L-am cunoscut pe traficantul de droguri care a controlat cel mai mare ghetou din Rio

Aveam 22 de ani cȃnd m-am hotǎrȃt sǎ vizitez Brazilia cu rucsacul ȋn spate.

Eram cam plictisitǎ de viaţa sterilă din orașul meu natal, Vancouver. La acea vreme, Brazilia a fost antidotul perfect pentru mine. M-au fermecat şi frumuseţea naturii de acolo, dar şi haosul şi mulțimea copleșitoare de oameni.

Din Rio n-aş mai fi plecat. Primul lucru pe care ȋl observi acolo e frumuseţea lui fantasticǎ, dar cu adevǎrat interesante sunt paradoxurile vieţii de acolo. Copacabana e cea mai cunoscutǎ plajǎ din lume, deci te-ai aştepta sǎ fie ceva glam. Nu e, e un fel de Red Light District unde vezi frecvent cȃrduri de puştance minore care gravitează ȋn jurul bǎrbaţilor ȋn vȃrstǎ. Deasupra, pe dealuri, ȋnghesuitǎ ȋntre cartierele de lux Gavea şi Sao Conrado, e Rocinha, cea mai mare favela, adicǎ cel mai mare ghetou din ţarǎ. Ȋn şirurile lungi de colibe acoperite cu tablǎ ondulatǎ de aici trǎiesc 120 000 de oameni sǎraci.

Rocinha, ca şi alte sute de favele din Rio, au fost controlate multă vreme de traficanţii de droguri care mituiau poliţia localǎ ca sǎ fie lǎsaţi ȋn pace. Am vizitat Rocinha de cȃteva ori atunci. Prima datǎ m-am dus cu un fel de tur ghidat: a fost ciudat, cǎ mǎ simţeam ca şi cum oamenii ǎia erau ȋntr-o grǎdinǎ zoologicǎ, iar eu eram turistul cu camerǎ, dar lumea mi-a zis cǎ localnicii apreciazǎ treaba asta. Cicǎ asta le aduce şi lor ceva bani. M-am ȋntors ulterior ȋn favelǎ cu unul dintre rezidenţi, bodyguardul de la hotelul unde stǎteam. Am dansat ca nebunii la o petrecere cu muzicǎ funk şi ne-am dat cu scuterele la deal, pe ploaie torenţialǎ. Asta e amintirea cea mai frumoasǎ pe care o am din toatǎ cǎlǎtoria.

Multǎ lume mi-a zis cǎ favelele-s periculoase, dar mǎ simţeam ȋn siguranţǎ, ȋn naivitatea mea, cu toate cǎ treceam pe lȃngǎ tineri care aveau agǎţate pe piept nişte chestii ce semǎnau a mitraliere UZI. Probabil cǎ nu simţeam pericolul, pentru cǎ toatǎ lumea pe care am ȋntȃlnit-o m-a primit cu cǎldurǎ. Realizam atunci cǎ ghetourile sunt locuri complexe, pe care nu le poţi asocia doar cu reputaţia lor de zone unde violenţa şi drogurile sunt la ordinea zilei.

Cam asta e stilul ȋn care şi-a scris ultima carte jurnalistul britanic Misha Glenny. Nemesis: un bǎrbat şi bǎtǎlia pentru Rio e un roman despre Antônio Francisco Bonfim Lopes, cunoscut ca Nem, stǎpȃnul favelei şi cheia de boltǎ a traficului de cocainǎ din Rocinha. Glenny era ȋn Brazilia cȃnd Nem, cel mai cǎutat om din ţarǎ la acel moment, a fost arestat dupǎ o acţiune spectaculoasǎ. Era ȋn noiembrie 2011. Dupǎ ce i-a luat cȃteva interviuri, Glenny și-a dat seama cǎ Nem era neobişnuit pentru un gangster. A ȋnţeles ulterior şi cǎ, ȋnainte de a i se arǎta drumul cǎtre putere, scopul lui Nem fusese doar sǎ aibǎ grijǎ de familia lui şi atȃt. Scrisul cǎrţii l-a ajutat sǎ aducǎ luminǎ asupra unei conjuncturi ȋn care erau implicate lumea drogurilor, politica, sǎrǎcia şi familia. Pentru interviurile pe care i le-a luat lui Nem dupǎ gratii, Glenny s-a mutat temporar ȋn Rocinha. Echipa VICE s-a ȋntȃlnit cu el, după ce s-a întors ȋn Toronto, ca sǎ afle despre carte şi perspectiva pe care a cǎpǎtat-o asupra vieţii ȋn favelǎ ȋn calitatea lui de alb de vȃrstǎ mijlocie.

