Abuzurile poliției, ca-n cazul din Bolintin, nu fac decât să crească ura față de romi

Acum vreo doi ani am ajuns la Bolintin, ca parte a unei echipe de implementare a unui proiect realizat de o mare organizație interguvernamentală, prin care să faciliteze copiilor romi accesul la educație de calitate.

După mai multe discuții și încercări de a convinge directoarea școlii și având în vedere că Primăria Bolintin și școala din localitate numai ce câștigaseră un mare proiect european de câteva milioane de euro pentru dezvoltarea zonei în care romii trăiesc, am fost refuzați. Banii pe care noi îi aveam erau mult prea puțini față de milioanele de euro pe care ei credeau că le au la dispoziție. Și modul în care se cheltuiau acești bani nu mai trebuia să fie controlat de un terț.

În plus, noi de doream să susținem acțiuni directe pentru a aduce copiii la școală și a-i învăța carte, nu ofeream salarii profesorilor sau echipamente de dotare.

După răspunsul negativ ferm primit din partea școlii, ne-am îndreptat atenția către alte localități din țară. Toate au apreciat sprijinul și s-au implicat. Sute de copii au parte, la doi ani distanță, de pregătire suplimentară, de-o masă caldă, fac activități extracurriculare și și-au îmbunătățit participarea și performanța școlară. Școli care aveau un abandon de 7 - 9% au ajuns la o rată de abandon de 0,5% - 1,5%. Cadrele didactice au fost instruite și sprijinite să lucreze diferențiat și incluziv, s-au realizat campanii de promovare a diversității etnice, religioase și sociale la nivel comunitar, s-au făcut programe de mentorat între copii (copii români care sprijină copii romi și invers) și activități comune între părinți de diverse etnii, categorii sociale și religii.

În acest mod, la nivelul tuturor școlilor, tensiunile intracomunitare s-au redus semnificativ și acesta este și meritul primăriei, bisericii, profesorilor, părinților și elevilor care au acceptat provocările noastre. Pentru copiii romi din acele localități, și nu numai pentru ei, viitorul poate arăta și altfel decât prezentul părinților lor, dacă acest sprijin va continua să existe și în următorii ani.

În schimb, între timp, proiectul european de la Bolintin a intrat în mare impas, multe dintre cheltuielile realizate fiind supuse unor verificări suplimentare, fiind susceptibile de management defectuos, ba chiar de fraudă.

Din câte știu, nicio organizație nonguvernamentală romă nu a mai putut intra să lucreze în relație partenerială cu autoritatea locală din Bolintin, de ceva vreme. Asta deși, sau poate chiar din aceasta cauză, se știe că la nivel local relațiile între comunitatea de romi și cea românească sunt departe de a fi dintre cele mai bune, iar autoritățile locale nu par dispuse la un efort să îmbunătățească lucrurile.

În 1991, un mare conflict interetnic s-a soldat cu incendierea a 58 de case ale romilor din localitate și un mort. Cazul a ajuns la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), unde România a fost obligată să plăteasca daune de 550 de mii de euro familiilor ale căror case au fost arse. Familia tânărului român ucis consideră chiar și în acest moment că nu s-a făcut dreptate, chiar dacă ucigașul a fost condamnat și încarcerat.

Din 1991 până în prezent, nu știu vreo inițiativă care să contribuie la reducerea tensiunilor comunitare să fi fost implementată la nivel local.

Sâmbătă, 18 aprilie 2020. În fața casei unei familii amărâte de romi din Bolintin se opresc mașinile de intervenție ale Poliției și ale trupelor speciale. Poliția susține că cei din familia în speță nu respectau prevederile ordonanțelor militare în vigoare și că era obligatoriu să intervină. Numai ce veneau de la o altă intervenție în cartier (unde două familii aveau un conflict) și cum erau doar la o sută de metri de această casă, au zis că e normal să treacă și pe aici. Membrii familiei victimă declară că ei stăteau în curtea lor, doar între ei, și puneau pe grătar carne dintr-un berbec pe care numai ce îl sacrificaseră.

