Am căutat cea mai bună shaorma din București în 9 locuri de legendă și iată răspunsul

Prima regulă în viață: să n-ai încredere în nimeni. A doua regulă: întotdeauna maioneză la shaorma. Fără maioneză, shaorma n-are gust.

Ce face însă o shaorma să fie bună cu adevărat? Gustul, desigur. Felul în care e preparată, poate. Marketing și poveștile din spate. Cine știe? Opțiunile sunt multe, la fel și răspunsurile.

Când vine vorba de preferințe, se fac tabere. Aia e cea mai bună! Ba nu, cealaltă e mai bună. Îți zic eu, că eu mănânc de ani de zile acolo. Sigur ai auzit și tu comentariile astea. Și dacă nici tu ești mare fan shaorma, atunci nici tu știi cum să le iei. Nu-ți rămâne decât să ieși în lume, să ceri una cu de toate și să decizi cu propriile papile gustative.

Ca să aflu unde se găsește cea mai bună shaorma, am bifat shaormeriile care promit lipii premium, unde ingredientele sunt top și gusturile pe măsură. Dar am vrut să văd și care sunt locurile mai puțin bune, dar pe care românii sunt fierți.

Nu s-a lăsat cu mațe pe asfalt, dar am ajuns aproape și de acest punct critic. Vino cu mine într-o incursiune în universul shaormelor din București.

S-au mai auzit vorbe că shaorma de la Taksim e rea, dar am zis să îi dau o șansă. În cazurile astea, e bine să nu ții cont de părerea lumii. Contează experiența first hand, mai ales când vine vorba de lipii și carne rotisată. Așa că m-am dus la primul Taksim care mi-a ieșit în cale, în mallul din Park Lake. Ce se poate întâmpla așa de rău? Tocmai replica asta, care precede ceva absolut groaznic în orice film de groază, mi-a pus capac și m-a dus în propriul film cu o shaorma de groază.

De cele mai multe ori, coada care se întinde în fața unui local e un indicator bun. Puțin după ora prânzului, la Taksim în față nu era absolut nimeni care să ceară una mică cu de toate. Cred că nici shaormarii nu voiau să fie acolo, pentru că cel care mi-a luat comanda de lipie de pui a fost și cel care mi-a și preparat-o. Am luat lipia și am preferat s-o mânânc în mașină, de parcă am presimțit la ce experiment periculos mă supun de bună voie.

O zic direct: shaorma de la Taksim e cel mai dezgustător lucru pe care l-am mâncat în ultima vreme și să numesc chestia aia shaorma e o ofensă la adresa lipiilor adevărate. A devenit cleioasă după ce am început s-o mestec, iar singura parte bună e că așa s-a mai dus senzația de coajă de pâine veche pe care o lăsa lipia. Știi gustul ăla când mesteci gumă de prea mult timp de parcă ai o piatră fără gust în gură? Despre asta e vorba.

Sosurile au o consistență de zici că au fost făcute dintr-o combinație de pliculețe aromate și apă în sticle de cinci litri. Copiii anilor 2000 știu la ce mă refer. Nici nu are rost să descriu până la capăt trauma mea. Ar fi bine să iei un imodium după călătoria asta. 

Am dat 24 de lei, dar nu cred că a meritat să-mi risc pielea pentru o durere de stomac. De foame sufli și în shaorma. Dar niciodată, repet, niciodată în shaorma de la Taksim! Te rog eu!

Dacă ar fi fost să ia ființă înainte de Dristor, La Grași ar fi avut un succes mult peste ce e acum. Nu doar pentru că merită, ci și pentru că oferă un gust ușor diferit de toate shaormeriile din București. Indiferent de carnea pe care o alegi, shaorma de aici are darul de a-ți gâdila subtil glanda shaormară responsabilă cu satisfacția. 

Aici, carnea e absolut suculentă, cartofii sunt prăjiți cât să fie rumeni și moi, iar în capătul lipiei, la prima îmbucătură, primești și ceva spice-uri care înnobilează preparatul la adevăra lui valoare. Evrika! Un preparat care se savurează, nu doar se mănâncă. 

Trebuie să recunosc din prima că bag un calif cinstit mult mai des decât o shaorma obosită și plină de prea multe. Calif are marele avantaj că îți servește o armonie, nu doar o simplă lipie cu de toate și tocmai de aceea, aș spune că rețeta se apropie de perfecțiune. Sigur, nu are în spate o rețetă cu tradiție, dar produsul e ce trebuie.

Ce am descoperit la .calif mă întrebi? Păi același lucru ca de fiecare dată – lipia gustoasă, cașcavalul ăla topit, între care se strecoară dovlecel, castraveți murați tăiați mărunt și alte legume.

