Locale

Românul care a trecut de la șantier și imobiliare în Londra la magie ca să-ți bucure sufletul

Apare un magician, ești cu ochii pe el. Oare o să te prinzi cum face trucul? O să fii tu ăla îi încurcă treburile? Și, totodată, se poate trăi din asta?
andrei girjob magician magie romania
Andrei Gîrjob s-a apucat de magie în Hunedoara anilor 2000. Și s-a ținut de treabă, până a ajuns să trăiască doar din asta. Iată-i povestea pe scurt, inclusiv cu cele mai ciudate lucruri care i s-au întâmplat și cum a fost începutul. Imagini din arhiva personală

Când ești mic, magia e senzațională și te lași purtat de ea. Când ești mare, vrei să te prinzi cum sunt făcute trucurile. Așa că îți recomand filmul Now You See Me cu patru magicieni pe care vrea să-i demaște un fost magician.

Acestea fiind spuse, voi presupune că îți place magia sau cel puțin te interesează cât de cât viața celor care trăiesc din așa ceva. Așa ajungem la povestea de acum. Cât treceam dintr-un canal TV într-altul, am dat pe PRO TV, chiar la Românii au talent, de un tip care semăna cu Dani Oțil, vedetă Antena 1. Să fie el? Nu era el. Dar era un tip care făcea magie. 

Publicitate

Am aflat că îl cheamă Andrei Gîrjob, are 35 de ani și încă de la 14 ani studiază trucurile cu cărți. N-am niciun magician, niciun pasionat de magie în cercul meu de prieteni și iată-l pe tipul ăsta care trăiește din asta. Brusc, trucurile lui, combinate cu umor și crowd work mișto, au fost deosebite. 

Cel mai mult am vrut să aflu cum e să faci asta. În România. O țară în care mai ales politicienii sunt experții în a face diverse lucruri să dispară.

Magie la divorț și cum ar trebui să ne bucurăm mai mult de viață și ceva frumos

VICE: Se trăiește în România din magie?
Andrei Gîrjob: Cred că se poate trăi din orice dacă ești bun. Scena magiei în România este în continuare fragmentată între pasionați și experți. Îmi scriu des și mă caută tineri care încep să învețe magie și care sunt pasionați, pe care îi încurajez să meargă mai departe, pentru că avem nevoie de competiție serioasă – așa devenim mai buni.

Eu am început cu un restaurant de la Rosetti, unde aveam carte de muncă ca magician. Iar astăzi pot vorbi despre un portofoliu personal de peste 50 de restaurante în București și țară, sute de petreceri private și corporate, contracte de reprezentare și altele. Magia este un divertisment de calitate, versatil, pentru adulți, nu doar pentru copii, cu potențial imens. 

Publicitate

Cât despre prețuri, diferă în funcție de nivelul de experiență, de reputație, de promovare. Dar îți pot satisface curiozitatea parțial cu niște sume. Dacă ești în căutare de magie, pe piață ofertele încep de la 400–500 de euro până la ordinul miilor. Câte mii? Depinde cine întreabă și cine prestează.

Care a fost cel mai mișto moment din cariera ta? Ceva absolut memorabil?
În 2017, am dat examen și am fost acceptat drept membru Magic Circle în Londra, o societate internațională de prestigiu din care fac parte oameni pe care îi admir, precum Dynamo, regele Charles și Vlad Grigorescu. 

Momente mișto au fost și participările la emisiunile iUmor și Românii au talent, unde am primit confirmarea altor oameni pe care îi admir cu un tip de divertisment pe care-l reprezint.

Totodată, sunt mândru că am dezvoltat ramura de restaurant magic într-o piață care nu știa ce înseamnă card magic. Am fost la multe discuții în care mi s-a spus că magia nu se pretează elitismului unui local, dar am demonstrat că nu contează câte bărci ai parcate la vila din Snagov, când e ceva mișto și incredibil în fața ta, râzi ca orice om.

Și bogații se distrează la magie.

Ca să nu mai zic de momentele când primesc random mesaje cu cărțile mele de joc semnate pe care oamenii le păstrează în portofel.

andrei magician romania bani trucuri card magic

Care-i cel mai neobișnuit loc în care ai făcut un truc?
La o petrecere de divorț. Nu glumesc.

Publicitate

Magia m-a dus însă în locuri neașteptate. Acum câțiva ani, înainte de Crăciun, îmi luam o săptămână ca să întâlnesc oameni care nu au acces la magie și la divertisment în viața lor de zi cu zi.

