Muzica şi petrecerile care ţi-au spart mintea în 2014

Mereu m-a fascinat nevoia oamenilor să citească articole despre muzică. De obicei, dacă îţi place muzica, se presupune c-o asculţi şi gata, dar unii au nevoie să le spună alţii ce să asculte şi ce nu şi aşa s-au născut abominaţii ale naturii precum Eurovision, MTV şi premiile Grammy. Pe de altă parte, articolele despre muzică de pe VICE au darul că te fac să râzi şi, în acelaşi timp, să ne spui că suntem cancer. Uite câteva dintre cele mai bestiale, dar mai ales cele mai controversate articole despre muzică din ultimul an.

În afară de Roger Waters, în general nu cred c-am fost la un concert rock unde să mi se pară calitatea sunetului mai mişto ca pe album. Asta duce la o concluzie simplă: lumea merge la concerte rock pentru spectacol, nu pentru muzică. Până la urmă, de-asta Rammstein au un succes atât de nebun pe oriunde merg: nu dai banii pe metal industrial, ci pe cel mai mişto spectacol pirotehnic pe care o să-l vezi în viaţa ta, totul pe un fundal de metal industrial.

Din păcate, şi spectacolul devine monoton, dacă eşti fan hardcore. Te uiţi la turneu pe YouTube şi până ajunge la tine în ţară, deja ştii totul, de la setlist la momentul când se apucă solistul de genitale. De-asta sunt aşa iubite momentele când muzicienii o iau razna pe scenă, sunt puţinele chestii neregizate în acele spectacole, ultimele scântei că trupele alea încă n-au devenit doar un aparat de marketing. Sau sunt regizate şi alea, ceea ce e naşpa.

Festivalurile au succes, pentru că adună mase eterogene de oameni care vin acolo din simplul motiv că vor să socializeze cu alţi oameni la fel de plictisitori şi să asculte şi un pic de muzică, între două beri apoase şi un cui. Din păcate, când aduni mase eterogene de oameni, rezultă două chestii: bude ecologice care miros mai sinistru ca o hazna din Brăila după masa de Crăciun şi antagonii între grupuri de oameni care nu-s obligate să se suporte în alte circumstanţe: cocalari cu hipioţi, motociclişti pletoşi cu biciclişti bărboşi, puştani beţi fără tricouri cu boşorogi beţi fără pantaloni. E o artă să te distrezi pe bune la un festival, dar, în ciuda contrastelor ăstora, tot ni se par mai tari ca orice seară de club. Mai puţin tipului care a scris articolul ăsta.

Aveam 23 de ani şi eram la una din primele petreceri de hipsteri pe care le-am prins în Bucureşti. Eram într-un club-beci, unde se vindea bere caldă la doză luată de la supermarketul de vizavi. Un tip cu un uşor accent moldovenesc, care purta cămaşă Cavalli şi ţinea o chitară Ibanez de vreo 40 de milioane în mână, falsa şi ne explica de ce e nasol să faci chestii în viaţă pentru bani, cum banii strică omul şi alte banalităţi sinistre şi ipocrite.

În spatele meu era un grup de oameni de vreo 30 de ani. Unul dintre ei se lăuda c-au plecat ai lui şi avea casa liberă şi restul jubilau că nu trebuie să stea în oraş, la concertul ăla oribil, sau să se întoarcă acasă, la părinţi. În momentul ăla, mi-am dat seama că, pe cât îmi plăcea să-mi beau minţile şi să pierd nopţile, nu voiam să ajung să mă bucur că-s ai mei plecaţi de acasă la 30 de ani, dar nici nu voiam să fiu un corporatist ipocrit cu cămăşi Cavalli. Nu ştiu dacă există un echilibru între cele două, dar ştiu că generaţia mea trebuie să-l găsească.

Manelele au ajuns cool în comunitatea hip, în mare pentru că oricum toţi românii au ascultat măcar o dată la mişto genul ăla de muzică şi era cazul s-o lăsăm mai moale cu ipocrizia muzicală. Totul a început cu concertul Romeo Fantastik din Eden, care era evident complet la mişto, dar toţi tinerii l-au luat în serios şi-au intrat în dezbateri belicoase despre orientalism şi etnocentrism.

Apoi a urmat concertul Goran Bregovic-Florin Salam, unde iarăşi s-au dus câţiva tineri urbani, dar prea puţini ca să scandalizeze pe cineva. Apoi a urmat o expoziţie cu picturi cu manelişti, care a scandalizat populaţia naţionalistă de vârstă medie. Ultimul eveniment cu tematică manelistică de anul ăsta a fost Miss Piranda unde, stai liniştit, n-a mai venit niciun hipster. Deci şi tradiţionaliştii şi metaliştii pot să stea liniştiţi, toată faza cu manele a fost la mişto, era o modă care prindea din simplul motiv că-i enerva pe alţii şi acum a cam murit de tot. Mă rog, plus minus o petrecere răzleaţă sau două.

