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Un luptător taliban pozează într-un tribunal Shari'a din provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Etajul al doilea al moscheii a fost distrus rău. Copiii urmează instrucțiunile liderilor religioși și strâng bucăți de Coran și alte texte religioase dintre ruine. „Pot ierta orice, dar nu asta. Asta e inima mea, e credința mea. Nu e niciun taliban aici, niciun terorist. Au distrus lucruri sfinte”, a zis un bătrân al satului, Nematullah Nematullah.

Înconjurat de un grup de săteni, Safiullah își amintește cum s-a trezit în miezul nopții din cauza dronelor. La scurt timp după asta, a fost atacată moscheea. „Asta nu e pace, e teroare”, a zis el și mi-a arătat o bucată de șrapnel recuperată în urma atacului.

Mojibulrahman, un luptător taliban și producător de bombe artizanale, plantează un dispozitiv exploziv. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Mojibulrahman, un luptător taliban și producător de bombe artizanale, plantează un dispozitiv exploziv. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Am contactat un expert în armament ca să analizeze fotografiile cu fragmente de bombe și, conform Amnesty International, fragmentul de metal face parte dintr-o bombă GBU-12 ghidată cu laser, numită și MK82, folosită atât de Statele Unite, cât și de Afganistan. Semnalmentele arată că a fost realizată de producătorul de armament Raytheon în martie anul trecut – la o lună după ce Statele Unite au semnat un armistițiu cu talibanii din Doha, Qatar.

Publicitate

Într-o declarație pentru VICE News, un ofițer american a negat că trupele americane ar fi bombardat Mali Khel. Forțele armate afgane au refuzat să comenteze.

Comandantul Hamas, care conduce o unitate de douăzeci de luptători în provincia Wardak, pe vârful muntelui din valea Tangi. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Comandantul Hamas, care conduce o unitate de douăzeci de luptători în provincia Wardak, pe vârful muntelui din valea Tangi. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Un luptător taliban cu o grenadă salută alți luptători care s-au adunat din provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Un luptător taliban cu o grenadă salută alți luptători care s-au adunat din provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Administrația Kabul a crescut numărul atacurilor fără să ia în considerare existența talibanilor din zonă, a zis comandantul Khadem, reprezentant al Comisiei de Plângeri și Prevenire a Pierderilor Civile Talibane, cu privire la violențele numeroase din ultimele luni.

Khadem a fost supraveghetorul nostru peste noapte și, pentru că eram jurnaliști occidentali într-un teritoriu ostil, ne-a păzit de membrii mai radicali ai grupului. Am pornit într-o călătorie de patru ore, printre stânci și râuri și am ajuns într-o casă unde am fost invitați să înnoptăm.

Doi luptători talibani se țin de mână în timp ce merg prin districtul Band-E-Chak al provinciei Wardak, Afganistan. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Doi luptători talibani se țin de mână în timp ce merg prin districtul Band-E-Chak al provinciei Wardak, Afganistan. Foto: Adam Desiderio/VICE News

În dimineața următoare, ne-am întâlnit cu comandantul Khatab din districtul Band-e-chak. Îmbrăcat în negru și flancat de patru luptători înarmați cu kalashnikoave, a părut agitat de prezența noastră și n-a zis mare lucru în timpul interviului.

„Nu vrem democrația americanilor. Principiile democrației pe care America le-a impus aici le fac rău locuitorilor din Afganistan”, a zis Naweed, un subcomandant taliban din district.

Echipa VICE News a ajuns într-un sat controlat de talibani din valea Tangi. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Echipa VICE News a ajuns într-un sat controlat de talibani din valea Tangi. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Luptătorii talibani pe motociclete au condus echipa prin bazarul satului. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Luptătorii talibani pe motociclete au condus echipa prin bazarul satului. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Acum că trupele americane urmează să părăsească Afganistanul într-o lună, mulți afgani se tem că talibanii vor reveni la vechile obiceiuri, vor priva femeile de drepturi și vor impune legea Sharia radicală. Când l-am întrebat ce crede despre asta, comandantul Khatab a evitat întrebarea.

Publicitate

„Opriți filmarea, gata!” a zis Khatab, râzând. Ne-a pus să oprim camerele și ne-a trimis la Istanbul.

Viața sub regimul taliban

Șase luni mai târziu, după alegerea președintelui american Joe Biden, am fost invitați înapoi în Wardak să petrecem trei zile cu talibanii și am realizat că situația se deteriorase puternic. Grupul insurgent își întinsese controlul pe regiuni mari în toată țara. Se estimează că, în prezent, controlează peste cincizeci la sută din țară. Șaptezeci de districte sunt considerate teritoriul lor. Iar numărul lor crește în fiecare săptămână.

Un luptător taliban din districtul Band-E-Chak stă de pază cu un kalashnikov. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Un luptător taliban din districtul Band-E-Chak stă de pază cu un kalashnikov. Foto: Adam Desiderio/VICE News

„În fiecare săptămână, când trec convoaie, plantăm bombe pentru ele”, a zis Mojibulrahman, un luptător taliban care s-a lăudat că a ucis astfel mulți soldați afgani. „I-am zburat în aer. Săreau bucăți din ei.”

