Culture

Escrocii se folosesc de pozele mele ca să-ți dea țeapă pe internet

Sabrina Nichole este probabil una dintre cele mai populare fețe din lume pentru escrocii care fură identități cu scopul de a înșela oamenii pentru bani sau bunuri materiale.
escroci catfish
Toate fotografiile via Sabrina Nichole, excepție poza din dreapta care e un cont de tip catfish

S-ar putea să o recunoști pe Sabrina Nichole. Dacă stai pe Instagram sau pe aplicații de dating probabil că ai și vorbit cu ea. Ei bine, nu chiar cu ea. Vezi tu, fostul model Playboy, în vârstă de 25 de ani, și acum model OnlyFans, are o problemă. Escrocii care fură identități nu se mai satură de conținutul ei.

Publicitate

Am dat peste Sabrina după ce cineva cu numele „Savage June” mi-a trimis mesaje private cu fotografiile ei. Spera să cumpăr niște nuduri ca să poată „trimite bani bunicii bolnave din Suedia”. O căutare a imaginii pe Google mi-a arătat rapid cine era Sabrina reală, și cu mai multe săpături am găsit și problema: mai multe conturi active de Instagram care folosesc pozele ei, iar unele chiar și cu numele ei real; la fel de multe conturi de Twitter care fac același lucru; și postări de Reddit cu profiluri de dating cu fața ei. Și printre toate astea, câteva conturi care ar fi putut să fie Sabrina cea reală, care părea foarte frustrată.

Deși e greu de cuantificat, greutatea dovezilor colectate de la fanii ei sugerează că modelul din Texas este probabil una dintre cele mai populare fețe din lume pentru escrocii care fură identități. Toate astea vin cu un cost pentru victimele escrocheriilor ăstora. Dar ce impact are asupra Sabrinei?

Am vorbit cu ea ca să aflu cum este să fii fața care a lansat cel puțin o mie de escrocherii. Conversația noastră a fost editată pentru lungime și claritate.

VICE: Salut, Sabrina! Ideea articolului ăsta mi-a venit după ce cineva a pretins că ești tu ca să mă fraierească.
Sabrina Nichole:
Tu și toți ceilalți. Jur, asta e o ciumă pentru viața mea.

Când ai realizat că au început să se întâmple lucrurile astea?
Îmi amintesc prima oară când a devenit ceva serios. Asta s-a întâmplat cu aproximativ șase ani în urmă. Am primit mesaje private pe Instagram de la un grup de oameni pe vremea când nu eram așa de cunoscută, și vorbeau cu mine ca și cum mă cunoșteau. Asta m-a deranjat, „Nu te cunosc, de ce naiba vorbești cu mine ca și cum am fi prieteni?”. Unul dintre ei chiar s-a enervat pe mine că nu m-am văzut cu el.

Publicitate

Aparent exista o pagină de Facebook cu mulți fani care pretindea că sunt eu (nu am Facebook) și înșela oamenii ca să le ia banii, îi punea să cumpere bilete de avion și alte lucruri de genul. Aia a fost prima oară când am devenit conștientă de amploarea fenomenului, dar s-a agravat de atunci.

Ai idee cât de larg răspândită ar putea fi problema asta?
Mă depășește complet. Bineînțeles că nu toți vor pretinde că sunt Sabrina Nicole; folosesc o varietate imensă de nume și nu pot să-mi pierd timpul zilnic ca să-i găsesc, fiindcă dacă îi raportez se întorc. Nu au parte de nicio consecință. Dacă sunt foarte populari încerc să-i dau jos fiindcă au mai multă influență asupra oamenilor. 

Ai încercat vreodată să contactezi escrocii? Să le dai mesaj și să le spui „hei, ce dracului faci?”?
Nu le pasă. Obișnuiam să îi abordez fiindcă mă enervau. Acum nu-mi mai pasă. Nu are rost să vorbesc cu ei. Deja m-au scos din sărite, așa că nu cred că pot avea o conversație sinceră cu ei. Unii dintre cei care mi-au trimis mesaje private m-au apelat video și-mi pare rău nu i-am prins la timp să le răspund. Evident că nu sunt eu, nu știu la ce se așteaptă de la un apel video cu mine. Ce naiba e asta?

conturi false de escroci

Deci, de ce tu? De ce crezi că imaginile tale sunt atât de populare?
Nu știu. Asta e o întrebare bună. Nu-mi întreb prietenii dacă conținutul lor este folosit de escroci la fel de mult ca al meu, dar nu prea văd alți oameni care să fie imitați, cel puțin nu la nivelul meu. Zilnic, 90 la sută dintre mesajele mele private sunt ceva de genul: „Am găsit profilul ăsta”, „persoana asta încearcă să mă contacteze”, „de ce nu mai vorbim?”, „am crezut că mi-ai spus că mă iubești”, „ți-am dat bani”.

Publicitate

Nimeni nu vrea de fapt să vorbească cu mine. Îmi spun doar „hei, m-ai înșelat” sau „hei, am găsit profilul ăsta fals”. Nu pot să scap de asta.

