O angajată a Ministerului Muncii s-a luptat două săptămâni ca să lucreze de-acasă

*Numele angajatei a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea și pentru a evita eventuale repercusiuni. Afecțiunile de care suferă au fost cenzurate din respect pentru viața ei privată.

„Suntem cobaii propriilor angajatori în această luptă cu epidemia”, îmi spune Raluca*, o angajată a Ministerului Muncii de peste 50 de ani, într-una din primele conversații pe care le am cu ea. În ultimele două săptămâni, timp în care mulți dintre noi am stat izolați și am lucrat liniștiți de acasă, ea s-a luptat cu proceduri complicate pentru a obține același drept, în ministerul care ar trebui să pună drepturile angajaților și protecția familiei pe primul plan.

O și face, cel puțin oficial. Ministra Violeta Alexandru spunea în ziua declarării stării de urgență că munca la domiciliu este abordarea pe care o consideră „optimă pentru evitarea aglomeraţiei, respectiv pentru oferirea unei protecţii suplimentare persoanelor şi diminuarea riscului de contractare a COVID 19”.

Raluca muncește pe calculator mare parte din timp, iar toate întâlnirile și grupurile de lucru cu celelalte ministere au fost suspendate sau se desfășoară online, audiențe nu se mai acordă, deci prezența sa fizică n-are de ce să fie necesară. Mai mult, suferă de unele afecțiuni medicale cronice care i-ar pune viața-n pericol, dacă ar fi infectată cu noul coronavirus.

Contactat de VICE, biroul de presă al Ministerului Muncii a transmis că, inițial, doar angajații care au copii până-n 14 ani au fost lăsați să lucreze de acasă. Apoi, în urma ordonanței militare numărul 3, au primit permisiunea și toți salariații de peste 65 ani. Accesul în instituție al persoanelor de această vârstă este acum interzis. Dar așa cum s-a văzut și zilele trecute, când o tânără de 27 de ani a murit răpusă de COVID-19, o vârstă mai puțin înaintată nu reprezintă un scut împotriva bolii. E suficient să fii hipertensiv, ca să intri în categoria celor vulnerabili.

Conform Evaluării Rapide de Risc a Centrului European de Prevenire și Control al bolilor, „riscul de boală severă asociată COVID-19 este considerat crescut pentru vârstnici și persoane având condiții medicale pre-existente, în funcție de probabilitatea de transmitere în comunitate și de impactul bolii”.

Angajați precum Raluca, care nu au copil minor și nici peste 65 de ani, trebuie să pregătească, la cererea direcției juridice și a departamentului de resurse umane, un dosar care să conțină: o cerere tip în care solicită telemunca, un raport cu descrierea activităților desfășurate de acasă, un angajament că va trimite zilnic un astfel de raport, o declarație pe proprie răspundere privind locul din care va lucra, un interval orar în care va putea fi vizitată de angajator și documente medicale care să ateste ce boli are și implicit nevoia de telemuncă.

Mare parte dintre cerințe sunt comune, atât la stat, cât și la privat, pentru că angajatorul este cel care stabilește regulile de telemuncă, spune Dana Dunel, avocat specializat în dreptul muncii.

Abuzul, susține Raluca, apare când angajatorii cer detalii despre afecțiunile de care suferi, ca apoi să stabilească ei, prin nu știu ce autoritate, dacă ești sau nu persoană vulnerabilă. Mai ales că, în legea privind telemunca, nu este prevăzut așa ceva. „Este opțiunea salariatului să lucreze de acasă și nu e nevoie să dea explicații. Să spun ce boli am înseamnă că divulg un secret medical care ar trebui să rămână între mine și doctor”, spune Raluca.

Avocata confirmă că cererea este un abuz asupra drepturilor angajatului.

Pe lângă afecțiunile cronice de care suferă, medicamentele pe care trebuie să le ia zilnic și amenințarea tot mai serioasă a coronavirusului, situația Ralucăi e complicată și de probleme financiare. „Am avut niște procese cu o bancă și suntem destul de greu încercați. Sunt singura persoană cu venit stabil din familie. Soțul lucrează la o firmă particulară despre care nu se știe dacă va mai exista după criză și are o infirmitate, iar copiii au și ei nevoie de ajutor.”

Șefa ei a încercat să o convingă să nu menționeze detaliile despre familie în cererea pentru telemuncă. „Pentru că nu-i interesează, după cum mi-au spus. Asta m-a revoltat, vorbim totuși de ministerul care gestionează măsurile de protecție socială pentru toate categoriile”, spune ea.

O îmbolnăvire gravă sau o demitere pentru c-a vorbit cu presa ar fi ultimele lucruri de care ar avea nevoie. Fără să aibă prea mult de ales, a început să-și întocmească dosarul. Deși exista o cerere tip, era concepută doar pentru angajații cu copii sub 14 ani. Așa că a fost nevoită să conceapă ea un model nou de cerere, în care să-și menționeze afecțiunile, dar și familia, pentru că autoritățile nu s-au gândit și la categoriile vulnerabile din punct de vedere medical. O dovadă în acest sens este și ordinul de ministru care reglementează aplicarea legii privind telemunca și din care aceste categorii de persoane lipsesc.

