Publicitate
18+

Jobul de bucătar m-a transformat într-un obsedat sexual

Îmi dau seama că tot ce am scris mă face să par un adolescent excitat și penibil fără stimă de sine care nu-și poate controla puța.

de Redacția Munchies
14 Iulie 2015, 11:07am

Fost bucătar, 33 de ani, Londra

Bucătăriile profesioniste au propriul lor sistem meteorologic. Atmosfera e încărcată cu fum, grăsime și mirosul înțepător al transpirației bucătarilor. Indiferent de temperatura de afară, în timpul serviciului te simți de parcă navighezi prin deșertul Sahara.

Eu sunt genul ăla de bărbat căruia îi joacă ochii în cap în lunile călduroase, când femeile încep să -și expună picioarele și claviculele și gâturile grațioase. Încerc să îmi ascund entuziasmul, dar pe dinăuntru mă simt ca un adolescent înfierbântat.

E ceva foarte animalic la felul în care corpul uman reacționează la căldură – sudoarea, înroșirea pielii, oftatul. Poate că nu-mi pot justifica în întregime dependența de sex prin mediul în care lucrez, dar clar simt că mediul a contribuit la asta.

Da, ai citit bine: dependența de sex. Înainte să lucrez în bucătărie eram un student tocilar care iubea să citească și să fumeze iarbă. Aveam o viață sexuală obișnuită – nu aveam prea multe relații pe termen lung, dar făceam suficient sex cu femei care-mi plăceau și pe care voiam să le satisfac. Totul s-a schimbat când am hotărât să las baltă cariera în graphic design și să mă ocup de ceva ce îmi făcea mai multă plăcere – gătitul.

La primul meu job, într-un restaurant aglomerat din Soho, n-am avut deloc timp să observ chelnerițele. Aveam responsabilitatea să pregătesc cratițe cu morcovi gătiți franțuzește și să tai carne de miel. Lucram 16 ore pe zi. Mă trezeam, dădeam pe gât două cafele, mă duceam la muncă, mă întorceam acasă și adormeam îmbrăcat. Șase zile pe săptămână. Abia îmi ridicam capul să spun ceva cuiva și nu aveam nicio treabă cu cei care lucrau în afara bucătăriei. Deși era dificil și ajunsesem să am tăieturi și bășici pe toate degetele, îmi plăcea la nebunie. Să gătesc astfel de mâncăruri minunate și să iau și bani pentru asta mi se părea un vis devenit realitate.

Abia după ce am început al doilea job, ca bucătar junior într-un alt restaurant aglomerat din centrul Londrei, am simțit că mă transform. Orice bucătar o să-ți spună că, până nu ajungi în punctul în care îți deschizi restaurantul tău și îți faci programul după cum ai chef, nu prea ai viață. Nici nu încăpea v orbă să am timp de o relație – am încercat o vreme, dar n-a prea mers să ne vedem doar după miezul nopții sau câteva ore duminica. Așa că, atunci când n-ai timp de sex regulat – sau de orice alt contact uman intim – începi să cauți alte opțiuni.

Nu cred că e ciudat să spun, ca bărbat, că am nevoie de sex. Des. O labă mică la duș dimineața nu ajută prea mult – vreau să pot mirosi părul unei femei, să-i simt pielea, să pipăi diferențele de fizic dintre noi. Nu vreau doar să mă satisfac doar pe mine.

Așadar, m-am trezit că tânjesc la sex mai mult decât niciodată în bucătăria încinsă, unde lucram zilnic ore în șir. Flirtam cu chelnerițele cu nesimțire. La sfârșitul programului, stăteam de vorbă cu barmanii și bârfeam clienții mofturoși și, la un moment dat, am ajuns să fac sex regulat cu personalul de servire. Și nu doar eu – se pare că toată lumea și-o trăgea cu toată lumea.

Toți aveam un respect implicit, reciproc, pentru întâlnirile noastre erotice. Nu voiam angajamente. Nu voiam declarații de dragoste. Voiam sex fierbinte, rapid și transpirat la finalul programului și un trup cald lângă care să adormim.

