Schizofrenia, religia şi OTV-ul au transformat-o pe mama într-un monstru

Mama avea o suliţă artizanală, pe care am fost obligat s-o parez cu mâna la un moment dat.

|
18 Iunie 2015, 11:00am

Ilustrație de Mircea Pop

Dacă îţi sondezi creierul în căutarea primelor tale amintiri, alea care au loc pe la trei-cinci ani de obicei, o să fie ceva cu o minge sau cu un animal de pluş. Prima mea amintire este cum am stat câteva ore în genunchi, alături de mama, la o slujbă de maslu, la Biserica Plumbuita, unde o bătrână tocmai fusese ridicată pe sus de nişte bărbaţi, în timp ce se zbătea şi blestema cu bale la gură. Mama s-a întors către mine şi mi-a spus că Diavolul a posedat bătrâna aia, la fel cum a făcut-o cu tatăl şi bunica mea, dar să nu le zic că mi-a spus asta. Aveam cinci ani.

Probabil îţi imaginezi că a crescut la o mânăstire, dar nu. Părinţii şi sora ei, chiar şi ea, erau atei convinşi de valorile republicii socialiste. Ea a absolvit două facultăţi la Politehnică, a şi predat Rezistenţa Materialelor o vreme acolo, apoi a fost inginer cu grad destul de ridicat la o uzina de Mecanică Fină, pe Valea Prahovei, unde am înţeles c-ar fi inventat nu ştiu ce aparat de măsură, care a fost pe val în Uniunea Sovietică şi unde l-ar fi cunoscut pe Nichita Stănescu. Ghinionul ei a fost că era workaholică: pe lângă facultate, preda la liceu, dădea meditaţii, făcea haine, lucra la magazinul unei coreence. Din asta s-a trezit cu o formă urâtă de ulcer perforat, pe la 21 de ani. De atunci, până pe la 25 de ani, a mai trecut prin vreo două operaţii dure din cauza ulcerului, ceea ce a lăsat-o destul de deprimată. La ultima, îi spusese doctorul că probabil o să moară, mai ales că nu avea banii de şpagă pe care îi ceruse. De acolo, şi-a descoperit credinţa. A plâns prin biserici zile întregi şi cumva i-a reuşit operaţia, chit că doctorul a evacuat-o din spital înainte să-şi revină.

Am fost la zeci de bioenergeticieni, dintre care majoritatea mi-au spus mie şi mamei că sunt vampir energetic şi sug toată viaţa ei.

În condiţiile astea, l-a cunoscut pe taică-miu pe la 30 de ani, după ce ieşiseră amândoi din nişte relaţii de lungă de durată şi s-au luat mai mult de nevoie, că nu era ok să fii single în România comunistă la vârsta aia. M-a turnat pe mine pe la 36 de ani şi, după un an, a făcut un avort cu o potenţială soră de-a mea, pe care n-aveau bani s-o crească, ceea ce i-a accentuat depresia. La asta s-au mai adăugat o perioadă destul de lungă de alcoolism a lui taică-miu, plus faptul că o înşela cu toate doctoriţele cu nas mare peste care dădea, inclusiv una din prietenele ei. Asta în timp ce mama lui taică-miu încerca să-i despartă.

Citește și Dealerii mei de iarbă voiau s-o omoare pe mama pentru că i-a turnat la poliție

Situaţiile astea nasoale i-au accentuat foarte mult paranoia faţă de rude, faţă de prieteni, în general faţă de toţi oamenii pe care-i privea ca pe nişte duşmani potenţiali, lucru pe care mi l-a inoculat şi mie. Amuzant e că odată cu asta, i s-a accentuat şi delirul mistic. Privea toţi medicii ca pe nişte torţionari, din cauza fetişului lui taică-miu pentru doctoriţe, dar şi din cauza experienţelor ei nefericite, aşa că apela des la preoţi şi duhovnici. Veneau vreo doi preoţi constant pe la noi acasă, ca să „deschidă cartea". În caz că nu ştiai, e o practică la care apelează preoţii de la noi ca să-şi umfle buzunarele: vin la enoriaşi acasă, se prefac că intră în transă biblică şi deschid Scriptura la un citat aleatoriu, din care extrag tot ei nişte concluzii, ca la ghicitoare. Pe lângă ei, se mai ducea la bioenergeticieni, magnetologi, naturişti şi vrăjitoare.

Evident, m-a târât şi pe mine la toate astea. M-a obligat să ţin post lunea, miercurea şi vinerea toată viaţa până pe la 14 ani şi am mâncat destulă soia cât să înjur orice vegetarian care mi-o bagă pe gât acum. Am băut pilitura aia de fier cu apă căreia vrăjitoarele rome îi spuneau argint viu, de vreo patru ori. Am stat ore întregi cu magneţi lipiţi de scalp (nu apăruseră ăia cu cristale pe vremea aia). Am fost la zeci de bioenergeticieni, dintre care majoritatea mi-au spus mie şi mamei că sunt vampir energetic şi sug toată viaţa ei, pentru că le ziceam că nu credeam în porcăriile lor. Am fost şi la preoţi, duhovnici şi călugări, care-i spuneau orice voia să audă, de la faptul că vedeau urmele Necuratului în jurul ei şi al meu, la faptul că o să învingă numai dacă varsă bani la biserici. Am făcut toate astea pentru că era mama mea şi nu puteam s-o refuz. Mă gândeam, cu mintea mea de copil prost, că poate reuşesc s-o calmez, dacă îi fac pe plac.