Și ar mai fi ceva: De câte ori ai mâncat un dil de aici și ți s-a făcut burta bilă instant ca la o shaorma de jumătate de kilogram de la Socului? Exact. La .calif te întorci pentru gust, care-i la nivelul potrivit de fiecare dată. Ca un sfat, trebuie să încerci neapărat ayranul, care e, probabil, unul dintre cele mai bune de pe piață. Așa că da, .calif e un dil bun. Pun intended.

Nu pot să vorbesc în numele tuturor, dar pot să afirm clar că shaormeria Băneasa e top când vine vorba de raportul calitate-preț. Când vrei să mănânci ceva pe repede înainte, dar gustos, atunci te invit să alegi Băneasa fără ezitare.

Carnea de pui de aici mi-a delectat plăcut papilele gustative. Se simțea de parcă a stat și un pic la abur, nu doar la flacără, motiv pentru care avea o textură foarte fragedă și moale. Sosul curry și maioneza picantă – ți-am zis, mi-am învățat lecția – duc shaorma asta într-o ligă numai a ei. Servirea e on point de fiecare dată și în plus, băieții de aici au descoperit dimensiunea ideală a lipiei.

Să știi cât și cum să porționezi astfel încât să potolești foamea și să oferi împlinirea sufletească pentru orice pofticios e adevăratul El Dorado, dragi degustători de shaorme! Pe scurt, Băneasa merge la casa sufletului de fiecare dată.

Gustul Dristor nu se discută și tocmai de aici succesul și faima. Când mai mulți gurmanzi și fini degustători de shaorma zic că aici e ce trebuie, atunci faci tot posibilul să te ridici la nivelul renumelui de fiecare dată, nu? Iată exemplul de față.

După atâta carne de pui, la Dristor m-am plasat strategic și am ales vita. Și bine am făcut. Am cerut și maioneză și câțiva ardei picanți să meargă treaba ca unsă. Punct ochit, punct lovit. Un deliciu cu fiecare mușcătură și o recunoaștere a gustului autentic bucureștean de shaorma.

Nu știu în alte locuri din țară cum e shaorma, dar la Dristor se simte ca și cum încerci gustul cartierului în care șmecherii îți dau interzis. Dristor servește carne bună, atent preparată și condimentată, cu toate sosurile posibile, dar îți dă și șmecherie pe lipie, iar asta nu găsești decât aici. E de prisos să stau să judec fiecare ingredient în parte, când tot ce înseamnă lipia de la Dristor depășește orice gust și așteptare. Mergi și ia o shaorma cu de toate de la Dristor ca să scoți și tu șmecherul interior la iveală. Ai grijă totuși să nu dai de cocalarul din tine.

„Ai mâncat greșit la Genin!!! Trebuia carne de berbecuț cu oaie, cu sos de tahina și usturoi. Aia e toată schema la Genin”, am fost sfătuit de o prietenă care, aparent, a prins vremurile mai bune de la Genin. Așa-i, gustul se poate schimba din sos, dar carnea rămâne aceeași. Comună, fadă, nu iese din tiparele clasice de shaorma ieftină, motiv pentru care nici prețul de 25 de lei nu pare potrivit.

Cine a mâncat în vremurile bune la Genin știe că lipia asta era printre cele mai bune. Din păcate, acum nu se mai distinge în marea de sosuri și carne rotisată din piață – nu mai are un nume, ci doar un renume. Pot să zic aici câte-n lipie și-n ayran, românii oricum mănâncă din nostalgie. Vezi cazul de față. 

Personal, Genin m-a lăsat cu un gust amar. Carnea e basic, despre sosuri nici nu vreau să comentez, lipia e acolo doar să țină amestecul în loc și nicio îmbucătură nu îți oferă senzațiile de plin și împlinire tipice unei shaorme de top. Dacă un imperiu cade, întotdeauna din cenușă renaște ceva extraordinar. Vrem gustul Genin pe bune înapoi!

O să fie o blasfemie ce urmează să zic despre Socului, dar o zic. Shaorma de aici e printre alea mai puțin bune. Am fost suficient de diplomat? N-am zis că e printre cele mai proaste.

Am spus inițial despre Socului că shaorma de aici e făcută pentru mase, nu pentru oameni, că sosurile sunt comune, carnea uscată și mult, dar mult prea multă. Gurmanzii cu mai multă experiență mi-au zis că e o bătaie de joc la adresa unei dintre cele mai bune shaorme și că nu știu eu cum stă treaba. Pe scurt, am fost pus pe rugul dreptății pentru că n-am fost în aceeași lipie cu alți fani Socului.  

