Chestii

Am trăit o zi ca Mircea Badea și-am simțit că nimeni nu-mi stă în cale

La sfârșitul zilei, aveam atâta energie, că aș fi fost capabil să-mi dau cu părerea ore-n șir.

de Ionuț Axinescu
24 Iulie 2016, 8:34am

Când treci pe lângă o vitrină și-ți aduci aminte că ești Mircea Badea. Gifuri și fotografii de Mircea Topoleanu

Mircea Badea e cel mai elastic star TV din România, are o armată de fani activi pe Facebook și o emisiune în miez de noapte, unde prestează părerologie despre tot ce au chef bicepșii lui. Dacă te plimbi zece minute pe stradă și-i întrebi pe trecători ce cred despre Badea, n-o să auzi răspunsuri gen: „Băi, mi-e indiferent omul ăsta!". Nu, orice român sadea are o opinie solidă, pro sau contra, despre el. Poți face testul, dacă nu mă crezi.

Mai mult, sondajele arată că tinerii de la Jurnalism își doresc să fie Mircea Badea. Nu-mi dau seama de ce, dar grămezi de studenți visează să-i calce pe urme când o să se facă mari. Ah, și omul are bani, mulți bani, mormane de bani.

Am făcut introducerea asta pentru cei care vor citi articolul peste o sută de ani. Pentru că știi cine e Mircea Badea. Toți românii știu. De fapt, sunt sigur că te-ai întrebat de multe ori: „Oare pot să fac și eu șpagatul?". Sau „Dacă aș face șpagatul, aș fi la fel de popular?". Sau „Apropo, există vreo legătură între șpagat și popularitate?".

Ori, pur și simplu, te-ai scărpinat la tâmplă și-ai exclamat: „Cum ar fi să trăiesc o zi ca Mircea Badea?!".

La primele trei întrebări n-am nici cea mai vagă idee de răspuns, dar m-am decis să trăiesc o zi ca Mircea Badea, ca să-ți dau răspunsul la a patra. Chiar am două lucruri în comun cu omul ăsta: mă trezesc târziu și beau mult ciuco. Poate chiar trei, că-mi place și să bat câmpii, doar că-n majoritatea situațiilor o fac în cercuri restrânse.

ORA 11

M-am trezit admirat și-am început dimineața cu programul de știri. N-am dat pe Antena 3, pentru că, dacă vrei să trăiești ca Mircea Badea, e musai să cauți de la prima oră materiale pentru emisiunea ta de noapte. Așa că mi-am clătit ochii la posturile rivale, Digi 24 și Realitatea. A fost distractiv, pentru că mă uitam la ecran și deja mă vedeam cum diseară, la În Gura Presei, o să fac mișto de ei. Împreună cu cameramanul, pe care o să-l trag de limbă: „Tu te uiți la Digi? Bun, se uită cineva la Digi? Aha, deci nu se uită nici dracu' la ei, eu sunt singurul lor telespectator".

Eu am râs. Apoi, m-am dus să mă mențin în formă.

ORA 12

Mircea Badea e un om care se ține bine pentru vârsta lui, în ciuda faptului că nu-i un fanatic al mâncării sănătoase sau al trasului de fiare. Dar, evident că-și pune corpul la treabă; nu-i genul care stă tolănit pe canapea și înfulecă chipsuri până intră în direct. De fapt, dacă l-ai urmărit pe Mircea Badea, atunci ai prins ceva din filosofia lui de viață. În mare, e asemănătoare cu aia a lui Uzzi: „Cine-i pe pumn ăla-i bazat" și „Tre ' să știi să faci glume".

Cum n-aveam chef de curioși, hateri sau tineri frumoși și liberi care pun botul la propaganda odioasă a Binomului, am zis „pas" sălii de forță. M-am dus în parc ca să bag porția de exerciții. Cu un ciuco alături, firește, pentru că Mircea Badea e ca Băsescu: nu bea apă.

N-a fost ușor deloc

Liniște, aer curat, oameni puțini, dar cam cald. Totuși, vremea caniculară m-a inspirat. În timp ce-mi lucram abdomenul, mi-a venit în minte o poantă tocmai bună pentru emisiunea hazoasă a lui Felix Rache. Ceva tot despre Băsescu și cum suportă el canicula cu tărie. „Cu-o dumă meșteșugită cum e asta, Deziluzia Optică trăiește două-trei ediții", mi-am zis.

ORA 13

După ce-am terminat cu aparatele, am avut nevoie de odihnă. Cu ocazia asta, am înțeles cât de obositor e să te menții în formă. Trupurile zvelte nu-s pentru oricine. În plus, nu mai aveam nici ciuco și mi se făcuse și foame. Așa că am dat o tură la benzinărie, unul din locurile unde Mircea Badea ia masa frecvent.

„Pe toate, vă rog!"

