Publicitate
Muzică

Britney Spears a reușit în viață, deși lumea n-a ținut cu ea

Mai e puțin și se fac zece ani de când Britney a atacat mașina unui fotograf cu o umbrelă.

de Issy Beech
07 Octombrie 2016, 11:05pm

Fotografie de pe contul de Instagram al lui Britney Spears

Într-un interviu recent dat în ziarul britanic Metro, cântăreața LeAnn Rimes a vorbit despre Britney Spears și problemele ei mintale, super publice și tulburătoare. LeAnn spune că și ea „a fost pe drumul ăla" , deși nu ș-a ras în cap, înconjurată de o gloată de paparazzi și apoi să apară în toate tabloidele din lume.

„Înțeleg complet", spunea ea. „Nu am ajuns până acolo, dar, cu siguranță, m-am simțit în stare de așa ceva, când am ajuns într-un anumit punct."

Desigur, asta a declanșat o serie de articole cu titluri de genul „LeAnn Rimes era să aibă o cădere nervoase aproape ca cea a lui Britney Spears". Pentru că oamenii sunt destul de groaznici.

În februarie anul viitor se fac zece ani de când Britney a ajuns la saturație într-un salon din Tazana, California și a atacat mașina unui fotograf cu o umbrelă. Toate astea, în văzul unei mulțimi isterice.

La momentul respectiv, ea se plângea de extensiile de păr, care erau prea strânse, apoi, când o angajată a salonului a întrebat-o de ce a făcut asta, a răspuns: „Nu vreau să mai fiu atinsă. M-am săturat să fiu atinsă de toată lumea. "

Nu-ți trebuie o imaginație bogată ca să-ți dai seama de ce, după o viață întreagă de medii controlate, programe riguroase și solicitante și o lipsă înspăimântătoare de intimitate, o persoană ar putea s-o ia razna. Nu e o „nebunie" sau ceva „de neconceput" pentru cineva în poziția lui Britney Spears, să clacheze. Ba chiar mă mir că nu s-a întâmplat mai devreme sau mai des. Probabil, pentru că ea a fost prima din generația ei.

Citește și: Vedetele din muzică trăiesc din controverse care nu există

Problemele mintale ale lui Britney, care s-au accentuat în 2007 și 2008, au fost cele mai publice pe care lumea și cultura pop le-au văzut. În punctul culminant al carierei sale, Britney nu putea să se ducă nici la toaletă fără să fie urmărită. Fiecare mișcare era împărțită pe frame-uri, articole de analiză a la Perez Hilton și multe fotografii în tabloide. Oriunde te uitai, o vedeai pe Britney cum era jefuită de intimitate. Batjocorită, urmărită, insultată, rușinată, hărțuită și defăimată. O fotografie obscenă cu ce se vedea sub fusta ei a fost peste tot în media internațională timp de vreo săptămână.

Avea 26 de ani și doi copii.

Lumea a urmărit-o și s-a hrănit cu instabilitatea ei. Ei au incubat nebunia în ea. Ce ar putea fi mai apetisant decât un star pop internațional care cedează din cauza presiunii? Ce ar putea să se vândă în mai multe exemplare decât revista People, dacă nu Britney Spears care o ia razna?

Absolut nimic. Pentru că știrile perverse și apetisante scot o căruță de bani. În articolul din 2008 al Vanessei Grigoriadis în revista Rolling Stone, intitulat „Tragedia Britney Spears", am fost invitați să o cunoaștem pe adevărata Britney Spears. „Tragedia Britney Spears" sună a piesă de teatru, nu a ființă umană complexă.

„Ea nu este o fată bună" scria Grigoriadis. „Nu este dulceața Americii. E o corcitură ordinară care fumează țigară după țigară, nu-și face unghiile, le spune reporterilor să «o sugă, s-o șteargă, și să se ducă dracului» și țipă la oamenii care îi cer poze pentru surioarele lor mai mici."

Îngropat printre personificările reduse ale lui Grigoriadis și povești despre relațiile de afaceri neobișnuite ale lui Britney Spears, care păreau manipulatoare și toxice, articolul a scos la iveală povești despre cum artista era forțată să muncească când nu era în stare, abuzul emoțional al tatălui său și dependența de droguri la care a fost martoră când era mică. Totuși, articolul lui Grigoriadis a eșuat în a insufla orice fel de empatie pentru ea.

În schimb, Britney Spears a fost considerată curva faimei, care a profitat de noi pentru propriul câștig. Noi eram victimele și ea greșise față de noi.

Britney pe coperta V Magazine

Articolul din Rolling Stone, totuși, ne-a arătat ceva: un mare semnal de alarmă. Se văd semnele clare că Britney nu mai era în stare să facă față supra-popularității dobândite. Schimbările comportamentului ei au fost vizibile pentru toată lumea. De la „fetița bună tipic americană", mereu politicoasă și cu care-ți făcea plăcere să lucrezi, la o femeie din ce în ce mai paranoică, isterică și iritată constant, care nu mai avea răbdare nici pentru un fan. E de înțeles faptul că nu mai putea să aibă încredere în nimeni.

Cu toate acestea, în paragraful de încheiere al articolului lui Grigoriadis, după vreo sută de cuvinte de la partea cu posibila tentativă de sinucidere, când a făcut supradoză de calmante în 2007, ea a scris așa: „După ce a învinuit pe toată lumea pentru problemele ei, Britney începe să realizeze cât de mult a greșit, dar mândria o împiedică să conștientizeze asta, față de ea însăși sau de oricine care încearcă s-o ajute."

În noiembrie 2008, lumea a făcut o incluziune și mai personală în viața lui Britney, cu documentarul Britney: For the Record. O colecție de interviuri și materiale video din spatele scenelor, For the Record ne-a arătat o perspectivă a faimei lui Britney pentru care nu eram pregătiți.

