Poarta metalică e deschisă. Pe stâlpul din dreapta e prins în cuie numărul 15. Mă uit în curte, la o masă de ping pong, unde câțiva băieți își omoară timpul. Văzuți așa, din afară, par un grup de băieți din cartier, prinși la o discuție despre fete, bani, viață. Îi privesc cum beau suc de portocale și fumează țigară după țigară și-mi dau seama că imaginea asta, în sine, e greu de explicat în orice alt context în afara celui în care mă aflu acum.

Stau în curtea Centrului de Asistență Integrată în Adicții (CAIA) Pericle. Instituția aparține de Agenția Națională Antidrog (ANA) și deservește sectoarele 5 și 6 ale Bucureștiului. Tipii ăștia de afară joacă ping pong pentru că e bine să facă asta. Așa li s-a spus. E bine să faci mișcare după ce iei metadonă, tratamentul substitutiv aplicat dependenților de heroină. Iar ei asta fac aici. Primesc metadonă și consiliere psihologică, pentru a avea o șansă în lupta cu drogurile puternice.

Droguri, schimb de seringi, harm reduction, metadonă. Pentru o vreme, am avut impresia că tot Bucureștiul la asta se gândește. Peste tot vedeam flyere și citeam știri, campanii de informare despre aceste subiecte. Am vrut să văd ce înseamnă tratamentul substitutiv cu metadonă, cine se ocupă de asta și ce îi motivează pe oameni să lase strada și seringa. Și dacă merge sau nu.

În București, există trei centre CAIA, fiecare deservind câte două sectoare: CAIA Pericle, CAIA Pantelimon și CAIA Obregia. Eu am ajuns la CAIA Pericle, fiindcă acolo m-au trimis cei de la Agenția Națională Antidrog (ANA), când le-am trimis o solicitare.

Centrul e o casă formată din câteva încăperi. Cum intri, chiar în stânga e baia, unde dau proba de urină cei care vin după tratament. În față e biroul doctorului, unde se face testul și se eliberează rețeta.

Aici, la o masă stă doctorul generalist Laurențiu Dobre, singurul angajat care există acum în centru. E cumva ciudată chestia asta. În descrierea celor de la ANA, centrul este „prevăzut cu cel puţin trei posturi, corespunzătoare specializării în unul dintre domeniile: medical, psihosociologic şi al asistenţei sociale şi, după caz, şi cu posturi corespunzătoare specializării în domeniile prevenirea criminalităţii şi educaţie-învăţământ".

„După caz‟, zice textul. În realitate, există doctorul Dobre și biroul său. „De un an de zile sunt singur în centru. Au fost concursuri de angajare de personal, acum o lună a fost ultimul. Nu se prezintă oameni din câte am înțeles eu", îmi spune Laurențiu Dobre.

Imaginea acestui doctor singur e doar vârful icebergului. În prezent, în România există aproximativ 10 000 de consumatori de heroină, iar în toate centrele de metadonă, la nivel național, există în cel mai fericit caz 1 500 de locuri. La Centrul CAIA Pericle ar fi cele 60 de locuri, pe care le anunța ultima dispoziție – despre care doctorul Laurențiu Dobre îmi spune că a sosit în urmă cu un an -, însă, de atunci, numărul potențialilor beneficiari a crescut.

În plus, inițial existau și 20 de locuri pentru cei care luau tratament de suboxonă, însă acest medicament nu se mai distribuie la noi în țară. „Importatorul de suboxonă a întrerupt livrarea pentru că a considerat că nu era profitabilă din punct de vedere financiar. Problema e că efectele suboxonei, în tratamentul consumatorilor de droguri, sunt mai bune decât cele ale metadonei. Practic, au dispărut două forme de tratament, dar nu s-a dat altă dispoziție pentru a reglementa numărul beneficiarilor rămași la singura formă de tratament substitutiv disponibilă în prezent, cea cu metadonă. Așa că e foarte greu să măresc numărul de pacienți. Acum sunt 58 de beneficiari înscriși", spune doctorul Dobre.

Din luna iunie nu s-a mai integrat nimeni în centru, iar pe lista de așteptare sunt aproximativ 70 de persoane. Pentru că așa se întâmplă aici, în centrele CAIA. Atunci când nu mai sunt locuri, apare celebra listă de așteptare. Sau persoana este îndrumată spre un alt centru. Singura prioritate în momentul de față sunt femeile însărcinate.

Majoritatea celor înscriși aici sunt „clienți vechi", deci primesc deja pastile acasă. Unul dintre obiectivele tratamentului este menținerea abstinenței față de drog, iar cei care dovedesc că pot face asta, pe termen lung, primesc anumite privilegii. După trei luni de abstinență primesc, în avans, tratamentul pentru o zi acasă, iar, după un an și jumătate, primesc tratamentul pentru două săptămâni.

Când apar teste pozitive de consum, pierd aceste privilegii. Mai există și cazuri în care medicul poate opta pentru întreruperea tratamentului cu metadonă. „De exemplu, când vine dormind pe el, cu consum de heroină foarte mare. În aceste cazuri, n-are sens să mai continuăm, fiindcă dacă îi mai administrezi și metadona, există riscul să facă o supradoză", spune Dobre.

