Am aflat cum și-a bătut România joc de drepturile femeilor în pandemie

În timp ce mulți români sărbătoresc 8 martie cu buchete de flori și cu bomboane pentru femeile din viețile lor, pentru feministe ziua asta e o ocazie de protest și de revendicări politice. 

Mai multe astfel de grupuri, unite sub rețeaua #MulțumescPentruFlori (Dar Vreau Respect!), s-au adunat luni în fața guvernului, în fața prefecturii din Cluj-Napoca, precum și la Iași (pe 7 martie, în fața mai multor instituții publice), cu un mesaj puternic: femeile duc o povară dublă, atât a pandemiei, cât și a inegalității de gen.

Cu tricouri și cu măști negre, inscripționate cu mesajul „Misoginie, cealaltă pandemie!”, mai multe femei și persoane queer au cântat, au bătut la tobe, au citit poezii, manifeste și revendicări și au reclamat modul în care femeile sunt afectate mai mult, pe toate planurile, de efectele pandemiei. 

Grupurile feministe au ales să protesteze în fața guvernului și să-și transmită nemulțumirea față de modul în care autoritățile au gestionat pandemia, ignorând multe dintre problemele cu care se confruntă femeile. Violența sexuală și cea domestică au crescut, mai ales în perioada restricțiilor care au ținut și mai mult femeile în casă, alături de parteneri abuzivi, cu nervii întinși la maximum. 

Pe fondul închiderii școlilor și grădinițelor, munca domestică și munca de îngrijire a apăsat și mai mult pe umerii femeilor, cu urmări asupra sănătății lor fizice și psihice. În acest context, și mai multe femei au trecut prin episoade de anxietate, de stres ridicat sau de depresie. Un studiu recent realizat de Centrul Filia arăta că 67 la sută dintre respondente recunosc că pandemia le-a afectat sănătatea mintală. 

Și sănătatea fizică le-a fost pusă în pericol în timpul pandemiei. Femeile au fost mai expuse riscului de îmbolnăvire cu Covid-19 din cauza meseriilor pe care multe dintre ele le practică: cadre medicale în prima linie, vânzătoare, îngrijitoare, lucrătoare sociale sau sexuale, educatoare, profesoare, lucrătoare în servicii de curățenie, lucrătoare domestice sau sezoniere. Meserii considerate „esențiale”, și totuși plătite mai prost.

Accesul la serviciile sociale și medicale a fost îngreunat pe durata pandemiei, inclusiv accesul la avort, considerat de guvern o „procedură non-esențială”. În aprilie 2020, din 112 spitale publice monitorizate de Centrul Filia, doar 12 făceau întreruperi de sarcină la cerere, niciunul din București. Deși numărul lor a crescut până în octombrie 2020, peste jumătate dintre ele continuă să nu facă avorturi la cerere. 

Femeile au fost și cele mai lovite de pierderea locurilor de muncă, și reprezintă două treimi dintre cei care au intrat în șomaj în 2020. Dacă ponderea bărbaților șomeri în România a crescut cu 16 la sută, numărul femeilor șomere a crescut cu 48 la sută în termeni relativi față de acum un an (de la 2,5 la 3,7 la sută), potrivit datelor Monitorului Social. Majoritatea dintre ele n-au primit niciun fel de ajutor, șomaj tehnic sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, bazându-se doar pe familie și prieteni.

La toate acestea se adaugă condițiile precare de locuire, supraaglomerarea multora dintre locuințe, lipsa accesului la serviciile de bază, iar chiriile mari și facturile la utilități au devenit o povară extremă în timpul pandemiei pentru multe femei, mai ales pentru cele care și-au pierdut veniturile. 

Prin urmare, pandemia și anul 2020 le-a oferit suficiente motive femeilor să iasă în stradă să-și arate nemulțumirile. Mesajul din manifestul lor arată că problemele sunt atât sociale, cât și economice: „Ne opunem valului de măsuri de austeritate și oricăror politici economice și fiscale care au efecte negative asupra celor care se confruntă deja cu sărăcia, precaritatea și vulnerabilitatea. Vrem fonduri pentru sănătate, educație și politici sociale. Ne-am săturat ca viețile, drepturile și nevoile noastre să fie ignorate. Ne-am săturat ca misoginia generalizată, clasismul, rasismul și sexismul instituționalizat să ne transforme în cetățene de mâna a doua.”

Ziua de 8 martie are o îndelungă istorie feministă ca zi de protest, când femeile de peste tot din lume își revendică drepturile. Ideea a încolțit începând cu discuțiile din cadrul Conferinței Internaționale a Femeilor Socialiste din Stuttgart, Germania, condusă de Clara Zetkin în 1907. Acestea cereau dreptul femeilor la vot, fără să fie condiționate de proprietățile pe care le dețin, de taxele pe care le plătesc sau de orice altă condiție care ar putea limita femeile din clasa muncitoare să voteze. 

