penitenciar hiv, campanie hiv sida in penitenciare romania
Deținuți din penitenciarul Jilava în timpul unei partide de tenis de masă în iunie 2007. Imaginea are doar scop ilustrativ. Fotografie de Bogdan Baraghin / Mediafax Foto
Locale

Am luptat cu epidemia de HIV în penitenciare când România nu accepta că se face sex și acolo

„Cel care lua prezervative era considerat fetiță și era vai de el.”
12.7.21

În România, primul caz de HIV a fost diagnosticat în 1985, iar până la căderea lui Ceaușescu au fost descoperite în jur de 20. Asta nu i-a oprit pe comuniști să nege prezența virusului, chiar dacă pe unii dintre pacienți statul i-a îmbolnăvit. În perioada 1988-1992, peste 13 mii de bebeluși au fost infectați cu HIV în spitalele din România din cauza transfuziilor cu sânge infectat și a seringilor nesterilizate. Jumătate dintre ei au supraviețuit și trăiesc și astăzi, fiind unii din cei peste 16 mii de pacienți din România.

Publicitate

După anii de tăcere din perioadă comunistă, România a realizat că se afla, de fapt, în pragul unei epidemii pentru care nu era pregătită. 1990 este anul care a scos la iveală proporțiile unui dezastru: România a raportat pentru prima dată la Organizația Mondială a Sănătății cifrele reale. Atunci s-a aflat că jumătate din cazurile de HIV/SIDA din toată Europa proveneau din țara noastră.

Imaginile cu copiii bolnavi de HIV din spitalele româneşti și orfelinate au făcut înconjurul lumii, iar sute de ONG-uri și-au oferit ajutorul pentru a pune la punct un sistem de asistență al acestor copii. Cu toate acestea fără un ajutor real din partea statului, fără o strategie de prevenție și combatere a infecției cu HIV și fără campanii naționale de informare în rândul populației, s-a ajuns ca, până în 2000, în România să se afle 60 la sută dintre copiii bolnavi de SIDA din Europa.

Serviciile erau oferite aproape integral de către ONG-urile care făceau programe de schimb de seringi, de distribuire de prezervative, campanii de prevenire și consiliere. Fundația Alături de Voi România a fost unul din ONG-urile care a pus umărul la conștientizarea populației cu privire la infecția HIV/SIDA prin derularea a sute de campanii de informare în școli, pe stradă și chiar în penitenciare.

Mihaela Munteanu, fostă directoare de comunicare a Fundației Alături de Voi România, a fost printre primele femei care au intrat în penitenciar ca să le vorbească deținuților despre protecție și boală.

Publicitate

„Înainte de a vorbi despre sex protejat în penitenciare, autoritățile trebuiau să admită că deținuții întrețineau raporturi sexuale”

hiv in penitenciare

Mihaela Munteanu a fost între 2006 și 2007 voluntar la Fundația Alături de Voi România. A fost apoi angajată ca directoare de comunicare până în 2017. Fotografie din arhiva personală

Când Fundația Alături de Voi România a intrat în penitenciar prima dată era 2006. Aveam o campanie numită „Mă implic pentru tine”, iar una dintre persoanele implicate a fost directorul Penitenciarului Iași, un om suficient de deschis la discuția asta. Ne-a invitat în penitenciar să facem o campanie de informare acolo. A fost prima de acest fel în Penitenciarul Iași. A mai fost la un moment dat o inițiativă a altui ONG de introducere de prezervative în penitenciare, însă a ajuns să fie sistată; nu știm din ce motive. 

La acea veme nu exista programul de prevenire a transmiterii HIV în penitenciare, care a fost făcut ulterior de către Administrația Penitenciarelor. Practic, ne-am dus pe un teren aproape virgin. 

Una din probleme era că, înainte de a vorbi despre sex protejat în penitenciare, autoritățile trebuiau să admită că deținuții întrețineau raporturi sexuale. Exista o oarecare reticență la nivelul administrației. La camera intimă se puteau aduce prezervative, dacă femeia aducea, astfel că problema nu era acolo, ci între relațiile dintre deținuți. Acestea existau fie că autoritățile voiau să accepte, fie că nu.

hiv in penitenciare

Campanie de informare în penitenciar, 2006. Fotografie din arhiva Fundației

Știu că am ajuns la penitenciar și ne uitam la porțile înalte și parcă ne era greu să înțelegem cum își pot trăi oamenii o bună parte din existența lor acolo. Dar am intrat. Așa a început campania de informare.

Publicitate

Ne-au fost luate telefoanele, absolut tot. Ne-am simțit ca dezbrăcați. Am fost supuși controlului, după cum presupune protocolul, și am fost conduși într-o sală. Până la sala respectivă am trecut pe lângă un teren unde erau niște deținuți, am mai trecut printr-o zonă cu celule și am fost șocați că toți deținuții urlau. Era intimidant. Noi eram majoritatea femei și intram acolo să facem campanie pe un subiect delicat. 

