Publicitate
Chestii

​Cum îți afectează pierderea unui părinte viața sentimentală

Nu e exclus să-ți cauți în alți oameni părintele pe care l-ai pierdut.

de Sara Barlow
07 Mai 2015, 9:03am

Ilustrație de Alex Jenkins

Deși e o emoție atât de consumatoare, durerea de doliu e cel mai puțin discutat chin al ființelor umane în lumea occidentală. Noi, ca specie, nu ne prea pricepem la moarte. Ne strângem ca un arici când cineva ne roagă să vorbim despre asta și încercăm să asigurăm pe toată lumea că suntem bine, deși urlăm pe dinăuntru. Tre' să arătăm că suntem puternici.

N-am știut ce să spun când m-a sunat un ofițer de poliție ca să-mi spună că tata murise cu trei zile în urmă. Ba chiar m-am simțit vinovată că a trebuit să îmi reorganizez munca la birou și viața socială ca să mă pot ocupa de înmormântare împreună cu familia mea.

Și apoi mai era tipul cu care eram. Un tip care, ca să fie și mai complicat, locuia în Statele Unite. Așa că l-am sunat și am început să mă bâlbâi când i-am explicat că tata ieșise din peisaj și că nu aveam idee cum o să arate peisajul de acum.

Nimic din ce am citit, văzut sau auzit nu m-ar fi putut pregăti pentru propria experiență cu moartea unui părinte. În primul rând, n-aș fi crezut, dacă mi-ar fi zis cineva, că o să alerg ca o nebună după ce o să aud vestea morții tatălui meu. Dar asta am făcut, am luat-o la fugă disperată până în parc. Dar poate aș fi crezut dacă mi-ar fi zis cineva că o să beau o sticlă de rosé singură, în mai puțin de o oră, ceea ce am făcut după alergare. Șocul inițial a durat aproximativ patru zile. Celălalt sentiment curios a fost că m-am simțit inundată cu dragoste pentru tata, o dragoste de o viață care mi-a curs prin celule și m-a făcut fericită că m-am născut fiica lui.

La ziua mea de naștere, o săptămână mai târziu, am vrut să dau o petrecere prin care să sărbătoresc viața și faptul că sunt vie și respir.

Când m-am întâlnit cu tipul cu care eram, peste alte două săptămâni, am vrut să-i vorbesc despre tata și am reușit. El m-a încurajat cu delicatețe și duioșie, dar din păcate, nu se cunoscuseră. M-am agățat de faptul că îi spusesem tatei în treacăt despre el și-l anunțasem, prudent, că e „un tip ras în cap, dar nu e neo-fascist". M-am simțit foarte stresată. Nu știam la ce să mă aștept de la perioada de doliu, dar eram sigură că, oricât de mult te străduiești, tot va sufoca orice relație. Și sinceră să fiu, chiar dacă mi-e rușine să dau în vileag egoista din mine, la câteva minute după ce am auzit că tata a murit, am murmurat printre lacrimi: „Bun moment ți-ai găsit, tată. Eram chiar îndrăgostită de tipul ăsta. "

După ce a trecut revederea cu iubitul meu, durerea mi s-a aprofundat. Nu înseamnă că am devenit și mai nefericită. Doliul nu te face neapărat morocănos sau cel puțin pe mine nu m-a făcut. Dar îți consumă gândurile conștiente cu amintiri despre persoana pe care ai pierdut-o și despre cum o să fie viața fără ea. Durerea e prezentă mereu, pe lângă celelalte gânduri și treburi zilnice. Încă eram capabilă să simt bucurie, invidie sau plictiseală. Doar că mâncam și sufeream, sufeream și sărbătoream o zi de naștere, sufeream și plăteam factura la gaz. Doliul nu m-a împiedicat să îmi doresc să mă simt bine, să merg la spectacole, să merg în cluburi, să fac cursuri de yoga sau gimnastică. Și nu mi-a oprit dorința sexuală.

Recunosc, a fost un pic dubios când mi-a venit imaginea tatei în cap în timp ce mi se făcea sex oral, dar n-a ținut mult și am reușit să mi-o scot din cap când am schimbat rolurile și m-am concentrat să-l fac pe tip să termine.

Se pare că genul acesta de apariții sunt mai comune decât ai crede, a spus psihoterapeuta Tania Glyde, pe care am consultat-o după eveniment. În loc să-mi fac griji de ce se întâmplă, Tania a zis că e important să fac o pauză ca să mă pot relaxa.