În 1908 și 1909 au fost organizate, de Partidul Socialist, primele marșuri de Ziua Femeii în SUA, în Chicago și New York. Femeile cereau egalitate economică și politică. La nivel european, prima Zi Internațională a Femeilor a fost sărbătorită pe 18 martie 1911 la Viena, iar cea mai impresionantă demonstrație, în frunte cu Alexandra Kollontai, a avut loc pe 8 martie 1917 în Rusia, la Petrograd, eveniment ce a dat startul Revoluției Ruse. Din acest motiv, data oficială pentru Ziua Internațională a Femeii a fost aleasă 8 martie.

În România, ziua de 8 martie e sărbătorită anual de asociațiile care luptă pentru drepturile și libertățile femeilor, prin marșuri și demonstrații. Cele nouă grupuri organizatoare ale Săptămânii Feministe și ale campaniei „Misoginie - cealaltă pandemie” adună laolaltă asociații care luptă pentru dreptate locativă și împotriva evacuărilor forțate sau a segregării persoanelor rome (Căși sociale ACUM, Frontul Comun Pentru Dreptul la Locuire și Blocul pentru Locuire), colective care militează pentru de-stigmatizarea suferințelor mintale și pentru acces mai ușor la servicii de terapie și psihiatrie (Mad Pride România), zine și edituri feministe (Editura Pagini Libere, Zine Fem, Filaret 16), dar și asociații longevive care vorbesc despre prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Asociația Front, E-Romnja). Acestor grupuri și asociații li se alătură artiste și activiste din diverse sfere de activitate, care se implică în comunicare și promovare.  

Protestul de 8 martie a fost punctul culminant al evenimentelor organizate în „Săptămâna Feministă”, lansată de rețeaua #MulțumescPentruFlori pe 1 martie. Programul Săptămânii Feministe a reflectat modul de organizare adoptat de grupurile implicate. Acestea s-au împărțit în grupuri tematice, pentru a arăta mai clar în ce moduri a afectat pandemia diferite aspecte ale vieților femeilor din România: muncă și îngrijire, sănătate, locuire, violență.

Astfel, ziua mărțișorului, 1 martie, și a doua zi au fost dedicate revendicărilor privind violența de gen și sexuală. Au fost publicate poeme filmate, scrise de autoare române feministe cum sunt Mihaela Michailov, Medeea Iancu, Vera Ion, Bianca Ela, Ela Crăciun, precum și mărturii audio, precum cea a unei fetițe care la 13 ani a fost răpită în plină zi de pe stradă și violată. Tot în ziua mărțișorului a avut loc și dezbaterea online „Violența sexuală: cum stopăm blamarea victimelor și impunitatea agresorilor?”. pe 3 martie, campania a continuat cu un manifest pe tema muncii și îngrijirii și cu un poem filmat despre povara pandemiei care apasă disproporționat de mult pe umerii femeilor.

Pe 4 și 5 martie a urmat tema sănătății, drepturilor reproductive și sănătății mintale, căreia i-au fost dedicate un poem filmat, o campanie online și o demonstrație în fața Ministerului Sănătății. „E important ca lumea să știe cât de multe lucruri sunt în neregulă și care sunt acestea. Și dacă asta ar duce la o schimbare ar fi ideal, dar dacă nu, noi ne luptăm în continuare pentru o lume în care nevoile noastre sunt împlinite, fie că vorbim despre sănătate sau despre muncă, locuire, siguranță, și așa mai departe”, mi-a spus Oana Ungureanu, una dintre organizatoare, din partea Mad Pride România.

Sâmbătă, 6 martie, a fost dedicată temelor de dreptate locativă și s-a lansat o broșură cu manifestul lor, precum și alte manifeste transnaționale sau articole importante despre efectele pandemiei asupra locuirii. Tot atunci a avut loc un mini concert online Sofia Zadar și discuția „Sub același acoperiș. Locuirea pe timp de pandemie și patriarhat”.

Evenimentele sunt organizate de mai multe asociații și grupuri informale din România, cu un profil divers: de la asociații feministe rome și ne-rome, la mișcări pentru dreptate locativă, pentru sănătate mintală, zine, edituri și spații artistic-comunitare autonome. Sunt femei de toate vârstele, cu diferite etnii, orientări sexuale și identități de gen, cu diferite ocupații și statut socio-economic sau educațional.

Acestea s-au unit sub rețeaua #MulțumescPentruFlori (Dar Vreau Respect!) care realizează astfel de campanii online și offline în fiecare an în perioada 1-8 martie, încă din 2017. Mesajul este unul simplu: florile și mărțișoarele primite de femei cu ocazia acestor sărbători nu pot șterge și nu pot îndulci discriminarea, suferințele, abuzurile și plata inegală cu care femeile se confruntă în tot restul anului.

Anul trecut, chiar înaintea stării de urgență generată de pandemia Covid-19, mișcarea  #MulțumescPentruFlori a organizat două proteste controversate, deși nu suficient mediatizate: Liturghia Feministă - pe 8 martie 2020, când fetele au purtat tricouri și un banner cu mesajul „Suntem Apocalipsa. Suntem sfârșitul lumii în care domină bărbatul” și au recitat Crezul Feminist în fața Catedralei Mântuirii Neamului. 

Iar pe 1 martie 2020 tot ele au organizat Flashmob-ul „Violatorul ești tu!” în fața Ministerului de Interne, când au cântat în română și rromani, și pe 8 martie în Cluj, cu scandări în română și maghiară.