Cum a ajuns obsesia ta pentru relații romantice să-ți otrăvească prieteniile

Care-i primul lucru la care te gândești când auzi de iubire? La inimioarele roz de Valentine’s Day? La Romeo și Julieta? Poate chiar la o persoană anume? Sau poate chiar la iubirea dintre un părinte și un copil? Fii sincer: nu-i așa că ultimul lucru care-ți vine în cap e iubirea platonică, non-sexuală, dintre prieteni? Vezi tu, în societatea de acum iubirea platonică e mereu trecută cu vederea. De parcă, dacă ar fi vreo reuniune a relațiilor cu cei din jur, prieteniile sunt vărul ăla prostănac pe care nimeni nu-l bagă în seamă.

Cum am ajuns aici? Dă-mi voie să-ți spun cum societatea îți împinge în față doar iubirea romantică. Și, evident, cum asta îți poate otrăvi relațiile de prietenie. 

O să fac un alt exercițiu de imaginație. Sunt toți prietenii tăi potențiali candidați la o relație romantică? Probabil că nu. Totuși, societatea se comportă de parcă ar fi. De fapt, dacă unul dintre acești prieteni ți-ar spune „vreau mai mult”, ai ști instant la ce se referă. Majoritatea oamenilor consideră prietenia inferioară unei relații romantice sau chiar și unei relații sexuale. Dar cine stabilește ierarhia asta? Cine spune că sexul înseamnă „mai mult” decât prietenia? 

Toate dovezile empirice arată fix inversul: prieteniile platonice țin mai mult, oferă mai multă intimitate mentală și sprijin reciproc. Nici nu vreau să-ncep cu ideea de friends with benefits. Prietenia în sine nu-i tot un fel de beneficiu? În căutarea asta a lui „mai mult”, „în plus”, „mai bine”, cu fiecare apreciere de genul, există două tăișuri. Ai ajuns să ridici în slăvi sexul și iubirea romantică, în timp ce pui prietenia pe ultimul loc. Pentru că inversul lui „mai mult” e „mai puțin”, „fără beneficii”, „simplu”. De-aia o să auzi deseori scuza „suntem doar prieteni”. 

Unul dintre cele mai stupide lucruri pe care le aud este conceptul de friendzone. Dacă îi asculți pe unii, o să ți se pară că acest loc mitic este mai rău decât Iadul.

Asta se referă la un tip de interacțiune în care, într-o prietenie platonică, una dintre persoane dorește o relație romantică. În acest caz, se spune că această persoană e în „zona de prietenie”. Termenul în sine e inspirat din sporturile cu zonă de pedeapsă, în care poți fi „blocat”. Uite că ajung tot la problema de vocabular și ierarhie: existența unui friendzone presupune că, dincolo de friendzone, e tot ce-ți dorești. 

Friendzone e o idee toxică din toate punctele de vedere. În primul rând, relațiile umane nu sunt jocuri în care să poți fi penalizat sau blocat. Tot ce trebuie să faci e să-ți deschizi mintea și gura pentru a comunica sentimente și limite. Da, știu, e mai greu în practică, ajung și acolo imediat. Apoi, o mai spun o dată: prietenia nu e o pedeapsă! E strigător la cer să consideri că persoanele îți „datorează” sex dacă te comporți frumos cu ele. E și mai strigător la cer să te folosești de o prietenie pentru a obține sex. Conceptul de friendzone se amestecă aici cu acela de nice guy syndrome, în care unele persoane folosesc prietenia platonică ca pe o trambulină. Practic, speră că „destulă” prietenie le va aduce și sex. 

Aici se complică lucrurile.

Nu mai rămâne o simplă problemă de vocabular, ci o trădare a prieteniei platonice în căutarea unei relații romantice sau sexuale. E înfiorătoare ideea că unii prieteni din jurul tău ar putea doar să folosească timpul cu tine în așteptarea fericirii „reale”. Că totul e doar un joc lung în care nu poți fi mulțumit cu ce ai. Că oricât ai investi în relațiile de prietenie, e posibil ca „mult” să nu fie niciodată „mai mult”. 

Când vine vorba despre prieteniile dintre heterosexuali de sex opus, e greu să petreceți timp împreună fără să te lovești de gura lumii. Mereu se va trezi cineva care să bănuiască o relație romantică între voi doi, ba chiar să susțină, sus și tare, că nu există prietenie între un bărbat și o femeie.

Dacă o persoană se declară gay, reacția imediată a celor din jur e „vai, și nu s-a dat la tine?”. Toate astea implică o mare prejudecată: dacă există potențialul unei relații romantice sau sexuale, ea trebuie să se întâmple. Rezultatul e, fără îndoială, unul toxic, în care prieteniile platonice sunt mereu sub sabia lui Damocles – e greu să-ți faci prieteni în adevăratul sens al cuvântului când te lovești la tot pasul de suspiciune, gelozie și idei învechite.