Ca să evite aglomerația din sala de așteptare a unui medic de familie, Raluca a mers la un specialist pentru o scrisoare medicală din care să rezulte că ar fi indicat să lucreze de acasă. Conform legislației muncii, ar fi trebuit să apeleze la medicul de medicina muncii al Ministerului. „Toți angajatorii ar trebui sa aibă una sau mai multe persoane care să se ocupe de asta, să evalueze angajații o dată pe an. În fișa Ralucăi ar fi trebuit sa apară aceste boli”, spune avocatul Dana Dunel. „Nouă nu ni s-au mai făcut evaluări de medicina muncii de doi-trei ani. Un angajat de la resurse umane sau de la direcția juridică nu poate face asta, nu are cunoștințele medicale necesare, așa că de ce ar trebui să-i dau aceste detalii într-o scrisoare medicală?”, se întreabă Raluca.

Am întrebat ministerul dacă există un contract valabil pentru medicina muncii și când a fost făcută ultima verificare a angajaților. Până la ora publicării acestui articol, nu ne-a răspuns. În schimb, pe site-ul instituției, printre recomandările de măsuri preventive pentru angajatori, se numără și „elaborarea unui plan de măsuri, întocmit în baza recomandărilor medicului de medicina muncii cu care are contract”. Deci cu teoria stau bine.

Specialistul a fost în măsură să îi dea o scrisoare medicală Ralucăi doar pentru afecțiunile pe care le avea sub observație, nu și pentru cea respiratorie, dar a notat: „se recomandă telemunca (…) pacienta prezintă risc ridicat de complicații ulterioare infecției COVID-19”. Șefa directă a aprobat, dar dosarul s-a împotmolit la secretariatul general al ministerului, condus de Eduard Corjescu, unde un funcționar i-a spus că se aprobă cererile doar pentru afecțiuni pulmonare sau diabet, conform deciziei ministrei.

Încă de la primul dialog pe care l-am avut cu Raluca, mi-a spus că e foarte probabil ca Violeta Alexandru să nu știe nimic despre situație. „E prima oară când aud”, a confirmat ministra.

L-am întrebat și pe secretarul general Eduard Cojocaru cum ar fi trebuit să arate documentul medical ce trebuia pus la dosar: „Ceva care să facă dovada că au o afecțiune. Nu suntem noi de expertiză medicală. Doar să avem la dosar, în spatele cererii, o hârtie medicală, că așa, oricine poate invoca o amețeală”, mi-a spus el.

Biroul de presă al ministerului a explicat: „Orice solicitare de acest fel trebuie să fie completată de documente deja deținute de orice bolnav cronic sau grav (bilet externare din spital, scrisoare medicală, rețetă medicală pe care se regăsește diagnosticul etc.), nefiind necesară prezentarea la medic”. Ministerul presupune însă greșit că toată lumea ține în casă un dosar cu analizele făcute de-a lungul vieții. Până la urmă, Raluca tot în sala de așteptare aglomerată a medicului de familie a ajuns, pentru o adeverință care dovedește că suferă de o afecțiune respiratorie.

Între timp, pentru a reduce riscul infectării în instituție, se dezinfectează tot: săptămânal cele mai expuse suprafețe, adică mânerele ușilor și butoanele liftului, și de două ori pe săptămână suprafețele cu trafic intens, adică parterul instituției, conform biroului de presă al ministerului. Au fost montate dispensere cu dezinfectant pe holurile sediului și s-au distribuit, „în limita stocului”, mănuși, dezinfectant și măști de protecție. Raluca a primit două. De la Direcția Generală de Investiții, care le-a achiziționat. „Mi s-a spus că le pot spăla, călca și igieniza, dacă vrem să le folosim de mai multe ori.”

Informație confirmată ulterior pentru VICE chiar de superiorul ei, secretarul general Corjescu: „Ne-au dat și măști noi, dar și măști, nu știu cum se cheamă, igienice, care se spală și se calcă. Sunt mai groase un pic, mai incomode, ceva mai albe. Se cam deteriorează la călcare, zic colegii.”

La finalul săptămânii trecute, dosarul Ralucăi încă nu fusese soluționat. Secretarul general n-a avut timp să semneze, i s-a explicat. „Azi iar am plecat plângând de la serviciu”, povestea ea atunci. În aceeași seară, îi întrebam prin WhatsApp pe Eduard Corjescu, cum are grijă de angajații vulnerabili. Nu mi-a răspuns, era într-o ședință de guvern.

Dar a doua zi, Raluca mi-a scris: „M-a chemat să vorbim. Mi-a zis că ar fi aprobat cererea, dar nu a avut timp. Acum s-a consultat cu doamna ministru și au apreciat că cererea e motivată. Iar pe viitor se gândesc să dea posibilitatea și altor angajați să lucreze de acasă, având în vedere evoluția numărului de infecții cu COVID 19.”

Dar în lumea secretarului general totul pare să fie roz. Corjescu, care susține că el a contribuit la elaborarea proiectul de lege pentru telemuncă, când lucra la Direcția juridică, consideră că ministerul este „open mind”: „În principiu, toată lumea care a venit a primit acceptul. N-au fost probleme. Au fost doar vreo două întârzieri, că nu a avut cine să le semneze.”