Imagini cu criminali decapitați de cel mai mare călău din Franța

În paginile jurnalului lui Anatole Deibler nu găsești descrieri cu ce a făcut în zilele respective, ci portrete cu criminali, hoți și pedofili. Sunt fețele infractorilor care își așteaptă pedeapsa. Muncă silnică în Guyana? Condamnare pe viață? Sau o întâlnire cu călăul Anatole Deibler?

Încă de la începutul carierei sale din 1891, Deibler a ținut o listă meticuloasă cu infractorii decapitați de el, alături de poveștile lor. Dacă un nume avea o cruce roșie pe negru lângă el, însemna că trecuse prin ghilotina lui Deibler. Expertul în istoria criminalilor Éric Guillion umbla prin arhivele poliției pariziene când a dat peste un catalog cu pozele infractorilor. Imaginile astea din caietele lui Deibler cuprind 299 de decapitări din peste 40 de ani de carieră ai călăului de top al Franței.

Cartea lui Guillon, Guillotiné (Decapitat), prezintă câteva crime oribile. Un exemplu e cea de-a doua execuție a lui Deibler din 1891: doi tineri au ucis o bătrână după ce i-au tăiat limba, i-au băgat un burghiu în tâmplă și au dansat pe corpul ei. După care au mers să mănânce ceva, înainte să se ducă la teatru ca să aibă un alibi. Mai jos, autorul Eric Guillon mi-a vorbit despre fețele din imagini și călăul meticulos.

VICE: Când au devenit la modă portretele astea?
Éric Guillon: La finalul secolului al 19-lea, deci cu puțin înainte ca Anatole Deibler să-și înceapă carieră. Înainte să fie implementat era ușor să păcălești sistemul de justiție cu o identitate falsă, iar singura cale prin care puteai identifica infractorii erau semnele cu fier încins.

Ce știm despre criminalii din carte?
Erau asasini și criminali recidiviști, vinovați de crime oribile, cum ar fi torturarea femeilor sau copiilor. Pe vremea aia, nu puteai să mergi prin Paris fără să riști să fii atacat de un grup. Perioada în care Deibler a fost cel mai activ, din 1890 până la 1939, se suprapune și cu cel De-al Doilea Război Mondial, unde multe cazuri implicau tineri până în 20 de ani. Crescuse numărul infractorilor tineri în timpul războiului, din cauza faptului că multe structuri familiale fuseseră distruse.

Cum aveau loc execuțiile?
Condamnaților nu li se zicea când vor fi executați, ca să nu devină greu de controlat. Uneori așteptau de la patru până la cinci luni. Petreceau fiecare noapte crezând că-i ultima. Legea stipula ca toate execuțiile să aibă loc dimineața devreme. În noaptea de dinainte de execuție, Deibler și ajutorii săi asamblau ghilotina cât de încet puteau, dar asta nu-i oprea pe oameni să dea vestea mai departe.

Ce vrei să spui?
În afară de avocați, judecători și procurori, nimeni nu trebuia să știe când avea loc execuția. Dar vestea se ducea atât de repede încât oamenii făceau cozi ca să participe la decapitări, care au fost publice până în 1939. Era destul de simplu să găsești locația, pentru că ghilotina era mereu pusă-n același loc în Paris: în fața Închisorii de la Santé, apoi Închisoarea de la Roquette.

Artiștii și clasa superioară veneau buluc la execuții. Când era vorba de un criminal faimos, oamenii plăteau mult ca să închirieze apartamente cu vedere la scena unde avea loc execuția. Alții se cățărau pe ziduri și în copaci. Pentru public era divertisment, cum sunt emisiunile de la TV în prezent. Apoi execuția era analizată în ziar. După prima a lui Deibler, ziarul de a doua zi spunea: „Tânărul domn Deibler a demonstrat că are mâna sigură și ușurința unui călău experimentat. După acest proces reușit, îi urăm o carieră de excepție și un număr cât mai mare de reprezentații”.

Deibler era plăcut?
Era văzut ca un călău model. Era foarte profesionist. Nu era un sadic; nu avea o satisfacție din executarea oamenilor, ci doar voia ca mașinăria lui să funcționeze bine, ca să nu le prelungească suferința.

Cum deveneai călău pe vremea aia?
Anatole Deibler făcea parte dintr-o listă lungă de călăi care au lucrat în Germania și apoi în Franța. Călăii compuneau un soi de castă, de exemplu Deibler s-a căsătorit cu fata unui călău. Nu prea puteai să ieși din afacerea familiei.

Voia să devină călău?
Nu, lucra ca vânzător pentru un croitor dintr-un magazin mare din Paris. Dar familia lui l-a împins de la spate să ducă mai departe tradiția. Tatăl lui a fost singurul călău care a demisionat vreodată în istorie. Tremura de fiecare dată când decapita pe cineva. Așa că și-a introdus băiatul în lumea asta. Deibler a făcut istorie, infractorii își tatuau pe gât „Capul meu pentru Deibler” și „taie de-a lungul liniei punctate”.

Care era părerea generală despre profesia asta?
Era o poziție râvnită, pentru că-ți oferea statut și un salariu bun pentru puțin efort. În Evul Mediu, călăii aveau beneficii, cum ar fi că-ți puteai alege orice de la piață. După ce Deibler a murit în februarie 1939, au avut vreo două sute de aplicații.

Articolul a apărut inițial pe VICE FR.