Momentele de la Cupa Mondială care te inspiră mai tare decât orice coach motivațional

Cupa Mondială, care se joacă din 1930 și se ține cu sfințenie o dată la patru ani, nu e întâmplător cel mai important eveniment sportiv al planetei. În jurul fotbalului, despre care Bill Shankly a spus că e mai mult decât o chestiune de viață și de moarte, se ciocnesc zeci de culturi diferite și se țes mii de povești. 

Ediția din 2022, altfel mult contestată din cauza problemelor din Qatar, nu a dezamăgit când e vorba despre lucruri de povestit nepoților, peste ani și ani. Cupa Mondială a livrat emoții, spectacol și momente care efectiv îți fac mintea s-o ia razna. 

Pe deasupra, „balul” planetei a adus multă speranță pentru cei mici. Pentru că da, mai există și „echipe mici” pe lumea asta, chiar dacă antrenorii din România te mint că nu mai sunt, ca să-și scuze contraperformanțele.

Într-o lume în care coachii motivaționali îți iau banii ca să-ți repete că poți să ajungi cea mai bună versiune a ta și cele mai vândute cărți sunt cele de self-help, care te învață cum să-ți transformi viața ta amară într-una de succes, Mondialul din Qatar a venit cu exemple concrete. Cu momente în care cei aparent fără șanse s-au luat la trântă cu băieții mari și i-au dovedit. 

Așa că, decât să-ți dai prima de Crăciun unui coach motivațional, mai bine citește povestioarele astea de mai jos. O să-ți dai seama că dacă ai încredere în tine, tragi tare și nu renunți pe parcurs, chiar ai șanse să ajungi departe. Sigur, nu întotdeauna, dar uneori chiar funcționează.

Saudiții nu-s deloc niște amărâți dacă le verifici conturile în bancă. Dar, când vine vorba despre fotbal, oamenii încă sunt cu câteva zeci de ani în urmă față de ce se joacă în Europa sau în America de Sud. Dacă-i compari cu Messi și cu vedetele Argentinei, discrepanța e și mai mare.

Meciul dintre Arabia Saudită și Argentina a început cum trebuia să înceapă, potrivit tuturor previziunilor. Messi a dat gol după zece minute, apoi sud-americanii au mai ratat câteva ocazii bune. Ba chiar au mai marcat de trei ori, doar că reușitele au fost anulate pe motiv de ofsaid. După care, la pauză, francezul Hervé Renard, antrenorul naționalei din Golf, s-a dus la vestiare și a avut acest discurs istoric.

Francezul le-a umblat la rotițe jucătorilor săi și le-a schimbat starea de spirit în câteva minute. „Messi are mingea la mijlocul terenului și voi vă uitați la el! Scoateți-vă telefoanele și faceți o poză cu el, dacă la asta vă gândiți”, le-a zis Renard, care nu a uitat să le și gâdile orgoliul alor săi. „Fiți calmi, concentrați-vă și talentul vostru o să facă diferența”, a concluzionat francezul.

Rezultatul cuvântării lui Renard? Saudiții au ieșit de la cabine montați ca niciodată și au mâncat iarba din calea argentinienilor. Au marcat de două ori, au câștigat cu 2-1 și au reușit o victorie care e considerată una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupelor Mondiale.

Japonia nu a fost niciodată o favorită în competiția globală, chiar dacă au găzduit o Cupă Mondială împreună cu Coreea de Sud. Asiaticii au participat cu regularitate, spre deosebire de România, însă niciodată nu și-au depășit condiția de echipă cu suflet, dar și cu limite.

În Qatar, toată lumea ar fi zis că japonezii nu se vor remarca decât prin momentele tradiționale în care își curăță vestiarul, cât să-l lase lună la plecarea de la stadion, și spectatorii tribunele. Mai ales că au fost într-o grupă cu Germania, Spania și Costa Rica.

Doar că niponii le-au dat lecții europenilor, cu armele lor: tenacitate, putere de luptă și capacitatea de a nu renunța niciodată. Culmea, despre nemți se zice că nu ești sigur că i-ai bătut decât când îi vezi în autocar, dar „samuraii albaștri” au fost cei care au venit din urmă și au răsturnat meciuri care păreau jucate.

Mai întâi, cu Germania, întâlnire în care s-au trezit conduși după jumătate de oră. Nemții au avut apoi câteva șanse să mai marcheze și să încheie partida, însă au ratat. Japonia a înflorit în ultimul sfert de oră, când a înscris două goluri pentru un 2-1 final și prima lecție motivațională servită de asiatici.

În al doilea meci, japonezii au pierdut surprinzător cu Costa Rica, dar Mondialul lor nu era gata. La ultimul joc din grupă, Spania a cedat și ea în fața dârzeniei și insistenței Japoniei. Încă un 2-1 pentru niponi și tot după ce la pauză erau conduși. 

Sigur, jocul cu Spania a avut și ceva controverse: nemții i-au acuzat pe iberici că au blătuit meciul, ca să-i lase pe ei în afara optimilor. Cum hoțul neprins e negustor cinstit, morala e să faci ca Japonia: să nu pleci capul și să lupți până la capăt ca să-i bați pe cei mari. Bașca, așa îi faci să se și certe între ei.

Parcursul Marocului în Qatar e poezie pură, cea mai frumoasă poveste de la acest Campionat Mondial. Pentru o țară cu o diasporă uriașă în Europa, de peste patru milioane de oameni, succesul e cu atât mai prețios. Și cu atât mai motivant, în contextul în care 14 jucători din lotul „leilor din Atlas” sunt născuți în alte țări decât Maroc.

