Am vorbit cu OG Eastbull, Petre Ștefan și BVCOVIA despre sărăcie, traume și trap

OG Eastbull, Petre Ștefan și BVCOVIA sunt trei dintre numele care vor urca pe scenă la Beach, Please! Cel mai mare festival de trap din România se întâmplă la Costinești între 29 aprilie și 1 mai și adună câteva zeci de nume din trap si hip hop. Înainte să auzi prima probă de mic, ți-am cerut să ne zici care-s curiozitățile tale pentru cei trei, le-am luat și am întrebat mai departe. Uite ce-a ieșit.

VICE: Când te bagi la somn?
OG Eastbull: Când mă lasă viața. De obicei la o oră foarte târzie, pentru că nu prea apuc să mă bag devreme la somn. Dar dacă sunt într-o perioadă sportivă, de pregătire, reușesc să dorm și înainte de 12 noaptea. E ceva rar, dar se mai întâmplă.

De ce te crezi bun?
Pentru că sunt bun. Pentru că am muncit foarte mult și am competență în ceea ce fac. Am experiență și la fel ca-n sport, cu foarte multă muncă și foarte mult sacrificiu, se obțin rezultate. 

Care este cea mai mare dorință a ta pe care nu ți-ai îndeplinit-o încă?
Mi-am îndeplinit cam toate visurile. Singurul care mi-a mai rămas deoparte, să spunem așa, este de a ajunge campion mondial la box. Dar e foarte mult de muncă și nu știu dacă voi reuși în viața asta.

Cum vezi muzica de acum? Este totul despre haine și viață de stradă?
Să spunem că, în mare parte, flexingul e ceva la ordinea zilei, dar bineînțeles că nu e totul despre asta. Dar depinde, în principal, de artist și de ce emoție și mesaj vrea să transmită. 

Care a fost cel mai greu moment din viața ta și cum l-ai rezolvat?
N-aș putea să aleg unul exact, că au fost foarte multe momente grele – cel mai probabil este primul arest. Unde am cauzat foarte multă suferință familiei, în principal. Și să zicem că remediul, la acel moment, a fost sportul care m-a scos din viața pe care o aveam.

Ce-ai schimba la tine?
Aș mai schimba femeile din când în când. Dar, serios, nu știu ce-aș schimba – poate multe, dacă m-aș întoarce în timp, dar, totodată, știu că tot ce-am trăit până în ziua de azi m-a făcut cine sunt. Așa că nu știu dacă aș schimba ceva.

Cum ai scăpat de sărăcie?
Prin foame și ambiție. Foarte multă muncă, foarte mult sacrificiu. Prin muzică, prin sport. Vibe-uri pozitive. Dar, în principal, cu foarte multă foame și ambiție. Foamea a rămas ingredientul necesar pentru a reuși în viață.

Ce-ai vrea să fii și nu ești?
Mamă, m-ai luat greu cu asta. Poate un supererou cu puteri pentru a face mai mult bine pe lumea asta.

Ce superputere ai vrea să ai?
Păi, am deja una: înmulțesc banii. Dar nu știu dacă e catalogată ca putere. Cred c-aș vrea teletransport, probabil. 

Ce trabucuri fumezi?
Depinde de zi. În principal, fumez Toscanello, Bianco Raffinato sau Castano. Sau cubaneze. Cohiba, depinde de zi. Depinde și puțin de stare. Bentley – pentru când vreau să sărbătoresc ceva.

Care-i treaba cu anul 1968 pe care ți l-ai tatuat?
Petre Ștefan: E anul mamei mele de naștere și o iubesc rău de tot și de aia mi l-am tatuat.

Ce faci dacă devii milionar din muzică? Te pensionezi?
Nu. Investesc milioanele alea de euro să fiu miliardar. Nu mă opresc.

Ce le-ai zice celor mai tineri sau de vârsta ta ca să reușească?
Să se ambiționeze foarte tare, să creadă mult în visul lor și să nu asculte părerile proaste, că n-au de ce să se facă de râs. Și, dacă dau greș, să învețe din greșeala aia. E cel mai important.

Tu ce păreri proaste ai auzit despre tine?
Nu prea am auzit. Sau, îți dai seama, au fost la început, dar dacă le băgam în seamă, nu mai ajungeam nimic. Nu mai eram nimic. Nu poate să aibă toată lumea o părere bună despre tine.

Când ai făcut primii bani și pe ce i-ai spart?
Păi, nu știu. Când am început, din promovări, din astea. I-am spart pe haine sută la sută.

Ce rol ai avea tu într-un jaf armat?
Tipul cu cagulă care deschide ușa să intre băieții. „Intrați, mă!” Țin de șase.

Cum ți-a mers în relații până acum și ce cauți în ele?
Loialitatea e cea mai importantă. Să fii loial. Și încrederea. Să fii sincer.

De ce îi e frică unui centaur?
Îi e frică de gândaci. Și de tot felul de râme, de gândaci. Chestii scârboase. Și de Dumnezeu. Mi-e frică de Dumnezeu!

