Portretul e un instrument puternic în Coreea de Nord. În toată țara – pe străzi, în mijloacele de transport public și pe pereții muzeelor și hotelurilor – vei găsi fețele lui Kim Il-sung, Kim Jong-il și Kim Jong-un, care îți amintesc mereu de liderii supremi din trecut și din prezent.Fotograful Stephan Gladieu a fost în Coreea de Nord ca să surprindă altfel de portrete, unele foarte diferite. Între 2016 și 2020, a făcut trei călătorii din Franța în statul totalitar, ca să-i fotografieze pe nord-coreenii obișnuiți.
Publicitate
Prin imaginile colecționate în cartea North Korea, Gladieu oferă scena cetățenilor obișnuiți și mută, temporar, reflectoarele de pe dictatorul lor. Am vorbit cu el despre proiect.
VICE: De ce ai ales Coreea de Nord?
Stephan Gladieu: La fel ca mulți alții, am fost fascinat de țara asta dintotdeauna. Dar n-am știut niciodată de ce eram atât de fascinat. Dacă te gândești, Coreea de Nord e o țară mică, cu 25 de milioane de locuitori și fără resurse naturale. Așadar, scopul meu principal a fost să realizez de ce locul ăsta îi fascinează pe atâția oameni. Nu știm aproape nimic despre el, în afară de istoria lui. Trebuia să merg să îl văd cu ochii mei.Și ai vrut să te concentrezi în special pe oamenii obișnuiți.
Când se vorbește în media despre Coreea de Nord, se pune accentul mereu pe o dinastie: un bunic, un tată, un fiu. Se vorbește despre tensiuni internaționale, amenințări nucleare, dar niciodată despre nord-coreeni. Cum arată viața lor de zi cu zi?
Stephan Gladieu: La fel ca mulți alții, am fost fascinat de țara asta dintotdeauna. Dar n-am știut niciodată de ce eram atât de fascinat. Dacă te gândești, Coreea de Nord e o țară mică, cu 25 de milioane de locuitori și fără resurse naturale. Așadar, scopul meu principal a fost să realizez de ce locul ăsta îi fascinează pe atâția oameni. Nu știm aproape nimic despre el, în afară de istoria lui. Trebuia să merg să îl văd cu ochii mei.Și ai vrut să te concentrezi în special pe oamenii obișnuiți.
Când se vorbește în media despre Coreea de Nord, se pune accentul mereu pe o dinastie: un bunic, un tată, un fiu. Se vorbește despre tensiuni internaționale, amenințări nucleare, dar niciodată despre nord-coreeni. Cum arată viața lor de zi cu zi?
Le-ai spus autorităților despre proiectul tău când ai aplicat pentru viză?
Inițial nu. N-am putut fi atât de explicit. Ai de-a face cu oameni care au o perspectivă ideologică, sociologică și culturală diametral opusă de a noastră.Și totuși, când m-am întâlnit cu autoritățile, s-au arătat foarte interesate de munca mea. Le-am comunicat clar că scopul meu nu era să fac fotografii cu spații goale. Sunt deja destule cărți cu astfel de imagini. Le-am spus clar că eu sunt portretist și mă interesează fix oamenii. Le-am zis că e un proiect de artă, și nu unul jurnalistic.
Inițial nu. N-am putut fi atât de explicit. Ai de-a face cu oameni care au o perspectivă ideologică, sociologică și culturală diametral opusă de a noastră.Și totuși, când m-am întâlnit cu autoritățile, s-au arătat foarte interesate de munca mea. Le-am comunicat clar că scopul meu nu era să fac fotografii cu spații goale. Sunt deja destule cărți cu astfel de imagini. Le-am spus clar că eu sunt portretist și mă interesează fix oamenii. Le-am zis că e un proiect de artă, și nu unul jurnalistic.
Publicitate
Ce constrângeri ai întâmpinat?
Primul a fost că eram mereu însoțit de cineva. Ajungi la aeroport și te întâmpină cineva. Te trece prin vamă, te bagă într-o dubă, te duce la hotel, îți dă programul și stabilește cu tine exact ce veți face în următoarele 15 zile. La ce stațiuni o să mergeți, ce o să mănânci.Știu, din prima până în ultima zi, unde o să mergi. Asta înseamnă că știu și ce o să vezi și o să fotografiezi. Asta e foarte frustrant pentru un fotograf care provine dintr-o democrație.A doua constrângere a fost faptul că, în Coreea de Nord, iconografia e aproape inexistentă. Iconografia lor e propagandă și constă în portretele fondatorilor. Mai sunt și fresce pictate sau ceramice dedicate gloriei regimului și liderilor lor. Nu există portrete individuale – cu excepția portretelor liderilor – pentru că individul nu există decât în contextul de grup.