Nord-africanii au început promițător, cu un 0-0 în fața Croației, finalista de la Mondialul din Rusia. Au continuat fabulos, lăsând în urmă Belgia (2-0) și Canada (2-1), apoi Spania (0-0 și victorie la penalty-uri) și Portugalia (1-0). I-a oprit doar Franța, în semifinale, după un meci în care marocanii au jucat tare și-au fost la fel ca în celelalte întâlniri: puternici și inspiraționali.

Marocanii au obținut toate aceste performanțe cu mult suflet și pasiune. Lângă ele au lipit un plan concret, de care s-au ținut cu dinții întreg turneul: o apărare agresivă, dublată de atacuri rapide și directe în momentul în care mingea e recuperată. 

Dacă mă întrebi pe mine, cea mai importantă povață din toată aventura asta a Marocului este să te ții de ce știi să faci. Fără floricele, fără să încerci să fii altcineva decât ești. Dacă știi un lucru și ai încredere în tine, pe termen lung n-ai cum să nu răzbești.

Croația a fost vicecampioană mondială în 2018 și are o echipă serioasă, pe care e greu de tot să o bați. Un pic îmbătrânită față de Mondialul din Rusia, selecționata balcanică nu s-a numărat printre favorite din Qatar, iar jocul din prima parte a turneului a confirmat scăderea de formă.

Croații au făcut egal cu Maroc la debut (0-0), meci în care au fost dominați de africani. Au continuat cu o victorie în fața „piticei” Canada (4-1), după care au supraviețuit greu cu Belgia (0-0) și s-au calificat în optimi. Acolo, încă un chin. 1-1 cu Japonia și calificare la loviturile de departajare.

Când au întâlnit Brazilia, în sferturi, prea puțini le dădeau șanse băieților antrenați de Zlatko Dalic. Sud-americanii erau pe cai mari, marcau spectaculos și dansau visând la câștigarea Cupei Mondiale. Croația, bravă și norocoasă, a rezistat 90 de minute fără să ia gol și a trimis meciul în prelungiri. Acolo părea să cedeze, în sfârșit: Neymar a marcat în minutul 105 și probabil că staff-ul Croației căuta bilete pentru zborurile Doha – Zagreb.

Doar că jucătorii croați nu au depus armele, deși totul părea să fie împotriva lor. Într-o desfășurare demnă de un film thriller, Bruno Petkovic a egalat în minutul 117, la capătul unei faze în care croații i-au prins pe contraatac pe brazilieni, prea siguri pe victorie. S-a ajuns la lovituri de departajare, specialitatea balcanicilor. Sud-americanii au ratat de două ori, croații au transformat tot și s-au calificat în semifinale. 

Mondialul din Qatar poate să reprezinte un punct de cotitură pentru fotbalul african și nu doar datorită Marocului, care e prima echipă de pe continent ajunsă într-o semifinală. Deși au avut mereu fotbaliști talentați, echipele africane s-au descurcat modest la Cupele Mondiale. Până acum.

La această ediție, pentru prima dată în istorie, toate cele cinci echipe africane participante (Maroc, Senegal, Ghana, Tunisia și Camerun) au reușit cel puțin o victorie. Senegal a mers chiar în optimi, unde a pierdut cu Anglia (0-3), în timp ce Tunisia și Camerun au obținut două performanțe istorice. 

Nord-africanii au învins Franța (1-0), iar Camerun pe Brazilia (1-0). E adevărat că ambele succese au venit în momente în care Franța și Brazilia erau deja calificate, dar victoriile rămân unele de răsunet pentru Africa. Detaliu important: toate cele cinci echipe africane au avut pe bancă antrenori locali, o altă premieră pentru un continent obișnuit până acum să importe selecționeri scumpi. 

Ascensiunea Africii e un model și pentru țările din Asia, America Centrală sau Oceania, mai ales în contextul în care Mondialul din 2026 va avea la start 48 de echipe, nu 32. Dacă africanii au reușit să deranjeze marile puteri, de ce să n-o facă și alții peste patru ani?

Portugalia a învins Uruguay cu 2-0, în grupa H, un meci în care punctul central l-a reprezentat primul gol al lusitanilor. Bruno Fernandes a centrat, Ronaldo a sărit la cap, iar mingea s-a dus în poarta sud-americanilor.

După gol, Cristiano Ronaldo s-a bucurat nebunește, s-a felicitat pe el însuși, a salutat publicul și și-a luat colegii în brațe. Reluările și tehnologia au arătat însă că nici măcar nu a atins acea minge. Golul i-a fost acordat colegului Bruno Fernandes, iar Ronaldo a devenit ținta glumelor. Una dintre ele – „părul lui Dumnezeu” –, în ideea în care Maradona a rămas în istorie pentru „mâna lui Dumnezeu”, a devenit virală.

Probabil că Ronaldo a exagerat, încercând să-și atribuie golul. Sau poate chiar a avut impresia că a atins acea minge, cine știe. Dar morala e că omul nostru a crezut în el, în capacitatea sa de a-i convinge pe toți că realitatea e cum pretinde el că e, nu cum o arată dovezile. Lecția de aici e că-n viață e bine să încerci, că mori de foame cu rușinea.

Gata, cu toate momentele astea de la Cupa Mondială, acum n-ai cum să nu fii motivat spre succes. Ești pregătit pentru orice, chiar și să te iei la harță cu administratorul de bloc sau cu vecinul ăla care nu încetează cu bormașina.