Luna octombrie a fost o lună tristă pentru industria muzicală din România. De ce? Pentru că doi rapperi trecuți de perioada lor de glorie au decis să-și lanseze atacuri în piese în speranța că tu, ascultătorul fără vină, o să-ți amintești de faptul că încă mai există. Mă refer la conflictul dintre Guess Who și Cheloo. Adică între un tip care e atât de irelevant că nu-l bagă în seamă nimeni și un tip care și-a vândut sufletul la Antena 1. Singurul lucru fain pe care l-a făcut Cheloo în ultima vreme a fost când l-a insultat pe un jurnalist. To be honest, a fost bună duma.

Problema e că ai pus botul. Toată lumea a fost atentă la fiecare vers din diss track-urile lansate. Au început discuții serioase în online despre treaba asta. Cine a dat-o mai bine? Oare cum o să răspundă la insulte? Cine a câștigat conflictul? De ce nu se împacă? Și tot felul de alte non-subiecte care dovedesc că românul e interesat mai mult de scandal decât de lucrurile cu adevărat importante.

Pentru că probabil ai stat și tu cu popcornul la gură în așteptarea noului episod din serialul Cheloo vs. Guess Who – O sagă fără rost, sunt slabe șanse să fi fost atent la ce muzică bună s-a lansat în octombrie. Mai ales că a fost o lună în care au revenit o groază de artiști faini cu materiale noi. Unii nu au mai scos nimic de câteva luni, alții de un an sau chiar trei. Dar a meritat așteptarea.

E timpul să lași certurile de gimnaziu dintre doi oameni care au trecut de 30 de ani și să bagi urechea aici:

Băieții de la Vița de Vie s-au decis să împartă noul album în două materiale. Primul, Șase (+), a ieșit în octombrie. Următorul apare în mai. E o diferență de timp destul de mare, ceea ce mă enervează, din simplul fapt că albumul e foarte scurt. Nu aveam nicio problemă cu așteptatul pentru încă un material de 60 de minute. Dar ăsta are sub 30 de minute. Dacă te scarpină pavilionul urechii și-ți dai jos căștile să-ți liniștești suferința, sunt mari șanse să pierzi jumătate din piese.

Exagerez, of course, dar supărarea mea e din cauza faptului că e foarte fain albumul. Sau EP-ul deghizat în album. Și aș fi vrut să aud mai mult de la ei. A ieșit la finele lunii octombrie și deja îl știu pe de rost. Ce fac până în 20 mai? Oare o să mai trăiesc până atunci? Dacă izbucnește un nou război mondial? Acum că Trump. Nu e OK.

Ca să-mi calmez panica bag „Luna și noi", balada cu cel mai frumos outro din toate timpurile. Tipele de la grupul acustic Blue Noise repetă ceva mantră despre cum vântul le ridică până la lună. Probabil e ceva mesaj ascuns despre schimbările climatice globale aici, dar nu-mi pasă. E ce trebuie.

Ascultă dacă: Vrei să auzi o trupă care încă ridică ștacheta și după două decenii de activitate.

Dacă mă concentrez foarte tare o să pot să aud cum se îngroașă vena de pe fruntea oamenilor care mai au un pic și explodează de ură pentru că iar e Macanache la cea mai bună muzică românească. Voi mă țineți în viață. E o chestie pe care o apreciez, sincer să fiu. Eu nu mai am vlaga aia tâmpită să-mi iau timp din zi și să mă plâng pentru o chestie pe care nu o pot schimba. Am trecut de pubertate.

Și trebuie să-i mulțumesc și lui Macanache. Pentru că lansează constant materiale de calitate. În octombrie „a ieșit" cu două albume. În stilul lui nonconformist a decis să lanseze Interzis și Comedia, pentru că e și normal să facă asta la cât de prolific e.

Sunt două albume cu piese pe care le știi deja, cât de cât. O să auzi niște diferențe subtile între versiunile lansate deja și ce apare pe bandcamp-ul lui.

Ascultă dacă: E Macanache. Ar trebui să știi deja în ce te bagi.

