FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Trei filme din care am înțeles ce au în comun românii cu refugiații

Chiar și naționaliștii români au ceva în comun cu refugiații din Europa.

Captură din filmul A Syrian Love Story

A fost suficient ca presa să se inflameze de la o informație neverificată, conform căreia un centru de primire pentru 500 de refugiați va fi inaugurat în Vama Veche, pentru ca românii să se crispeze.

Situația oamenilor care fug de război este mult mai complexă decât ne-o putem imagina din odăile noastre românești. Asta îți arată Festivalul One World România, care începe la București săptămâna asta. Pregătește-te pentru o selecție beton de filme premiate la cele mai mari festivaluri din lume, toate axate pe drepturile omului.

Publicitate

Dacă diferențele dintre religiile noastre sunt oricum dezbătute intens, documentarele astea te ajută să vezi ce au în comun oamenii care se ghidează după ele.

Citește și: Românii sunt refugiați la ei acasă

Am văzut trei filme care vor fi proiectate la One World, toate cu tema principală iubirea, și pot să-ți spun cu mâna pe inimă că atunci când suferi de dragoste rănită, nu e nicio diferență între noi. Indiferent dacă asupra noastră veghează Alah sau Iisus sau Klaus Iohannis, dragostea când doare, doare la fel.

Ah, și în caz că te apucă niște accese de islamofobie, la finalul articolul ți-am prescris un remediu. Special pentru extremistul din tine.

Povestea musulmanei care și-a părăsit familia în exil ca să salveze Siria

A Syrian Love Story e un documentar filmat pe durata a cinci ani și se bazează pe întâlnirea random dintre regizorul englez Sean McAllister și sirianul Amer, a cărui soție era în acel moment la pușcărie pentru că scrisese o carte în care criticase guvernul opresiv.

Amer acceptă ca el și cei doi băieți ai lui să fie filmați în propria acasă, sperând ca filmul să ajungă în atenția ONU și soția lui, Raghda, să fie eliberată.

Odată cu mișcările de stradă din Primavara Arabă, Raghda se întoarce acasă și reușește să obțină un azil politic în Liban. Relația lor de dragoste începe să se deterioreze însă, când Raghda intră în depresie pentru că nu poate face nimic pentru țara ei aflată sub teroare.

Publicitate

Raghda și Amer s-au cunoscut cu 20 de ani în urmă, când erau amândoi prizonieri torturați într-o închisoare siriană, și relația lor este exemplul perfect al traumei lăsate de război.

Comportamentul lui Amer fluctuează de la a-și indolatriza soția, pe care o consideră „mult mai puternică decât el‟, până la a-i reproșa:

„Nu poți să fii și Che Guevarra și mama copiilor tăi!‟.

Amer își dorește liniștea familiei lui, iar Raghda vrea să lupte pentru eliberarea poporului sirian. Nu-ți spun mai multe, ca să nu-ți stric filmul, dar decizia ei de a-și urma instinctele activist-mesianice și de a pleca din Franța în Orientul Mijlociu, e cu adevarat impresionantă.

Iar una dintre replicile băiatului lor cel mare o să-mi rămână în cap multă vreme:

„Când m-am născut, tata era la închisoare. Când am crescut, a fost mama. Apoi am fugit dintr-o țară în altă și am urmărit cum țara noastră se prăbușește.‟

Povestea tipei care s-a îndrăgostit de o lesbiană siriană care n-a existat vreodată

A Gay Girl in Damascus: The Amina Profile spune povestea lui Sophie, o activistă din Canada, care se îndrăgostește pe chat de Amina, prima bloggeriță lesbiană din Siria. Sophie și Amina vorbesc zilnic pe durata unui an, relația dintre ele evoluează de la o zi la alta.

La un moment dat ajung chiar să-și oficializeze relația pe Facebook, deși nu s-au întâlnit niciodată. Apoi, siriana gay Amina intră în atenția presei internaționale, când pe blogul ei apare știrea că a fost răpită de guvernul sirian.

Publicitate

Sophie află într-un final că Amina nu există și că este invenția unui scriitor american frustrat. Este momentul în care se decide să facă acest documentar care urmărește umilința de a fi timp de un an de zile într-o relație de dragoste cu un troll și, în final, confruntarea live cu acesta.