Așa am ajuns la secția bolnavilor de SIDA de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, dar și la un adăpost de noapte pentru oamenii fără casă din București sau într-o casă dărăpanată, fără electricitate, unde oamenii care își câștigă traiul din parcarea mașinilor m-au urmărit la lumina lanternei telefonului. Oamenii minunați de la Carusel mi-au înlesnit accesul. 

Internetul zice că semeni cu Dani Oțil. Te-a ajutat mai mult asemănarea sau că ești magician când vine vorba de succesul la agățat?
Spre norocul meu, Dani Oțil e un om fain. Cred că aveam de suferit dacă semănam cu un criminal în serie. Ba mai mult, acum vreo 10 ani îmi făcusem un tricou pe care scria „Nu, nu sunt Dani Oțil” și așa ne-am cunoscut în 2013, când am ajuns la emisiunea lor prima dată. 

Dar să știi că mi se mai spune că semăn cu Bradley Cooper. Sau el seamănă cu mine? 

Altfel, am agățat prima oară la șapte ani și am cules roadele 20 de ani mai târziu, când am reîntâlnit-o și mi-a devenit soție.

Să zicem că cineva vrea să se apuce de jobul ăsta. Care e cel mai mare avantaj al meseriei și care e cel mai horror lucru?
Marele avantaj este că pasiunea devine job. Și, din ce văd în jurul meu, nu mulți ne mândrim cu asta. Personal, nu simt că am nevoie de concediu, nu mă interesează că mâine e luni sau vai ce scurt a fost weekendul.

Publicitate

Pe partea cealaltă, de cele mai multe ori ești un one man band: tu ești direct responsabil de ce se întâmplă și ce NU se întâmplă. Dincolo de task-ul evident, acela care te așează în fiecare zi la masa de magie unde îți perfecționezi craftul, ai nevoie să știi marketing, SEO, public speaking, social media & PR, finanțe, new business etc.

Eu nu cunosc senzația de căldurică pe care o ai la corporație, dar știu satisfacția muncii și a unui public care mă aplaudă în picioare la finalul reprezentației. Pentru mine, nicio lună nu seamănă cu alta, cred că antreprenorii înțeleg de unde vin. Dar nu aș da înapoi, cred că merită toată investiția de timp și energie de până acum.

Cine era Andrei Gîrjob înainte să fie magician? Ce joburi ai avut înainte?
Am ajuns să fac asta din 2004, de când am văzut live primul număr de magie. Am început timid, în Hunedoara, unde resursele erau limitate spre inexistente. Făceam rost de materiale, adică CD-uri, DVD-uri și cărți din State, primeam câte unul și le învățam pe de rost. A fost și este o pasiune care m-a învățat să fiu autodidact, să fur de pe unde prind.  

După ce am văzut primul număr de magie mi-a fost clar că nu o să insist pe altceva. Pentru mama a fost important să fac facultatea, așa că i-am dăruit ei diploma de licență de la Poli Timișoara, de la Instalații.

Ca joburi, am spălat vase, am lucrat pe un șantier și am fost agent imobiliar în Londra, ca să plătesc chiria. În tot timpul ăsta, eram cu cărțile de joc în mână. Îți dai seama ce bine spălam vase? În 2013, am decis că magia este un full time job, iar viața mea a devenit exact ce visam: momentele grele din job sunt ușor de digerat când știu că vin la pachet cu jobul visurilor mele.

Publicitate

Cum ai zice că stăm față de Occident? Dar românii cum ți se par când vine vorba de magie?
Pe de o parte, magia a avut parte de o promovare intensă la TV în ultimii ani și publicul a început să îmbrățișeze magia ca o ramură a divertismentului de calitate. Dar pentru că suntem încă la început, întâlnesc foarte des „victime” care n-au mai văzut card magic. Am plăcerea să fiu primul din viața lor.

Pe de altă parte, cred că este o trăsătură culturală asta în care sunt foarte reținuți în a ne afișa emoțiile, entuziasmul, încântarea. Parcă ne e teamă să ne placă și să recunoaștem că ne simțim bine. Întâlnesc oameni care fac tot posibilul să nu se lase duși de moment, ca și cum este greșit să te simți bine. Am făcut recent un show de magie în State și reacțiile primite, aplauzele, uralele, modul lor de exprimare, toate sunt visul oricărui entertainer.

Îl găsești pe Andrei pe Facebook și Instagram.