Daniel are 41 de ani și primește metadonă de 11 ani. Fă calculul, înseamnă un sfert din viața lui, de până acum. E un tip înalt, îmbrăcat sport, care zâmbește mult. La fiecare întrebare răspunde cu o poveste din trecut. Vine la centrul CAIA de șase ani. A ajuns aici ăsta după vreo șapte internări și dexintoxicări eșuate. Până acum, a încercat mai multe ca să înlocuiască heroina: legale, iarbă, alcool, dar metadona e singura care „înlocuiește cu brio".

Prima dată când a venit la centru nu mai erau locuri, i-au spus să se înscrie pe lista de așteptare. Că va fi contactat când se eliberează un loc, dar că poate să dureze între o lună și un an. S-a enervat, a vorbit urât și a plecat. Se gândea că nu-l vor suna niciodată. Câteva luni mai târziu i-a sunat telefonul. Era cineva de la centru, pentru a-l informa că a ajuns în primele 20 de locuri, ceea ce înseamna că, în curând, va intra în program.

Asta era prin 2009. Daniel spune că atunci când a intrat în centru avea „o perioadă zbuciumată" și că terapia și consilierea psihologică la care mergea, de două-trei ori pe săptămână, l-au adus pe linia de plutire. „Era frumos, era pentru prima dată când niște oameni normali aveau un dialog cu tine, ca de la egal la egal. Nu mai eram un drogat. A fost ceva neașteptat, pentru că noi, consumatorii, ne spunem tot timpul în gând că oamenii ăștia cu studii nu ar avea cum să vorbească cu noi".

Acum, după 11 ani de tratament substitutiv cu metadonă, Daniel spune că nu mai poate fără: „Dacă nu primesc, nu sunt eu. Sunt posac, am nervi. Nu pot să zic că e ca aerul, dar fără ea sunt alt om".

Alexandru are 30 de ani și a aflat de centrele CAIA în 2007. Atunci locuia în Pantelimon, așa că s-a dus la centrul de acolo. A fost printre primii beneficiari de metadonă ai centrului, proaspăt deschis. A mers doar câteva luni, până când l-au dat afară pentru sustragere. Dar nu s-a lăsat de metadonă.

A continuat să cumpere de pe stradă, vreo patru ani. Din 2013, vine la centrul CAIA Pericle. A fost aproape trei ani pe lista de așteptare, până să intre ca beneficiar. Când l-au înscris era numărul 66. Spune că a fost favorizat, fiindcă, cu puțin timp înainte, intrase și fratele său. Stând în aceeași casă, ar fi fost un risc, dacă nu urmau amândoi tratamentul cu metadonă. Așa a intrat în program.

Metadonă și consiliere. Așa era la început, cel puțin. Acum, „nu am mai fost la consiliere psihologică de un an jumate, că nu mai avem cu cine", spune Alexandru. Uneori se gândește că, poate, nici nu mai are atât de multă nevoie de metadonă. Că s-a integrat și și-a găsit și de lucru. Alexandru nu e naiv. Îmi spune că dependența de metadonă e mai rea decât cea de heroină: „Am luat heroină pentru că nu am avut minte, dar puteam să mă las. Au fost luni de zile în care m-am lăsat. După o săptămână sau zece zile nu mai ai nimic. Cu metadona… Eu, după atâta timp de metadonă, nu aș spune nimănui să intre pe așa ceva. E mult mai grea dependența", zice Alexandru.

Andrei Cătălinare 30 de ani și a ajuns la centrul CAIA, trimis de un procuror DIICOT. Fusese prins când voia să scoată niște metadonă din țară fără rețetă. „Procurorul ăsta mi-a recomandat un curs la ANA, de consiliere, dar și combatere. M-a ajutat foarte mult. După ce am primit o caracterizare foarte bună de la centru, nu au mai trimis dosarul în instanță. Procurorul l-a ținut mai mult pe loc", spune Andrei.

Acum spune că și-a revenit, că mai trage rar. Na, n-ai cum să te lași chiar de tot, de tot. Plus că nu are zilnic bani de metadonă, iar pe stradă mai găsești câte un tovarăș, câte o doză. Când nu ia salariul și nu-și poate plăti metadona de la centru, se duce pe stradă și bagă o bilă. De rușine.

De metadonă a aflat tot de pe stradă. Spune că acolo dai de belele: „Trebuie să te lași de anturaj. Nu e ușor. Dar schimbi numere de telefon. Aoleu, eu câte am schimbat… Și familia câte mi-a schimbat, câte mi-a luat și mi-a rupt".

Dar tot pe stradă primești și cele mai bune sfaturi, de la om la om. „Consumatorii mai bătrâni le spun celor tineri să se lase, înainte de a fi prea târziu. La fel și cei care au HIV, dau sfaturi de cum să nu ajungi așa. Uneori, cei care vând ajung să îi sfătuiască pe consumatorii proaspăt intrați pe această piață să nu cumpere, să nu o facă, să scape măcar ei". Doar că, uneori, e prea târziu.