Dincolo de gelozia vreunui partener, ce a dus la această situație? Ei bine, relațiile dintre oameni au evoluat foarte mult în ultimele sute de ani, mai ales de când cu egalitatea dintre sexe. 

În trecut, fără libertate sexuală, era într-adevăr un „pericol” ca femeile și bărbații să socializeze fără un terț. Căsătoria era văzută ca un țel final, iar cu femeile dependente financiar și social de soții lor, planurile părinților se puteau duce de râpă de la o astfel de socializare liberă. În comunitățile mici, ajungea ca două familii să fie destabilizate pentru ca întreaga comunitate să sufere, așa că tinerii trebuiau supravegheați să nu cumva să cadă în păcat. Mentalitățile învechite de atunci se transferă în această suspiciune constantă, într-o nevoie de a supraveghea relațiile altora.

Foarte multe norme sociale de atunci au dispărut în practica zilelor noastre, doamne-ajută, chiar dacă unele au rămas adânc întipărite în mentalul colectiv. Spre exemplu, femeile divorțate sau văduve de tinere se bucurau de mai multă libertate sexuală. Cum nu erau prinse într-o căsătorie, dar deja „stricate” după una, în general satul „închidea ochii” la activitatea lor sexuală. În 2022, când ai crede că lucrurile stau altfel, am întâlnit aceeași mentalitate. 

Înainte, nu puteai să ai un copil decât dacă te căsătoreai. Acum, odată cu libertatea sexuală, cu posibilitatea inseminării artificiale și de a adopta, a fi părinte singur nu mai e ceva incredibil. Asta înseamnă că o relație romantică, o căsătorie sau chiar sexul nu mai sunt lucruri necesare pentru a avea un copil. În 2022, o persoană poate rămâne în afara unei căsătorii, poate chiar să aibă copii și nimeni n-o să spună că afectează stabilitatea comunității. Dar mentalul colectiv are inerție mare și va presupune în continuare că acestea sunt pericole sociale. 

În perioada comunistă, existau chiar taxe speciale pentru celibatari și pentru cuplurile fără copii. Transmise din generație în generație, aceste prejudecăți contribuie la suprimarea oricărei prietenii platonice dintre persoane de sex opus. Și, asemenea, la suprimarea prieteniilor dintre persoane de același sex, presupunând mereu intenții de „mai mult”.

Celibatarii au fost văzuți multă vreme drept aceste anomalii sociale și eventual elemente periculoase pentru societate. Când nu ești într-o relație romantică, o să auzi deseori că o să mori singur și cu șapte pisici lângă tine. Comentariile astea despre singurătate le-am auzit și eu de multe ori. Nu cred că mai e cazul să adaug că lipsa unui partener romantic nu înseamnă neapărat singurătate. O persoană poate avea mulți prieteni platonici care să-i fie alături în caz de nevoie, dacă a investit timp și efort în aceste relații.

Când ești amenințat cu „nu ai pe nimeni”, de cele mai multe ori e o minciună, ori e o frustrare a celui care amenință. E doar un alt mod prin care societatea calcă peste prieteniile platonice, pentru a da importanță relațiilor romantice. Cu siguranță, prietenii nu sunt „nimeni”. Reversul medaliei e însă că tu trebuie să recunoști aceste prejudecăți. Amintește-ți mereu că prietenii sunt „cineva”, astfel că au și ei nevoie de tine, așa cum ai tu nevoie de ei. Construiește, investește și spune-le ce simți.

Un lucru care afectează atât relațiile romantice, cât și pe cele de prietenie este reticența de a verbaliza sentimente. Societatea descurajează sentimentalismul, mai ales dacă ești tip și se presupune că trebuie să fii dur și rece ca să fii considerat puternic. Dar, măcar în ceea ce privește relațiile romantice, există presupunerea că cineva, cândva, o va spune. Din păcate, multe prietenii platonice foarte apropiate pot ține o viață fără ca vreunul dintre prieteni să verbalizeze sentimentul.

Chiar și atunci când spui „te iubesc”, de multe ori simți nevoie să adaugi o scuză sau o explicație. E cât se poate de clar că ne iubim prietenii ca prieteni, nu e nevoie să adaugi „no homo”, „într-un fel” sau „ca prieten” la final. Gândește-te dacă ai spus-o vreodată. Și, dacă o simți, spune-i. Sau spune-le. Nu ai nevoie de nicio scuză pentru a-ți iubi prietenii.

Prieteniile platonice nu sunt „vărul prostănac”, ci sunt relații la fel de nobile, la fel de frumoase, poate chiar mai nobile și mai frumoase decât cele romantice. În căutarea unui partener romantic, e bine să nu uiți de prietenii tăi, că un pic prea mulți oameni uită. Sau, mai rău, destui cred că prieteniile sunt „mai puțin”. Prea puțin, față de sex. Și asta nu e cinstit față de oamenii care țin la tine, într-un fel sau altul.