Deși eram încă în etapa de atracție puternică cu iubitul, m-a îngrijorat cum se combinau sentimentele față de ele cu cele pentru tata. Tania mi-a spus că uneori ne folosim noii iubiți ca „potențiale obiecte tranziționale " când suntem în perioada de doliu. Eram convinsă că sentimentele pentru el nu erau trecătoare, dar îmi și făceam griji. Am început să-mi impun ieșiri cu prietenele în timpul nostru împreună, ca să nu petrec chiar tot timpul cu el.

Din punct de vedere emoțional, am descoperit un alt beneficiu ciudat al doliului. Sunt una dintre persoanele acelea care par foarte relaxate în relații, dar de fapt investesc prea mult în cealaltă persoană încă de la începutul relației. Mă trezesc că mă întreb dacă tipul o fi bun de căsătorie, chiar dacă nu sunt de acord cu asta din punct de vedere politic ; mă întreb dacă o fi un tată bun, deși nu-mi doresc copii; și mă întreb dacă o să-mi fie un partener de nădejde la pensie, deși probabil o să scriu până la 92 de ani.

Am și talentul rar de a alege tipi care se prezintă drept sensibili și deschiși, dar apoi se dovedește că evită cu orice preț intimitatea după ce am trecut de primele întâlniri. Cum experții m-au avertizat că în perioada de doliu cresc șansele că iau decizii proaste, m-am gândit s-o iau mai încet. Iar doliul mi-a oferit timpul și spațiul emoțional pe care de obicei nu mi le permit niciodată. Macabru, într-adevăr, dar fără îndoială util.

Ce m-aș fi așteptat să iasă din perioada asta dureroasă? Oare am reacționat „sănătos "? I-am cerut opinia consilierei de cuplu Susan Quilliam. „E un clișeu, dar chiar depinde în totalitate de fiecare persoană în parte", a spus ea. „Mereu sfătuiesc oamenii să nu se grăbească într-o relație nouă, pentru că orice fel de pierdere afectează procesul luării de decizii. Dar te poți atașa profund de cineva care te susține pe parcursul unei perioade de doliu. "

Nu sunt sigură dacă treaba asta s-a aplicat la mine. De multe ori tind să-mi ascund slăbiciunile de tipul cu care sunt, pentru că nu vreau să-l sperii. Iar el a respectat asta. Mă îngrozea ideea că o să trecem de la momente de infatuare la momente de tortură emoțională. Dar dacă e vorba de o relație pe termen lung, acest gen de susținere e vitală. Dacă un partener sau soț nu te sprijină, te simți trădat, a spus Quilliam. Nu e deloc ușor.

Nu-l pot înlocui pe tata și nici n-am încercat. Dar dorința de a fi protejată de cineva s-a aprofundat și am început să caut parteneri care să-mi ofere asta. Dar mă bucur să raportez că n-am dezvoltat legături neplăcute cu diverși tipi care îl întrupau pe tata, imaginari sau reali, dar nu e exclus să-ți cauți în alți oameni părintele pe care l-ai pierdut.

Quilliam spune că doliul tinde să amplifice ceea ce există deja în relație. Dacă ai traume de abandon sau probleme cu gelozia sau urăști că partenerul tău nu știe să gătească, toate astea or să explodeze.

Dar a existat o chestie care m-a deranjat foarte mult când l-am pierdut pe tata.

Când am recunoscut pe Facebook, într-un final, că decedase cu câteva săptămâni în urmă, vulturii au sărit să se hrănească cu durerea mea. Mi se părea că toată lumea își bate joc de vulnerabilitatea mea. O grămadă de tipi și-au oferit susținerea, unora le-am declanșat rolul de protectori. Unii dintre ei abia așteptau să fie umărul pe care să-mi plâng durerea.

Cât despre relația din perioada aceea, vestea bună e că doliul n-a reușit s-o distrugă înainte să înflorească. Acum că m-am mai liniștit, aș vrea să-i pot spune tatei: „Am cunoscut pe cineva...și încă ne vedem, deși tu te-ai dus. " Mi-ar r ăspunde: „Foarte bine." Și asta ar fi tot. Dar mie mi s-a dovedit că doliul nu-ți pune în pericol viața.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre moarte:
Cum să-ți înscenezi propria moarte
Gândurile subconștiente despre moarte te pot face mai amuzant
Ce spun copiii despre moarte