Când am intrat în sală ni s-a oprit respirația. Cred că erau vreo sută de oameni îngrămădiți, îmbulziți realmente, pe niște băncuțe. Am realizat că trebuie să facem un pas în spate și să le vorbim acelor oameni, care erau și mai tineri, și mai bătrâni, dar care se aflau în niște condiții agresive, pe care noi le-am considerat inumane. Eram destul de stânjenite, noroc că aveam prezentările care ne permiteau să mai respirăm puțin. Am tras aer în piept și ne-am făcut treaba. 

Nu au fost nici obraznici, nici agresivi. Nici noi nu am discutat cu reticență cu ei. Nu ne-am permis să-i judecăm. Pentru noi erau oameni la fel ca alții și toți avem nevoi, inclusiv nevoi sexuale. Fascinante au fost chestionarele pe care le-am cerut să le completeze.

„Un tip a întrebat dacă poate folosi o pungă ca să facă sex protejat sau tot ar ajunge să se infecteze cu HIV”

penitenciare hiv

În perioada 2002-2004, Fundaţia Alături de Voi România a sprijinit dezvoltarea a 23 de asociații de părinți cu copiii seropozitivi HIV din România, reunite în prezent sub umbrela UNOPA - Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Fotografie din arhiva Fundației

Ne așteptam să nu pună întrebări, dar nu a fost așa. Nu ne-au zis propriu-zis: „da, avem relații între noi”, dar au pus întrebări din care se înțelegea acest lucru. Întrebările erau anonime, notate pe hârtie, și efectiv îmi tremura mâna când citeam. De pildă, un tip a întrebat dacă poate folosi o pungă ca să facă sex protejat sau tot ar ajunge să se infecteze cu HIV. La întrebarea asta am realizat că unii dintre ei erau conștienți de pericolul la care se expun și încercau să găsească niște metode de protecție. 

Publicitate

I-am întrebat de prezervative, pentru că tot a fost momentul în care s-a încercat distribuirea lor în penitenciar. Unul dintre ei ne-a zis că planul ăla a fost abandonat, pentru că nu le lua nimeni. „Cel care lua prezervative era considerat fetiță și era vai de el”, mi-a spus. Ciudat, nu? Cine era mai responsabil era considerat fetiță și atunci mai mulți întrețineau relații sexuale cu respectivul. Da, e o idee preconcepută, dar așa se judecau lucrurile acolo.

Altă țintă a abuzurilor erau pedofilii. Era celebru la momentul acela cazul lui Treptow, un pedofil din Iași. El este un istoric american condamnat în România pentru pedofilie. Pe 11 decembrie 2002 a fost acuzat, iar în martie 2003 a fost condamnat de magistrații din Iași la șapte ani de închisoare pentru corupere sexuală, perversiune sexuală cu minori și acte sexuale cu minori. În timpul procesului, procurorii au adus drept dovezi în instanță mai multe filme și fotografii în care Treptow apărea în posturi sexuale alături de două fetițe. La acea vreme aveau șapte și 12 ani. 

La dosar au fost anexate fotografii cu alți cinci copii, printre care și doi băieți, cu vârste cuprinse între șapte și 14 ani, în care aceștia fac sex normal și oral cu Treptow. Acestea nu au fost considerate probe, deoarece nu au existat plângeri din partea părinților. A fost eliberat condiționat în februarie 2007, după ce-a beneficiat de-o reducere a pedepsei pentru c-a scris o carte în timpul detenției

Publicitate

A plecat în Statele Unite ale Americii după eliberare, unde și-a schimbat numele în August Kurt Brackob, a început să activeze în cadrul Partidului Libertarian din Nevada și a fost ales în funcția de trezorier. După ce s-a aflat de condamnarea din România, Partidul a publicat un articol în care a încercat să-i ia apărarea și susținea că-i o victimă a regimul abuziv din România. Ulterior au revenit asupra deciziei și l-au eliminat din funcție.

În penitenciar am auzit multe despre cum se comportau cu el. Gândește-te că dacă un astfel de deținut este abuzat, și asta de mai multe persoane, e de ajuns ca din tot cercul acesta doar unul să fie infectat și infecția se transmite. Acolo nu sunt relații unice și uite așa se infectează între ei. Când reveneau în societate puteau să transmită infecția și mai departe.

„E șocant să discuți cu un violator care își pune problema dacă s-a infectat”

Dincolo de motivul pentru care eram acolo, să-i ajutăm pe deținuți să înțeleagă la ce se expun prin contact sexual neprotejat, experiența de-a interacționa cu ei era foarte ciudată, că nu prea primeau vizitatori. De exemplu, toate colegele mele primeau flori de săpun și ei ne povesteau trăirile lor. Așa am aflat de la unul dintre deținuți că visează că penetrează o femeie, dar, de fapt, femeia e din lemn și nu poate face sex cu ea. 

