Bătălia Mosulului este, probabil, cea mai importantă pe care o poartă noua armată irakiană, înființată după căderea lui Saddam Hussein. Orașul este al doilea ca mărime al Irakului și se pare că acolo încă se mai află peste un milion de civili.

Ca să îți faci o idee ce înseamnă asta: sunt mai mulți oameni decât erau, laolaltă, în celelalte trei orașe importante care le-au fost smulse jihadiștilor – Tikrit, Ramadi și Fallujah – și mă refer, aici, la populațiile dinainte de război; când au avut loc bătăliile, mulți dintre civili apucaseră să fugă.

Statul Islamic a avut la dispoziție mai mult de doi ani să își pregătească apărarea, iar informații din interior sugerează că armatei irakiene nu-i va fi deloc ușor: jihadiștii au săpat în jurul orașului un șanț pe care l-au umplut cu petrol și cauciucuri care urmează să fie incendiate, pe străzi au fost construite baricade din beton, există și o rețea de tuneluri subterane unde luptătorii Statului Islamic se pot adăposti de bombardamente și pe care le pot folosi pentru a se deplasa dintr-o parte a orașului în alta. Adaugă la asta mine artizanale amplasate în mașini parcate, în clădiri, pe străzi, lunetiști care trag din case în care se află civili, sinucigași care vor încerca să atace cu mașini sau chiar camioane încărcate cu explozibil. Pe deasupra, dacă jihadiștii au arme chimice, probabil că le vor folosi,mai ales că asta nu ar fi o noutate – au detonat, deja, bombe cu clor și cu gaz muștar, însă era vorba de niște dispozitive rudimentare, care nu au reușit să provoace pierderi foarte mari.

Statul Islamic a arătat, până acum, că are suficienți luptători dispuși să moară pentru a-i apăra teritoriul, iar în cazul Mosulului miza este ceva mai mare decât până acum. Este locul în care gruparea a obținut cea mai importantă victorie a sa, în vara lui 2014, când câteva sute de jihadiști au alungat o întreagă armată irakiană. La Mosul a proclamat Aba Bakr al Baghdadi califatul care ar fi trebuit să se întindă, treptat, peste întreaga lume musulmană. Orașul este important și ca potențială bază de recrutare dar și pentru finanțele grupului care, pe măsură ce a pierdut câmpurile petrolifere pe care le controla, a ajuns să depindă tot mai mult de taxele pe care le percepe de la populație și comercianți. În sfârșit, dacă pierd Mosulul, jihadiștii pierd, practic, și Irakul, iar califatul transfrontalier se va restrânge la teritoriul pe care Statul Islamic încă îl mai controlează în Siria.

Miza este la fel de mare pentru irakieni și pentru cei care îi sprijină. Baghdadul are șansa ca, în sfârșit, să spele rușinea dezastrului militar de acum doi ani și să recupereze controlul propriului teritoriu. Statele Unite și coaliția coordonată de acestea pot demonstra că războiul împotriva Statului Islamic dă rezultate chiar și în această formă limitată, în care se pune accentul pe aviație și se evită folosirea forțelor terestre, cu excepția militarilor care îi consiliază și îi antrenează pe irakieni și ai celor din forțele speciale.

În ciuda importanței uriașe pe care o are, s-ar putea ca bătălia Mosulului să nu rezolve foarte multe, ba chiar să creeze un nou set de probleme sau să le readucă în atenție pe unele care, acum, sunt ignorate. Pe scurt: te poți trezi cu încă o criză umanitară, jihadiști vor mai fi prin toată regiunea mult și bine, s-ar putea să izbucnească un nou conflict, iar problemele care au permis succesul Statului Islamic se pot amplifica, în loc să dispară.

N-ai cum să porți un război într-un oraș fără ca orașul ăla să aibă de suferit. Combatanții se adăpostesc în clădiri – așa că acestea sunt distruse. Infrastructura – drumuri, rețele electrice, apă, canalizare – este serios avariată. Uită-te cum arăta Kobani, locul primei înfrângeri semnificative a Statului Islamic, după patru luni de lupte cu jihadiștii. Scene identice au fost filmate și fotografiate în Ramadi, Fallujah și orice alt oraș în care Statul Islamic s-a încăpățânat să reziste.