În București, alături de cele trei centre ale Agenției Naționale Antidrog, mai există și două centre ale Asociației Române Anti-Sida (ARAS) și cele ale Ministerului Sănătății. Am fost și la centrul de metadonă de la ARAS, ARENA.

Aflat în curtea Institutului Matei Balș, centrul pare parte din spital. În fața ușii sunt ambulanțele cu care asistenții și voluntarii merg pe străzi. Înăuntru este un dozator cu apă care umple pahare în serie, imagine în tandem perfect cu du-te-vino-ul continuu de pe coridoarele instituției.

În centrul ARENA sunt înscrise acum 270 de persoane. Modalitatea de înscriere este simplă: trebuie să fii major, să ai minimun un an de consum, minim două încercări de detox eșuate, act de identitate și test pozitiv de consum. Majoritatea celor care vin aici se înscriu la programul cu plată, de 15 lei pe zi, 60 miligrame de metadonă, program orientat pe harm reduction. Adică primesc metadonă, în cantități mici, contracost, pentru a nu ajunge să-și cumpere droguri de pe stradă.

Doctorul Adrian Octavian Abagiu, medicul de la centrul ARENA, consideră că tratamentul substitutiv se face corect doar atunci când acesta conține și psihoterapie, nu doar administrarea de metadonă. Despre situația de la centrele Agenției Naționale Antidrog, spune că „la câți oameni și câte fonduri are ANA, face și ea câte ceva".

Agenția Națională Antidrog a pierdut o mare parte din personalul calificat în 2011, când a suferit o tăiere masivă de fonduri. Ce se vede astăzi sunt doar efectele.

Andrei este unul dintre cei înscriși la centrul ARENA. De fiecare dată, vine cu 15 lei în mână și cu buletinul. Are 28 de ani și a aflat de metadonă pe stradă, de la anturaj. Din 2013 vine aici, la centru, de unde își cumpără metadona. A început cu trei doze de 20 de miligrame și acum a ajuns la două de cinci miligrame, dar nu crede că va veni vreun moment în care nu va mai lua nimic, nimic. Vrea să ajungă totuși să se lase și de metadonă, „să ajung la două beri pe zi sau să fumez ceva, că am văzut că și asta ajută".

Andrei a fost și la centrele CAIA, dar spune că a fost refuzat. „Eu nu lucrez și nu am asigurare, așa că nu am putut să merg. Am încercat să merg și cu aia a lu' maică-mea, că stau cu ea, dar au zis că nu merge, că îmi trebuie asigurarea personală". Acum simte că a ajuns pe linia de plutire, cât de cât. Le-ar spune tuturor consumatorilor să nu se mai injecteze, să nu mai stea pe stradă și să nu mai cumpere marfă de la „toți dubioșii, să se riște să intre și la pușcării."

Sau Claudia, o altă pacientă a centrului ARENA. Are 24 de ani și practică sexul comercial. Era dependentă de heroină. Acum e de metadonă. Uneori regretă decizia luată, pentru că „nu s-a schimbat nimic, sinceră să fiu. Poate era mai bine să suport răul două-trei săptămâni. M-am mai lăsat așa, și am rezistat un an jumate, dar apoi m-am apucat la loc. Acum, simt că nu mai sunt dependentă de un drog, ci de un drog sintetic. Partea bună e că, atunci când luam droguri, trebuia să iau o doză nouă la câteva ore și tratamentul ăsta mă ține 24 de ore".

Claudia a ajuns la ARENA acum vreo trei ani, când s-a întâlnit pe Mihai Bravu cu o Ambulanță Socială de la centru. Asistenții sociali care făceau campania de informare și schimb de seringi i-au recomandat programul cu metadonă. Claudia era într-o perioadă în care „chiar voiam să mă las".

De centrele Agenției Naționale Antidrog nu a auzit niciodată. Acum vine regulat la centrul ARENA, chiar dacă de pastile de metadonă pe bani se poate face rost și pe stradă: 20 de lei costă o pastilă de 20 de miligrame. „Pe stradă, metadona a ajuns să fie vândută cot la cot cu heroina, uneori dealer-ul fiind aceeași persoană", spune Claudia.

Aș încheia cu povestea Claudiei, pentru că mi se pare că e imaginea perfectă a oamenilor pe care i-am descoperit în aceste centre. Oameni cărora nu le-a vorbit nimeni despre droguri și despre dependență. Oameni care ajung cu seringa în venă din neștiință și ignoranță. Oameni care află totul de pe net și pe propria lor piele. Oameni care au ajuns să se aline cu ideea că, după cum îmi spune Claudia, „dacă zici că ești pe detox, oamenii te privesc altfel, decât să zici că te droghezi".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre dependenți:
Feriți-vă de copiii cu iPad, bebelușii cocainomani din ziua de azi
Logica pe amfetamine
Nouă luni cu un dependent de heroină