N-am zis că e cea mai bună, cea mai importantă sau cea cu versurile cele mai profunde, e pur şi simplu singura trupă care m-a amuzat în ultimii ani şi tot fanbase-ul lor funcţionează pe acelaşi principiu. E doar divertisment muzical, copiat chiar și de ruși, aşa că stai liniştit, că-s sigur că nici trupa ta favorită de pop rock nu cântă Requiemul lui Verdi la ţambalul electric. Zi mersi că generaţia asta măcar are ceva simţ al umorului şi că nu mai râdem ca tine la Vacanţa Mare, Arşinel şi Piersic. Ăla da divertisment care topeşte creierul. Mie mi se pare că e o trupă tare, numai şi pentru faptul c-a reuşit să scoată imaginile astea absolut dubioase de la fanii noştri.

Toţi fotografii profesionişti pe care i-am cunoscut de când lucrez în presă, se feresc de bliţ cum se fereşte Traian Băsescu de dosarele din perioada comunistă. Asta pentru că, în general, e greu să faci o poză decentă în beznă, chiar şi dacă ai un aparat care-ţi face şi cartofi prăjiţi. Deci dacă profesioniştii nu prea o fac, îţi dai seama că tu, amatorule care eşti tu beat şi plictisit, n-o să faci ceva mai OK. O să-ţi iasă o mizerie mişcată, în care pari adormit şi care o să bage juma' de club într-o criză de epilepsie de la bliţ. Aşa că fă-ne tuturor o favoare şi citeşte ghidul ăsta, ca să afli de ce eşti cancer dacă faci poze-n localuri. Iar dacă ăia care-şi fac poze-n club sunt cancer, fii sigur că ăia care filmează la concerte cu iPadul sau cu mobilul sunt o formă corcită de Ebola cu SIDA.

Am publicat un articol numit Cei mai îngrozitori 123 de muzicieni ai tuturor timpurilor, care a enervat aproape toţi cititorii noştri. Asta din simplul motiv că zicea ceva de rău, gratuit, faţă de toţi clasicii rockului, rapului, jazz-ului şi pop-ului, de la Jim Morisson şi AC-DC la Beyonce şi Eminem. Era evident la mişto, dar m-a distrat câtă ură şi câte ameninţări cu moartea şi smardoială au proliferat ăia care se consideră „ascultători de muzică bună", după ce l-au citit. E fascinant cum intelectuali de 30 de ani scuipă mai rău şi mai vehement ca ultraşii pe stadion când le insulţi echipa, dacă ai zis ceva de Metallica. Încă o dovadă că degeaba ai o oală de noapte suflată cu aur, dacă tot căcat o să verşi în ea.

Eu nu prea ascult muzică electronică, deci habar n-am cât de greu sau cât de uşor e să te faci DJ. Ştiu doar că toţi foştii mei colegi din şcoala generală, care n-au făcut nimic cu viaţa lor şi s-au plafonat în momentul în care erau cool în curtea şcolii, sunt acum DJ la secţiunea de job de pe Facebook. Dar, un tip numit DJ Huck, ne-a explicat printr-un articol că la noi în ţară până şi Djii ajung celebri doar după şpăgi, relaţii şi mult pupat în cur. Ceea ce ai zice că n-ar surprinde pe nimeni, dar mulţi au dat comentarii supărate, ca nişte prinţese virgine ce sunt.

La 66 de ani, Robert Plant ne-a lăsat ditamai tezaurul muzical prin Led Zeppelin şi continuă să scoată muzică din ce în ce mai variată. Avem un interviu cu el în care ne spune de toate, de la faptul că acum 30 de ani avea impresia c-o să miroasă a pipi, la care e secretul vieţii: „Să nu răneşti pe nimeni şi să nu mimezi orgasme." Dacă o să citeşti un singur lucru integral pe siteul nostru, eu zic să-l alegi p-ăsta.

Interviul ăsta cu Weston Coppola Cage e amuzant, pentru că îţi arată cum ies puii de bogătani din familii de vedete mai ciudate. La 23 de ani, fii-su lu' Cage e la a doua soţie şi se consideră tulburat şi oprimat de viaţa sa într-o familie extrem de bogată. Dar, el a ajuns atât de răzgâiat, încât, după o ceartă cu mă-sa, s-a dus pe banii lui taică-său în Suedia, şi-a angajat nişte muzicieni mercenari profesionişti şi a făcut o trupă slabă de black metal, pe care el o consideră inovativă. Evident, nici măcar ăia din trupă n-au suportat aerele lui de prinţesă şi i-au dat cu flit. Încă o dovadă că banii nu cumpără talentul, doar fericirea.

Citeşte mai multe despre muzică:
DJ Tovarăşu Sorin Lupaşcu Cum să eviţi să te caci la un festival Cariera lui Lady Gaga se încheie lent și amar