Ce comori am găsit în locul în care s-au tras cele mai importante filme din istoria României

Legenda spune că Gheorghe Gheorghiu-Dej ar fi construit imensul complex întins pe 56 de hectare pentru a satisface dorința fiicei sale, care visa să ajungă star de cinema. La fel ca majoritatea legendelor, realitatea e ceva mai prozaică. Regimul lui Dej a ridicat studiourile de la Buftea pentru a susține efortul propagandei comuniste pentru care, de la Lenin citire, cinemaul reprezenta „cea mai importantă artă”.

E adevărat, Lica Gheorghiu a avut un rol pozitiv prin lobby-ul pe care l-a făcut pe lângă tatăl său să fie importată tehnică de vârf occidentală, în locul mult mai rudimentarei tehnologii sovietice, pentru filmele în care juca.

De-a lungul timpului, studiourile de la Buftea au fost călcate de nume importante ale cinematografiei internaționale, printre care regizorii Orson Welles, René Clair, Robert Siodmak și Jean Negulescu, actorii Kirk Douglas, Shirley Maclaine, Jack Lemmon, Jean Paul Belmondo și Edward G. Robinson sau teoreticianul neorealismului italian Cesare Zavattini. În zilele sale de glorie, se turnau aici între 25 și 30 de filme românești pe an, pe lângă alte câteva coproducții și prestări de serviciu cu parteneri străini. 

O armată de circa trei mii de angajați era la dispoziția acestei adevărate uzine de film. Pe platourile de filmare era o forfotă necontenită, cu actori, tehnicieni, cameramani, recuziteri și costumieri care traversau în grabă aleile sale pentru a duce la bun sfârșit peliculele care se realizau simultan.

După 1989, la fel ca toate industriile de stat, și Studiourile cinematografice de la Buftea au sfârșit în malaxorul privatizărilor tranziției. În 1998, mogulul de presă Adrian Sârbu – la rândul său, fost cineast – a achiziționat complexul și a pus bazele MediaPro Studios, specializat pe turnarea producțiilor cinematografice internaționale cu buget ridicat. Printre ele, filme biografice precum Callas Forever (2001, regia Franco Zeffirelli), Amen (2002, regia Costa Gavras), Modigliani (2004, regia Mick Davis) sau filmul francez de război nominalizat la Oscar Joyeux Noël (2005, regia Christian Carion). 

Sunt titlurile cele mai importante, care au atras actori de primă mână (Jeremy Irons, Sissy Spacek, Donald Sutherland, Andy García, Dennis Hopper, Fanny Ardant, Robert Carlyle etc.), însă pe lângă astea, la Buftea s-au filmat în aceeași perioadă și o serie de producții de serie de categoria B sau chiar C, cu actori de duzină reciclați din sitcomurile americane. Povești cu vârcolaci și vampiri, horror-uri gore, fantasy-uri cu decoruri cheesy, filme de acțiune cu mafioți ex-sovietici și cu spioni CIA care-și dau întâlnire pe străzile Bucureștiului anilor 2000.

Odată cu problemele financiare și juridice ale lui Sârbu, Buftea a ieșit pentru o vreme din atenția publică. Întâmplător, în căutările mele febrile pentru o fotografie de copertă la cartea despre cinematografia ceaușistă pe care am publicat-o recent, am dat peste pagina de Facebook a Studiourilor Buftea. Am găsit acolo o adevărată comoară, cu mii de fotografii inedite de pe platourile de filmare ale principalelor producții din perioada comunistă. 

Printre ele și cea aleasă în final de mine, cu Sergiu Nicolaescu filmând scena bătăliei de la Călugăreni pentru Mihai Viteazul, vegheat de pe margine de ofițerii armatei RSR. Am aflat ulterior și numele celui care se ocupă de această sisifică muncă de scanare și de încărcare pe net a arhivei Buftea - Ștefan Chiriac - și am reușit să-l conving să mă primească în vizită.

Împreună cu colegul Mihai Burcea, un entuziast al „arheologiei” artefactelor erei comuniste, am purces dis-de-dimineață spre cetatea filmului de la Buftea. Locul de întâlnire cu gazda noastră a fost „Boston”, orășelul folosit ca decor pentru westernuri și filme de epocă. Recent, aici s-a filmat o nouă ecranizare după Ocolul pământului în 80 de zile de Jules Verne.

L-am surprins în fața barului pe Mihai care ne povestea cum a fost cu duelul de la O.K. Corral între Wyatt Earp și banda cowboy-lor renegați. Din fericire, barul era închis la ora respectivă, așa că nu am dat peste nici un pistolar iute la mânie și degrabă vărsător de sânge de istoric.

Am ajuns la principala clădire a complexului, un adevărat palat administrativ. La parter, am dat peste macheta originală a studiourilor, apoi am urcat scările la etaj. Acolo, în urmă cu câțiva ani, când studiourile ajunseseră o ruină, portretul lui Amza Pellea zăcea aruncat pe jos. Între timp au apărut alți investitori, Buftea a intrat într-un proces de reabilitare, iar Amza a revenit la locul său.

Recuzita și costumele sunt în grija ultimilor mohicani ai studiourilor, angajați care lucrează la Buftea de aproape patru decenii, fiind martori ai zilelor de glorie. 

Bogdan Jitea e cercetător independent și specialist în istoria cinematografiei. Este interesat de aspectele mai puțin flatante ale istoriei românilor precum sclavia romilor, seducția autoritarismului și biografiile neretușate ale personalităților trecutului. A realizat un documentar despre filmele istorice ale regimului Ceaușescu (Epopeea Națională Cinematografică, 2011) și a scris o carte despre industria ceaușistă de film (Cinema în RSR, Polirom, 2021).