Ce e cu adevărat fabulos la filmul lui Sophie Deraspe este seria lungă de declarații a jurnaliștilor responsabili de celebritatea blogului fake A Gay Girl in Damascus, creat de scriitorul american Tom MacMaster.

Cu toții se simt vinovați că, în timp ce mii de oameni reali mor zilnic și poveștile lor rămân anonime, marile trusturi media preiau o știre cu un personaj ficțional în centrul ei. De altfel, cazul „Amima‟, pentru care se prezentau în presă niște poze furate de la o tipă atractivă, a ridicat mari probleme de etică profesională. Trebuie să fii sexy și să scrii postări semi-erotice pe blog ca să fii luată în seamă de presa internațională și să se facă petiții pentru găsirea ta? Se pare că da.

Tot bullshit-ul a mers atât de departe, încât ambasada americana din Damasc a căutat personal în registrele siriene să vadă dacă aceasta Amina, singura lesbiana cu blog din zonă, chiar există. Așa ai și aflat că e doar o invenție.

Acum, comunitatea de activiști LGBT din Siria, formată din oameni relocați în diferite părți ale lumi, îl acuză pe scriitorul heterosexual cu fantezii lesbi că nu a adus niciun beneficiu, nici Siriei și nici minorităților sexuale din zone, prin „personajul Aminei".

Publicitate

Filmul e de văzut și de revăzut. Îți dau un pont: scena de confruntare din final dintre scriitorul psihopat și autoarea documentarului este AUR.

Povestea refugiaților gay care fac videoclipuri ca să se convingă că există

Oriented urmărește dinamica unui grup de prieteni gay fugiți de războiul palestinian în Israel, țara dușmană. Visând la toleranță față de minoritățile sexuale, tinerii descoperă că acum sunt de două ori discriminați: o dată pentru că sunt gay și a doua oară pentru că sunt palestinieni.

Filmul sondează probleme sensibile: coming out-ul în fața părinților musulmani, relațiile de dragoste între evrei și palestinieni sau emigrarea arabilor în Europa de Vest.

Pe toată durata anului în care au fost filmați, cei patru protagoniști au făcut diferite videoclipuri urcate pe Youtube, prin care sperau ca israelienii să-i accepte mai ușor. Nu prea s-a întâmplat asta: societatea i-a privit, în continuare, „ca la zoo, doar pentru că erau și palestinieni și gay‟.

Unul dintre momentele cele mai intense ale documentarului este cel în care Fadi, unul dintre personaje, mărturisește că ar vrea să se despartă de iubitul lui evreu, pentru că acesta „nu acceptă ideea că Palestina este sub ocupație". Fadi spune:

„Nu pot iubi pe cineva care nu accepta tragedia poporului meu‟.

O altă problemă pe care regizorul Jake Witzenber o surprinde este dorința palestinienilor de a pleca în Europa, pentru o viață mai liniștită. În cazul lui Khader, un alt personaj, sentimentul de a fi alături de poporul său și de a milita pentru drepturile palestinienilor este mai puternic decât dragostea pentru iubitul lui, care se relochează la Berlin.

Publicitate

Bonus: ce au în comun extremiștii români și refugiații din filmele astea

Refugiații din documentarele pe care le-am urmărit, ca și românii conservatorist-naționaliști, sunt preocupați de salvarea propriei țări și de protejarea poporului din care fac parte.

Ciudat e că, în timp ce primii vor să scape din Orientul Mijlociu de războaie și de mentalități primitive, naționaliștii noștri vor să protejeze România „scăpând-o‟ chiar de refugiați.

Propun ca acest sentiment comun de salvare națională să fie un punct de pornire pentru cele două „tabere‟. Altfel vorbești cu un om când știi că vă leagă același vis măreț.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre refugiați:
EXCLUSIV: Degeaba te temeai de invazia refugiaților teroriști, că-n România abia vin 45 de africani
Fotografii cu purgatoriul din Grecia, unde mii de refugiați au rămas blocați
Copiii refugiați desenează criza refugiaților