Ani de zile mi-a fost perfect așa. În toate restaurantele în care am lucrat, reușeam să ajung într-o poziție destul de bună și apoi mă culcam cu toate chelnerițele. Dar am început să am și gânduri tot mai perverse. Cum intra o nouă tipă în echipă, începeam să mă întreb ce fel de sex îi place. La un moment dat începeam să vorbesc despre gândurile astea cu ceilalți bucătari – ce altceva să facă un grup de bărbați transpirați într-o bucătărie încinsă? Dacă sunt și femei în preajmă, ne mai abținem, dar în general noi găteam și femeile serveau la mese.

În fine, de-a lungul timpului – am fost bucătar profesionist timp de opt ani – a început să-mi displacă bărbatul în care mă transformam. Aveam experiență și pricepere și aș fi putut oricând să-mi deschid propriul meu local. Am avut destule oferte. Dar le-am refuzat mereu. De ce? Pentru că mi se părea confortabilă existența de zi cu zi. Îmi plăcea să muncesc multe ore și, astfel, să evit realitatea în care să am o relație stabilă. Îmi plăcea să fac sex mult și fără angajamente.

Ce să mai, eram dependent de sexul cu chelnerițe.

Am ajuns într-un punct în care mă simțeam ca un parazit sexual. Le dădeam fetelor replici tupeiste pe care altă dată n-aș fi avut curajul să le rostesc, mă holbam în decolteul lor și mă uitam după fundul lor când ieșeau pe ușă. Mă rugam să-și atingă mâinile de ale mele când luau un platou cu mâncare. Atât de ridicol devenisem.

Am crescut într-o familie de femei, fără un exemplu masculin demn de urmat. Tata, un muzician boem, ne-a părăsit când eram mici, iar mama și surorile mele mai mari mi-au insuflat un respect puternic față de femei. Așadar, în adolescență n-am avut parte de nimic care să mă inspire în relațiile viitoare cu femei. N-am avut ocazia să-l văd pe tata cum se poartă urât cu mama sau să văd vreun bărbat care se poartă nasol cu o femeie. N-am prea avut bărbați în jur.

E ridicol să dau vina pe bucătărie pentru dependența mea de sex. Știu că am tot felul de probleme în privința relațiilor și a loialității și acum merg la terapie ca să le rezolv. Dar mi-e clar că mediul de lucru a scos tot ce era mai rău în mine.

Viața de bucătar mi-a permis să mă bucur de momente de intimitate după program care-mi satisfăceau nevoile fizice. Programul lung nu mă lăsa să trăiesc altfel și am folosit scuza asta ca să continui. Pentru că singurele mele relații au avut loc în beznă, cu femei care voiau și ele o partidă rapidă de sex, mi se părea că totul e ok. Dar bineînțeles că nu eram ok. Mă ascundeam de mine și de teama mea ascunsă de respingere.

Am renunțat la jobul de bucătar la începutul acestui an, după ce m-am dus la un terapeut, la sfatul unei tipe cu care mi-am tras-o de câteva ori. Mi-a luat mult să merg la terapie, dar până la urmă am sărit în metrou și m-am dus în celălalt capăt al orașului, să mă întâlnesc cu un tip care mi-a zis că se vede că tânjesc la intimitate adevărată cu cineva cu un apetit sexual la fel de mare ca al meu, dar care să-mi ofere stabilitate, blândețe, afecțiune, umor, toate lucrurile astea care fac parte dintr-o relație. Doar că mă convinsesem că n-am nevoie de ele.

Îmi dau seama că tot ce am scris mai sus mă face să par un adolescent excitat și penibil fără stimă de sine care nu-și poate controla puța. Chiar așa mă simțeam spre sfârșitul carierei. Acum mă readaptez la o nouă viață și am revenit la cariera de graphic designer. Merg în continuare la terapeut, care mă ajută să-mi controlez gândurile constante despre sex fără angajamente pentru că, atunci când o să cunosc femeia potrivită, vreau să-i pot oferi totul, nu doar sex.

Urmărește VICE pe Facebook:

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre bucătari:
Viața de bucătar m-a ajutat să uit că am un penis minuscul
Cu bucătari beți prin Moscova
Interviu cu bucătarul care găteşte cu spermă

Tagged:
Restaurant
Sex
opinie
Vice Blog
terapie
cuplu
dragoste
relatii
dependenta de sex
bucatarie
chelnerite
poveste personala
obsedat sexual
angajamente