Cum arată ipohondria reală, nu aia de o iei la mișto

Câte persoane ai întâlnit care erau capabile să se autodiagnosticheze cu o boală fizică sau mintală? Câte persoane cunoști care caută dovezi să își confirme că au o anumită boală?

Hai să vorbim despre frică. O frică exacerbată legată de sănătate. O cascadă de interpretări care te face să stai în fața calculatorului și să cauți disperat/ă pe Google. Ce înseamnă aceste comportamente? Ești conștient că primul lucru pe care trebuie să-l faci când simți teroarea asta e să consulți un specialist?

Trăim într-o societate în care folosim zilnic anumiți termeni și anumite concepte fără să știm informații exacte despre ele. Asociem incorect simptome și boli și ne tratăm singuri în loc să mergem la doctor.

Ca să scăpăm de dubii și să nu mai facem presupuneri care ne pot afecta sănătatea mintală, am stat de vorbă cu Santiago Levin, un psihiatru din Argentina.

VICE: E posibil să folosim greșit termenul ipohondrie? Cum anume?
Santiago Levin: Limbajul de zi cu zi tinde să schimbe sensul anumitor termeni tehnici. De exemplu, așa s-a întâmplat cu faimoasa tulburare obsesiv-compulsivă, OCD. Astăzi, multe persoane declară cu ușurință că au OCD, doar pentru că au niște comportamente repetitive. Dar OCD e o tulburare foarte serioasă.

Chiar și într-o metropolă ca Buenos Aires, unde oamenii știu multe despre psihanaliză, populația vorbește în termeni tehnici fără să realizeze asta. Ipohondria nu înseamnă să fii fricos cu privire la propria sănătate și nici să fii îngrijorat în mijlocul unei pandemii.

E normal să fim anxioși în mijlocul unei pandemii. E normal să ai anumite temeri legate de sănătate, mai ales dacă auzi tot felul de știri negative despre asta.

Ipohondria e mult mai puțin răspândită decât credem și e o tulburare mintală reală care se poate manifesta în diverse forme și grade de severitate: poate face parte dintr-un sindrom depresiv sau poate fi o tulburare în sine. Poate fi și o tulburare psihotică, în care ne imaginăm simptomele.

Care sunt simptomele care stabilesc că o persoană suferă de ipohondrie?
În primul rând, să analizăm ideea de bază: temeri ocazionale cu privire la sănătate. Astea sunt normale și chiar sănătoase, dacă ne împing să ne facem analizele periodice recomandate. 

Dar nu e bine să patologizăm viața de zi cu zi, adică să transformăm experiențele normale în unele patologice.
De asta e foarte important să facem diferența în probleme de viață și tulburările reale. În primul caz, e vorba de un exces de informații care ne face anxioși și de hipercomunicare. În al doilea caz, e vorba de o tulburare reală și e necesar să consultăm un specialist.

Cum știm că avem de-a face cu o tulburare reală?
Dacă suferim constant, suntem anxioși și depresivi, e posibil să avem o tulburare reală. Adevăratul ipohondru merge non-stop la medic și nu găsește niciodată ce caută. Dar atenție! Ipohondria nu funcționează ca o barieră împotriva bolilor. Persoana ipohondră se poate îmbolnăvi și fizic, din cauza anxietății.

Cât de mult ne influențează gândurile sănătatea?
O persoană poate fi ipohondră și bolnavă în același timp. Nu se exclud una pe alta. Între gânduri și emoții există o legătură foarte puternică. Cultura occidentală tinde să dea mai multă importanță cogniției decât emoțiilor, dar ambele fac parte din experiența umană și sunt inseparabile. Suntem ființe biologice și culturale, în mod inseparabil și ireversibil. Sănătatea e una, dar o împărțim între „minte” și „corp”. Dar între ele și între emoții și gânduri există o conexiune intimă.

O putem trata în vreun fel?
Bineînțeles. Tratamentul depinde de diagnostic, adică de originea și calitatea simptomului ipohondru. Dacă e vorba de un simptom în contextul depresiei, se tratează depresia. Dacă e un simptom delirant, se tratează altfel. Psihoterapia va face mereu parte din tratament, iar la ea se adaugă și tratamentul medicamentos. 

Unele simptome se îmbunătățesc rapid după tratament, altele sunt foarte dificil de tratat și constituie adevărate provocări.

Poate un context global precum pandemia să declanșeze tulburări?
Da. O astfel de situație e stresantă pentru toată lumea, evident. În mai 2020, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut tuturor națiunilor de pe planetă să crească bugetele pentru sănătate mintală ca să prevină o avalanșă de consultații pentru anxietate și depresie.

Sunt câțiva oameni care au beneficiat de pandemie. Mă refer la persoanele care aveau fobii sociale, de exemplu. Restricțiile le-au dat o justificare să se țină departe de alți oameni. Dar majoritatea persoanelor au suferit și continuă să sufere din cauza dezastrului care ne-a schimbat viețile peste noapte, inclusiv cele care au simptome de ipohondrie. E important să ținem minte că nu există un singur mod de a gestiona ipohondria. Dacă simptomele sunt blânde, poate că e vorba de ceva normal, mai ales pe fondul unei pandemii. Nu trebuie să patologizăm totul!

Ce i-ai sfătui pe oamenii care suferă de asta și pe cei din jurul lor?
Sfatul e simplu: dacă ce ți se întâmplă te îngrijorează, dacă îți afectează calitatea vieții, dacă treci prin momente de disperare și nu te ajută să vorbești cu prietenii, e timpul să consulți un specialist.

Întotdeauna e cel mai bine să începi cu medicul de familie. El știe totul despre istoria ta medicală și te poate ghida. Nu dispera, cere ajutor, vorbește cu cei în care ai încredere. După cum zic bunicile: când împarți durerea cu cineva, ea scade la jumătate. Și nu uita că oricând poți apela și la un psihiatru.

Articolul a apărut inițial în VICE în spaniolă.