Sănătate

Cum e să te vindeci de coronavirus

Park Hyun, din Coreea de Sud, s-a vindecat de coronavirus, deși credea în sinea lui că n-are cum să se îmbolnăvească.
pacient cu coronavirus, coronavirus, tratament coronavirus, pacient vindecat
Fotografie via Park Hyun  
Totul despre COVID-19 care ne-a mâncat zilele și lunile în ultima vreme.

Coronavirus s-a răspândit pe tot globul, iar Organizația Mondială a Sănătății a declarat oficial pandemie.

Una dintre țările cele mai afectate e Coreea de Sud. Mulți încă-și fac griji pentru epidemie, deși guvernul sud-coreean a reușit să păstreze la minimum rata mortalității.

Ca să aducă mai multă lumină asupra acestui lucru, Park Hyun, de 48 de ani, care s-a vindecat de coronavirus, a fost de acord să vorbească despre cum s-a simțit. Și-a povestit experiența într-o serie de postări pe Facebook în care le cerea celorlalți să fie precauți.

Publicitate

„Asta s-ar putea să fie ultima mea postare pentru o perioadă, pentru că vreau să mă concentrez pe recuperarea mea după coronavirus și după efectele adverse ale medicamentelor”, și-a început el postarea.

Park a subliniat că a luat virusul chiar dacă avea un stil de viață sănătos. Mergea la sală de cinci ori pe săptămână, se spăla des pe mâini, ba chiar „exagera” cu dezinfectantul. Locuia și-ntr-o zonă fără coronavirus. Din cauza acestor lucruri, a fost relaxat în privința precauțiilor și avea impresia că nu i se putea întâmpla lui.

Simptomele

Au început cu o durere în gât și tuse seacă vineri, 21 februarie. „Erau normale când eram obosit și afară era frig”, a zis Park.

Credea că dacă bea apă vor trece. Chiar în ziua aia a fost confirmat primul pacient cu coronavirus din orașul Busan. Apoi a simțit presiune în piept, care a persistat mai multe zile. La trei zile după simptomele inițiale, nu mai putea să respire cum trebuie.

Linia de urgență pentru coronavirus la care a sunat mai întâi era ocupată, așa că s-a dus la un centru medical local. I s-a zis că există puține șanse să aibă virusul, așa că a fost testat abia după al treilea apel.

Testarea

Când a mers la spital, erau și alții acolo pentru testare. „Se formare o coadă imensă, deși era foarte devreme”, a zis Park.

I s-a spus să aștepte patru ore, dar, după 30 de minute de stat la coadă, n-a mai putut să respire și a leșinat. A dat cu capul de asfalt. A fost tratat pentru rană și testat pentru coronavirus.

Publicitate

Cât aștepta rezultatele, Park s-a autoizolat în camera lui și i-a informat pe toți cu care intrase în contact în săptămâna anterioară despre posibila lui infecție.

Diagnosticul

Marți, 25 februarie, Park a primit un mesaj în care i se spunea că testul a ieșit negativ. Dar, când a crezut că a scăpat, cei de la centru l-au sunat și l-au anunțat că trimiseseră un mesaj greșit. De fapt era infectat. I s-a spus să aștepte 24 de ore înainte să fie transferat la un spital, din cauza numărului mic de saloane disponibile pentru carantină.

După câteva ore, un reprezentant de la primărie l-a întrebat în ce locuri fusese anterior ca să identifice și alte persoane cu care intrase în contact. Când și-a dat seama că lui Park îi era foarte rău, reprezentantul a sunat la centru ca să-l transfere mai repede la spital.

Aproape de miezul nopții, Park a fost băgat într-o cameră cu presiune negativă la terapie intensivă. Acolo i s-au făcut analize, i s-a dat tratament și oxigen.

Cum s-a simțit

„Parcă puteam să respir mai bine, dar tot simțeam ca un soi de bucată grea de metal pe piept”, și-a amintit Park. „Pieptul și stomacul ardeau după ce luam tratamentul.”

Starea lui a fluctuat, dar organismul dădea semne de îmbunătățire. Efectele adverse ale medicamentelor au fost foarte rele în primele două zile, dar în următoarele deja i se obișnuise corpul. Park a spus că n-a avut încotro decât să ia ce i se dădea, în ciuda efectelor, mai ales că nu exista un tratament specific pentru coronavirus. Izolarea îl afecta enorm și mental.

Publicitate

Recuperarea

În a opta zi în spital, i-a ieșit testul negativ pentru coronavirus. Tot atunci medicii au oprit și tratamentul. Tot negativ a fost și a doua zi, ceea ce arăta că s-a recuperat complet.

A fost externat din spital în ziua a noua, dar doctorii l-au atenționat să rămână în carantină acasă pentru încă 14 zile, întrucât câțiva pacienți s-au ales cu teste pozitive și după externare.

Park se simte mai bine acum, dar a declarat pentru VICE că se concentrează pe recuperare. Deși unii l-au acuzat că a pus comunitatea în pericol, Park a învățat că genul ăsta de perioade poate scoate și ce-i mai bun în oameni.

„Când vecinii mamei au auzit că eram ținut în carantină într-o cameră după ce am fost externat din spital, au lăsat mâncare pe clanța ușii. Mi s-a părut drăguț”, a zis el.

I-a sfătuit pe oameni să nu-și suprasolicite corpurile și să evite locurile aglomerate. Iar pentru cei care au luat deja virusul:

„Să rămâi cât de optimist poți. Mănâncă, bea lichide și dormi. Nu citi articole din presă pentru o perioadă. Ai încredere în personalul medical și fă-te bine. Nu te mai gândi la prietenii sau familia ta. Ei sunt puternici.”

„Și tu te poți face bine. Suntem mai puternici împreună”, a adăugat el.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.