O poveste și mai dură a fost în cazul unui viol. E șocant să discuți cu un violator care își pune problema dacă s-a infectat. Una dintre colegele mele a vorbit chiar cu cel care a abuzat o beneficiară de-ale noastre. Ea era seropozitivă. Noi știam că el e violatorul, dar am fost absolut șocate să ne aflăm în fața lui. Și știam că a întreținut relații cu o persoană seropozitivă, dar nu aveam voie să-i spunem, pentru că încălcam confidențialitatea. 

Publicitate

Zicea colega mea că dacă s-a infectat e cumva o plată corectă pentru că a violat. Dar, pe de altă parte, te gândești că până și el este om. Va ieși și poate să infecteze mai departe. 

„E o altă lume acolo, care e doar aparent separată de noi. Cât omul e în interior, lumea aceea se termină la poarta penitenciarului. Când iese lumea noastră e și lumea lor”

Unii dintre deținuți ne-au trimis și scrisori și ne întrebau cum pot să devină voluntari. Voiau să se simtă utili societății după ce ies. Și aici apare o problemă a societății. Ne raportăm la ei ca la niște oameni care sunt condamnați pe vecie. Majoritatea nu sunt și nu realizăm că ei ies după o lună, șapte, câțiva ani. Se reintegrează mai mult sau mai puțin în societate, dar au relațiile pe care le are orice om, inclusiv relații sexuale. 

Dacă ei s-au îmbolnăvit în penitenciar, când ies pot transmite foarte ușor mai departe. Cred că asta a fost și ceea ce i-a făcut pe cei de la Administrația Penitenciarelor să accepte până la urmă acest timp de campanii în închisori. 

Altminteri am și avut un caz. Un tânăr a ieșit din penitenciar, s-a întors acasă, a întreținut relații sexuale cu iubita lui, femeia a rămas gravidă și s-au dus să se căsătorească. Între actele și procedurile care trebuie făcute e prevăzută și o vizită la un cabinet de planning familial. El a mers împreună cu viitoarea soție și sora lui. Doctora a aflat că a fost în penitenciar și i-a recomandat să facă un test HIV, dar testul s-a făcut fără consiliere înainte. 

Publicitate

Când a venit rezultatul, a fost întrebat: „Ai secrete față de ele?”. El n-a putut să spună că are, așa că, fără niciun fel de consiliere, de la cabinet a auzit doar atât: „Da, ești infectat cu HIV”. Șocul pentru iubita lui a fost imens. Ea trecuse deja de trimestrul doi de sarcină și asta însemna că e posibil să fi fost infectat și copilul. Noi am ajuns la acel caz după ce femeia a încercat să se sinucidă. Nu știau nici ce înseamnă boala. Credeau că va muri și ea și copilul.

În aparență, deținuții nu au acces la lucruri cu care să se înțepe, dar se fac tatuaje în penitenciar și unii ajung să se taie sau să-și bată cuie în cap. Dacă găsesc cumva cuie, sigur fac cumva rost și de alte obiecte ascuțite. Apoi, mai există bătăile între ei și au nevoie de asistență medicală. Acum, nu știu cât de sigure erau manevrele medicale de la acea vreme în penitenciare, dar ce mi-a rămas în minte a fost când un director de spital ne-a zis că ei recoltează cu o pereche de mănuși sânge și de la 15 oameni, pentru că personalul medical e păzit.

Primul contact cu lumea din penitenciare ne-a arătat că trebuie să continuăm campaniile. Am făcut un parteneriat cu penitenciarul și colegele mele au revenit regulat. A fost, totodată, o perioadă în care a început să existe o oarecare deschidere din partea autorităților pe acest subiect. Apoi a venit un proiect care presupunea campanii de informare la nivel național în 38 de penitenciare. Fundația Alături de Voi a făcut campaniile în 12 dintre ele.

România, în 2021, încă își neglijează cetățenii care au HIV. Datele din 2018 arătau că sunt circa 16 mii de persoane infectate. În fiecare an apar în jur de șapte sute de cazuri noi și mai bine de jumătate dintre persoanele depistate cu HIV sunt diagnosticate în faze avansate ale infecției. În România, peste 61 la sută din cazurile noi de infecție HIV înregistrate au fost diagnosticate târziu, față de media la nivel european – 48 la sută. Cu toate acestea, speranţa de viaţă a unui bolnav a crescut, acolo unde s-au implementat programe naționale de tratament. Medicamentația e extrem de importantă, iar luată la timp și respectate recomandările chiar și mamele pot avea copii sănătoși. Astfel, la mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului, România încă-și caută direcția pe subiectul ăsta. Atunci, ca acum, prevenția și informarea pot, la propriu, salva vieți.