Halucinaţiile ei înglobau tot ce vedea la televizor, tot ce citea în ziare sau cărţi şi, în cele din urmă, toate visele pe care le avea. Le considera viziuni din viaţa reală. Vorbea continuu despre toate curvele lui taică-miu care făceau un fel de conclav împotriva ei, pe care l-a botezat Firma Ucigaşă. În aceeaşi firmă i-a văzut pe Vadim Tudor, pe Becali şi pe sora ei. De atunci, Firma a fost un motiv nelipsit din delirul ei. Conclavul ăsta, din care făcea parte taică-miu, folosea energia ei mistică, ca să asasineze oameni, dar şi ca să-i aducă înapoi de la moarte (ultima dată blestema că-l ţine în viaţă pe Arşinel).

Eu ştiu toate chestiile astea, pentru că le-am auzit la rugăciunile pe care le ţinea seară de seară. De când eram mic, se ducea la 12 noaptea în bucătărie, îşi aranja şapte lumânări-pastilă în formă de cruce bizantină şi spunea Tatăl Nostru de o sută de ori, cu voce tare. Apoi intra într-un fel de monolog în care îşi plângea de milă, îi povestea Sfântului Duh despre ultimele atacuri, o ruga pe Fecioara Maria să „topească carnea duşmanilor mei, precum se topeşte ceara în lumânare". Uneori se certa cu sfinţii, alteori se plângea de mine şi de taică-miu şi eu ascultam tot ritualul, pe întuneric, cu ochii în tavan.

Citește și Cum e să crești cu o mamă alcoolică

Peste tot maldărul ăsta de probleme, a făcut un accident auto destul de naşpa, care i-a agravat starea de sănătate, atât fizică, cât şi psihică. A intrat într-o fază în care credea că orice scamă, orice firicel de praf, era adus de la mort. La un moment dat s-a apucat să desprindă fiecare bucată de parchet din casă şi să smulgă vata de sticlă cu care fusese izolat apartamentul, că zicea că e de la mort. A început să mă includă şi pe mine în fanteziile ei schizoide, eram şi parte din Firma Ucigaşă, eram şi eu frate cu Duşmanul, c-o atacam prin jocurile mele de calculator. Din când în când, i se făcea rău, adică simţea că era atacată bioenergetic de securişti, şi închidea brusc toate siguranţele din casă. Prin metoda asta, mi-a prăjit cinci surse de calculatoare, în tot atâţia ani.

Ilustrație de Mircea Pop

Primul moment de ruptură reală, care a dezumanizat-o complet în ochii mei, a fost într-o dimineaţă din clasa a zecea. Mă dăduse afară din camera mea, ca să doarmă singură acolo. Deşi era şase dimineaţa, am văzut o lumină intensă care venea din fosta cameră. M-am dus buimac să văd care e faza şi am văzut-o pe maică-mea cum dormea liniştită, deşi era în flăcări. Dormea cu o pernă înfăşurată în jurul brâului, ca s-o protejeze de atacuri energetice la ficat, dar se întorsese pe o parte în somn. La capul patului, îşi pusese o candelă homemade, adică un pahar cu ulei sfinţit, cu un filtru înfipt într-un dop de plută, căruia îi dădea foc. Mi-amintesc şi acum senzaţia de plastic topit care îmi intra în carnea de pe mână, când am smuls perna în flăcări de pe ea şi privirea plină de ură pe care mi-o dădea. M-a acuzat imediat c-am încercat să-i dau foc, că nu avea cum să ia foc singură de la candelă, că era protejată de Dumnezeu, în timp ce fâlfâiau bucăţele mici de plastic ars prin aer. Mi-a rămas doar un punct maro pe mână ca amintire din ziua în care am început s-o privesc ca pe un monstru care-mi pune viața-n pericol.

Citește și Toate lucrurile nasoale pe care le îndură mamele din România

De atunci s-a sechestrat în casă, că vedea toţi vecinii de pe stradă ca pe nişte asasini (deja s-au făcut vreo opt-nouă ani de când refuză să treacă pragul uşii). Refuza să primească pe oricine în casă şi, dacă venea vreun instalator, ţinea morţiş să-i spună că ştia că e asasin. Şi-a confecţionat un fel de suliţă dintr-un băţ de mătură în vârful căruia a legat două cuţite late, identice, astfel încât să formeze un vârf perfect, pe care a şi trebuit s-o parez la un moment dat. Îşi făcuse un fel de armură din bucăţi de tablă cu care îşi acoperea trunchiul, plus un fel de coif de folie de aluminiu, pentru protecţie. În felul ăsta şi-a pierdut pensia şi asigurarea medicală prin neprezentare şi n-a mai fost la un consult medical de tot atâţia ani. Era un ciclu vicios în care, cu cât i se deteriora sănătatea fizică, cu atât îi degenera aia psihică şi invers. Se înfometa singură ca eu sau taică-miu să nu o otrăvim şi i se făcea prea rău, ca să mănânce de la înfometare.