ORA 14

Băut și mâncat, am simțit cum energia-mi alunecă prin vene și m-am aventurat la o plimbare prin oraș. Pentru că, da, e o aventură să te fâțâi pe stradă când te cheamă Mircea Badea. Hei, cine știe cum întâlnești tot felul de „ cretinei de Facebook", propagandiști, infractori mărunți sau, mai groaznic, băsiști? În fine, mi-am scos telefonul și-am intrat „pe net", să văd ce mai e nou. Am aruncat un ochi pe ce mai scriu blogărașii, am citit ultimele informații despre Kovesi și m-am amuzat un pic pe seama oamenilor care vorbesc despre „ diete". Zen, fără să-mi fac sânge rău, că nici Badea nu mai pune la suflet răutățile, în ultima vreme.

Când am ridicat capul din pământ, am văzut ceva care m-a întristat. O motocicletă. Și nu-mi plac motocicletele, pentru că mă duc cu gândul la motocicliști.

Mircea Badea se întristează când vede chestii din astea

ORA 15

Dar Mircea Badea nu-și permite momente de depresie. În fiecare seară, apare-n emisiunea lui exuberant și entuziast. Trebuie să fie așa, pentru că n-ai cum să lovești tăios cu părerea-n ăia pe care ai boală, dacă nu ești cu moralul ridicat. În regulă, dar ce face Mircea Badea când vrea să-și recapete încrederea în sine?

Răspuns: se duce la pariuri sportive, joacă cașcaval mult pe box și câștigă „morman". Am făcut și eu același lucru, doar c-am pariat o sumă ceva mai mică. Ok, mult mai mică. N-am emisiune în prime-time. Nu suntem toți „ de dreapta".

Citește și: Toate tipurile de români de dreapta pe care îi vezi pe Facebook

„De dreapta"

ORA 16

E timpul pentru muncă, pentru că ratingul nu se face pe ochi frumoși și pătrățele. Am vrut să citesc presa zilei, dar Mircea Badea e convins că mai toate ziarele sunt aservite seviciilor. Așa c-am trecut peste partea asta. În schimb, am intrat pe Instagram și-am căutat fotografii și filmulețe amuzante, în trend, așa cum face Mircea Badea, cu gândul la publicul lui comercial. E un raționament corect: între puseurile ascuțite despre starea deplorabilă a justiției ticăloase, trebuie să bagi și chestii care să gâdile simțurile muritorului de rând. Nu-i ușor. Am navigat o vreme pe Instagram, până să găsesc ceva potrivit.

Asta e! Tipa asta face fitness, are sute de mii de followeri și un posterior care urcă acul audienței. 10/10 că Mircea Badea ar prezenta fotografia pe post, la rubrica pentru popor. Probabil că ar exclama ceva gen: „Prietene, hai să mai dăm o dată poza, că e Dumnezeu!!!".

Screenshot via Instagram

ORA 18

La ora asta, Mircea Badea are emisiune la radio, unde intră-n dialog telefonic cu indivizi care-i spun ce au pe suflet. Cum ar veni, o oră întreagă de confesiuni și discuții libere, pe-un ton amical. Eu n-am acces la radio, însă am telefon și abonament cu minute nelimitate.

Citește și: Am vorbit c-un hoț român de internet, care oferă 20 de bani pe articol furat

Așa că mi-am sunat câțiva prieteni și i-am invitat să discutăm despre absolut orice au ei chef. Spre dezamăgirea mea, niciunul n-a vrut să discute despre Băsescu, Kovesi, meditații sau ultimul videoclip al Deliei, cum speram. Timp de o oră, am auzit doar povești insipide de la job și planuri de vacanță.

Măcar m-am bucurat că niciunul din amicii mei nu are de gând să viziteze Norvegia vara asta. Norvegia e rea.

ORA 19

După o sesiune de ascultat povești aleatoare, cu siguranță că Mircea Badea are nevoie de-o nouă infuzie de energie. Și cum îți revii, dacă nu cu un ciuco și niște mâncare nesănătoasă? Așadar, am mai băgat un sandwich de benzinărie, după care m-am așezat pe terasă, la un ciuco.

Nu l-am avut alături pe Mihai Gâdea, ci pe colegul fotograf Mircea. În orice caz, ne-am tras un selfie tocmai bun pentru contul de Instagram. Lumea tre' să știe ce fel de băieți suntem.

Dacă vrea cineva să mă bată, sunt ușor de găsit, nu fug.

ORA 21:30

Ăsta a fost momentul când mi-a picat fisa. Am înțeles tot. După ce te-ndopi o zi întreagă cu tone de zahăr și sandwichuri dubioase din benzinărie, lumea e a ta. Ai o vitalitate-n tine de-ți vine să fugi până la sediul Antenelor, ca să intri în direct la „Sinteza Zilei".

La naiba, aveam atâta energie, că aș fi fost capabil să-mi dau cu părerea ore-n șir. Eram în starea Mircea Badea ", omul de televiziune din care curg opiniile de la 21:30, când începe emisiunea lui Gâdea, până târziu în noapte.

Într-un târziu, am realizat că era cazul să mă liniștesc. Așa c-am făcut ce trebuia făcut. Am ascultat piesa aia care-l face zen pe Mircea Badea la finalul unei zile agitate:

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Mircea Badea:
M-am dus la Mircea Badea acasă ca să fiu imparțial și m-am luat cu altele

Autobaziștii l-au făcut pe Mircea Badea star de cinema
Am stat o zi în redacția Times New Roman, ca să văd cum se nasc glumele care-l supără pe Mircea Badea