Românca asta își câștigă toți banii din artă la 19 ani cât tu încă spui că artiștii mor de foame

Pe vremea bunicilor tăi, tatuajele nu erau privite cu ochi buni. Se spunea că doar în închisoare poți să-ți faci un tatuaj și, într-un fel, chiar așa era, pentru că aparatura nu se găsea chiar pe toate drumurile. Între timp, au devenit un factor de coolness și a început să fie recunoscută arta din spatele lor.

Tot mai mulți tineri români încep să-și facă curaj să intre în lumea asta dar, din păcate, una dintre lozincile preferate ale românilor, care spune că „artiștii mor de foame“, are și un sâmbure de adevăr. Am auzit-o și eu, ai auzit-o și tu, au auzit-o și copiii ăia extrem de talentați care acum își dau duhul pe la contabilitate din cauza ei. 

O altă credință populară e că nu poți avea succes în arte de orice fel dacă nu te-ai apucat de asta încă de când te-ai despărțit de placentă la naștere. 

Alessia Zampieri, o tipă de 19 ani de care am dat întâmplător pe Instagram, demontează toate miturile astea. E studentă la Universitatea de Arte și, în restul timpului, e artist tatuator la Sweet Damage Tattoo. 

Mi-a povestit despre primul contact cu tatuajele, cu arta și cum a ajuns să se îndrăgostească de desen abia la 16 ani. E o vârstă la care te lovești adesea de oameni deja activi în domeniul care pentru tine e încă în stadiul de „Oare aș putea?”. Tot ce știa Alessia să deseneze acum trei ani erau un ochi și un iris, așa că iată de ce munca bate talentul nativ. 

Prima parte a vieții a petrecut-o pe snowboard. A început ca o pasiune care, după trei ani, s-a transformat în practică de performanță. A ajuns în lotul național al României unde a petrecut doi ani, iar după câteva concursuri internaționale a început să se intereseze de școli sportive de performanță în afară. A ales una în Elveția, care-i promitea un program intens, cu trei antrenamente fizice în timpul săptămânii, în timp ce weekendul era rezervat pentru cele pe zăpadă. 

Primul tatuaj și l-a făcut la 13 ani, după ce trecuse de primul an de școală în Elveția și simțea că viața i se schimbase radical. Era în Italia, într-o vacanță la tatăl ei: „L-am tot bătut la cap în primele trei săptămâni cu asta. În cele din urmă, a cedat și mi-a zis că e primul, dar și ultimul.” Atunci și-a tatuat două mâini de-o parte și de alta a unei țesături de stele. 

„Povestea asta s-a repetat încă o dată, apoi de două ori, apoi de trei ori și am ajuns să-mi mai fac câteva tatuaje.”

La 14 ani a renunțat la școala din Elveția și la snowboard. Doi ani mai târziu, la 16 ani, simțea nevoia să-și găsească altceva pe care să se concentreze cu aceeași intensitate. A ajuns să urmeze un curs de desen la un studio privat, dar nu se gândea că avea vreo șansă la UNArte. Spune că tot ce știa să deseneze din capul ei erau un ochi și un iris.

În timpul ăsta, gândul îi stătea încă la tatuaje. Voia cât mai multe, dar nu erau tocmai ieftine.

Când a împlinit 17 ani a primit cadou un echipament de tatuat. Tot atunci, a încercat acul pe pielea ei pentru prima oară, iar la scurt timp terasa casei a devenit propriul salon de tatuaje. Chema acolo necunoscuți, rude, prieteni, oricine era suficient de curajos încât să-și lase pielea pe mâna unui artist în devenire. 

A trecut printr-o pandemie, un examen de bacalaureat și o admitere la facultate până a început din nou să tatueze oameni care nu fac parte din familie sau dintre cunoștințele apropiate. La început, o făcea acasă, într-un colț al sufrageriei, și așa câștiga banii pentru consumabile – vreo 30 de lei de persoană, spune ea. 

Alessia nu vedea însă asta ca pe o meserie de durată. Îi plăceau tatuajele, îi plăcea arta și nu-și dorea decât să evolueze, iar asta a făcut-o să piardă niște oameni. „Profesorilor de la cursul de desen din liceu nu le-a convenit când au aflat că tatuez. Râdeau de mine și, e drept, nu tatuam așa de bine, doar eram la început. Mi-am pierdut și mulți prieteni pentru că aveam nevoie de multă susținere – susținere pe care ei nu erau dispuși să mi-o ofere.”

După o perioadă în care a tatuat în sufragerie, și-a dat seama că locul își pierduse intimitatea și nu se mai simțea ca acasă, așa că a căutat un salon în care să-și manifeste arta. A găsit unul, dar câteva divergențe între ea și colegele ei au făcut-o să renunțe și să se întrebe dacă va mai tatua vreodată. 

Se lovise deja de refuzurile a trei saloane când s-a decis să-și vândă echipamentul. Era convinsă că urma să se lase de tatuat, își anunțase apropiații și încerca să se resemneze. Atunci, un alt artist tatuator i-a răspuns la un story pe Instagram și a felicitat-o pentru munca ei. I-a răspuns printr-o mulțumire urmată de un simplu „eu mă las” care a adus-o mai apoi pe Alessia la Sweet Damage Tattoo, salonul la care încă tatuează. 

Ajunsă într-un grup de oameni mult mai experimentați decât ea, a învățat multe despre tatuaje, viață și oameni. 

„Sunt o persoană vulcanică. În primele săptămâni la salon eram foarte des luată la mișto, oamenii nu ascultau de mine, dar am încercat să fiu cât mai temperată. Mi-am impus chestia asta, deși ar fi trebuit să vină natural cu mult înainte. Când tatuam acasă eram foarte încăpățânată și refuzam aproape răutăcios orice tatuaj pe care nu credeam că-l puteam face încă“, povestește Alessia.

„Aici avem o politică prin care nu avem voie să refuzăm nici un tatuaj și acum mi se pare normal. Atât timp cât încerci, ca artist, să îndrumi clientul într-o direcție mai bună și nu îți înțelege punctul de vedere, e alegerea lui. Așa am învățat și să nu mai judec oamenii atât de tare, să mă comport cu fiecare în același fel, fără vreo urmă de răutate. Colegii de aici m-au ajutat și ei foarte mult în sensul ăsta, mi-au explicat niște chestii pe care altfel nu mi le-aș fi impus singură.”

Acum, fiecare desen și tatuaj pe care-l face îi dă un boost la stima de sine. E conștientă că toată munca și timpul pe care le-a investit în artă au adus-o aici și nu crede neapărat în talent. Prin exercițiu și-a format ochiul și, odată cu el, și păreri mai pertinente despre ce înseamnă o operă bună. Înainte, ar fi putut spune că îi plăcea orice. „Odată ce îți antrenezi mâna și vezi și încerci din ce în ce mai multe desene și tatuaje – acolo intervine, de fapt, munca.”

Alessia mi-a permis să stau cu ea câteva ore la salon cât bătea un tatuaj în formă de fluture. Mi s-a părut fascinant întreg procesul, de la pregătirea propriu-zisă până la produsul final. Așa că ți-am lăsat mai jos câteva poze și explicații, poate o să-ți prindă bine când o să te gândești să-ți faci și tu un tatuaj.