Cum te-a afectat asta profesional?
Sunt sigură că sunt mii și mii de dolari făcuți de pe urma conținutului meu pe care eu nu i-am primit, dar obișnuiam să dedic mult timp pentru asta, în special fiindcă eram sătulă de oamenii care mă atacau ca și cum aș fi avut eu de-a face cu asta. Se comportau ca și cum puteam să apăs pe un buton și să dispară pentru totdeauna.

Mă simțeam vinovată și petreceam ore în șir căutând oameni ca să le dau report. Mă uitam în mesajele private să văd ce ziceau. Nu conta dacă erau mici sau mari, aveau câțiva urmăritori sau nu, pe toți îi dădeam jos. Făceam asta zilnic, și raportam poate 17-20 de profiluri pe zi. Dar nu sunt plătită să fac asta și am o mulțime de alte lucruri de făcut. Nu are niciun rost.

Câți crezi că ai raportat de-a lungul anilor?
Sute și sute. Asta se întâmpla când încă nu eram faimoasă. Aveam mult timp liber să mă ocup de asta. O făceam zilnic.

Dar cum te afectează personal? Te sperie sau te îngrijorează?
E atât de rău încât nu pot fi pe nicio aplicație de dating; sunt scoasă de pe ele fiindcă mi se dă report ca fiind escroacă. Le-am spun de atâtea ori fanilor că nu sunt pe nicio aplicație de dating, încât atunci când mi-am făcut un cont followerii au crezut că nu sunt eu. Dar eu eram.

Publicitate

Nu pot nici să vorbesc cu oamenii care dețin aplicațiile de dating fiindcă nu mă cred. Îmi plăcea Hinge, dar nu am apucat să o folosesc decât 24 de ore, lucru destul de trist. M-am gândit că dacă scriu la serviciul clienți înainte și le arăt dovada identității mele, nu voi fi blocată. Femeia m-a asigurat că nu se va întâmpla, dar la mai puțin de 24 de ore mi s-a închis contul.

Acum le-am scris de două ori, dar nu le pasă. Sunt o femeie singură și e greu în pandemie. Problema cu catfishing e atât de severă încât sunt blocată pe Bumble, Hinge, Tinder, Her - nu am acces la niciuna.

Dar ce simți la adresa oamenilor care au căzut victime escrocilor?
Am auzit că oamenii au dat mii de dolari escrocilor, lucru care mă face să mă simt foarte rău. Dar, de la un anumit punct, nu e problema mea. Nu trebuie să le dau banii înapoi. O spun în cel mai drăguț mod: nu am fost atât de proastă ca să pun botul.

După părerea mea, nu aș da niciodată mii de dolari unei persoane pe care n-am cunoscut-o niciodată și pentru care nu am nici dovezi că există. Încă îmi pare rău pentru ei, dar îmi doresc să se fi gândit mai bine înainte să-și dea banii câștigați din greu cuiva fără identitate, nume și adresă.

Crezi că platformele de social media au o responsabilitate în asta? Ce crezi că ar trebui să facă să oprească chestiile de genul?
Nu știu ce pot face, doar dacă nu cer fiecărei persoane să-și confirme identitatea cu un permis de conducere, iar dacă nu o fac, să le restricționeze accesul de a trimite mesaje oamenilor. Nu știu cum funcționează lucrurile astea pentru ei.

Publicitate

Care e sfatul tău pentru cineva care intră în industrie și i se fură conținutul pentru genul ăsta de lucruri?
Înregistrează totul cu DMCA (Digital Millennium Copyright Act). Asigură-te că ai o scrisoare bine redactată, eventual cere ajutorul unui avocat pentru redactare sau caută pe Google cum arată o cerere de eliminare DMCA. Dacă ești pregătit/ă cu DMCA, fiindcă este o problemă legală, și nu te bagă în seamă poți să-i dai în judecată. Va dura foarte mult, este foarte greu și dacă ai un asistent personal pune-l pe el să o facă, fiindcă e foarte dureros.

Oamenii au impresia că doar faci niște poze, dar durează. Trebuie să te pregătești, să-ți gândești pozițiile, trebuie să editezi fotografiile (dacă faci asta), trebuie să depui atâta efort ca în final să vină cineva să le fure și să le vândă pentru propriul profit.

Dar cum rămâne cu oamenii care cad în plasa escrocilor? Ai vreun sfat pentru ei?
Mi-aș dori ca oamenii să-și folosească creierul. Gândește-te: ar trebui să trimiți bani unui străin? Nu. Ar trebui să cumperi unui străin lucruri? Nu. Suntem în era tehnologiei, unde poți să faci apeluri video cu oricine. Dacă spun că nu pot face un call video cu tine, atunci scuze, dar e o minciună. Fiindcă dacă ai primit niște poze cu o tipă drăguță în mesaje, consider că are cel puțin un device cu cameră, deci poate să facă un call video cu tine.

Te rog să ai mai multă grijă de tine în loc să zici: „Uau, ce tipă sexy! Hai să-i trimit bani. Mă va iubi”. Apoi nu țipa la persoana ale cărei fotografii au fost folosite, după ce ți-ai luat țeapă. Dacă țipi la mine nu-ți vei primi banii sau respectul înapoi.

Interviu de Chris Shearer.