Un film în stil ceaușist, cu români preistorici, îți arată pe ce se duc banii statului

Trailerul ăsta te va face să-ți fie cu adevărat dor de vremurile în care Tribunul era în vână.

|
aug. 24 2016, 10:25am

Un generic pe măsura unei capodopere

Când am văzut prima dată trailerul proiectului cinematografic Românii - Povestea unui neam, am crezut că e o glumă. Apoi, când au apărut imaginile cu homo sapiens care răcnesc şi flutură mistreţi împăiaţi deasupra capului, m-am gândit că poate e un soi de parodie. Iar când l-am recunoscut în vocea din off şi în rolul prezentatorului pe un actor care a fost ministru şi apoi secretar de stat în Ministerul Culturii în cabinetul lui Victor Ponta, eram deja puțin confuză.

„Este istoria noastră din peșteră, până la decembrie 1989," a explicat regizorul proiectului, Cristian Comeagă, într-un interviu pentru Antena 3.

S-a ţinut de cuvânt. Filmul chiar începe din peșteră. De fapt, te plimbă întâi puțin prin spațiu, printre galaxii, și te anunță că „în Univers, planeta albastră e doar o firmitură și neînceputul reîncepe cu fiecare om care se naște, căci viața e măsura veșniciei". Vocea din off îți spune apoi că urmează „o poveste cu regi și cu păstori, cu domnițe și balauri, eroi și netrebnici, înfloriri și pustiiri, cu grozăvii și fapte înălțătoare - povestea mea și a alor mei".

Citește și: Ce înţeleg tinerii români despre comunism din filme?

Apoi intră în cadru prezentatorul și spune că povestea începe așa: „A fost odată un om". Pe acest om al peșterii, afli câteva cadre mai târziu, îl cheamă Ion.

Ca să afli peripețiile lui Ion, prăjește-ți retina cu videoul de mai jos.

Ăsta nu este trailerul oficial, ci numai un fragment din el. Varianta oficială o găsești aici, după ce introduci parola pe care regizorul a făcut-o publică în prezentarea proiectului. Inițial, clipul de pe vimeo a fost public, dar a devenit brusc privat după discuțiile și miștourile din ultima vreme pe seama lui Ion.

Regizorul vrea povestea lui Ion în toate școlile din România

Bun, e clar că fiecare regizor poate realiza ce tip de film vrea. E apreciat sau sancţionat de public, deci de ce ar trebui să agite spiritele Românii - Povestea unui neam? De exemplu, un motiv ar fi intenția regizorului să convingă autoritățile să difuzeze filmul anunțat de trailerul pe care tocmai l-ai văzut, în toate școlile din România.

„Sper să facem o înțelegere cu Ministerul Învățământului pentru că, în schimb, noi vom da aproximativ cinci mii de exemplare pentru a fi distribuit în toate gimnaziile, liceele, universitățile. La fel, sper să facem o înțelegere cu Ministerul de Interne, pentru că vrem să oferim reprezentanțelor diplomatice, va fi subtitrat în șase sau șapte limbi internaționale, ca să fie tocmai ca o carte de vizită. Plus organizațiilor românilor din străinătate", mi-a spus Cristian Comeagă.

Publicul principal sunt tinerii, spune regizorul, de aceea, e foarte important ca filmul să fie spectaculos: „Dacă nu va avea tipul ăsta de spectacol, de ficțiune, evident, furnizând informația documentară necesară, e greu să prinzi atenția. Dacă venim numai cu o înșiruire de date și de nume, devine un film sec care e respins".

Comeagă spune că trailerul l-a costat 15 mii de euro, din fonduri proprii, și a fost filmat în iunie anul ăsta, undeva lângă Petroșani, în Cheile Băniței, și în Apuseni, pe Platoul Padiș. Oamenii peșterilor sunt jucați de doi cascadori prieteni cu regizorul și doi figuranți.

„Am filmat primele două scene ca să impulsionăm proiectul. Sincer, mă lasă rece tot felul de contrafaceri care circulă pe internet", mi-a spus Comeagă.

Contractul de finanțare publică de un milion de lei, în impas

Regizorul Cristian Comeagă (în mov), fotografie de Andreea Balaurea / Mediafax Foto

Dacă te numeri printre cei cărora nu le-a plăcut trailerul, n-o să-ți placă să afli că a fost finanțat, parțial, din bani publici.

„Există un contract încheiat în toamna anului trecut cu Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, în valoare totală de un milion de lei, din care o sută de mii au fost avansați în toamna anului trecut. Ar fi trebuit avansați 450 de mii anul ăsta, 450 de mii anul viitor, dar deocamdată se află în impas din lipsă de fonduri", mi-a spus Comeagă.