După ce s-a autosechestrat, „rugăciunea" ei s-a lungit la opt ore. Începea la unu-două dimineaţa, când mă culcam eu, şi se termina când se trezea taică-miu, să meargă la serviciu, ca să-l blesteme cum începea ziua. Ca atare, mi-am început şi eu nişte ani buni dimineţile în urletele şi blestemele ei. S-a schimbat şi natura ritualului. Nu mai închidea siguranţele, ci pornea lumina în toată casa şi o lăsa aşa. Considera că a devenit un fel de sursă de energie de lumină şi doar prin lumină poate lupta cu demonii. O găseam la bucătărie, înconjurată de oglinzi şi lâmpi. În vreo doi ani a reuşit performanţa să spargă toate oglinzile şi lămpile din casă, plus să prăjească un microunde şi un televizor. Îşi lipea faţa de toate electronicele astea şi stătea aşa cu orele, în timp ce incanta şi blestema.

Se înfometa singură ca eu sau taică-miu să nu o otrăvim şi i se făcea prea rău, ca să mănânce de la înfometare.

Am citit tot ce-am putut să găsesc despre boli pshihice şi-am aflat că toate simptomele ei se potrivesc schizofreniei. Am încercat să-mi dau seama cum s-o ajut să se trateze sau s-o internez pe undeva, dar nu aveam cum, pentru că în România e imposibil să internezi pe cineva la Obregia sau să-l forţezi să meargă la psihiatru, dacă nu vrea, mai ales când mai are momente de luciditate. Pe lângă asta, purta mereu asupra ei două cuţite „de sinucidere", pe care ameninţa c-o să le folosească, „dacă veneau s-o ducă la nebuni", deci nu prea puteam să-i risc viaţa.

Cel mai bolnav lucru e că mama nu a ajuns de capul ei la demenţele astea. M-am uitat peste toate cărţile ei de medicină naturistă, bioenergie şi magie creştină şi în aproape toate era un pasaj de genul „toţi din jur o să-ţi spună că eşti nebun, că ai o boală psihică numită schizofrenie, dar asta pentru că ei refuză să înţeleagă Adevărul". Am dat peste alţi paranoici care credeau fix aceleaşi teorii cu atacuri energetice securiste şi praf de la mort, pe OTV, seară de seară. Am ajuns să urmăresc relativ constant televiziunea aia, doar pentru că-mi oferea un insight în zona asta de oameni de 50-60 de ani, din păcate majoritar femei, care îşi căutau o explicaţie pentru suferinţa pe care o îndurau într-o relaţie sau într-o ţară de rahat, prin conspiraţii supranaturale. Dacă nu mă crezi, dă pe Naşul Tv, c-au preluat aproape toate emisiunile de genul ăsta de pe televiziunea defunctă a lui Diaconescu. Întreabă-i pe ai tăi la ce se uită la televizor sau pe ce siteuri mistice, dacopate sau conspiraţioniste îşi petrec timpul, altfel s-ar putea să ai surprize ca mine.

M-a acuzat că-s demon, zombie, un hoit ambulant posedat demonic de curvele lui taică-miu.

Spre final, aproape toată ura ei s-a îndreptat spre mine că, făţă de taică-miu care s-a resemnat în faţa demenţei ei, eu urlam la ea şi-i spărgeam becurile, ca să pot să dorm. M-a acuzat că-s demon, zombie, un hoit ambulant posedat demonic de curvele lui taică-miu şi, într-un final, a hotărât că pur şi simplu am fost înlocuit de Firma Ucigaşă la naştere şi că fiul ei real a murit de mult. Nu e moartă, dar pentru mine e ca şi cum ar fi murit în incendiul ăla.

Am scris la trecut din simplul motiv c-am scăpat şi m-am rupt de ea şi de locul ăla. De-a lungul timpului, am dat vina pe taică-miu că a fost promiscuu şi agresiv cu ea în tinereţe, am dat vina pe rudele ei c-au abandonat-o la primele semne de demenţă, am dat vina şi pe mine, că n-am fost în stare să fac nimic pentru ea, înainte să ajungă un monstru cu chip de om, şi că nu mai sunt în stare să simt niciun pic de compasiune pentru fiinţa care m-a născut. Dar adevărul e că de vină este modul superstiţios în care românii privesc bolile psihice şi, mai ales, modul în care nişte şarlatani, fie ei preoţi, bioenergeticieni, homeopaţi, magnetologi, naturişti sau vrăjitori, profită de durerea românilor ca să facă un ban, cu preţul vieţii lor şi a celor care-i înconjoară.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre schizofrenie:
Cam aşa te simţi când dezvolţi schizofrenie acută
Cum folosesc internetul persoanele cu schizofrenie
Poate că iarba nu cauzează schizofrenie, dar e sigur că schizofrenicii o fumează mai des