Nu bag mâna în foc pentru niciuna dintre variante. Sper doar că organele de anchetă să deslușească și acest moment.

Din motive pe care nimeni nu pare să le știe foarte clar (variantele poliției locale și ale victimelor sunt antagonice și extrem de confuze), se decide intervenția în forță. Cel mai bătrân membru al familiei, grav bolnav și în recuperare după o operație extrem de complicată, este așezat pe un scaun. Restul, toți cei tineri sunt întinși pe jos, cu fața la pământ, și puși să stea cu mâinile la ceafă. Chiar dacă erau imobilizați și nu amenințau în niciun fel siguranța vreunui membru al echipajului de intervenție, șeful de post al Poliției Bolintin începe să-i lovească cu bastonul și cu picioarele pe cei aflați jos. Loviturile au fost multe și dure. De lovituri nu scapă nici bătrâna familiei, soția celui aflat în scaun, și nici bătrânul.

Femeia a fost lovită repetat cu bastonul peste fese și spate, bărbatul a primit doar o palmă peste față. Puternică, ce-i drept, pentru că s-a prăvălit cu tot cu scaun la pământ. Cei tineri au fost descălțați și loviți cu bastonul de cauciuc.

În timp ce șeful dispozitivului își vărsa furia pe oamenii ăia, colegii lui au asigurat perimetrul și nu au intervenit în niciun fel să-l calmeze. Legea în vigoare a fost înlocuită de legea șefului de post, legea celui puternic, care prevedea imobilizarea și aplicarea de bastoane, picioare, lovituri la ficat și palme peste ochi. La final, oamenii au primit amendă și li s-a cerut să rămână întinși pe burtă încă „un sfert de oră” după ce dispozitivul de Poliție a plecat.

La câteva zile după incident, o filmare cu această intervenție apare în spațiul public. Foarte probabil, această filmare a fost făcută de unul dintre polițiștii care au participat misiune, pentru că este greu de crezut că cineva din comunitatea locală ar fi fost lăsat să staționeze atât de aproape de eveniment, mai ales dacă cu un telefon în mână.

Din momentul apariției publice a filmării, lumea (de pe Facebook, cel puțin) s-a împărțit în două: unii care au acuzat abuzul Poliției, alții care au felicitat modul ferm în care șeful de poliție „a aplicat legea”. Cea de-a doua categorie a considerat că „așa trebuie acționat cu țiganii”, că „ăștia nu știu decât de bătaie” și că „în sfârșit, legea e aplicată”.

Numai că legea românească în vigoare zice altceva: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări” - Constituția României, art 16.1.

Legea zice taman invers decât apologeții modului de intervenție a polițistului giurgiuvean, care, între timp, a fost schimbat din funcție.

Oricum ai da-o și oricum ai lua-o, în baza celor de mai sus, șeful de Poliție de la Bolintin a încălcat legea și a torturat niște oameni.

În ultima lună de izolare, poliția a fost în centrul multor acțiuni. Unele bune, altele mai degrabă abuzive. Au intervenit în tot felul de scandaluri la nivel comunitar, în Rahova, Galați, Săcele sau Ploiești, au împușcat mortal un om aflat într-un episod maniacal în București, acum a avut loc acest incident. În majoritatea acestor cazuri, la capătul celălalt al bastoanelor poliției s-au aflat cetățenii romi. Toate aceste situații arată eșecul de zeci de ani al statului român.

Comportamentul și atitudinile sociale ale cetățenilor unei țări depind întotdeauna de contextul și de situațiile la care aceștia sunt expuși. Vituperarea ideilor rasiste, căutarea unor vinovați și identificarea romilor, bătrânilor și celor ce s-au întors în România din diaspora, în această perioadă, nu pot genera decât clivaje care pot conduce către acte anomice bazate pe rasism și discriminare.

Statul și instituțiile sale trebuie sa fie mai responsabile decât oricare dintre noi, cetățenii, și să transmită ideea că aplică legea unitar, tratandu-ne în același mod. Altfel, tensiunile intercomunitare pot genera anomie. Și acest lucru ne va afecta pe toți, deopotrivă.