Eu îi înțeleg perfect pe oamenii care se îmbată în timpul zilei până se pișă pe ei. Și eu aș face la fel dacă aș fi pruncul unui constructor de mall-uri și aș mirosi a bani. Nu poți să faci asta când ai un job. Cel puțin fără să-și dea seama cineva că ești spart în freză atunci când intri cu obrazul în dozatorul de apă comun, în încercarea strașnică de a te hidrata, înainte să te transformi într-o stafidă umană îmbibată în alcool.

E și super underground, așa. Toți se fac henț noaptea. Deja e prea comună treaba asta. E mainstream. Dacă o faci în timpul zilei, ai 50% șanse ca lumea să te creadă un deschizător de drumuri. Și de doze. Restul de 50% probabil o să te vadă ca pe un alcoolic cu probleme grave, dar, na, nu poți să-i mulțumești pe toți.

În fine, ce vreau eu să zic e că noul album de la Luna Amară merge perfect în timpul unei sesiuni de binge drinking în toiul zilei. Și nu numai.

Ascultă dacă: Tot cauți răspunsuri pentru întrebările vieții, indiferent de vârstă.

A trecut mai bine de un an de când Golan a scos o piesă nouă. Deznodământul lansărilor sporadice se împarte de obicei în două categorii: ori lumea uită de tine, și până scoți ceva nou toți au mers deja mai departe, ori sunt din ce în ce mai curioși să vadă ce urmează și așteaptă produsul final mai ceva ca a doua venire a lui Iisus. Fanii sunt maniaci, ei oricum văd trupele ca pe niște entități divine. În cazul celor de la Golan, pușcă a doua variantă.

După un turneu european în care au cântat în deschidere la Parov Stelar, și multe alte apariții la festivalurile mari din România, a crescut și hype-ul din jurul formației. La fel cum a crescut și numărul membrilor trupei. Piesa „Shape of Your Body" a fost lansată ca o înregistrare live cu o ditamai orchestră de muzicieni.

Și sună excelent. E o piesă despre un tip care vrea să meargă la gagică-sa și să i-o tragă, pentru că e obsedat de forma trupului ei. Cu toții am fost în situația aia. Și chiar asta e fain la piesă. Că nu specifică ce fel de trup are tipa.

Merg pe toate mărimile. E shape-equality aici. Nici vorbă de discriminare. Asta înseamnă progres.

Ascultă dacă: Apreciezi orice tip de corp.

Apropo de trupe care nu au mai scos nimic de peste 12 luni, noul single de la Temple Invisible m-a făcut să-mi dau seama că mi-a fost dor de ei. E genul ăla de trupă care spune multe cu foarte puține cuvinte. Mă rog, în „Breathe" ai destule versuri, dar sunt cumva de prisos. Ei ar putea scoate și o piesă construită doar pe producție și suspinele solistei și ar fi ceva excelent. E un exemplu rar.

Nu spun că și alte trupe ar trebui să facă asta. La ei merge treaba pentru că sunt super talentați. Și cu toate că piesa nu sună diferit față de ce au scos în trecut, tot reușesc să te lase cu impresia că e ceva total nou.

Mai mult, după ce termini audiția, rămâi cu o dorință de a reasculta tot ce au scos până acum. E un cerc vicios din care nu pot să scap, dar adevărul e că nici nu vreau.

Ascultă dacă: Ai nevoie de o piesă pentru momentele alea în care ești într-un autobuz sau metrou plin și simți cum toți îți respiră aerul în cel mai egoist mod posibil.

White Walls e o trupă de progressive metal din Constanța care a scos un album excelent în 2013 și apoi au dispărut. Da, frate, chiar au trecut trei ani de la „Escape Artist". A trecut ceva vreme, deci e bine că au revenit. Sunt multe trupe care scot o piesă genială și apoi dispar, la fel ca speranțele mele pentru viitorul unei țări unde se cumpără un brad de Crăciun cu două apartamente.