VICE: Ce ţi-a atras atenţia la Nem?
Misha Glenny: Pe Nem l-au sǎltat ȋn noiembrie 2011. Eu citisem deja cȃteva interviuri cu el ȋn presa brazilianǎ ȋnainte să-l aresteze. Folosea un limbaj foarte, foarte diferit de cel al şefilor de carteluri. Din ce zicea, reieşea cǎ ȋl interesa foarte tare ce se ȋntȃmpla ȋn comunitatea lui, ca şi cum ȋncerca sǎ transmitǎ cǎ traficul de droguri ajutǎ comunitatea sǎ se descurce când statul nu se implică ȋn viaţa favelei. Simţea cǎ era responsabilitatea lui sǎ joace rolul statului ȋn favelǎ.

Cum decurgeau conversaţiile cu el?
Am priceput rapid cǎ ȋn niciunul dintre interviurile ǎlea multe pe care le dǎduse poliţiei, judecǎtorilor, avocaţilor sau jurnaliştilor nu fusese ȋntrebat despre copilǎria lui. Am vǎzut şi cǎ violenţa, copilǎria lui ȋn sǎrǎcie şi ataşamentul lui faţǎ de Rocinha erau extraordinare. Mi-a pǎrut cǎ şi el se bucurǎ de interacţiunea cu mine: „uite cǎ cineva e interesat de mine şi dincolo de traficul de stupefiante". La trafic am ajuns ulterior şi am acoperit subiectul cum trebuie. Dupǎ interviul ǎsta prim mi-am zis Sǎ-mi bag pula, asta e o super poveste!

L-ai descris ca pe un om care a ȋncercat sǎ ia decizii morale, ȋn calitatea lui de şef de cartel.
Cum conduci un oraş de 120 000 de suflete şi industria din care trǎieşte cu 120 de bǎrbaţi ȋnarmaţi, care lucrează pentru tine? Cum ȋţi exerciţi puterea, cum decizi ce e corect moral şi ce nu e, ce acţiuni consideri cǎ ar fi fezabile şi ce nu? E un job mult mai greu decȃt şi-ar putea imagina mulţi. Lumea se gȃndeşte cǎ umbli ca şmecherul cu arma ȋn mȃnǎ, tragi ȋn ǎia care te enerveazǎ şi pui laba pe tone de bani, pentru cǎ tu eşti ǎla care mişcǎ 60% din toatǎ cocaina produsǎ ȋn Rio, dar nu e deloc aşa. Dacǎ ȋţi vine sǎ crezi, la sfȃrşit omul chiar a acceptat sǎ se predea de bunǎ voie.

Cum ȋşi conducea asasinii?
La scurtǎ vreme dupǎ ce a ajuns şef, şi-a dat seama cǎ dacǎ scazi nivelul violenţei şi mai ales al crimelor, cresc veniturile şi lumea e mai fericitǎ. Decizia lui a fost pragmaticǎ, a fost o decizie de business, dar s-a potrivit cu modul ȋn care el voia sǎ conducǎ. La puţin timp dupǎ asta, a dat ordin ca armele sǎ disparǎ de pe strǎzi și să fie concentrate ȋn zonele unde erau „smoke shops" [zonele de unde se ȋncarcǎ cocaina]. Iar patrulele devenite privelişte obişnuitǎ pe strǎzile din ȋn favelǎ au dispǎrut.

Ce reputaţie avea printre locuitorii din Rocinha?
Mi-au zis toţi „dac-am putea sǎ-l avem aici ȋnapoi ar fi super. A pǎstrat ordinea, economia mergea totul, fiecare ȋşi ştia locul şi lumea se simţea ȋn siguranţǎ."

