Iată cum se desfășoară un curs de fabricare a cocainei

„Vin mereu englezi", mi-a zis Alberto cu un zâmbet știrb, când am călcat pe linoleul in bucătăria lui și mi-am dezvăluit naționalitatea. „Și australieni", a adăugat, aprobând din cap. „Sunt înnebuniți după cursurile astea."

La cursurile lui Alberto, elevii învață să prepare cocaină. E clar că oamenii care s-au deranjat să vină până aici iubesc cursurile lui, pentru că e foarte dificil să ajungi în orășelul columbian San Augustin, situat la 12 ore de capitala Bogotà. O singură companie de transport mai avea program duminică seara, așa că ne-am îmbarcat în ultimul autobuz și am ajuns într-o localitate prăfuită, presărată cu brutării și agenții de turism.

Când am ajuns, localnicii s-au adunat în jurul autobuzului, ca să-i exploateze pe gringas (adică pe noi). Am urmat-o pe o doamnă columbiană pe nume Dina până la un birou părăsit și, după cinci minute de sprâncene ridicate și vocale alungite („tuuuuur speeeeciaaaaal"), a fost de acord să ne ducă la casa lui Alberto.

Cele două fete cu care venisem – o australiană și o islandeză – au fost taxate fiecare cu șaizeci de dolari, care acopereau costul cursului și al unui gram de coca de persoană. Eu am plătit doar jumătate ca să asist la ce urma să se petreacă.

Vezi și documentarul VICE despre prepararea cocainei

Am auzit prima oară de aceste tururi în Sierra Nevada, Medellin și San Augustin luna trecută, pe când lucram ca voluntară undeva. Poveștile vorbeau despre turiști încărcați cu bagaje care urcau pe munți să prepare coca; se vorbea de răpiri și de mită pentru polițiști. Dar niciunul dintre noi nu auzise ca tururile să aibă loc în grădina din spate a cuiva.

Deși Peru a depășit Columbia și a devenit primul exportator de cocaină acum câțiva ani, cocaturismul e în floare și atrage mulți turiști occidentali în Columbia. Alberto e doar unul dintre numeroșii producători de cocaină care profită de acest curent.

În timp ce Dina ne conduce spre casa lui, mi se pune un nod în piept. Văd reflecția noastră distorsionată în portiera unei mașini. E zece dimineața. Ce dracu' facem?

Casa lui Alberto e modestă. Dintr-un televizor așezat pe un raft al bucătăriei răsună telenovele. Alberto și Dina vorbesc într-o spaniolă lentă, ciudată, cu gesturi largi și ochii mari. Sunt obișnuiți cu turiștii.

Vreți o banană? ne întreabă Dina, în timp ce o salută pe fiica adolescentă a lui Alberto, care tocmai s-a întors de la școală și nici măcar nu se uită la noi. Refuzăm și ne așezăm pe scăunelele de plastic, cu fața spre grădina lui Alberto, care își pregătește spațiul de lucru.

„Vamos!"

Intrăm în hambarul de lemn și Alberto alungă puii și cățelușii care se adună la picioarele noastre. Trecem la treabă.

Primul pas e tăierea frunzelor ude de coca pe o prelată pe podea. Observ că au fost deja pregătite. Totuși, Alberto ne lasă să ne jucăm puțin cu maceta ca Indiana Jones.

„Plantele de coca din Columbia sunt cele mai bune; cresc în trei luni și sunt ieftine. Mai luăm plante și din Peru, Ecuador și Bolivia."

Profiturile variază în funcție de specia plantei, climat și nivelul intervențiilor guvernului, iar Alberto spune că scoate foarte puțini bani din aceste cursuri. M-a asigurat că mai mult câștigă din creșterea puilor.

Adaugă frunzele tăiate într-o găleată mare, alături de un sulfat (din Germania), amoniac, ciment și benzină turnată dintr-o sticlă de Coca-Cola.

Alcaloidul, ingredientul activ din frunzele de coca, trebuie să fie extras din plantă înainte să fie convertit în forma praf pe care o cunoaște toată lumea, iar benzina grăbește acest proces.

Ne întindem gâturile în timp ce Alberto își bagă mâinile în găleată și amestecă ingredientele până când acestea se transformă într-o pastă negricioasă cu miros caustic.

Extracția durează aproximativ douăzeci de minute, după care ne întoarcem în bucătărie și tușim de la cât ne-am ținut respirația ca să nu inspirăm gazele alea toxice. Alberto face un gest către tabla de Ludo de pe masă.

„Hai să ne jucăm!"