Acum c-ai succes, cum te asiguri că cei din jur nu-s doar pe interes?
E greu să nu fie cineva pe interes cu tine. Și dacă n-ai succes, e lumea pe interes. N-am cu cine să ies afară, îl sun pe ăla, dar nu de dragul că vreau să stau cu el. Sunt mulți așa. Toată lumea are un interes, nu există.

Crezi c-ai prieteni adevărați?
Nu am prieteni adevărați. Am doi-trei prieteni maxim.

VICE: Cum ți-ai ales numele?
BVCOVIA: Eram în Londra, munceam foarte mult. Kanye pe atunci scosese albumul The Life of Pablo cu piesa „No More Parties In LA” în care zice: „I feel like Pablo [...]”. Și-am zis: eu mă simt ca Bacovia – eram foarte trist.

Cât de greu ți-a fost înainte de faimă?
A fost o situație destul de grea, ca a 80 la sută din populația României, dar cred că faima m-a ajutat mai mult financiar și să am sponsorizări, să am reclame, să-mi stream-uiesc piesele mai bine și așa mai departe. Dar, în rest, muzica a fost cea mai importantă chestie.

Cum te-ai apucat de trap?
Fac muzică de când eram mic. Am fost influențat de BUG Mafia, pentru că toată lumea, în cartier, asculta Mafia. Și-atunci am zis că vreau să încerc și eu asta. Atunci se încerca tot ce era la modă, dar e ca acum – copiii încearcă mereu tot ce e la modă. Pe atunci noi dansam breakdance, făceam muzică. Și m-a atras, muzica m-a scăpat de niște probleme și m-am regăsit foarte mult în ea. Și-am ales să fac asta, altceva n-a fost.

Care-i cea mai traumatizantă experiență prin care ai trecut?
Mi-am luat o dată bătaie foarte rău de la taică-miu. M-a bătut rău, m-a băgat în spital. Am dormit puțin. N-am nicio traumă, dar aia a fost o experiență nașpa.

Ai vreo poezie preferată de la George Bacovia?
Nu. Deși numele meu este aproape identic cu al poetului, nu înseamnă că sunt un fan Bacovia, că mă duc acasă și citesc în fiecare zi poezii de-ale lui Bacovia. Pur și simplu a fost întâmplarea. 

Care-i lecția de viață de care ți-ai dat seama prea târziu?
Cât de important e să ajuți oamenii, adică să oferi de la tine și din puținul pe care-l ai. N-am fost zgârcit niciodată. Doar că mi-am dat seama că trebuie să ajungi la o capacitate și o mentalitate foarte dezvoltate să-ți dai seama cât de mult te ajută când oferi sprijin oamenilor din jur. 

Mi-am dat seama târziu, pentru că am trăit în niște cercuri și în niște circumstanțe în care ajutorul venea mai rar. Și-atunci când primești ajutor rar, n-ai cum să oferi ajutor des.

Care a fost procesul de creație pentru KIRA?
A fost simplu. Am vrut să fac un album și pe el am vrut să mixez un pic artiștii, vibe-urile din România, cu câțiva artiști de afară. Ceea ce s-a și întâmplat, din fericire. 

A fost un vibe de studio. Am făcut foarte multe piese din care am zis „hai să aleg niște piese și să le pun într-un album” cum am crezut eu că se potrivesc mai bine.

Ce impact crezi că are muzica de proastă calitate asupra societății?
Nu cred că există ceva prost. Există ceva înțeles de tine și neînțeles de altcineva. Asta-i strict părerea mea. În rest, sunt detalii, mofturi și gusturi care nu se discută. Faceți ce vreți. Faceți-vă muzica cum doriți. Și that’s it. Oamenii decid ce-i prost și ce nu. Ce-i prost pentru mine, pentru altu’ poate e tare.

Mama ta e fericită cu ce-ai ales să faci?
Da, mama în fiecare zi e fericită pentru că drumul ăsta în viață. Într-adevăr, la început, nu prea a înțeles ce vreau să fac. Nici n-o condamn, pentru că era foarte greu să-i explic.

E foarte greu să le explici părinților că vreau să fac muzică, vreau să trăiesc din asta. Dar e fericită că pentru ea a contat un singur lucru: să fiu eu bine. Săru-mâna, mamă! Îți mulțumesc și te iubesc!

De ce ai părul vopsit în două culori? Și de ce roz și albastru?
Sunt două culori aleatorii. Inițial am vrut să-mi fac trei culori în cap. Tipa de acolo, care m-a vopsit prima oară, acum doi ani de zile, mi-a zis: „Băi, uite, eu pot să-ți fac trei culori în cap, doar că o să fie mare deranj la spălat. Tre’ să iei șuviță cu șuviță, să nu se amestece culorile. Nu vrei mai bine două?” 

Erau astea două, fără galben – și așa a rămas. Probabil, cândva, o să-mi schimb culorile. Mă gândeam să mă fac gri, argintiu. E doar o idee. Poate mint, poate o să fac altceva.

Beach, Please! e cel mai mare festival de hip hop și trap organizat vreodată în România, cu peste 40 de artiști și trei zile de distracție la mare. Se întâmplă la Costinești între 29 aprilie și 1 mai. Ai toate detaliile pe site-ul festivalului – bilete iei de pe pagina asta, iar pe contul de Instagram vezi ce mai e nou.