Cam așa era de fapt viața lui Britney Spears. Nu mai era fata simpatică de vizavi, cea care cânta „...Baby One More Time", ci o Britney care trecea printr-un divorț dureros și încerca să-ți revină după o tulburare mintală destul de gravă. O Britney al cărei copil i-a fost trântit din propriile brațe de paparazzi, în timp ce încerca să ajungă la mașina ei ca să scape de fotografi. Doar că fotografia asta s-a răspândit ca o ciumă prin toată lumea și a fost folosită ca o dovadă a incompetenței sale.

Într-o scenă anume (despre care nu vorbește multă lume) am văzut o Britney care încerca să înțeleagă ceva din ultimele luni, căsnicia ei cu Federline, lupta pentru custodie, faza cu părul. Ea izbucnește în lacrimi și spune: „Sunt tristă". Ăsta era menit să fie filmul ei de revenire.

În scenele scoase din documentar, am văzut o parte și mai distrusă a lui Britney. „Dacă nu aș fi condiționată de lucrurile astea", spunea ea cu referință la obligațiile ei din viața de zi cu zi, „m-aș simți atât de eliberată. Și când le spun cum mă simt, ei mă aud, dar nu mă ascultă cu adevărat."

„Chiar și când ești la închisoare, tot știi că o să vină momentul când o să ieși. Dar în situația asta", începe ea să plângă, „nu se termină niciodată."

De atunci, a urmat o avalanșă de știri, în ziare și online, care susțineau tot felul de manifestări indecente ale lui Britney și anturajului ei din tot acest timp, inclusiv faptul că era drogată și manipulată de fostul ei manager Osamah „Sam" Lufti. E un scenariu popular de oameni fără experiență, care ajung mâna dreaptă a unor superstaruri a la Brian Wilson și Anna Nicole Smith. Din momentul în care ei s-au cunoscut, viața lui Britney a scăpat și mai mult de sub controlul ei.

Britney l-a cunoscut pe Lufti într-un club, printr-un prieten comun. El era un „consultant" pentru o companie de gaz, la momentul respectiv. Lufti i-a spus lui Britney că se poate ocupa de afacerile ei pentru doar 15% din venitul lunar de 800 de mii de dolari. Asta înseamnă 120 de mii de dolari pe lună. Aparent, el a downloadat contractul lor de pe internet.

Citește și: Paris Hilton e cel mai subestimat star pop al tuturor timpurilor

Până la urmă, tatăl lui Britney a intentat un ordin de restricție împotriva lui, de teamă că tipul încerca să-i controleze veniturile, programul, muzica, practic toată viața ei. El s-a mutat în casa ei și a întrerupt linia telefonică. Mai mulți oameni apropiați de Britney cred și în ziua de azi că îi băga pastile în mâncare. Sam Lufti a mai avut încă alte trei ordine de restricție pe numele lui.

Până și în ziua de azi, el încă încearcă s-o dea în judecată pe Britney, pe considerente de recompensări financiare și acuzații că ar fi dependentă de metamfetamină.

În retrospectiva întâmplărilor lui Britney și ce i se mai întâmplă și în momentul de față, dacă ai obiceiul să o cauți pe Google și să dai de articole de genul: „E greu să-ți aduci aminte de Britney Spears din prisma muzicii și nu a nebunie", ai crede că ne-am învățat lecția. Dar dacă Amanda Bynes și Lindsay Lohan au un cuvânt de spus în legătură cu asta, am rămas tot niște prădători, iar asta e un lucru destul de trist.

Imagine de pe contul de Instagram al lui Britney

LeAnn Rimes a mai zis în interviul pentru Metro că o admiră pe Britney. „Mă uit la ea și mi se pare incredibil tot ce a reușit să depășească. E plăcut să vezi pe cineva care trece de perioada întunecată."

Ăsta e citatul care ar merita să apară în alte articole. Ăsta e. Deoarece Britney Spears este în continuare una dintre cele mai de succes femei din cultura pop.

Putem să trecem cu vederea tăria de caracter de care trebuie să dai dovadă ca să intri din nou sub lumina reflectoarelor, într-o viață publică, conștientă de batjocura și speculațiile care urmează. Unii oameni probabil se așteptau ca ea să eșueze, din nou, lamentabil. Astfel de tărie e destul de incredibilă, dar nici măcar nu e vorba de asta aici.

Din 2008 până acum, Britney Spears a lansat trei albume și mai are unul pe drum, Glory. A avut două turnee internaționale. Gândește-te un pic la asta. Internaționale. Plus, a jucat în piesa ei Piece of Me în Vegas, de cincizeci de ori pe an, în ultimii trei ani. Asta da nebunie.

De asemenea, ea a mai apărut în juriu de la U.S. X Factor și a fost cel mai bine plătit jurat din istorie într-o competiție de cântat . Plus că a primit și titlul de cea mai bine plătită femeie din industria muzicală, în 2012, de la Forbes Magazine.

Și cel mai important aspect, Britney a spus, într-un interviu pentru revista People, că „e mai fericită ca niciodată." Oricât de mult a vrut lumea s-o vadă complet distrusă pe femeia asta, ea a răzbit.

Urmărește-o pe Issy pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre muzica pop:
Am vorbit cu Pet Shop Boys despre cum Taylor Swift e Thatcher a muzicii pop
Patru lucruri pe care poate le bănuiai despre cum se face muzică pop ...
Muzica pop din România e la fel de proastă ca acum zece ani

Tagged:
Britney Spears
paparazzi
manager
Vice Blog
tabloide
calmantes
articole
cadere nervoasa
viata publica