Dacă bătălia Mosulului va fi atât de intensă pe cât se preconizează, probabil că o mare parte din oraș va ajunge o ruină – și încearcă să îți imaginezi cât va costa reconstrucția și, mai ales, cât de grea va fi viața celor care vor trăi acolo. Mai grav decât asta e că bombele nu vor cădea peste un oraș pustiu. Este de așteptat ca jihadiștii să încerce să îi împiedice pe civili să plece, pentru a-i putea folosi ca scuturi umane, iar asta înseamnă că, din nou, copii, femei, bărbați care n-au nicio treabă cu războiul, vor muri și vor fi răniți.

Pe lângă asta o să ai și un val uriaș de refugiați – până la un milion, crede ONU, în condițiile în care taberele pregătite pentru ei în Irak au doar 60 de mii de locuri. Turcia se așteaptă ca o parte importantă dintre acești refugiați să ajungă pe teritoriul său și știi și tu foarte bine ce s-a întâmplat în ultimii ani cu refugiații ajunși în Turcia – au încercat să își croiască drum către Europa. Și de acolo, un lanț întreg de reacții, ură, isterie, probleme financiare și geopolitice.

Zilele astea, Statul Islamic pare că și-o fură pe toată linia. De luni bune gruparea pierde constant teren atât în Irak, cât și în Siria. Jihadiștii au fost forțați, recent, să se retragă până și din Dabiq – o localitate esențială pentru viziunea apocaliptică a grupării, unde ar fi trebuit să aibă loc bătălia finală dintre musulmani și o armată creștină aflată sub 80 de stindarde. După ce cade și Mosulul – pentru că, până la urmă, jihadiștii vor pierde bătălia de acolo – singurul oraș important aflat sub controlul Statului Islamic va fi capitala sa, Raqqa. Și în cazul Raqqăi este o chestiune de timp până când va fi lansat un atac – există deja o forță capabilă să o facă, însă aceasta este dominată de kurzii sirieni, care sunt priviți cu ostilitate de Turcia, un aliat prea important pentru americani ca să fie ignorat.

Faza e că și dacă Statul Islamic pierde tot teritoriul pe care îl controlează, asta nu înseamnă că gruparea o să dispară. Al Qaida a fost făcută țăndări după invazia Afganistanului de către americani, ceea ce nu a împiedicat-o să își extindă influența și rețeaua de aliați și să își formeze adevărate armate în țări ca Yemenul și Siria. Talibanii, care au aceeași ideologie, par imposibil de înfrânt și controlează un teritoriu important în Afganistan. În Irak, americanii au crezut că au terminat, la sfârșitul anilor 2000, gruparea fondată de Abu Musab al-Zarqawi, din care provine Statul Islamic, însă după doar câțiva ani, aceasta se reinventase și devenise mai puternică decât fusese vreodată.

Când califatul proclamat de Abu Bakr al Baghdadi o să dispară, nimic nu-i va împiedica pe jihadiști să își radă bărbile și să se ascundă în mijlocul populației. Băieții vor redeveni jovialul unchi Abdallah și prietenosul văr Ahmed până când cineva îi va contacta și le va da ordin să își pună câte o vestă cu explozibil și să se arunce în aer într-o piață. Asta în Orient, pentru că este de presupus că, odată ce Statul Islamic și-o fură, o mare parte dintre străinii care i s-au alăturat se vor întoarce în țările de origine, inclusiv în Occident, unde ar putea lansa un val de atacuri.

Să presupunem, însă, că Statul Islamic o să dispară – adepții săi se prind că toată povestea cu califatul a fost o vrăjeală și că nu vine niciun Mahdi și nicio armată din Khorasan să îi conducă spre victorie. Întotdeauna vor rămâne alte organizații extremiste – Al Qaida o duce binișor, iar în Siria sunt o grămadă de alți jihadiști care luptă pentru grupări care, deocamdată, se concentrează pe Bașar al-Assad.

Întotdeauna vor apărea noi grupări, mai radicale decât cele dinainte – iar însuși Statul Islamic, care provine din Al Qaida, dar a ajuns să fie condamnat chiar și de aceasta, este un exemplu în acest sens. Sunt o grămadă de factori în regiune care favorizează apariția extremismului: tensiuni inter-confesionale și inter-etnice, probleme sociale care își așteaptă de zeci de ani rezolvarea, conflictul saudito-iranian care se poartă prin interpuși și așa mai departe. Toate astea necesită ani pentru a fi rezolvate – asta dacă pot fi rezolvate. Așa că o să mai auzi mult și bine de acum înainte de extremismul musulman.