În timpul jocului, Alberto îmi spune că, timp de cinci ani, a lucrat într-un laborator imens de coca aproape de San Augustin, dar a plecat din cauza problemelor de sănătate și pentru că voia mai multă libertate.

„Dacă lucrezi pentru carteluri, ești ocupat non-stop", mi-a zis el. „Nu mai poți ieși din joc."

Ne-a povestit că tururile speciale din San Augustin sunt pe cale de dispariție, după ani de zile în care au mers excelent.

„Turiștii sunt prinși pentru că nu sunt discreți", mi-a zis el. „Sunt arestați imediat ce coboară din autobuze. Alți ghizi conduc oamenii la fabrici, după care îi toarnă poliției imediat ce se întorc la hostel. Polițiștii iau și ei o parte din profit. Acum e mai periculos, așa că țin cursurile aici. Nu colaborez cu poliția, așa că prețurile mele sunt mai mici."

Deodată, Alberto își scoate Samsungul ca să facă niște selfie-uri și mă trag lângă el, ușor speriată de gândul închisorii. Apoi ne arată sute de fotografii făcute cu alți turiști, toți zâmbitori. Îl întreb cum de vine atâta lume la cursuri.

„Ca să se uite și ca să învețe."

Intru în joc și îi arăt lui Alberto DSLR-ul meu. Ne întreabă despre joburile noastre și despre țările din care venim. Se vede că e interesat de schimburi culturale. Pentru un tip cu o afacere ilicită, e surprinzător de relaxat. Poate datorită jocului.

Terminăm de jucat și ne întoarcem în hambar.

Alberto toarnă amestecul într-o cârpă și strecoară frunzele. Apoi adaugă bicarbonat de sodiu și puțin înălbitor, în timp ce fetele strâmbă din nas dezgustate. Acestea sunt ingredientele necesare pentru obținerea cocainei pure.

Alberto acoperă găleata cu o altă cârpă și ne spune că vom reveni în 15 minute. În timpul ăsta, bucătăria se transformă în salon de înfrumusețare; Dina începe să ne aranjeze părul, fata lui Alberto vorbește despre machiaj și cluburi. Unei fete i se împletește o coadă de toată frumusețea.

În hambar, o pudră albă s-a separat de substanța maronie scârboasă. Alberto scoate partea albă și strecoară lichidul în exces, după care o plasează pe un staniol la lumina unui bec într-o cutie din lemn.

„Asta e cocaină de fumat", ne spune și indică spre substanța maro care a rămas în vas.

Îmi amintesc conversația pe care am avut-o cu un muzician columbian de 22 de ani la aeroport. Îmi spusese că această cocaină de fumat e tot mai populară în America de Sud și niște prieteni de-ai ui și-au distrus viața din cauza ei.

„E foarte populară în Columbia, dar e foarte nocivă", ne-a spus Alberto. Amestecă substanța din vas cu apă și o aruncă în tufișuri. „Gata, dă-o dracu'."

Zece minute mai târziu, scoate praful din staniol și-l toarnă într-o pungă de plastic de pe masă. Jocul cocainei e complet și n-a durat decât o oră.

„Asta e cea mai pură chestie pe care o s-o consumați vreodată", ne-a zis. „În fabrici o mai amestecă cu silicon și amfetamine, dar asta e pură."

Fetele se aliniază și strâmbă din nou din nas, de data asta din alte motive.

Înainte să plecăm, îi pun lui Alberto o întrebare pe care sunt sigură că a mai auzit-o – l-a cunoscut pe Pablo Escobar?

„Era un nenorocit, un bărbat neîndurător", începe el. „Făcea sex cu femei și le omora dup-aia. Nemernicul. Dar l-am cunoscut odată, în 1983, și mi-a strâns mâna."

Poate că nu e atât de neobișnuit ca moștenirea lui Escobar să bântuie traficul de coca din Columbia la 22 de ani după moartea mafiotului într-un schimb de focuri cu poliția. Numele lui apare în conversații în toată țara și inspiră multe tururi dubioase. Poate că Alberto chiar l-a cunoscut sau doar a vrut să înflorească adevărul.

Deși cocaina e atrăgătoare pentru mulți turiști occidentali, nimic nu e mai atrăgător decât felurile prin care i se face reclamă: zvonurile, fiorii, poveștile. Se pare că puterea prafului columbian e cumva umbrită de experiența totală.

Urmărește-o pe Georgina pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre cocaină:
Chiar te face cocaina mai deştept? Am învățat să prepar cocaină în Columbia Uite din ce e compusă cocaina pe care ai luat-o în weekend Am încercat să cumpăr cocaină cu găleţi de peşte