Cum au ajuns unii români să dea mersul la biserică pe ritualurile festivalurilor de muzică

Familiarul exotic este o emisiune despre oameni și faze produsă de VICE România în colaborare cu Iscoada, o platformă editorială dedicată cercetărilor antropologice și științelor sociale conexe. Cu fiecare nou capitol trecem prin subiecte care au impact direct în viața ta și încercăm să înțelegem de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Pentru episodul de azi ne-a ajutat Raluca Moșescu-Bumbac.

Când zici festivaluri de muzică, te gândești probabil la zile-n șir în care-ți bubui mințile, mănânci prost și dormi opt ore într-o săptămână. Ce-ai zice dacă ți-aș spune că un astfel de festival poate să fie locul în care să descoperi mai multe despre tine și să ajungi chiar să renunți la party-uri după o sesiune de terapie, pentru că pur și simplu nu-ți mai dorești? Ciudat, nu? Rămâi cu mine ca să afli mai multe.

Înainte ca pandemia să ne strice planurile, Raluca mergea an de an în pădurea din Covasna, unde se desfășoară Waha Festival. Îi plăcea acolo, pentru că în mijlocul naturii, într-un loc unde n-ai semnal la telefon, nu mai ești așa distras de zgomotul de fundal al societății. „Acolo reușești să-ți aduni gândurile și să te gândești ce ai vrea să faci. Eu și soțul meu ne facem foarte multe planuri la Waha, pentru că se creează spațiu mental”, explică Raluca. Acolo i-a venit ideea să dea la masterul de antropologie, dar și subiectul disertației: noile tipuri de spiritualitate pe care le-a întâlnit la festival. Concluziile cercetării le găsești în articolul „Religia sinelui” de pe Iscoada.

Pe lângă scenele de muzică, Waha propune și sesiuni de meditație, yoga, dansuri șamanice sau terapii, organizate într-un loc numit Luminish. Tocmai pentru că nu fusese niciodată la aceste terapii de vindecare spirituală, Ralucăi i s-a părut interesant să vadă care-i treaba cu ele și ce-i face pe oameni să vină acolo. A considerat că scepticismul inițial e un avantaj, pentru că nu era deloc influențată, n-a participat la nicio terapie și și-a spus că n-o să fie genul ăla de cercetător care o să se explice mult pe sine sau care o să scrie despre sine. „Nu-mi propusesem să fac o autoetnografie”, adaugă ea.

Luminish e acest spațiu considerat sacru în care are loc ceremonia de deschidere, prezidată de un așa-zis șaman. Timp de trei zile, acolo au loc meditații, constelații familiale, ședințe de respirație holotropică, chiar și sesiuni de visare.

În timpul cercetării, Raluca s-a ținut departe de terapii, dar a participat, totuși, la o sesiune de Constelații Familiale, o metodă de intervenție terapeutică folosită uneori chiar și de psihoterapeuți. „La finalul terapiei, facilitatorul ne-a îndrumat înspre un exercițiu de meditație pe linie generațională – ne-am imaginat figura mamei, bunicii, străbunicii și a celorlalte femei din partea maternă, chiar dacă nu le-am cunoscut. Am făcut la fel și cu linia paternă. Într-adevăr, pot să zic că am avut un moment emoțional foarte puternic, mi-au dat și lacrimile în timpul exercițiului și am zis: okay, e de ajuns, prefer să mă retrag în cochilia cercetătorului și observatorului și nu o să mai particip de-acum încolo, tocmai din dorința asta de a rămâne cât de cât obiectivă”, își amintește Raluca. „Pentru că, oricum, eram influențabilă și biased din prima, pentru că fusesem la festival de multe ori înainte și atunci știam la ce să mă aștept în afara luminishului.”

Waha nu vine cu vreo noutate. Sunt multe festivaluri mari din Europa care au zone de explorare spirituală, de la Glastonbury la Boom Festival sau Ozora. Iar cheia stă tocmai în acest soi de spiritualitate ancorată în prezent și axată pe (re)descoperirea de sine, într-un cadru în care toți sunt egali. Raluca spune că meritul organizatorilor de la Waha e că au reușit să creeze un „spațiu de joacă” unde au loc atât raverii de la scena de deep, cât și familiile cu copii, cei care vor să se exploreze sau pur și simplu să încerce ceva nou.

Raluca a descoperit că terapiile alternative încep să devină o alternativă și-n România. Cine e interesat de ele? „În mare parte, tineri educați cu profesii liberale. Din interviuri a reieșit că nu se mai regăsesc în religia monoteistă în care au fost botezați și nici în alte religii, așa că merg pe acest drum al autoexplorării, un drum solitar și individualist, e adevărat, și preferă să-și creeze această religie experiențială”, explică ea. Raluca amintește de numele dat de un alt antropolog chestiei asta: supermarket religios, un fel de pick and choose. „Ai toate aceste unelte la îndemână și tu îți creezi propriul drum spre spiritualitate. Eu asociam acest parcurs spiritual ca fiind dedicat asceților sau celor care și-au asumat să meargă până la capăt în credința lor. Dar iată cum societatea se schimbă.”

Dacă te-ntrebi de ce nu se mai duce tineretul la biserică, Raluca are un răspuns în legătură cu asta: „Biserica nu moare, biserica se transformă”. E de părere că nevoia de spiritualitate e una profund umană, iar societatea de acum e plină de clivaje sociale și odată cu pandemia, lucrurile s-au înrăutățit. „Din păcate, și-a pierdut rolul esențial, nu-și mai poate conține propriii membri. Iar dacă nu mai poate oferi sprijin colectiv, oamenii caută să se regăsească singuri sau în comunități foarte restrânse.”

Mulți par schimbați după aceste terapii, spune Raluca, iar unii dintre ei își schimbă apoi stilul de viață. I-a rămas în minte o fată care a fost la un workshop de respirație holotropică, o tehnică foarte puternică de explorare emoțională și spirituală. „Chiar am văzut oameni care au plecat de-acolo schimbați, mai luminoși, cu o stare de bine, relaxați”, adaugă ea. „Cineva mi-a spus că, după ce a încheiat workshopul de holotropică, nu și-a mai dorit să se distreze ca-n alți ani, să fie sufletul petrecerii, să meargă la toate scenele și să vorbească cu toată lumea. Nu și-a mai dorit nimic după.”

Ea consideră că festivalurile ca Waha înseamnă mai mult decât pur escapism și pot să-ți ofere o experiență profundă. „Pot genera schimbări comportamentale sau emoționale, pot deschide drumuri spirituale și sigur, oferă o experiență comunitară. Până la urmă, cum e mai ușor să te explorezi decât într-o comunitate?”, conchide Raluca.