Noul single sună bine și merită ascultat, mai ales dacă-ți plac metalele, dar nu înțeleg ce a fost în capul lor când au băgat în videoclip o tipă care se mișcă de colo-colo fără un rost pe lume. E îmbrăcată într-o rochie neagă cu dantelă și cizme în picioare. E cel mai comun stereotip feminin din metal. Mă rog, gothic metal, care nu are nimic de a face cu trupa asta.

Arată ca frumoasa adormită din rockotecă. Aia pe care ai vrea să o, dar știi că de fapt ar fi o mare prostie, pentru că e super lame, pentru că trăiește constant într-un pictorial pe care l-a văzut pe internet la 13 ani.

Ascultă dacă: Poți să ignori videoclipul.

Știi zicala aia cu „femeile sunt de pe Venus, bărbații de pe Marte"? E o labă. E un mod super tâmpit, care se vrea a fi haios, dar nu, de a spune că cele două sexe sunt diferite. Hai, să mori tu. Credeam că suntem două picături de apă. Și fiecare om care a folosit vreodată expresia merită să stea o noaptea întreagă pe planetele respective fără un tub de oxigen. Ultimul rămas în viață se poate întoarce pe pământ.

Habar nu am dacă fantomele sunt de pe Venus sau nu. Poate doar alea de sex feminin? Există așa ceva? Spiritul care te bântuie după moarte are sex? Toți arată de parcă poartă un halat alb. Dar dacă e o fustă? Sau o robă? Sunt prea confuz. Mai bine ascult piesa asta să mă împac cu gândul că unele întrebări sunt pentru filosofi, nu pentru mine.

Ascultă dacă: Apreciezi faptul că te-ai născut pe pământul strămoșesc al neamului românesc, unde s-a făurit și muzica celor de la Fantome, o combinație de muzică electronică și elemente folclorice.

Din noul single semnat de OCS afli că „viața e o luptă cu un samurai". Îți zic sincer, m-a depășit treaba asta. Știu că e o luptă, dar de ce cu un samurai? Credeam că lupta e împotriva haterilor. Eu nu am avut niciun contact cu un luptător japonez. Și sper că nu o să ajung niciodată în poziția aia.

Anyway, nu trebuie să te gândești prea mult la sensul cuvintelor. Mai bine dai volumul la maximum când bagi „Oglinzi", pentru că e genul ăla de piesă. Doar așa poți să intri în filmul ei. Totul depinde de context. Totul „e la tineeeeeeee".

Ascultă dacă: Îți place rock-ul alternativ cu o cantitate decentă de coaie.

The Watcher și Macanache au scos o piesă despre libertatea de a asculta ce vrea sufletul tău. Chiar avem nevoie de mesajul ăsta, pentru că majoritatea oamenilor o ard elitist de dragul de a părea mai sofisticați. Nimeni nu mai ascultă ce vrea în zilele noastre. Toată lumea o dă pe ce e „cool". E trist. Mai bine ascultă ce-ți place. Fie old, fie new, fie fresh, fie true. Cât timp e ce vrei tu. Dar neapărat tot ce apare în lista asta.

Mulțumesc.

Ascultă dacă: Te doare-n pulă ce crede lumea despre gusturile tale muzicale.

Oamenii ăștia scot haur și dintr-un jam session. Aparent acolo a început piesa „Magazinul de pucheală", cel mai nou hit 2016 la valoare de la Ion din Dorobanți, Matteo Islandezu și Simi, care habar nu am cine e, dar vreau mai mult de la el.

În plus, piesa a fost „meșterită" de Gino Giuvaierul, omul cu cea mai faină poreclă din istoria muzicii moderne.

Instrumentalul e blană, dar ce iese în evidență e vocea solistului. Întotdeauna o să apreciez o bucată de manelelectronics cântată la vocoder. Cele două merg mână în mână. La fel ca efectul de ecou în manele. E pur și simplu o alianță firească.

Ascultă dacă: Îți faci cumpărăturile de la magazinul de pucheală.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre muzica românească:
Dacă ești mândru că ești român, atunci ar trebui să recunoști că manelele sunt esența țării
Ce muzică românească ar trebui să asculți, în funcție de cât ai luat la Bac
Muzica pop din România e la fel de proastă ca acum zece ani