Cu tot hate-ul la pachet, anunț cu părere de rău că rămân la părerea mea inițială. Shaorma de la Socului e basic rău de tot și o spun din nou: e prea multă carne, bro! 

Când carnea, legumele și cartofii vor primi, în mod democratic, spațiu egal pe lipie, abia atunci shaorma de la Socului va fi, poate, cea mai bună. Momentan, e de mers aici doar ca să-ți potolești foamea. Și chiar și așa, o să să ajungi probabil să împarți lipia cu cineva, că sigur nu poți s-o înfuleci pe toată. Așa că lăsați vrăjeala cu maioneza, că se cam taie ideea asta.

Pentru cine n-a gustat încă, Spartan e un lanț de restaurante fast-food, una dintre cele mai mari francize cu carne rotisată din Europa. Deci nu e shaormerie pe bune. Mai ales când oferă souvlaki, gyros și pită. În 2019, imperiul lui Ștefan Mandachi a înregistrat la nivelul întregului grup o cifră de afaceri de 36 de milioane de euro. Nu e rău, dar astea sunt detalii.

Am mers la Spartan și am jucat rolul unui neștiutor. I-am zis băiatului de la tejghea, care-mi părea un personaj de desene animate, că vreau și eu o shaorma. „Gyros vrei să zici, nu?”, m-a corectat politicos. „Gyros, cum zici tu. Cu de toate să fie, te rog. Și cu maioneză”, i-am dat eu replica de român fiert pe shaorma. Comanda a durat cam cinci minute, pentru că lipia, care e de fapt o pită, e făcută pe loc. 

Pita a fost excelentă, chiar avea gust de Grecia, am avut două sosuri, verdețuri și legume fresh. Carnea era perpelită corect, iar gustul per total okay. Doar că vorbim de un gyros, pentru că în lipia asta s-a strecurat ștrengărește și niște iaurt. Ceea ce nu m-a deranjat, dar ori ești gyros ori shaorma cu pretenții?

Senzația a fost că au combinat toate shaormele din lumea asta într-una, doar ca să întrunească toate gusturile și să mulțumească pe toată lumea. Ceea ce cred că și face, dar când servești ceva care ar trebui să aibă gust și de shaorma și de gyros și de doner, poate și de kebap, atunci nu împuști niciodată iepurii potriviți.

„Ai mâncat la Efendi? / Da, e bombă! / De ce? / De berbecuț!”. Astea sunt vorbele unui tovarăș, mare cunoscător într-ale bucătăriei orientale, care mi-a recunoscut că Efendi e alegerea lui numărul unu când vrea să bage ceva bun și pe bune, autentic turcesc.

Efendi e ca o călătorie aproape all inclusive într-un local șic cu iz de grătar și mentă dintr-un bazar din Istanbul. La această shaormerie, care nu e tocmai o shaormerie în stilul clasic românesc cu care ești obișnuit, nu e loc de târguială, dar primești pe măsura a cât plătești. 

De cum intri auzi carnea cum sâsâie pe țepușă și simți un miros autentic de mirodenii arăbești. Ei zic că oferă urban gourmet kebab, adică ceva fancy, peste medie ca ingrediente, gust și servire. Ceea ce s-a și întâmplat.

Lipia e făcută in house și poate să aibă diverse arome. Mi-a plăcut că băieții shaormari au aruncat, la mișto, dar cum trebuie, un soi de sos de brânză pe interiorul lipiei înainte să o compună. Mai departe, cartofii prăjiți tăiați rondele sunt numărul unu în topul cartofilor prăjiți tăiați rondele. Iar carnea, of, carnea! De berbecuț sau de pui, e una de super calitate, mega juicy, perfect condimentată și perpelită la foc domol. Mi-a adus aminte de un grătar din copilărie când am mâncat prima dată carne de berbec.

Dürüm-ul de la Efendi e mai mult decât o shaorma. E o experiență înălțătoare și exotică în peisajul mult prea sufocat de aceleași cărnuri și sosuri obosite. Deci bifează căsuța pentru premium și gourmet cu brio. Cu fiecare îmbucătură simțeam că pășesc printr-un bazar din Istanbul, auzeam haosul locului, vedeam bișnițarii care voiau să-mi bage pe gât orice nimic sau bijuterie din metale prețioase.

Acum știi și care sunt locurile cu mici bijuterii culinare, dar și unde găsești cele mai nesatisfăcătoare shaorme din București. În acest periplu măcar am învățat că maioneza dictează gustul — mai ales dacă-i și un pic ajutată de niște arome — și fără ea shaorma noastră românească e doar o chestie împăturită pe care o mănânci de foame.