Primul a fost că eram mereu însoțit de cineva. Ajungi la aeroport și te întâmpină cineva. Te trece prin vamă, te bagă într-o dubă, te duce la hotel, îți dă programul și stabilește cu tine exact ce veți face în următoarele 15 zile. La ce stațiuni o să mergeți, ce o să mănânci.Știu, din prima până în ultima zi, unde o să mergi. Asta înseamnă că știu și ce o să vezi și o să fotografiezi. Asta e foarte frustrant pentru un fotograf care provine dintr-o democrație.A doua constrângere a fost faptul că, în Coreea de Nord, iconografia e aproape inexistentă. Iconografia lor e propagandă și constă în portretele fondatorilor. Mai sunt și fresce pictate sau ceramice dedicate gloriei regimului și liderilor lor. Nu există portrete individuale – cu excepția portretelor liderilor – pentru că individul nu există decât în contextul de grup.
Ai fost tentat vreo clipă să condamni regimul prin fotografiile tale?
Unele persoane m-au criticat că nu am arătat foametea și problemele din țară. Am două întrebări pentru aceste persoane: unu, chiar își imaginează că guvernul nord-coreean mi-ar fi permis să arăt lucrurile alea? E un stat totalitarist. Nimeni nu m-ar fi dus în astfel de locuri. Mie mi se pare evident. În plus, cum aș putea să le schimb eu sistemul? Nu e ca și cum am puterea asta.Ți-a schimbat proiectul eventuale preconcepții pe care le aveai despre Coreea de Nord și locuitorii ei?
Pot spune că mi-a confirmat cât de dură e dictatura. Nu că aș fi avut vreo îndoială, dar acum sunt și mai convins de puterea regimului asupra populației. Și totuși, am văzut nord-coreeni capabili să se bucure, să se relaxeze și să se distreze în parcuri de distracții.
Unele persoane m-au criticat că nu am arătat foametea și problemele din țară. Am două întrebări pentru aceste persoane: unu, chiar își imaginează că guvernul nord-coreean mi-ar fi permis să arăt lucrurile alea? E un stat totalitarist. Nimeni nu m-ar fi dus în astfel de locuri. Mie mi se pare evident. În plus, cum aș putea să le schimb eu sistemul? Nu e ca și cum am puterea asta.Ți-a schimbat proiectul eventuale preconcepții pe care le aveai despre Coreea de Nord și locuitorii ei?
Pot spune că mi-a confirmat cât de dură e dictatura. Nu că aș fi avut vreo îndoială, dar acum sunt și mai convins de puterea regimului asupra populației. Și totuși, am văzut nord-coreeni capabili să se bucure, să se relaxeze și să se distreze în parcuri de distracții.
Publicitate
Desigur, se simte că sunt toți afectați de un stres profund care, la fel ca în orice dictatură, izvorăște din teama de regim.
Ce părere au despre Occident?
Modul lor de a vedea lumea e diferit de al nostru. Noi disprețuim valorile lor, dar ei se tem de ale noastre. Au impresia că țara lor a început să se deschidă. Și eu am văzut niște schimbări destul de izbitoare în ultimii doi ani: altfel de ținute, mai multe culori, haine mai stilate, apariția bicicletelor electrice.Societatea nord-coreeană e în mijlocul unei schimbări în momentul de față. Sincer să fiu, nu cred că societatea pe care am fotografiat-o va mai exista în zece ani de acum încolo.
Modul lor de a vedea lumea e diferit de al nostru. Noi disprețuim valorile lor, dar ei se tem de ale noastre. Au impresia că țara lor a început să se deschidă. Și eu am văzut niște schimbări destul de izbitoare în ultimii doi ani: altfel de ținute, mai multe culori, haine mai stilate, apariția bicicletelor electrice.Societatea nord-coreeană e în mijlocul unei schimbări în momentul de față. Sincer să fiu, nu cred că societatea pe care am fotografiat-o va mai exista în zece ani de acum încolo.
Articolul a apărut inițial în VICE Fr.