Publicitate
18+

Cum să ai o relație de lungă durată când ai 20 de ani

Cum facem să fie bine, ca să nu fie rău?

de Redacţia VICE
28 Aprilie 2016, 8:40am

Fotografie de Fred Clifton

Există fix două tipuri de relații pe termen lung. Prima: cea în care sunteți cei mai buni prieteni care își oferă unul altuia orgasme. Și a doua: în care amândoi știți că nu faceți decât să asistați fiecare la îmbătrânirea și moartea celuilalt. Glumele partenerului nu te mai fac să râzi; dependența lui de alcool nu mai e atât de distractivă ca pe vremuri; personalitatea partenerului e, de fapt, cam nașpa.

Chestia bună e că 42% din căsătorii se încheie prin divorț. Deci multe cupluri care au dat-o-n bară au șanse să o ia de la capăt. Iar asta e înduioșător, pentru că, deși relațiile pe termen lung sunt o provocare, pot fi și o binecuvântare.

Dar cum facem să fie bine, ca să nu fie rău? Am consultat toți colegii de redacție aflați în relații stabile fericite și am întocmit un ghid pe care-l poți citi mai jos.

CERTURILE

Chestia cu certurile e că majoritatea sunt absolut stupide și se pot rezolva incredibil de ușor. Dacă partenerul nu te-a trădat ca un Iuda sau nu e un psihopat, marea majoritate a certurilor se pot rezolva dacă stai și te întrebi: „Oare sunt nemernic/ă în momentul de față? " Pentru că răspunsul va fi aproape întotdeauna: da.

Problema cu maturitatea e că atunci când ești adult și ești criticat că greșești, o să te simți nedreptățit, pentru că acest scenariu îți aduce aminte de copilărie. Dar nu mai ești copil, nu? Ești un adult mare și rău. Ai card de credit. Poți comanda 17 băuturi, poți fuma 17 jointuri și poți aprinde 17 artificii în casă dacă ai chef. Nu lăsa mândria s-o ia înaintea bunului simț: dacă știi că ești nemernic/ă, cere-ți scuze și cearta o să ia sfârșit. Fără trântit de uși, fără lacrimi, fără supărare – pentru că oricum e super plictisitor să ții supărarea la nesfârșit.

„SCÂNTEIA"

„Scânteia" e un concept foarte nebulos. Ce înseamnă? E doar un clișeu din revistele pentru femei? Dacă simți că lipsește scânteia, probabil se întâmplă pentru că intrați într-o altă etapă a relației; nu puteți fugi la infinit de la petreceri ca să v-o trageți în baie, nu puteți flirta toată ziua pe internet cât sunteți la muncă și o să vă săturați și de futaiurile la beție la un moment dat - nu e plăcut să suporți mahmureala de a doua zi și nici să deschizi portofelul să vezi câți bani ți-au mai rămas.

Când ești într-o relație pe termen lung cu cineva deveniți dependenți unul de celălalt. Pe lângă bucuria pe care o simți când îți vezi partenerul, o să începi să observi și un sentiment de teamă și de tristețe pentru faptul că într-o zi s-ar putea să nu mai fie. Și așa se transformă scânteia într-un foc mocnit. Asta nu e ceva rău și nu trebuie să te sperii. Relaxează-te – înseamnă doar că ați intrat într-o etapă mai profundă a relației voastre.

Dacă tânjești cu disperare la ceva nou și dezvolți o obsesie distructivă pentru „menținerea flăcării în viață", înseamnă că ești încă un copil.

Citește și: Ce cred bătrânii despre dragoste și sex

ÎNDOIELILE

Uneori se întâmplă ca o ceață intensă să-ți în văluie creierul și să te facă să-ți examinezi în detaliu viața și să te întrebi, printre altele, dacă relația voastră chiar e o idee bună. E normal să se întâmple asta. Dacă nu-ți place nici de tine tot timpul, cum te poți aștepta să-ți placă mereu de o persoană care trage bășini sub plapumă de patru ani încoace?

Dar repet: nu e cazul să te panichezi. Așteaptă liniștit/ă să-ți treacă ceața și să poți gândi rațional. Nu fă vreo prostie între timp.

Fotografie de Michael Segalov

TENTAȚIA

Câți ani ai? Cinci? Nu reziști când vezi o gagică mișto sau un tip bine făcut? Maturizează-te. Iarba e mereu mai verde în curtea vecinului și un sărut libidinos la beție nu merită sentimentul chinuitor de vinovăție care o să te bântuie săptămâni și chiar luni în șir.

PERSOANELE CARE NU SUNT ÎNTR-O RELAȚIE

Uneori te vei uita la ele cu invidie: par atât de fericite în singurătatea lor. Atât de libere. Pot sta la party să tragă ketamină încă șase ore, pe când tu trebuie să pleci acasă. Pot pleca oricând în excursie în Amsterdam cu băieții, fără să-și verifice programul cu al altcuiva. Pot intra pe Tinder ca să facă sex fără obligații în orice clipă. Pot fuma jointuri în timp ce se uită la seriale ore în șir. Nimeni n-o să le trimită la magazin. Nimeni n-o să le spună să facă un duș.

Totuși: persoanele singure sunt, de multe ori, foarte nefericite. De asta se plâng mereu de faptul că nu-și găsesc pe cineva. Toată lumea pare fericită, dar nimeni nu e total fericit – e un adevăr universal valabil. De asta ne urâm toți viața atât de mult. Dar e o ușurare să găsești un partener bun împreună cu care să-ți urăști viața. Nu uita chestia asta.

