FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cum se transformă campusul Universității București într-un spațiu de relaxare între cursuri

A venit vremea să se deschidă campusurile universitare și să nu mai fie niște feude ceaușiste.

Foto via pagina de Facebook Comuna Universitară

Dacă ai vizitat vreodată un campus universitar din occident, probabil c-ai observat cât de vie e atmosfera, cum stau toți p-acolo după ore și se relaxează pe spațiile verzi, prin localurile sau prin cafenele specifice locului. Asta sau o ard pe net în sălile de lectură pline de calculatoare sau stau la dezbateri prin amfiteatre. La noi nu prea vezi așa ceva.

De-asta m-am bucurat când am văzut că cei de la Miliția Spirituală lansează proiectul Comuna Universitară, care ar trebui să transforme curtea interioară de la sediul Universității București de pe Regina Elisabeta nr. 4-12 într-un spațiu deschis unde ar avea loc dezbateri, concerte, expoziții sau unde pur și simplu poți să stai chill între două cursuri obositoare.

Publicitate

Foto via pagina de Facebook Comuna Universitară

Locul se deschide diseară cu un concert gratuit de muzică clasică al Cvartetului Solartis, de la 18:15 la 20:00, care-i va ajuta pe studenții de la facultățile de Chimie, Geografie și Litere care mai ies la fumat prin curtea aia să se delecteze cu altceva decât cu claxoanele cu care sunt obișnuiți. Iar ăsta este doar unul din cele șapte evenimente care ar trebui să aibă loc acolo.

Proiectul, susținut de Facultatea de Istorie a Universității București, dar și de mai multe asociații studențești, vrea să transforme și urbanistic spațiul din curtea facultăților într-un spațiu public de relaxare și socializare, față de parcarea care-i acolo, în prezent.

E o inițiativă ok, mai ales că, în București, direcția de până acum a fost ca aceste spații publice să devină din ce în ce mai opresive și gri. Cele două localuri studențești din campusul Leu, La Jeg și Club Leu, au fost închise sau au fost transformate în niște săli de lectură fără scaune în care probabil trebuie să vii cu șezlongul să citești pentru cursuri. Și campusul Politehnicii care era deschis pentru toată lumea e acum interzis pentru câini și nu mai e atât de liber pe cât era înainte. Pe lângă asta, la UNATC s-a închis redacția revistei Film Menu, tot dintr-o răfuială academică. Sper doar ca proiecte d-astea de expresivitate studențească să fie din ce în ce mai răspândite în campusuri, altfel riscăm să ne întoarcem în atmosfera sumbră și sobră din epoca lui Ceaușescu.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre activism civic:
„ONG-iștii Soros" sparg paranoia din jurul protestelor
Poliția Română nu mai poate să te bată, atât timp cât e filmată
Voluntarii de la Roşia Montană sunt mai cool ca hipsterii