El pune întârzierea fondurilor pe seama conflictului pe care îl are cu actuala conducere a ministerului. Recent, Comeagă a semnat o scrisoare publică în care i se cere demisia Corinei Șuteu, pe motiv că favorizează unii cineaști la finanțare.

De fapt, fragmentul ăsta din discuția mea cu regizorul Comeagă spune multe despre viziunea sa cinematografică:

„Situația actuală în cinema-ul românesc este penibilă. Mungiu și ceilalți cred că există cinci-șase regizori luminați cărora trebuie să li se pună la dispoziție absolut orice și restul nu contează. Eu nu sunt de acord cu asta. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să-mi văd de proiecte și să-și poată vedea fiecare de proiectele lui. Nu contest dreptul nimănui de a face film. Dacă aș putea, eu aș face filme de copii, de aventură, istorice. Nu mă interesează tipul de filme care are succes la festivaluri. E foarte bine, dar nu văd de ce noi, cei care facem și alt gen, n-am putea să le facem?."

Bugetul total al proiectului cinematografic Românii - Povestea unui neam, care va avea șapte episoade a câte 50 de minute fiecare, este de 16 milioane de lei, din care regizorul speră ca măcar jumătate să vină din fonduri publice. După ce va strânge destul cât să înceapă filmările, regizorul va lansa o linie de finanțare, la care va invita „orice român să participe, că doar e un film despre neamul românesc".

„Este foarte important ca un asemenea proiect, cu o asemenea temă, de istorie națională, să aibă susținere oficială", mi-a spus el.

Voce din off, secretar de stat și fost ministru

Bogdan Stanoevici, dovedind aici că nu e doar o voce din off foarte bună, ci și un prezentator fotogenic

Contractul de un milion de lei cu Studioul de Creație Cinematografică a iscat discuții, după cum ai văzut și în mesajele suprapuse peste imaginile din trailerul de pe Youtube.

Asta pentru că vocea care ne spune despre univers, domnițe și păstori în trailer și care ulterior apare în rol de prezentator este a actorului Bogdan Stanoevici, numit secretar de stat în Ministerul Culturii de premierul Victor Ponta în ianuarie 2015. Din martie până în decembrie 2014, Stanoevici a fost ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni în cel de-al treilea cabinet al lui Ponta.

A fost însă demis după scandalul votului din diaspora la alegerile prezidențiale și mutat la Cultură. Iar ministerul Culturii este instituția căreia i se subordonează Studioul de Creație, care a finanțat proiectul lui Comeagă în ultimele luni de mandat ale lui Stanoevici.

Citește și: Am vorbit cu Corina Șuteu despre cum pot fi reformate cultura și cinematografia românească

În actul prin care s-a înființat această instituție se precizează că în activitatea sa intră realizarea unor filme de „interes cultural deosebit, în cadrul unor politici culturale naționale".

Am vrut să văd ce anume din trailerul ăsta se încadrează la „interes cultural deosebit" și am întrebat autoritățile.

Ministerul Culturii mi-a confirmat printr-un oficial al biroului de presă că proiectul a fost finanțat de Studioul de Creație Cinematografică și m-a trimis la această instituție pentru mai multe informații legate de modul în care a fost ales filmul pentru finanțare. Aici, însă, directorul economic al studioului, Mihai Stavilă, mi-a transmis că este în concediu timp de două săptămâni și că nu poate să-mi răspundă.

Actorul Bogdan Stanoevici, m-a asigurat, printr-un sms, că nu a intervenit în niciun fel în favoarea filmului în care el însuși joacă:

„Nu aveam cum să intervin, dat fiind că studioul funcționează în regim independent. Finanțarea proiectelor este decisă de o comisie, ai cărei membri nu au nicio legătură cu ministerul".

Iar regizorul Comeagă a plusat:

„N-are nicio legătură. Da, este o persoană apropiată mie dinainte să devină om politic, a jucat în filmul meu, Cel ales. Dar câtă vreme a fost om politic, eu practic am oprit orice relație, tocmai să nu se interpreteze într-un anume fel."

Am întrebat niște critici de film ce cred despre Ion

Dincolo de ce cred eu sau tu despre trailerul ăsta și despre filmul pe care el îl anunță, mai important este ce spun oamenii care ştiu ce vorbesc când vine vorba de cultură, film şi istorie. Uite ce mi-au spus câțiva dintre ei:

Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii

Fotografie via Facebook

„Mi se pare sinistru. Acele câteva imagini sunt între grotesc și ridicol. În niciun caz nu s-ar putea finanța așa ceva, nici măcar în numele centenarului. Ei probabil se prevalează de faptul că în curând România va sărbători centenarul Unirii, dar ar fi absolut ridicol să ne prezentăm cu așa ceva. Iar așa ceva finanțat din fonduri publice, asta mi se pare un scenariu de oroare. Cel puțin ce-am văzut, doar acel trailer."