Fotografie de Ed Zipco

PRIETENII PARTENERULUI

Când te îndrăgostești de cineva, te alegi și cu prietenii persoanei respective: asta e regula. Prietenii partenerului o să vrea să meargă fără tine la bere în oraș. Prietenii partenerului o să te testeze să vadă dacă ești destul de bun/ă pentru prietenul sau prietena lor. De multe ori, prietenii partenerului sunt niște rahați cu ochi care te vor face să te întrebi dacă îți cunoști partenerul cu adevărat.

Dar toți avem prieteni de căcat, nu? Fiecare avem câte o prietenă enervantă care ne vizitează des pentru că locuiește în zonă. Fiecare avem câte un prieten căruia îi place să povestească la nesfârșit despre cât de mișto era gașca din orașul lui natal. De asta trebuie să-i suporți prietenii partenerului, chiar dacă sunt niște nenorociți: pentru că nimeni nu e perfect și foarte puțini oameni au gusturi bune.

E important să nu forțați integrarea în gașcă cu orice preț, decât dacă asta e ceea ce vă doriți amândoi. N-are rost să te ții scai de gașca partenerei sau a partenerului dacă nu-ți place în sânul ei. Lasă-i să-și facă de cap cum știu ei. Dacă stai să te gândești, poate că fix independența partenerului e unul dintre lucrurile care te-a atras la ea sau la el inițial.

Citește și: Relația în care faci sex cu alții, fără să-ți înșeli iubitul

FAMILIA

Majoritatea oamenilor rămân în relații bune măcar cu unul dintre părinți după ce ies din pubertate și de aceea, pentru partenerul tău va fi important să-i cunoști.

S-ar putea să fii nevoit să cunoști un tată sever care te va judeca după postură și după cât de repede bei sticla de bere. S-ar putea să trebuiască să cunoști o mamă nebună care pare o dulceață până în momentul în care îți pui, din greșeală, picioarele pe canapeaua ei preferată, și izbucnește în plâns. De multe ori, partenerul sau partenera va avea o relație la fel de tensionată cu părinții cum ai și tu. Dar, în general, nu trebuie să-ți faci prea multe griji când îi cunoști – sunt doar niște bătrâni așa cum vezi la metrou sau la alimentară. Principalul sfat: nu fi timid/ă. Fă conversație, nu sta ca o plăcintă la masă.

SEXUL

Dacă nu sunteți unul din cuplurile alea foarte conștiincioase care își programează ședințele de sex săptămânal ca să mențină statisticile, o să ajungeți să faceți mai puțin sex pe parcursul relației. E inevitabil, dar nu e neapărat o problemă. Dacă sexul e bun atunci când faceți și amândoi aveți orgasme regulat, atunci n-ar trebui să fie în neregulă că se întâmplă mai rar.

La fel, dacă simțiți că sexul a devenit plictisitor, vorbiți despre asta. Spune-i partenerului sau partenerei că vrei să faci ceva mai trăznit, că vrei să-ți bage degetul în cur sau că vrei să-i lingi degetele de la picioare. Sunteți împreună de destul vreme cât să reușiți să vorbiți deschis despre tot ce vă trece prin minte.

Citește și: Taci naibii şi lasă-mă să mă bucur de open relationship-ul meu

MUTATUL ÎMPREUNĂ

E o chestie pentru care majoritatea oamenilor se stresează prea mult. Oricum dormiți des unul la altul. Oricum vă super place să vă treziți împreună sâmbătă dimineață și să comandați pizza. Și oricum e nasol să vă tot trimiteți sms-uri despre ce emisiuni sunt la TV în loc să vă uitați la ele împreună.

Cel mai ușor remediu e să vă mutați împreună.

Da, probabil o să existe niște probleme teritoriale și de organizare, dar dacă vrei să fii cu persoana asta pe termen lung, o să reușești să faci compromisurile necesare.

TRECEREA TIMPULUI

Ni s-a introdus în subconștient ideea că, deși e foarte ok să trăiești așa cum îți place, ești un idiot dacă faci asta pentru că există niște mișcări magice care trebuie puse în aplicare la timpul potrivit dacă nu vrei să-ți fuți singura șansă la fericire. Toți am crescut cu comedii despre persoane singure și deznădăjduite în dragoste și articole intitulate: „Zece motive pentru care ar trebui să fii burlac la douăzeci de ani ". Iar dacă ai uter, ți se reamintește constant că timpul trece și fertilitatea scade.

Și așa ni se infiltrează în subconștient ideea asta de trecere a timpului: la sfârșitul adolescenței ai o relație serioasă în care înveți să faci sex ca lumea ; după douăzeci de ani fuți tot ce prinzi; și apoi, pe la 26-28 de ani îți cunoști dragostea vieții pentru că vrei să arăți încă bine când te căsătorești și să fii destul de tânăr.

Cu cât lași mai mult ideea asta să-ți sape în subconștient, cu atât îți vei pune mai multe întrebări fără răspuns. Nu te lăsa prins în această capcană. Dacă ești fericit într-o relație stabilă la douăzeci și ceva de ani, ce-ți pasă ce spun alții? Dacă relația n-o să meargă, poți să faci sex fără obligații la treizeci, patruzeci sau cincizeci de ani. De fapt, să reușești să ai o relație stabilă, pe termen lung, la douăzeci și ceva de ani, e cel mai rebel lucru pe care l-ai putea face.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre relații pe VICE:
Problemele căcăcioase dintr-o relație
Ce spun cuplurile despre prima dată când s-au mutat împreună
Ghidul bărbatului hetero: Când prietena vrea să ți-o dea anal
Etapele disperării prin care trec persoanele care nu reușesc să aibă o relație

Tagged:
Sex
Vice Blog
Relaties
ghid
cuplu
dragoste
consiliere
scanteie