Cum nu s-a reușit stabilirea unui armistițiu între guvernul taliban și cel afgan, iar armata americană e pe cale să plece, se pare că talibanii sunt cât pe ce să controleze din nou toată țara, așa cum era înainte ca aceștia să fie dați jos de la putere în 2011 de către invazia americană.

Comandantul Khadem, reprezentant al Comisiei de Prevenire a Pierderilor Civile Talibane, așteaptă să îi luăm interviu în provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Comandantul Khadem, reprezentant al Comisiei de Prevenire a Pierderilor Civile Talibane, așteaptă să îi luăm interviu în provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Afganistanul e condus de sistemul construit de americani. Nu e acceptabil așa ceva, a zis comandantul Hamas, înconjurat de un grup de douăzeci de luptători.

Talibanii susțin că nu mai sunt gruparea brutală de pe vremuri, care oprima femeile, priva fetele de dreptul la educație, pedepsea hoții prin tăierea mâinilor și omora cu pietre femeile vinovate de adulter.

Publicitate
Locuitori din Mali Khel lângă o moschee bombardată. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Locuitori din Mali Khel lângă o moschee bombardată. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Copiii din Mali Khel caută bucăți din Coran printre ruine. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Copiii din Mali Khel caută bucăți din Coran printre ruine. Foto: Adam Desiderio/VICE News

„Ideea e că nimeni din Afganistan nu trebuie să se teamă de sistemul islamic, pentru că acesta e bazat pe pace, unitate și prosperitate”, a zis Hamas.

Talibanii cu care am stat de vorbă erau hotărâți să ne arate că gruparea și-a schimbat obiceiurile. Ne-au dus în bazar, unde am văzut tineri care fumau și jucau volei, activități care pe vremuri erau interzise.

Comandantul Khatab (centru) cu alți luptători talibani în provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Comandantul Khatab (centru) cu alți luptători talibani în provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Dar unele aspecte ale vieții de zi cu zi nu s-au schimbat. N-am văzut femei aproape deloc. Muzica, televizoarele și jocurile sunt interzise în continuare, iar legea e menținută de luptători înarmați care patrulează satele și continuă să guverneze prin frică, violență și intimidare.

Legea Sharia

Mișcarea talibană s-a bazat mereu pe o interpretare fundamentalistă a legii Sharia.

„Avem îndatoriri militare și îndatoriri publice. Când auzim de o infracțiune, după ce identificăm infractorul sau suspectul, îl rugăm să mărturisească fără să folosim forța”, a zis comandantul Tawakul.

Copiii de pe teritoriul controlat de talibani nu sunt obișnuiți să vadă străini. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Copiii de pe teritoriul controlat de talibani nu sunt obișnuiți să vadă străini. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Aici, disputele se liniștesc prin intervenția unor tribunale mobile și, în unele cazuri, comandanții talibani au autonomia să dea ce pedepse doresc.

„După ce mărturisește, are loc un proces. Tribunalul nostru e ca un consiliu alcătuit din muftii și lucrători administrativi care dau verdictele după Coran”, a adăugat Tawakul.

Luptătorii talibani stau de pază în valea Tangi. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Luptătorii talibani stau de pază în valea Tangi. Foto: Adam Desiderio/VICE News

În ziua respectivă, am avut ocazia să asistăm la procesul unui bărbat acuzat de furt de oi de la un fermier local. Acesta fusese arestat cu câteva zile în urmă și era într-o celulă a închisorii talibane, fără să aibă vreo reprezentare legală.

Publicitate

Înconjurat de un grup de luptători talibani, acesta a fost obligat să depună o mărturie care a fost filmată de un comandant cu telefonul.

Femei îmbrăcate în burqa se plimbă prin satul controlat de talibani în provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Femei îmbrăcate în burqa se plimbă prin satul controlat de talibani în provincia Wardak. Foto: Adam Desiderio/VICE News

„Spune adevărul sau iei bătaie! Ce oi ai furat? Tu ai furat?” a zis Tawakul și a plesnit bărbatul peste față. „Spune că le-ai furat!”

„Le-am furat”, a zis bărbatul.

„Câte alte furturi ai mai comis?”

„Niciunul”, a pledat bărbatul. „Dacă aveți dovezi, tăiați-mi mâna.”

Safiullah, 28 de ani, locuitor din Mali Khel, ține o bucată de șrapnel de la o bombă americană. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Safiullah, 28 de ani, locuitor din Mali Khel, ține o bucată de șrapnel de la o bombă americană. Foto: Adam Desiderio/VICE News

După proces, consiliul s-a adunat să discute verdictul. Bărbatul urma fie să fie biciuit, fie să piardă o mână.

„Toate acțiunile noastre sunt conform Coranului”, a zis Tawakul. 

Un luptător taliban cu un aruncător de grenade. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Un luptător taliban cu un aruncător de grenade. Foto: Adam Desiderio/VICE News

Deși o astfel de judecată pare brutală, e susținută de civilii de aici, pentru că e mai puțin coruptă decât sistemul judiciar afgan.

E clar că talibanii își doresc această formă de justiție implementată în Kabul și în tot Afganistanul. Întrebarea e dacă pot face guvernul și restul populației să îi urmeze.

„Până când vom ajunge la o înțelegere cu guvernul afgan, războiul va continua”, a zis Tawakul.