Cum ai cȃştigat ȋncrederea lumii din favelǎ cȃnd locuiai acolo?
Greu. La 20 de ani ȋţi e uşor sǎ te adaptezi, dar dupǎ 50 ai ȋnceput deja sǎ te obişnuieşti cu confortul. E greu sǎ stai ȋntr-o camerǎ cȃt o celulǎ care are doar un pat de campanie vechi sub salteaua rǎpǎnoasǎ, un scaun şi o masǎ de plastic. E greu şi cȃnd ȋţi curge prin acoperiş potopul biblic care udǎ favela la trei dimineața. E greu de suportat rahatul de cȃine şi rahatul care ajunge pe strǎzi cȃnd refuleazǎ canalizarea, e greu şi cu zgomotele. Nu cred c-am dormit nicio noapte acolo, iar oamenii au respectat faptul cǎ am decis sǎ locuiesc laolaltǎ cu ei cǎ ȋi deranjeazǎ cȃnd cineva trece pe-acolo cȃteva zile, apoi şi ȋşi dǎ cu pǎrerea savant despre cum e viaţa ȋn favelǎ.

Cred cǎ e foarte ciudatǎ juxtapunerea dintre favelǎ şi zonele bogate.
Treaba asta mi-a pǎrut super ciudatǎ. Practic ai ȋn jur de 15-20 de metri ȋntre un bloc de lux şi genul de mizerie pe care o poţi gǎsi ȋn mahalalele din Mumbay.

Ai avut parte de vreun moment ciudat?
Am avut cȃteva momente tensionate pentru cǎ mǎ hotǎrȃsem sǎ explorez favela de dincolo [de strada principalǎ]. Am intrat ȋn profunzime. Ȋn cȃteva rȃnduri am dat peste tineri cu arme semiautomate care frecau menta. S-au uitat ciudat la gringo-ul ǎsta rǎtǎcit, aşa cǎ am fǎcut ceea ce oricine ar face ȋn locul meu. M-am comportat ca orice gringo bǎtut ȋn cap, ceea ce şi eram din multe puncte de vedere.

Despre ce discutai cu lumea din favelǎ?
Am vorbit odatǎ cu ei despre Cupa Mondialǎ. Erau siguri cǎ şansele Marii Britanii erau zero, iar Brazilia urma sǎ cȃştige. Altǎdatǎ eram cu un prieten care se ştia cu şeful unei gǎşti: am stat de vorbǎ cu el, pǎrea un tip de treabǎ. Trei zile mai tȃrziu, poliţiştii l-au ȋmpuşcat.

Ai scris despre problemele cu alcoolul din familia lui Nem. Ce tipuri de dependenţe ai gǎsit acolo?
Dacǎ vrei sǎ vezi oameni dependenţi de crack mergi ȋn celelalte favele. Ce vezi acolo ȋţi ridicǎ pǎrul. Adolescenţi care aratǎ ca nişte zombi se ȋntȃlnesc ȋn nişte zone denumite cracolȃndias. Aici se strȃng dependenţii care sunt adolescenţi sau puberi. Pur și simplu stau acolo şi se uitǎ-n gol, nici nu ştiu dacǎ e zi sau e noapte. E groaznic să vezi așa ceva.

Dupǎ tine, ce ar trebui sǎ se schimbe ca sǎ se ȋmbunǎtǎţeascǎ viaţa ȋn favele?
Pe termen mediu sau lung e mare nevoie de acces optimizat la educaţie. Ar mai trebui sǎ rezolve şi problema violenţei domestice. Asta e ceva foarte important, pentru cǎ expunerea la violenţǎ domesticǎ perpetueazǎ comportamentele violente ȋn rȃndul noilor generaţii.

Cum crezi cǎ o sǎ primeascǎ statul brazilian cartea ta?
N-o sǎ le placǎ.

Traducere de Radu Negoiţǎ

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre traficanți de droguri:
Colegul meu era traficant de droguri și comanda asasinate pe internet
Cum e să fii într-o relație cu un traficant de cocaină
M-am întâlnit cu unul dintre cei mai mari traficanți de droguri de pe Silk Road