Tensiunile dintre șiiți și sunniți reprezintă una dintre problemele despre care scriam mai sus. În Siria, majoritatea rebelilor sunt sunniți și se luptă cu un regim care, teoretic este laic, dar e dominat de minoritatea șiită a alauiților. Iranul șiit și miliții finanțate și antrenate de acesta – Hezbollahul, grupări irakiene etc. – îl sprijină pe Bașar al-Assad. În Irak, succesul Statului Islamic în vara lui 2014, când a cucerit Mosulul și o mare parte din nordul, centrul și vestul țării, este explicat, parțial, tot de tensiunile inter-confesionale. Sunniții irakieni se simțeau discriminați sau chiar oprimați de guvernul dominat de șiiți de la Baghdad, astfel încât atunci când au venit jihadiștii nu li s-au mai opus, cum o făcuseră cu câțiva ani mai devreme, ba chiar, în unele cazuri, li s-au alăturat.

Urmărește documentarul nostru despre Statul Islamic:

Tăvălugul Statului Islamic a fost oprit după ce, în urma unui apel al liderului religios suprem al șiiților irakieni, ayatollahul Ali al-Sistani, au fost mobilizate milițiile șiite, mult mai motivate și mai puțin dispuse să dea bir cu fugiții decât se arătase armata. Există, însă, două mari probleme legate de miliții. În primul rând, acestea sunt privite cu neîncredere și chiar cu ostilitate de sunniți – pe bună dreptate. Milițiile șiite au fost implicate în războiul civil care a avut loc între șiiții și sunniții irakieni în 2006 – 2007 și au fost acuzate de numeroase execuții sumare ale unor civili sunniți. Noi acuzații de crime de război au apărut odată cu mobilizarea acestor miliții împotriva Statului Islamic. Excesele milițiilor pot duce la o reacție violentă a sunniților, iar acesta este și motivul pentru care atât Turcia cât și Arabia Saudită au cerut ca luptătorii șiiți să nu intre în Mosul. Deocamdată premierul irakian, Haider al-Abadi, dă asigurări că în oraș vor lupta doar armata și poliția națională. Oricât de bine intenționat ar fi al-Abadi, nu este foarte clar câtă autoritate are omul – iar aici apare cea de-a doua problemă legată de milițiile șiite: acestea sunt mai degrabă controlate de Iran decât de guvernul de la Baghdad. E greu de spus dacă, odată încheiat războiul cu Statul Islamic, milițiile vor accepta să se dezarmeze și să renunțe, în favoarea politicienilor, la influența enormă pe care o au în prezent. Iar cât timp vor fi influente sunniții vor privi cu suspiciune Baghdadul.

Milițiile șiite au oprit înaintarea Statului Islamic către sudul Irakului; în nord, jihadiștilor li s-au opus luptătorii kurzi peșmerga care, de altfel, participă acum la bătălia Mosulului.

Cele trei provincii care formează Regiunea Autonomă Kurdă sunt, de ani de zile, cea mai sigură zonă a Irakului. Zona kurdă este cvasi-independentă încă din 1991, când Statele Unite au format o zonă de protecție aeriană pentru a-i apăra pe kurzi de forțele lui Saddam. După căderea Baghdadului, kurzii au reușit – cu câteva excepții – să își protejeze teritoriul de valul de terorism care a afectat restul țării. Kurzii au, așadar, de ani de zile, o armată și o administrație (mă rog, două administrații, dar asta e o altă poveste).

N-au avut, până de curând, acces direct la resurse, însă Statul Islamic i-a ajutat să rezolve și problema asta: în vara lui 2014, când armata irakiană s-a topit în fața ofensivei jihadiste, kurzii au avansat în teritoriile pe care le controlase până atunci aceasta, mai exact în provincia Kirkuk. Aceasta are zăcăminte bogate de petrol și o populație mixtă, formată în principal din kurzi, turkmeni și arabi. Kurzii și-au dorit întotdeauna Kirkukul și consideră regiunea o parte integrantă a teritoriului lor. Evident că arabii nici nu vor să audă de asta și deja în zonă au avut loc ciocniri între kurzi și milițiile șiite.

Între timp, președintele Regiunii Autonome Kurde, Masud Barzani, a anunțat că intenționează să organizeze anul acesta un referendum privind independența. Dacă independența va fi proclamată, iar viitorul stat kurd include și Kirkukul, un război cu Baghdadul ar fi, cel mai probabil, inevitabil.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și ale chestii despre Statul Islamic:
Statul Islamic recrutează femei europene care să se alăture Califatului Statul Islamic a publicat un ghid amuzant de supravieţuire în Occident, pentru agenţii secreţi jihadişti
Iată cum produce Statul Islamic copii soldați