Bogdan Jitea, istoric, autor al unei teze de doctorat despre cinematografia românească între 1965 și 1989

Fotografie din arhiva lui Bogdan Jitea

„Trailerul de șase minute este mai mult decât sugestiv în ceea ce privește programul ideologic al proiectului lui Comeagă. După genericul de un kitsch grandios cu literele ROMÂNII întipărite pe crestele unor munți cam în genul sculpturilor de pe muntele Rushmore, însoțite de subtitlul «povestea unui neam», apare în cadru un hominid de acum mai bine de 40 de mii de ani hăituit de alți confrați și care își găsește salvarea într-o peșteră. Este proiectarea vizuală a unui tip de protocronism istoric ce-și propune să demonstreze continuitatea neamului românesc din cele mai vechi timpuri până astăzi. Epopeea lui Comeagă urmărește să servească scopurilor propagandistice ale regimului politic de după decembrie 1989, așa cum «epopeea național cinematografică» servea scopurilor politice ale regimului Ceașescu»."

Iulia Blaga, critic de film

Fotografie de Andreea Balaurea / Mediafax Foto

„Sincer, eu aș vrea să văd filmul. Începutul cred l-ar umple de pizmă pe Terrence Malick. Iar cand apare «Ion» și aleargă cu puiul de mistreț împăiat în spate, te gândești - cred că asta au și vrut realizatorii -, la Kubrick și la 2001: A Space Odyssey. Cred că ar ieși un film pentru marele public și o comedie foarte reușită."

Irina Trocan, critic de film

Fotografie via Facebook

„OK, propaganda patriotică nu e o chestie românească, nu e ca și cum în Statele Unite n-au tot avut western-uri și filme despre cinstitul Abe și fantezii cu supereroi care salvează lumea prin know-how ca să-i facă să se simtă mândri că sunt americani. Dar nu se face educație de tip «ei s-o țină pe-a lor, noi o ținem pe a noastră». Cred că, de fapt, Românii... demonstrează un complex de inferioritate național grav, dacă cineva simte că trebuie să se bată atât de tare cu pumnul în piept.

Ca tehnică și iconografie, pot judeca doar după ce se vede din trailer, dar n-am simțit la fel de puternic că mi-a intrat PC-ul din greșeală pe screensaver de când am văzut «Paradisio» de Mihai Trăistariu.

Și totodată m-am gândit că nimeni n-ar fi luat în serios Planet of The Apes-urile noi, dacă n-aveau grafică generată digital atât de tare și omenesc-expresivă. Ceea ce nu se poate spune despre filmul ăsta, deși s-ar putea să mai crească turismul către peșterile românești dacă chiar îl vede cineva."

Ion Indolean, critic de film

Fotografia din arhiva lui Ion Indolean

„Începutul (cosmos făcut pe calculator, fundal audio tip Morgan Freeman) indică exact direcţia stilistică pe care Cristian Comeagă o alege. Una cunoscută drept comercială – cuvântul nu îşi propune să discrediteze, ci doar să explice mai clar încotro o apucă regizorul –, în interiorul căreia o istorie trebuie spusă într-un mod dinamic şi cât mai limpede, cu înfrumuseţări (a se citi: romanţări, distorsionări) ale adevărului.

De aici şi prezenţa naratorului (care la un moment dat apare pe ecran), în persoana fostului Ministru Bogdan Stanoevici; el începe această naraţiune despre pământul şi viaţa celor care au trăit înainte pe meleagurile României.
Ideea lui Comeagă, cam prea îndrăzneaţă prin întinderea ei gigantică, pare să prindă absolut totul, de la primii oamenii despre care ştim ceva (rămăşiţe găsite într-o peşteră, picturi rupestre, informaţia că ar fi cele mai vechi din această parte de Europă, având 40 de mii de ani) şi până în 1989.

Materialul e atât de vast încât ar necesita studiul îndelungat al unei echipe întregi de specialişti în domeniu, ceea ce Comeagă nu este neapărat, iar singurii cercetători cooptaţi sunt Dinu C. Giurescu şi Răzvan Theodorescu. Cam puţin.
Tocmai de aceea, autentificarea unui astfel de scenariu ar trebui făcută într-o dezbatere publică – pentru ca datele să fie cât de cât exacte. Mai ales că domnul Comeagă doreşte sprijin public, considerându-şi proiectul unul de interes naţional."

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre filmul românesc:
Cele mai bune filme de la Cannes, din 2016, pe care n-ar trebui să le ratezi
Cele mai tripante scene din filmele românești
Filmul „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea" arată ca un „Game of Thrones" mioritic

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE